ERAI TU...

    Cândva, de mult, sub ochiul clar al lunii, 
    din spuma valurilor albăstrii, 
    s-au înălţat în miez de noapte, 
    coloane albe-n marmură sculptate...
    
    Părea că însuşi Fidias le-a sculptat,
    cuprins de inspiraţie divină,
    cetăţii Troia le-a-nchinat, 
    dar timpul le-a făcut ruină...
    
    Azi, aproape nimeni nu mai ştie, 
    cât de viteaz a fost Ahile, 
    sau de-ndrăzneţul Prometeu, 
    ce a fugit de-Olimp furând pe Zeu !!!
    
    Dar focul lui, lumină n-a adus, 
    aşa cum a sperat să fie, 
    ci doar mai multă ură-n plus...
    Această lume nu-i decât zădărnicie...

    Cu privirea pierdută stau la fereastră 
    Şi aştept, resemnat, ploaia albastră... 
    O, Toamnă dulce, tu iar ai sosit, 
    La tine, cu drag, eu m-am gândit... 
    
    Am aşteptat să-ţi spun o vară-ntreagă, 
    Că nu de tine mi-este teamă: 
    Eu ştiu că tu eşti mare doamnă; 
    Şi porţi în urma ta alai de... toamnă... 
    
    Dar vezi că frigul ăsta ce-mi răzbi în coaste, 
    Mă înturnă-nspre obiceiurile mele proaste: 
    Să mă adun pe lângă sobă, singur, zgribulit, 
    Pierdut pe veci în gânduri, osândit... 
    
    Fiindcă tu ştii ce ştiu şi eu, şi ştiu şi alţii, 
    Nemairȃvnind la tine, nu am alte aspiraţii, 
    Iubirea noastră a-ngheţat încă de-aseară, 
    În frigul ascuţit al iernii… ca o gheară...
    
    O, Toamnă, mai rămâi, mai stai un pic, 
    Atâta cât să fiarbă vinul din ibric, 
    Că uite-am pus şi-un pic de scorţişoară 
    Să uit, să uiţi şi tu, de frigul de afară..

    O, Ra, eşti cel mai mare dintre zeii toţi,
    A-toate-ştiutor, pe toate le socoţi,
    Coboară raza ta fierbinte şi fecundă,
    Să dărui lumii-ntregi încă-o secundă!
    
    O, Sehmet, din deşert tu te-ai născut,
    Pe faraon să aperi, să-l ocroteşti sub scut, 
    Duşmanul din hotare cu-adevărat se teme, 
    C-arunci asupra lui cumplitele-ţi blesteme! 
    
    O, Seth, mărite zeu, de mine să ai milă,
    Spre tine plec în ţărnă privirea mea umilă,
    Ofrande îţi închin în templul tău cel mare,
    Cu-ntreagă mea voinţă şi-ntreagă mea suflare!
    
    O, Sobek, din sămânţă tu faci ca să rodească,
    Recolta cea mănoasă, în pâine o să crească,
    Prin darul tău divin hrăneşti o lume-ntreagă,
    Slăvit să fii-ntre zei, că viaţa ţi-este dragă!

Nu știu dacă în copilăria ta ai fost vreodată cu bunicii tăi la vreun bâlci de țară... Eu am avut "norocul" să văd un astfel de bâlci și, uite, vreau să suflu, așa un pic, vălul de praf de pe amintirea aceasta, să nu se piardă - căci ar fi păcat - ea încă există în memoria mea ca o poză veche îngălbenită de trecerea timpului, care încă-și strigă dreptul la existență.

E, totuși, o misiune grea, fiindcă îmi va fi imposibil să-mi aduc aminte de toate detaliile, să descâlcesc cu migală și răbdare, tot ghemul acesta de sfoară diferit colorată care la țară se numește simplu "Bâlciu' di Sântă Mărie"... dar pentru tine și pentru memoria mea o să-ncerc, iar la final, tu să-mi zici dacă am reușit să redau...

... o zi splendidă de vineri din vacanța de vară! De vreo săptămână, un zvon măturase, ca o mică ploaie caldă de vară, toată suflarea satului bunicilor, iar toată lumea era în fierbere, fiindcă cineva dăduse de veste că pe o bucată de tarla de la marginea satului, avea să vie bâlciul... 

Noi, copii, am dat fuguța la fața locului, să cercetăm adevărul spuselor, dar am fost dezamăgiți să găsim doar un sătean care cosea buruienile, nu se vedea nimic, nu se găsea nici scrânciobul cel mare cu lanțuri amețitoare, nici "roata îndrăgostiților" împodobită cu crengi de brad și funde colorate de mătase, nici caruselul cu căluți pentru țânci, nici gheretele cu vată de zahăr sau floricele însiropate de porumb, nici semințe de bostan prăjite cu sare la cornet din ziare, nici standul cu tir, cu puști cu petiție și tragere la țintă mobilă, nici cortul "zicătoarei" care-ți "gâcea" viitorul în cărți de tarot, în ghioc sau în bobi de fasole - depindea de cât mărunțiș aveai prin buzunare! -, nici boxul sau ciocanul cu care-ți măsurai forța și tăria mușchilor, nici "mașinuțele", nici celebrul și doritul stand al "roții norocului", și nici fanfara cu uniforme roșii și alămuri strălucitoare...

Nu "ierea" nimica pe tarla, doar săteanul care stătea sprijinit în coada coasei și rânjea la noi cu doi dinți îngălbeniți de tutun:

-Nu ie niciun bâlci! Care bâlci? Cine v-o șuguit pi voi?, răspundea el întrebărilor noastre care năvăleau ca niște căluți în cascadă...

Dezamăgiți, ne-am risipit fiștecare pe la cășile noastre, dar a doua zi, dis-de-dimineață, când am făcut ochi, am auzit în depărtare marșul fanfarei, care vestea lumii întregi bâlciul... N-am întârziat prea mult cu mic dejunul și spărgând pușculița cu agoniseala mea de-o viață, am numărat cei douăzeci și cinci de lei în mărunțiș (o mică avere!), că m-am și zorit către bâlci dimpreună cu toată gloata noastră de puști puși pe fapte mari! Pasămite, peste noapte, bâlciul se instalase în toată măreția lui, "săteanul" care culcase buruienile de pe tarla, fiind de fapt unul dintre "oamenii" bâlciului.

Cu inima bătându-mi să iasă afară din piept, am pășit pe poarta bâlciului frumos arcuită cu crenguțe împletite de brad, făcându-mi loc cu coatele și îmbrâncindu-mă în mulțimea pestriță care deja aglomera bâlciul. Se găsea acolo toată suflarea satului și de prin împrejurimi cale de alte câteva sate, oameni străini veniți de aiurea la "distracția" bâlciului, fiindcă acesta venea rar la noi în sat - odată la câțiva ani - și toată lumea se minuna de atmosfera gălăgioasă, toți gustau cu maximă intensitate ceea ce oferea bâlciul, toate atracțiile acelea menite doar să ne ușureze de bani buzunarele...

-Da' să nu-ți cheltui toți banii la bâlci, auzi mă?, îmi răsuna vag în urechi ecoul sfătos al bunicilor. 

Da' eu știam mai bine: rând pe rând, am încercat "lanțurili" amețindu-mă bine de tot, mașinuțele, caruselul cu căluți - ce dacă era pentru țânci, eu ce eram? -, chiar și roata îndrăgostiților, momind o fată de prin vecini cu care nu mă aflam în tandrețuri, dar cu care de fapt mă stupeam ca mâțili, am încercat și trasul cu pușca la țintă, (fir-ar să fie de vată de zahăr că-mi făcuse degetele lipicioase pe trăgaci, iar rățuștele de tablă nu se dădeau răpuse cu una cu două), ocolind ciocanu' și boxu' fiindcă n-ajungeam la ele, (da' las' că o să cresc eu mare!), am intrat în cortul "ciudățeniilor" și-am văzut-o pe femeia cu barbă, pe cel mai gras om de pe pământ versus omul-schelet, vițelul cu două capete și femeia strangulată de pitonul uriaș, și câte și mai câte!

Peste tot unde mă uitam, lumea forfotea și se amuza, și-și cheltuia banii în larma bâlciului, iar fanfara o "băga" des pe aia cu "Căpitanu,' Roberto", o aluzie slabă, patetică și ieftină a scufundării Titanicului, în timp ce "maestrul" bâlciului cocoțat pe-o lădiță și îmbrăcat într-o livrea roșie decolorată de trecerea timpului, își striga în gura mare la o portavoce conică din carton, atracțiile:

-Veniți, veniți și vă minunați! Femeia cu barbă (și apoi șoptea către noi: aia are barbă adevărată cum am eu buzunarili căptușiti cu bani!), fecioara cu pitonul! ,(o s-o înghită cu totul, sau nu?) mergeți și vă ghiciți viitorul la madam Olga, cea mai mare ghicitoare a timpurilor noastre, care a ghicit și regelui Suediei! Omu' cu braț de-oțel care rupe lanț de fier! Nu ratați roata mare, cea mai mare din sud-estul Europei! Iar apoi către fanfară: Haidi băieți mai cu viață:

"Căpitanu' Roberto,
Cu a' lui marinari,
Au plecat pisti mari,
Și-a lovit ghiața tari!!!

Aleu, aleu, io-ti-ti bre!,
Vaporu' cum chiere,
Șî marinari cum moari,
Moari, șî dă din chișioari,
Pâr, pâr!!!"

Totul în jur era un talmeș-balmeș amețitor, multă poleială aurită menită să mascheze vopseaua scorojită, iar bucăți mici de oglindă erau strategic așezate pe trupul caruselului care se învârtea lent, la nesfârșit, etalându-și picturile decolorate care înfățișau imagini cu sirene, cai înaripați și pitici cu scufii, bărbi albe și felinare! 

Dar toată agitația bâlciului avea să fie spartă de o ploaie trecătoare de vară, - un respiro bine venit -, pentru a face inventarul buzunarelor: un șoricel alb de plastic cu mosor de plumb pe elastic care-l făcea să se miște întru spaima fals simulată de fete, o mingiuță din hârtie colorată roz cu verde și umplută cu rumeguș - premiu de consolare pentru zece trageri neizbutite de la roata norocului, premiul cel mare fiind o așa-zisă vază de cristal de Boemia și care era toată ziua din sticlă -, un fluier din plastic jumate roș, jumate galben, cu rotiță albastră, și o batistă pătată de sângele scurs din nas, amintire de la "lanțuri"!

Cum, n-am mai rămas niciun leu? Măcar cinzeci de bani pe-un jeton de zece minute cu mașinuța! Păi cum așa, stai să fac socoteala: care va să zică, două ture cu lanțurili, trei ture cu caruselu', una cu roata îndrăgostiților, - doi lei cheltuiți degeaba după părerea mea - femeia cu barbă, pitonul, vițelul cu două capete, - da' bine că n-avea și două cozi!, râdeam eu în sinea mea -, rățuștele de la tir, de zece ori roata norocului, - fir-ar să fie de vază! -, a!, și madam Olga care mi-o zis c-o s-ajung om mare de "stat" ș-am să am noroc în dragosti, da' nu și la bani, - uite-al naibii c-o avut dreptate, c-am rămas făr-o lescaie!!!

Ploaia s-a oprit brusc la fel cum începuse,  iar mulțimea aciuată sub liziera de salcâmi a ieșit din nou la soare, frământând în picioare glodul proaspăt și stropind cu noroi potecile care duceau către grătarele unde sfârâiau micii de-ți lăsa gura apă, halbele cu bere blondă și guler înspumat, se ciocneau destul de des, iar fanfara resuscitată, o băga iar pe aia cu Căpitanu' Roberto, maestrul urla din nou despre femeia cu barbă, iar pitonul, iar vițelul, iar lanțurile, iar omu' de oțel...

Când deodată, în mulțime, îl zăresc pe bunicul venind înspre mine cu un carton plin cu mici calzi, împănați cu scobitori și muștar galben într-o mână, iar în cealaltă, cu o halbă brumărită de bere blondă înspumată... Ne-am așezat amândoi pe marginea șanțului, în iarbă, la umbra domoală a unei sălcii bătrâne și pletoase, și-am mâncat micii uitându-ne la lume, și-am gustat și-o gură de bere amară, - prima din viața mea -, iar bunicul a scos cu sfială din buzunări vaza de cristal de Boemia: o câștigase de la roata norocului pentru bunica, care nu voise nici în ruptul capului să dea hodina de sâmbătă după-amiaza pe agitația bâlciului...

Apoi, cu burțile pline, am dat înapoi halba golită de bere primind garanția de cinzeci de bani, (o tură de zece minute cu mașinuța!), iar bunicul mă luă în brațe și ne așezarăm cuminți în fața fotografului care a dispărut vremelnic sub pânza neagră a aparatului de fotografiat pentru a imortaliza momentul, dar numai după ce mi-am pieptănat părul cu grijă, cu cărare pe-o parte, ca un flăcău mare ce mă aflam de-acuma, fără să clipesc, ca să ies bine în poză, căci aveam zece ani și niciun ban în buzunare...

Nu mai știu ce s-au făcut cu fotografia aceea de sepia alb-negru în care bunicul, cu blândețe, mă ținea în brațe pe genunchii lui, iar eu aveam tricoul pătat cu muștar și ochii larg deschiși, să nu care cumva să clipesc... S-a prăpădit demult. La fel cum s-au prăpădit șoricelul cel alb, fluierașul cu rotiță, mingiuța de rumeguș, sau vaza de cristal a bunicii... 

Dar aud, câteodată, un ecou slab răzbătând de demult:

"-Haidi băieți mai cu viață:

Căpitanu' Roberto,
Cu a' lui marinari..."

Dintotdeauna am fost fascinat de cultura asiatică, având o afinitate deosebită față de scrierea chinezească. Nu știu de ce, dar caracterele complicate, răsucite, întortocheate, m-au atras dintotdeauna și mă atrag în continuare în lumea lor. 

Desigur, chiar neștiind să le descifrez, am început de-a lungul timpului, să adun tot felul de scrieri, mici bijuterii de înțelepciune asiatică, scurte poeme, sau chiar caractere unice care pot exprima o idee amplă, ce a fost "înghesuită" într-o singură trăsătură de pensulă. Cred că tocmai de aici izvorăște uimirea mea: cum se poate să exprimi o idee întreagă scriind doar un singur caracter pe hârtie? Iar altcineva, dintr-o privire, să deslușească ideea prinsă în acel tipar răsucit!

Așa am întâlnit cel mai complex caracter chinezesc, "huang", care, pentru cine cunoaște acest tip de scriere, înseamnă: "Ploaia a căzut pe câmp ca să hrănească pământul, dragonul s-a înălțat către nori și s-a întors către palatul ceresc, iar cei trei phoenicși l-au urmat îndeaproape, iar vântul de munte a suflat printre doi munți, speriind o pereche de elani care aleargă în jur." 

Mi-am "tradus" în minte însemnătatea lui, și-am înțeles că zeii celești sunt milostivi cu pământul, trimițându-i ploaie rodnică și hrănind întreaga făptură, atunci când "dragonul" - care poate fi chiar însuși împăratul - s-a înălțat către nori, către raiul ceresc. El a fost urmat îndeaproape de cei trei "phoenicși" - însuși împărăteasa și două dintre concubinele împăratului - care l-au însoțit pe acesta, înălțându-se pe o pală de vânt ce, șuierând printre doi munți, a speriat o pereche de elani: urmașii împăratului care își jelesc pierderea înspre cele patru direcții cardinale, în lacrimi la fel de rodnice ca cele ale ploii celeste... 

Poezie curată. O întreagă scenă descrisă cu un singur caracter! Pentru occidentali, este greu, spre imposibil, măcar să încerce să înțeleagă acest gen de lucruri. Pentru ei, exprimarea unei idei, sau a unei scene, înseamnă efort de cuvinte, pentru orientali înseamnă efort de gândire prealabilă pentru a scrie ideea în caractere cât mai puține... și cu siguranță chiar nu poate fi vorba de risipă de hârtie, fiindcă tot asiaticii au inventat-o!

Și uite-așa, mai în glumă, mai în serios, m-am gândit să încerc să scriu... caligrafie chinezească! Mai întâi, după ore de căutare asiduă, am găsit un magazin online care comercializează papetăria trebuincioasă. De acolo am achiziționat un set complet special pentru scriere caligrafică, dotat cu trei pensule de scris, făcute din lemn de bambus și cu păr fin de nevăstuică, tub de cerneală neagră sumi, realizată dintr-o pastă uscată de fum de lemn, călimară din porțelan, pad din piatră pentru obținerea cernelei negre prin amestecarea unui strop de apă și cu tubul de cerneală, toate în cutia lor învelită în mătase de culoare bleumarin. Dar cel mai greu a fost să obțin celebra hârtie din orez pentru scris caligrafic, hârtia de Xuan...

Este o seară liniștită de vară... Cu geamul întredeschis, perdeaua transparentă se mișcă ușor, legănându-se în briza înserării. În aer se simte aproape palpabil, așteptarea acestui moment unic: întind hârtia de orez, o fixez la capete să nu alunece, iau pensula, îi înmoi vârful în cerneală, și... întind ușor prima tușă, ținând seama la modelul caracterului chinezesc "huang"...

Încet, încet, în fața mea, liniile par a se scrie singure, întretăindu-se unele cu altele, într-un joc de-a v-ați ascunselea, timpul pare a se opri în loc și mă gândesc că poate am mai scris același caracter, într-un alt loc, într-o altă viață...

Și pentru un moment am ridicat pensula de pe hârtie în aer: tușele negre și sinuase începeau să se usuce, strângând în riduri fine hârtia pe care strălucea caracterul chinezesc. Undeva, dintr-un trecut îndepărtat răzbate un loc vechi: la marginea unui crâng verde de bambuși, pe o masă joasă, kang, un bătrânel adus ușor de spate, mustăcea în barba-i rară, trasând același semn ancestral, care spunea o poveste...

Am așa câteodată, un of, o greutate strânsă-n inimă, care-și urlă libertatea în temnița ei dintre coaste... Și mă găsesc privind cu ochii minții la amintiri prăfuite care zac demult uitate-n vreun sertar al minții mele, amintiri care așteaptă cu nespusă răbdare ziua în care voi sufla praful de pe ele... privește, uite, ce ciudat dansează funigeii în aerul mansardei, iar imagini difuze se ițesc din neant...

Îmi amintesc de zile răcoroase dinspre sfârșitul verii, se făcea că eram la țară în nordul Moldovei, acolo unde s-agață harta-n cui, într-un sătuc cu case mici, de poveste, răsfirate într-o văioagă lungă mărginită de păduri adânci de brad verde...

Mai toate căsuțele îngropate-n vegetație verde, deasă, poartă haine de var albastru ca cerul, cercevelele și ușile cu ferestruici mici cât pumnul sunt vopsite cu verde ca mușchiul din pădure, iar lângă uși, de-o parte și de alta, lăicerele pestriț colorate acoperă lavițele din lemn...

Este seară, în pragul amurgului și cele trei vaci ale mătușii mele, se întorc singure, una după alta, de la păscut. Poarta din spate este închisă, dar vaca îi știe rostul și-o deschide împungând-o cu cornul, apoi fiecare intră în grajd cuminți, fiecare la locul ei, așteptând să le fie mulse ugerele mari și roze care-și curg prea-plinul în firișoare subțiri, spre deliciul mâțelor care-și moaie mustățile în dulceața laptelui...

Vacile își bălăngăne domol cozile, alungând nesuferitele muște și încep a mugi agitându-şi tălăngile de alamă: nu este vreme de stat, este vremea mulsului, nu se mai poate aștepta... Dintr-o cotruță, cu ochii cârpiți de somn, sare Lili, vară-mea:

-Ho, nebunelor!, că acu viu! Vi s-o făcut di taur? Ce-aveți?

Cu gesturi precise, își trage sub ea un scăuieș din lemn cu trei picioare, spală iute țâțele primei vaci, le șterge cu ștergar curat de cânepă și începe a o mulge, adunând într-o găleată curată de email albastru, jeturi subțiri de lapte înspumat...

Mă uit la ea și o văd cum stă în ultimele raze blânde de soare, trudind cu basmaua strâmbată la ceafă, cu părul bălai încâlcit într-o parte, vorbind cu vacile printre dinți:

-Ai, satană, nu da cu copita câ verși căldarea, fire-ai tu sâ hii dihanie! Iar tu, nu sta, îmi zice împungându-mă cu privirea, du-ti pi săliță ș-adă tifonu', câ dau muștili la lapte, cum care săliță, uăi, în casa mare, Doamni iartă-mă, câ ț-o hi a mânca cu paiu'!

Mă reped în "casa mare" și bâjbâi după valul alb de tifon, care... nu-i nicăieri și urlu din toți rărunchii să fiu sigur că m-aude din grajd:

-Liliiii! Nu se găsește tifonul!, zic eu încercând să fac pe deșteptul...

-Se "găsește", dacă te uiți ca oaia la ghebe! Uite!, îmi zice ea triumfătoare cu ochii mici prin pânza rară a tifonului. Da' un domnișor de la oraș, ca tine, nu "știe"...

-"Știe", da' nu vede, că-i întuneric!, o dreg eu.

-Da' bec nu-i? Îi...

Tac mâlc, înghițind în sec papara, și-i zic schimbând vorba:

-Da' ai zis c-o să mă-nveți cum se mulge vaca și de trei zile mă tot duci cu preșu', mă supăr pe tine!

-Ghini, ghini, da' nu la satana aiasta câ-i nărăvașî șî dă cu copita, la Joiana că-i blândă și proastă ca Chiroșca di pisti drum!

Trec cu vederea comparația vacii cu fata vecinei "di pisti drum" care chiar n-avea nicio vină săraca, decât că vară-mea n-o înghițea de nicio culoare și mă bag la spatele vacii atent la... copita cea buclucașă, ocolind cu greu balega amestecată cu paie și ținându-mi brațul peste nas, că de... duhoarea din grajd bătea greu...

Atunci, Lili, îndreaptă țâța vacii-nspre mine și strângând-o de capăt mă stropește pe față cu un jet de lapte cald...

Mă șterg iute cu mâneca de altminteri nu prea curată și apuc să ies din grajd, dând nas în nas cu ceilalți veri ai mei, vreo cinci la număr, care rânjeau la mine cu gura până la urechi și ținându-se cu mâinile de burtă, iar eu, rușinat ca o fată mare, mă îndrept spre Chiroșca care asistase la întreaga scenă dinspre marginea drumului și cu un curaj de zile mari, o iau de mână și-i zic:

-Hai să merjem la drum, că io nu mă mai joc cu răii ceia!

Chiroșca, înroșindu-se-n obraji, nu mă refuză, că ea chiar se afla în dihonie cu verii mei de mai multă vreme, din pricini ne mai știute de nimeni și în timp ce săream peste șanțul de pe marginea drumului, îl aud pe văru-miu Vasile cântând batjocoritor către noi cât îl țineau plămânii:

-Gajica cu gajelu', se pupă cu purcelu'! Gajica cu gajelu', se pupă cu purcelu'!

Înciudat, scrâșnesc din dinți, mă întorc către văru-miu și fără să stau prea mult pe gânduri, îi încing un pumn în burtă, Vasile se dezechilibrează și cade pe spate în țărâna drumului cu picioarele răsfirate în sus, Lili aleargă înspre noi și punând mâna pe o găleata cu apă de la fântână o aruncă pe noi răcorindu-ne:

-Huo!, neisprăviților! Di-astia-mi arde mia-amu'? C-o veni el mămuca acas'! Frumos vă șade la amândoi să vă cucoșîți în gura satului! Haidi, dați-vă-ți mânile, iar tu Chiroșcă să nu ti mai prind prin ogradă că dracu-i a tău!

Am dat mâna cu Vasile mai mult în silă, jurându-mi în gând, o răzbunare și mai cruntă și cu hainele ude pe mine, intru în chiler, mă schimb și mă bag în pat punând pe mine o cuvertură de macat roșie și aspră, îndurând umilința și mai mult... 

De-afară o aud pe Lili chemându-ne pe toți la masa de sub streașină, așezând în străchinuțe bucăți de mămăligă galbenă, laolaltă cu laptele fiert și împărțind linguri la fiecare, îmi zice:

-Tu ești mai mari, Vasile îi prost, nu-ț pune mintea cu el! Amu', nu mai sta bonsuflat ca o fatâ mari și ia lapti, că mâne ai mulje tu pi Joiana!

Între timp, se întunecase de-a binelea, iar adulții, s-adunară și ei în bătătură obosiți de munca grea de peste zi, s-aprinse un bec sub streașină și în lumina lui caldă, cu toții, mâncam lapte cu mămăligă sporovăind vrute și nevrute, bârfind nemunca megieșilor și punând țara la cale pentru a doua zi...

Apoi noi verii, ne-am băgat la culcuș, dar departe de a ne culca, căci au început să ne muncească incurii, că de, de la atâta joacă de peste zi, n-avem noi treabă cu somnu', pesemne laptele magic al Joianei ne mai dăduse un dram de zghihuială care trebuia cinstit cum se cuvine...

Rând pe rând, nihoteala a tăcut peste noi, s-a lăsat liniște peste toată suflarea, în depărtare s-auzea slab țârcâitul greierilor și câte-un lătrat de câne, iar eu mă dau jos din pat și în picioarele goale mă duc spre Vasile, care dormea dus cu mâța strânsă sub bărbie. Îl apuc de umăr, îl zgâlțâi nițel să se trezească și-i spun în șoaptă, să n-audă ceilalți:

-Vasile, Vasile! Iartă-mă, n-am vrut să dau cu pumnul!
-Uăi, du-ti di ti culcâ, uăi! Amu' îți arde di șagă! N-am nica, lovești ca o fatâ!, îmi mai spune el zâmbind și trântindu-se pe-o parte...

Este întuneric beznă, iar eu orbecăi drumul înapoi către pat. În cale, mă lovesc cu degetele de la picioare de un taburet strategic așezat, strâng tare din dinți și în câteva râsete înfundate mă culcușesc între cearșafurile albe ca laptele înspumat al Joianei...

Peste noapte, am visat că vaca mă împungea ușor cu cornul, dându-mi ghes să dau mâna cu Vasile care stătea chircit în colbul din mijlocul drumului... nu mai era decât drumul, casele dispăruseră, iar eu stăteam lângă Vasile, încercând să-i cer iertare, ecoul vorbelor mele se pierdea și el în neant și rămas singur pe un drum fără capete, mă oglindeam în pupilele mari și lucioase ca două diamante negre ale Joianei, care răbdătoare și cuminte mă așteaptă și acum...

În vacanța aceea de neuitat, n-am învățat cum se mulge o vacă. În schimb, am învățat pe de rost nervurile unor zile de vară, ecourile bătăturii care poate s-or fi pierdut în ultimele raze de soare, dar nu și în mine; glasul greierilor cântându-și ultimele nopți târzii dinaintea toamnei; gustul mămăligii cu lapte proaspăt muls. Și, mai presus de toate acestea, am învățat pe de rost că nu am să uit niciodată…

Tu ești trai

Vezi, ți-aș spune că

Nu știu de ce anume

Mă tot gândesc la mâine

Când am putea construi pentru noi

O nouă lume.

În care ploaia nu-i rece

Și timpul nu trece,

Și cerul e mov.

Când plouă,

plouă cu verde

O lume a noastră

În care ne iubim

Și nimeni nu vede.

Și din nori construim orașe,

Din ochii tăi case,

Care să poarte căldură

Din sufletul tău

Frumoasă făptură.

Din minute facem ore,

Din ore alte ore cresc,

Noi ne mutăm undeva

Înspre vest.

Într-o casă cu vedere la mare

Să-ți răsară dimineața pe chip

Cel mai strălucitor soare.

Vezi, ți-aș spune că

Eu consider și cred,

Cât de norocoasă sunt

Să-mi fie teamă

Că pot să te pierd.

Nu vreau să mă resemnez,

Dar cât de norocoasă sunt

Că pot să te visez.

Că pot să privesc

la oameni zburând

Cu tine în gând.

Cât de norocoasă sunt!

De asta îmi doresc pentru noi

O lume nouă

În care există doar azi

Și soarele îți răsare pe obraji.

Privirea ta îmi spune,

Că nu mă vezi,

Simt între noi o tensiune,

Pe care tu o negi

Rostesc cuvinte de iubire,

Pe care nu le auzi,

Eu mă vizez să devin mire,

Iar tu ceva-mi ascunzi

Te țin de mână, ne plimbăm,

Căldura ne lipsește,

Din când în cànd ne sărutăm,

Însă sărutu-i rece

Frumoase flori îți dăruiesc,

Și ți le pun în poale,

Vreau sentimente să primesc,

Și nu doar vorbe goale

Promisiunile simt cum se duc,

Răceala ne cuprinde,

Degeaba-ncerc să te seduc,

Nimic nu te aprinde

Cât de aproape sunt de tine,

Cât de departe-mi ești,

Nu știu cum ar fi mai bine,

Rămâi...sau pleci

Reproșuri să-ne-aducem,

E calea cea ușoară,

Și sigur nu va duce,

Spre-a-noastră împăcare

Vom căuta o cheie potrivită,

Inima s-o deschidă,

Poate nu va fi una ruginită,

Greu să descuie

............... ...........

Acum după o viață împreună,

Cu multe chei în buzunar,

Vă spun c-am folosit doar una,

Cea a Iubirii, de Sus primită-n..Dar!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

O floare ofilită de-o galbenă culoare,
o noapte petrecută în galbenă candoare,
o galbenă iubire ce moartea n-o s-o știe,
uitate mai respiră pe-o galbenă hârtie.

Săruturi fără număr pe galbene petale
se-așează cu grăbire și-s gata să răscoale
privirea pătimașă din galbena vedere
o tandră alinare în galbenă durere.

E galbenul din floare a ochilor cântare
pe corzi rămase-n suflet arcușului cărare
ce cheamă în surdină cu galbenă uimire
un dans de lacrimi plânse în chip de amintire.

Învinsă fără milă de-a vremurilor toană,
o galbenă chemare se zbate în pripoană
s-aducă doar o clipă din galbena trăire
pe strada fără zile numită fericire.

Când viața-mi se va stinge în galbenul din zare
pe cer mă voi întinde în curcubeu din mare
să cad în stropi de viață pe galbena hârtie
și trandafirul galben să-l ud cu apă vie.

1

Când doua inimi bat la fel

Și patru ochi sclipesc spre cer

Doua mâini se caută

doua guri se întâlnesc 

un val se sparge

un apus se pierde 

Doi oameni se regăsesc.

-L-am întrebat :Cu scopul acesta ai acceptat să vin cu voi?

     -Nu ,dar acum suntem în impas.O să ne orientăm și o să ne orientăm.În grupul nostru

mai este o fată despre care nu știam nimic.Ulterior am aflat că este scoasă la produs.Gabi

fusese cu ea în Italia.În lipsă de bani, am închiriat o cameră pentru toți .Paula a plecat la

produs, băieții se ocupau cu treburile lor murdare.Dacă aveam un acoperiș deasupra capului

pentru cel puțin douâ săptămâni ,nu aveam bani de mâncare.Erau zile când flămânzeam și

tensiunea creștea.Ce câștiga Paula nu putea acoperi cheltuielele tuturor.Fratele lui Gabi era

cu un grup de fete prin apropiere .și l-a sfătuit să mergem pentru moment acolo ,apoi e bine

să mergem în Grecia .De fapt el avea în plan să mărească grupul de acolo cu mine și cu Paula.

sau să ne vândă .Nevoia de bani era urgentă Nesupunerea mea l-a supărat .Sigur că m-am

revoltat dar cu precauție ,cu teamă .La parterului  hotelului era un bar și l-am auzit pe patron

vorbind în engleză .Disperarea mi-a dat curaj să-l întreb mai întăi pe ocolite ,să văd ce gândește.

I-am  explicat cum am ajuns aici ,și am simțit că este de partea mea.Nimeni în afară de mine nu

vorbea engleza ,ceia mi-a favorizat  împrietenirea cu el.

     -Doamne ,prin ce clipe ai trecut,Ștefabia!

      -Stai ,abia am început.Nu știu cum am trecut prin .Nu știu la ce s-a gândit Gabi,dar am rămas

acolo o săptămână ,timp în care am încercat să fug ,dar nu am reușit.Dar și Gabi își pierduse răbdarea

cu mine, neavând însă curajul să mă bată.Aristița ascultă mărturisirea Ștefaniei ,derulându-și în minte

scene din întâmplările prin care a trecut draga ei soră.Unde duc imaturitatea ,credulitatea,lipsa de dis

cernământ?...se auzea zgomotul motorului în liniștea ce se lăsase .Ștefania se oprise .Avea nevoie de curaj

ca să meargă mai departe .!...

      -Te simți bine,draga mea ?

      -Da, mă reculeg , îmi adun gândurile ,refac amintirile ,sunt multe ,sunt atât de dureroase!..

     -Uite, mai ia puțină apă!...

      -Gabi era hotărât să-mi dea o lecție , dar nu  el personal Îl trimite  pe Relu un om dur ,să-mi aplice  o corecție:

-Să nu mai faci pe mironosița - zice el -că doar știi să stai cu fața în sus, și nu-i vorba  că ai fi virgină-,Relu ,furios ,

trântește ușa de perete cu violență .De teamă ,m-am ridicat în picioare la marginea patului.El mi-a tras căteva palme

de m-au năucit .Dacă aș fi îndrăzni să-i dau vreo replică, m-ar fi făcut una cu pământul ,așa că mi-am mușcat limba

și m--am înghitit lacrimile.La a doua rafală ,am căzut leșinată  -Fii atentă să nu mai faci fițe,că știi ce te așteaptă- a adăugat

din ușă ,împingând primul client .Persoana dornică de sex închide ușa și se sprijină de tocul  ei privindu-mă. Atunci  mi

s-a părut că îi era milă de mine.Mă dureau loviturile ,sângele șiroia ușor din nas și încă eram amețită  de la lovitură.

      -Cine era ?Îl cunoșteai ?

       -Nu , dar mi-am înfipt ochii cu dușmănie  în ochii lui mari albaștri .Prea multe nu puteam citi în ei ,așa că am schițat

gestul să mă dezbrac ,cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz .El s-a repezit spre mine ,întrerupând ceremonia dezbrăcatului ,

m-a luat ușor în brațe și m-a așezat comod  în pat .Apoi a desfăcut o sticlă cu un lichid gălbui  ,a turnat într-un pahar și

mi la dat aă beau .S-a așezat jos pe covor, turcește și a încercat un fel de conversație -câteva  cuvinte în engleză ,câteva

turcești ,dar mai mult prin semne .Se pare că a înțeles ce-i cu mine acolo. De altfel,când a făcut alegerea  în bab ,i s-a

atras atenția că sunt începătoare .Ce a fost mai important ,am înțeles fiecare  dintre noi Primul lucru pe care l-a făcut ,

afost să dea telefon lui Selia care era șefa fetelor ,să-i spună că plătește pentru o noapte întreagă . Am răsuflat ușurată .

Am scăpat de umilințe măcar penteu o noapte .

       Soli așa îl chema pe tânărul  turc ,era deosebit de frumos ,un brunet cu ochi  albaștri și păr negru ondulat .Soli a dat

dovadă  de atâta omenie ,încercând să mă facă  să uit prin ce trec ,înfiripând o conversație Dintr-un coșmar, noapte  s-a

transformat  într-un  moment bun .Am ieșit pe terasa camerii și am admirat  orașul  în lumina  becurilor  și a  stelelor  în

nopțile de vară.Cu gls blajin  și cu ochi întrebători ,dore să știe  ceva mai mult despre  mine.A  vrut să știe  de unde sunt

și cum am ajuns  în situația  asta!...

      -Știi ce îmi spuneai  când vorbeam la telefon ?Invariabilul  răspuns :-că te simți bine ,că te descurci.

     -Nu  voiam să mă plâng ție ,știam că am greșit și asta durea foarte tare!...Ștefania  continuă ...Am servit cafea ,am

fumat ...și zorii ne-au prins mai apropiați,sigură că îmi făcusem un prieten Se apropia ora când trebuia să vină Selia

să mă ia Eram neliniștită ,știindu-mă  datoare și vreau să mă dezbrac ,dar Soli m-a mângâiat și mi-a spus: Pe altădată ,

îmi  place să te știu datoare .Când Selia a înțeles ce s-a întâmplat de fapt,s-a înegrit de ciudă că nu reușise  să mă umilească

așa cum  ar fi vrut.Am mers la cameră pentru odihnă .Spre seară ,cineva mă cheamă ,jos în bar .Inima începuse să-mi

bată puternic ,picioarele îmi tremurau iar gândurile  o luau razna .Alt client nu mai suportam.La capătul scării ,SOLI  se vedea

în umbra unui mare buchet  de trandafiri  roșii .Mi-a oferit  florile în văzul tuturor .Gesturi  de felul acestea  sunt foarte rare.!...  

 M-a sărutat pe frunte și m-a  învitat  La o cafea . Ziua eram liberă .                                 

M-a sărutat  pe frunte și m-a învitat la o cafea. Ziua eram liberă

.