Dragă Mărie...te iubesc!


E minunat să știu că-mi ești aproape
Când obosit mă simt și anii se adună,
Însă... sunt fericit și zilnic mulțumesc
Că dragostea și azi, ne ține împreună.

Gândul mă plimbă... departe-n amintiri
Și mă oprește din loc în loc să-mi spună,
Că pe aici,dar și pe-acolo pașii te-au dus
Pe unde sărutări furai... sub clar de lună. 

Și cum, vreodată, aș putea să dau uitării
Când te țineam de mână și îți șopteam,
Că ești frumoasă... așa cum te-am visat
Și să-mi devii aleasa vieții... îmi doream.

Și vremuri au venit și au trecut degrab'
Găsindu-ne pe noi mereu...îndrăgostiți,
La casa noastră, cu-n fiu... mult adorat
Cu legământ sub jurământ... căsătoriți.

Acum, privind în urmă la acele timpuri
Dar și la clipele de astăzi...ce le trăiesc,
Seama îmi dau, că-s omul binecuvantat
Și fericit rostesc, dragă Mărie... te iubesc!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Dragă Mărie...te iubesc!

Data postării: 29 decembrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 644

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ieri eram îndrăgostit!

Ieri eram îndrăgostit

Astăzi parcă mi-a trecut,

Și vreau să aflu răspuns

La ceva ce m-a durut.

 

Eu credeam că ne iubim 

Și că este doar a mea,

Dar s-o văd cu-altcineva

N-am crezut că s-ar putea.

 

Mai acum o săptămână

Eram amândoi de mână,

Ne plimbam pe o potecă

Eu cu-a mea aleasă zână.

 

Nu știu ce s-a întâmplat

Și s-o văd că se sărută,

Cu prietenul meu bun

Ce-mi spunea că e urâtă.

 

Oare-acum este frumoasă

Și este de ea îndrăgostit?

Ori doar vrea ca să profite

Știind faptul că-i vestit.

 

Îi privesc și rămân mut

Când amicul e plesnit,

Și aud cum îi rostește

Ești un mare nesimțit.

 

Lung mă uit la amândoi

Și nu știu cui da crezare,

În gând îmi pun întrebare

Ce-ai să faci acum..Cezare?

 

Sigur e destul de greu

Să decid cu cine merg,

Cu ,,iubita" sau ,,amicul"

Ori din listă să mi-i sterg.

 

Voi care citiți din aste versuri

Și vedeți că rău mă chinui,

Vă întreb cum e mai bine

Să renunț sau să continui?

............

Măi..Cezare!

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Surprins am fost...!

Văd că îmi arăți sentimente

Pe care nu pot să le traduc,

Doar simt cum inima îmi bate

Și-ncet, încet, încep să mă usuc

 

Nu știu cum să vin mai lângă tine

Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,

Port frică să nu fiu cumva respins

Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.

 

Ne întâlnim în fiecare dimineață

În drumul nostru ce duce undeva,

Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă

Și doar privirile parc'-ar spune ceva.

 

Ieri mi-am propus să-i mărturisesc

Că-mi este dragă și-o vreau a mea,

Azi când ne-am văzut eram ca mut

De unde speach, s-o cuceresc pe ea?

 

Dar și mâine din nou ne-om întâlni

Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,

Nu doar că m-am îndrăgostit lulea

Și că aș vrea s-avem un viitor comun.

 

Surprins am fost a doua zi de fată

Când s-a apropiat și mi-a șoptit,

Că și-ar dori să fim prieteni buni

La care vorbe, pe loc eu am muțit.

.....................................

Azi, când amintiri mai depănăm

La o cafea cu scumpa mea soție,

Ne tachinăm și cu umor îi spun

Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!

 

 

 

 

Mai mult...

Dacă ploaia...!

Dacă ploaia mi-ar aduce

Din cer un strop de fericire,

Aș ști să fac din el izvor

Să curgă cu iubire

 

Și te-aș ruga să vii cu mine

Să bem pahar după pahar,

Să ne-mbătăm de dragoste

Iar eu să trec al tău hotar

 

Și-apoi în lumea largă să fugim

Să ne iubim feriți de gura lumii,

Eu flori s-aduc, tu prunci să faci

Și să citim când ne culcăm..psalmii

.................................

Și norul a slobozit spre mine

Atunci când picuri am cerut,

În viață aducându-mi fericire

Și pe Maria...cum eu am vrut!

 

Mai mult...

Cad stropi de apă binecuvântată!

Îmi bat în geam stropii de apă 

Ce norul i-a scăpat peste pământ, 

Ce-mi spun că azi să stau în casă 

Să scriu și să citesc cuvântul sfânt. 

 

Privesc și văd că vremea este rea 

Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă, 

Umplu stiloul cu cerneală albastră 

Și-nșirui două strofe pentru probă. 

 

Nu am multe idei în astă dimineață 

Și nici vreun subiect de pus pe foaie, 

Mă rog la muza mea să mă inspire 

Să pot așterne rânduri, despre ploaie. 

 

Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală 

Și îmi aleg un titlu pentru poezie, 

,,Cad stropi de apă binecuvantată "

Și simt cum lunecă penița pe hârtie. 

 

Cad stropi de apă binecuvantată 

Peste pământ și-a lui semănătură, 

Și se-aude la țăran prin rugăciune 

Cum mulțumește pentru picătură. 

 

Demult n-a mai primit ogorul apă 

Și mult a suferit cel, ce-l trudește, 

Acum toți speră la o recoltă bună 

Și poate seceta pământul ocolește. 

 

Privirea mi-o ridic și-s mulțumit 

Să văd c-afară ploaia se-ntețește, 

Simt în nări aroma dulce de cafea 

Și-aud iubita că la masă mă poftește. 

 

În gând se plimbă niște versuri 

Și care vor să fie puse-n poezie, 

Mi le repet să nu le uit cumva 

Și fur sărut de la scumpa...soție!

 

Mai mult...

Ce este?

Ce este viața fără dor?

Sau fără tine draga mea,

Este ca pomul fără roadă

Pe care nimeni nu îl vrea

 

Ce este lumea în război?

Ce pacea caută făr'a găsi,

E boală grea ce n-are leac

Speranță de-a trăi încă o zi

 

Ce este luna fără soare?

Un astru fără strălucire,

Pierdută undeva în galaxie

Și gravitând în rătăcire

 

Ce este grâul fără pâine?

Semănătură într-un lan,

Dar când din el obții făină

E meritul celui numit..țaran

 

Ce este omul fără fapte?

Un călător străin fără bilet,

Ce s-a urcat în trenul vieții

Uitând de suflet..și de preț!

 

Mai mult...

Ceasul!



În pragul serii, un pic am ațipit
Și am visat...un vis așa frumos,
Dar care a rămas... neterminat
Că ceasul m-a trezit...răutăcios.

Eram pe-un câmp cu flori de maci
În alergare, din urmă să mi-o prind,
Pe ea, pe fata, ce-n vis mi-a apărut
Sperând că-mi va permite s-o ating.

Din 'nalt, se auzeau triluri de păsări
Ce ne-nsoțeau în cânt...cu măiestrie,
Și parcă ne-ndemnau să ne întindem
Să ne iubim în maci...pe-acea câmpie.

În față ochilor, păru-i plutea în vânt
Și o simțeam că e frumoasă, diafană,
Dar nu puteam chipul ascuns să văd
Că fuga devenea, nefericit... o goană.

Spre ea am îndrăznit vorbă să-i strig
Să se oprească, privirea... să-i zăresc,
Și poate inima rănită...să mi-o vindec
Dar ceasu-a hotărât, aici, să mă trezesc!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Eu o sa vin

Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,

Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,

Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,

Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.

Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,

Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,

Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec 

În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.

Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,

De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,

Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură

Că inima mea cu a ta vor avea un rod.

Mai mult...

Nu mai cred in noi de ieri

Nu vine timpul sa te uit

Sa te arunc si sa ma uit

La cineva cunoscut

Si totusi strain in sarut.

Imbatata de dragostea ta indiferenta,

Dar si dependenta de independenta,

Insa aleg independenta

Ca nu doare cat dragostea ta.

Mai mult...

Te iubesc...

Te iubesc iubita mea,
Și gandurile-mi poți vedea...
Și mereu tu ma privesti
Cu blandețe-mi zambești

 

Nicioadata n-aș putea
Să te scot din mintea mea,
Ești frumoasa ca o floare
Si mai mereu sfătuitoare....

 

Am greșit,si-mi pare rău
De comportamentul meu,
Dar sunt cel mai norocos,
Să te am sunt bucuros...!

 

Și mereu tu mă ghidezi
Ca o stea tu strălucești,
Ești acolo undeva..
Prinsă-n inimioara mea..!

Mai mult...

Am fost noi

Octombrie.

Si visele tare erau pictate cu ceară din suflet.

Eu stiu ca sufletul ți-a ars cand te-am privit

Pentru ultima oară.

Dar tu, ai continuat să pășești pe faleza 

Primelor atingeri de buze.

Tu ai continuat să te aşezi pe banca unde-am stat.

Şi ți-ai lasat parfumul si amprentele 

Crezând naiv ca voi trece pe acolo

Si le voi recunoaşte.

Dar eu nu mai pot sa recunosc- 

Parfumul tāu a lăsat si altora urme

Iar amprentele tale au devenit invizibile 

De când au incetat să-mi se impregneze 

În piele.

Te-am cunoscut de fapt, atunci când am plecat

Şi ți-am contemplat pentru ultima oară

Ridul pe care il faci cand zâmbești doar cu o parte.

Și gestul acela cu mâna prin păr...

Rămanem doar umbre, rāmânem uitări

Rāmânem "am fost"

Dar am fost noi!

 

 

Mai mult...

Simfonia lui DE CE

De ce atâta tăcere

S-a așternut peste noi

Când era doar o plăcere

Să ne vorbim amândoi..

 

De ce azi mă privești cu ură

Când viața nu-i decât o picatură

De ce noi ne-am pierdut în timp

De ce din nou.. ne trece-un anotimp?

 

De ce-mi rămâi chemare tăcută

Dor sfânt...ce arde necontenit

De ce-mi rămâi cale necunoscută

De ce simt sufletul atât de ostenit.

 

De ce încâ imi fuge gândul la tine

Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci

Spune-mi de ce simt cum totul in mine

Uneori, mai vibrează-n armonici.

 

De ce îmi amintesc a ta privire

Și nu găsesc împotrivire

De ce îmi amintesc al tău zâmbet

Și cât însemna pentru al meu suflet.

 

De ce nu mi-ai lăsat

Amintirea unei îmbrățişări

De ce mi-ai furat

Plăcerea unei degustări..

 

De ce, ce-am avut noi

Ai lăsat prematur să moară

De ce timpul l-ai blocat,

L-ai oprit la ul|tima seară..

 

De ce nu-mi nchid bine ochii

Și parcă imi adie gustul

Vinului de 5 stele

Ce îmi fericea apusul.

 

Offf....de ce căruta cu "de ce?"

La mine ai răsturnat-o?

Eu, doar voiam să te îmbrățişez,

C-un vin să îmi umpli paharul..

 

De ce mai esti in visul meu

Când mi-ai rămas atât de rău

De ce în tot din jurul meu

De ce îti caut stralucirea...

 

De ce un amalgam de sentimente

De dor, încă, mă fac să tresar

De ce-mi revin în gând momente

De ce atâta poezie?.. în zadar.

 

De ce? De ce? De ce???

Pentru că-i tot ce mi-a rămas

Să scriu ce simt la orice pas

Și scriu în ton cu anotimpul

Ścriu uneori să-mi treacă timpul..

 

Si scriu că îmi cad frunze si e frig

Că-i timpul toamnei inimilor frânte

Şi-n căderea lor simt cum mă sting

Pierdută in amintirile reci și mute.

 

Și poate cad că e momentul lor

Să aducă un strop de supărare

Și foșnesc în mine frunze de dor

Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare 

 

Dar poate cad nu pentru că vor

Cad pentru lacrimile mele amaref

în dansul lor m-as prinde ușor

Să cad la final in bratele tale..

 

Cerul afară deja s-a întunecat

E toamnă peste oraş şi-n suflet

Mi-e inima sloi de când ai plecat

Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet

#unpahardepoezie

Mai mult...

Despărțirea

Prin volbura de fum

Doi ochi alunecau 

Pe marginea de drum,

O veste năzuiau..

Chemau din depărtări 

Ființa tare dragă,

O strigau din zări 

Lacrima s o șteargă ..

Căci dorul mistuia 

Trupul pustiit

Și vântul bântuia

De jale chinuit.

Norii triști apasă 

Pe obraz curgând,

Despărțirea nemiloasă 

Amorțise -n gand...

Sub cerul prăbușit 

Făptura se frământă 

Într-un plâns înăbușit 

De-o inimă frântă..

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍