EȘTI GELOASĂ ?
Știu de ce ești supărată!...
Eu te caut ,tu te ascuzi ,
La telefon ,nu răspunzi ,
În tăcere te afunzi!...
Știu ,că m-ai văzut aseară
Stând de vorbă ,lângă scară ,
C-o frumoasă domnișoară.
Și ție ți s-a părut ...
C-am voit să o sărut.
Nu-i deloc adevărat ,
Poate nici n-ai observat
Că a plecat nedumerită ,!
Avea în mână o adresă
Căuta pe cineva,
Pe cine ea căuta?
Asta , în vreme , vom afla!...
,
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 13 ianuarie
Vizualizări: 184
Poezii din aceiaşi categorie
Trezeste-te din vis
Ecoul inimii mele te cheama in fervoarea visului
ce il tinem cuprinsi sub un cer de stele,
dar ratacirea ta e nebunia mea.
Sa ma detasez e tot ce am nevoie sa te tin aproape,
visul sa mi-l cuprind de al tau, din doi se face unul, si din unul trei.
Visam in pereche,
dar ceva ne tine intr-o vraja,
atunci cand ne pierdem adevarul acelui Unul din noi toti.
Toti e doar tot nemarginit, vraja se rupe cand lumina trezeste fiinta.
Întâmplătorul univers
Cu universul nostru strâmt și efemer
Se vor ciocni din întâmplare universuri
Din coliziune luminând strălucitor
Ori implozând ne vom topi în triste versuri
Spre imposibil strămutați ne-om prăvăli
Goliți de noi trăim pierduți într-o absență
Sau ne trezim din abdicare în roboți
Ștergând memorii fumegând convalescență
Rămânem singuri chimizând univalent
Tot căutând întâmplătoare congruență
Ne-aleargă zilele scăzându-le prezent
Imensul surd cioplind în suflete carență
De nu putem a ne desprinde vom pieri
Evaporându-ne imaterial în aparență
Întâmplător, sau poate nu, rămânem vii
Doar dacă poate universul o clemență
Ce n-as da
Ce n-as da sa fiu o stea
Sa m-arat in fata ta...
Si-am dansa pe mandrul cer,
Amandoi cuprinși de ger.
Eu o zână, tu un cânt
N-am atins vârf de Pământ,
Ci-n înalte locuri sunt...
Dar era o amintire
Suspin plină de uimire,
Fiindca-s singură întinsă
Pe câmpia etern ninsa.
Ma scufund tot mai adânc
In al bolții rău prea-sfant,
Tu mă vezi, eu te aud,
Sufletul mi-i veșnic surd.
Si c-o urmă de regret,
N-am să te mai strâng la piept,
N-o să-ți mai aud vreodată
Vocea dulce-o-nestemată.
Căci în marea de tristețe
Tot te văd ca-n tinerețe.
Dar voi fi veșnic plecată,
Caci de azi sunt ... înecată.
Cu-a mea ultima suflare
Te doresc cu multă-ardoare.
Inima plină de dor,
Ce n-as da să nu mai mor...
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Lui...
Ești cel mai bun lucru pe care l-am avut vriodată
Cu tine am simțit cum e să fii fată:
Mică, firavă, iubită
Și enorm de mult prețuită.
Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!
"Bună dimineața prințesa"
Îmi voi aduce aminte mereu
Ale tale tandre cuvinte.
Uneori te mai văd prin vis,
Când mă trezesc mă simt tare trist..
Păcat că nu a mers la noi,
Nu am putut să fim unul pentru altul eroi...
Îți doresc doar fericire,
Să găsești pe cineva care să-ți ofere multă iubire...
Mi-e dor doar, de buzele tale
Și de ochii care mă priveau cu ardoare.
Eu voi fi bine,
Chiar și fără tine.
Dar mereu vei rămâne în inima mea,
Trădător- da!
Dar, doar tu mă ridicai în cerul al nouălea.
Aş vrea...
Aş vrea o picătură
De ploaie ca să fiu,
Să pot cădea fecioară
Pe sânul tău zglobiu.
Cu mâna-ţi delicată
Să mă opreşti uşor,
Atunci când de acolo
Mai jos vreau să cobor.
Aş vrea cumva o rază
De soare să devin,
Să pot cădea fecioară
Pe gâtul tău cel fin.
Să te retragi sfioasă
În umbra de sub nuc,
Atunci când de acolo
Pe buze vreau să-ţi urc.
Aş vrea să fiu o floare,
Într-un salcâm să fiu,
Să pot cădea fecioară
În păru-ţi castaniu.
Tu să mă prinzi în bucle
Cu mâna, graţios,
Atunci când de acolo
Vreau să mă las mai jos.
Aş vrea un vânt de vară
Să fiu, ce adie uşor,
Să pot cădea fecioară
Peste al tău picior.
Tu să-ţi fereşti piciorul
Sub rochia de satin,
Atunci când de acolo
Vreau să mai urc puţin...
Trezeste-te din vis
Ecoul inimii mele te cheama in fervoarea visului
ce il tinem cuprinsi sub un cer de stele,
dar ratacirea ta e nebunia mea.
Sa ma detasez e tot ce am nevoie sa te tin aproape,
visul sa mi-l cuprind de al tau, din doi se face unul, si din unul trei.
Visam in pereche,
dar ceva ne tine intr-o vraja,
atunci cand ne pierdem adevarul acelui Unul din noi toti.
Toti e doar tot nemarginit, vraja se rupe cand lumina trezeste fiinta.
Întâmplătorul univers
Cu universul nostru strâmt și efemer
Se vor ciocni din întâmplare universuri
Din coliziune luminând strălucitor
Ori implozând ne vom topi în triste versuri
Spre imposibil strămutați ne-om prăvăli
Goliți de noi trăim pierduți într-o absență
Sau ne trezim din abdicare în roboți
Ștergând memorii fumegând convalescență
Rămânem singuri chimizând univalent
Tot căutând întâmplătoare congruență
Ne-aleargă zilele scăzându-le prezent
Imensul surd cioplind în suflete carență
De nu putem a ne desprinde vom pieri
Evaporându-ne imaterial în aparență
Întâmplător, sau poate nu, rămânem vii
Doar dacă poate universul o clemență
Ce n-as da
Ce n-as da sa fiu o stea
Sa m-arat in fata ta...
Si-am dansa pe mandrul cer,
Amandoi cuprinși de ger.
Eu o zână, tu un cânt
N-am atins vârf de Pământ,
Ci-n înalte locuri sunt...
Dar era o amintire
Suspin plină de uimire,
Fiindca-s singură întinsă
Pe câmpia etern ninsa.
Ma scufund tot mai adânc
In al bolții rău prea-sfant,
Tu mă vezi, eu te aud,
Sufletul mi-i veșnic surd.
Si c-o urmă de regret,
N-am să te mai strâng la piept,
N-o să-ți mai aud vreodată
Vocea dulce-o-nestemată.
Căci în marea de tristețe
Tot te văd ca-n tinerețe.
Dar voi fi veșnic plecată,
Caci de azi sunt ... înecată.
Cu-a mea ultima suflare
Te doresc cu multă-ardoare.
Inima plină de dor,
Ce n-as da să nu mai mor...
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Lui...
Ești cel mai bun lucru pe care l-am avut vriodată
Cu tine am simțit cum e să fii fată:
Mică, firavă, iubită
Și enorm de mult prețuită.
Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!
"Bună dimineața prințesa"
Îmi voi aduce aminte mereu
Ale tale tandre cuvinte.
Uneori te mai văd prin vis,
Când mă trezesc mă simt tare trist..
Păcat că nu a mers la noi,
Nu am putut să fim unul pentru altul eroi...
Îți doresc doar fericire,
Să găsești pe cineva care să-ți ofere multă iubire...
Mi-e dor doar, de buzele tale
Și de ochii care mă priveau cu ardoare.
Eu voi fi bine,
Chiar și fără tine.
Dar mereu vei rămâne în inima mea,
Trădător- da!
Dar, doar tu mă ridicai în cerul al nouălea.
Aş vrea...
Aş vrea o picătură
De ploaie ca să fiu,
Să pot cădea fecioară
Pe sânul tău zglobiu.
Cu mâna-ţi delicată
Să mă opreşti uşor,
Atunci când de acolo
Mai jos vreau să cobor.
Aş vrea cumva o rază
De soare să devin,
Să pot cădea fecioară
Pe gâtul tău cel fin.
Să te retragi sfioasă
În umbra de sub nuc,
Atunci când de acolo
Pe buze vreau să-ţi urc.
Aş vrea să fiu o floare,
Într-un salcâm să fiu,
Să pot cădea fecioară
În păru-ţi castaniu.
Tu să mă prinzi în bucle
Cu mâna, graţios,
Atunci când de acolo
Vreau să mă las mai jos.
Aş vrea un vânt de vară
Să fiu, ce adie uşor,
Să pot cădea fecioară
Peste al tău picior.
Tu să-ţi fereşti piciorul
Sub rochia de satin,
Atunci când de acolo
Vreau să mai urc puţin...
Alte poezii ale autorului
Capete goale!
Pătrate ,rotunde ,ovale
Capete goale...
Soare de sânge
Sub cer care plânge .
Flăcări uriașe
Mistuind orașe
Popor ce nu piere
Purtând greu război
Alături de noi .
Capete nătângi
Cerând de departe
Voie pentru moarte
Ceia ce nu-ți place
Altuia nu-i face
Astăzi la vecini
Mâine la Români ?
PRINTRE STELE
Mi-am propus să zbor,
Pot s-o fac singur?
Pot să-mi caut un partener.
Printe stele și sub nori ,
Vom găsi alți murutori?
Doritori de zări senine,
Și de soare și de vânt ...
Și de dor , de cel Pământ ?
NOI DOI
Dacă ne iubim ?
Ne luăm de mână
Și la drum pornim .
Va fi greu începutul
Dar ,dacă ne iubim
Bănuim sfârșitul ...
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
DILEMA
Mă îndrept spre o răscuce
Nu știu drumul unde mă duce!...
Chipurii stranii ,cu priviri viclene
Vin să mă cheme.De voi merge
Pe calea ce mi-o arată
Voi avea ,o viață îmbelșugată
Cupa vieții cu dulceașă ,
Vedeți asta e problema
Nu știu să rezolv dilema !...
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .
Capete goale!
Pătrate ,rotunde ,ovale
Capete goale...
Soare de sânge
Sub cer care plânge .
Flăcări uriașe
Mistuind orașe
Popor ce nu piere
Purtând greu război
Alături de noi .
Capete nătângi
Cerând de departe
Voie pentru moarte
Ceia ce nu-ți place
Altuia nu-i face
Astăzi la vecini
Mâine la Români ?
PRINTRE STELE
Mi-am propus să zbor,
Pot s-o fac singur?
Pot să-mi caut un partener.
Printe stele și sub nori ,
Vom găsi alți murutori?
Doritori de zări senine,
Și de soare și de vânt ...
Și de dor , de cel Pământ ?
NOI DOI
Dacă ne iubim ?
Ne luăm de mână
Și la drum pornim .
Va fi greu începutul
Dar ,dacă ne iubim
Bănuim sfârșitul ...
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
DILEMA
Mă îndrept spre o răscuce
Nu știu drumul unde mă duce!...
Chipurii stranii ,cu priviri viclene
Vin să mă cheme.De voi merge
Pe calea ce mi-o arată
Voi avea ,o viață îmbelșugată
Cupa vieții cu dulceașă ,
Vedeți asta e problema
Nu știu să rezolv dilema !...
COPILĂRIA MEA
Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată
cu prundiș și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte
plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-
ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile
înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea
un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare
le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse
din curcubeul cerului după ploaie.
La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet de zmeură și unul de afine ascundea un
chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui
În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem 7 ani și începeam școala.Pe terasa
pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena
am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul
celor doi bunici.Mama mea venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase
devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost
tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească
De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar râsul ,bolboroselele, în încer-
carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi ale mele au adus multe bucurii în căsuța lor
Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce al copilăriei mele.
De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam
și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate poeș-
tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii care mă legăna cu dragoste. .