Declarație de dragoste
Ai milă de mine iubito,
Rătăcitorul tău îndrăgostit,
Care căzut la frumoasele-ți picioare
Cerșește un strop de mistică iubire,
Ce nu-i decât la tine de găsit..
Te rog să-mi crezi umilele cuvinte,
Ce le îmbrac în platină și aur
Și ți le scriu doar ție,
Să-mi fie veșnic a iubirii mărturie...!
Te rog cu lacrimi și-n vise
Ori trecatoare amăgiri fugare,
Să mă păstrezi la pieptul tău plin de iubire
Să nu m-alungi ca pe-o fantomă ori simplă ispitire...
Când îți privesc frumosul chip
Mă pierd în fericire,
De-ai ști cât te iubesc tu înger de lumină,
Primește-mă te rog la tine în grădină
Să îți declar nemuritoarea mea iubire!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 22 februarie 2024
Vizualizări: 555
Poezii din aceiaşi categorie
Dor de tine
Ce poate fi mai frumos
Decât.. tu și eu
Într-un viitor luminos
Cu iubire mereu
În atmosferă de căldură
Cu multe surprize mici
Ambii sub o pătură
Jucându-ne cu pitici
Oricând, aproape și mereu
Să stăm aproape,
Chiar ..nu e greu
Doar trebuie să nu stăm departe
Distanța poate ne oprește
Dar inimile se reunesc
Inima mea se topește
Când știu că ele trăiesc
Ele.. inimile noastre
Trăiesc într-o lume rară
Plină de flori albastre
Ca într-o zi de vară
Soarele este sus pe cer
Păsările ciripesc în aer
Și zic cu mare liber
Că sunt într-un atelier
Atelier de creație și iubire
Pentru scumpul de tine
Strălucești mai mult ca un smarald
La soare înfierbântat
Autor: Anonima S
Promit
Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc
Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.
Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,
Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.
Aripi rupte, încercând să zboare,
Dar frica le ține, aluzii clare
Ai plecat , fără a-mi lua la revedere
Și eu rămân aici, cu dor și durere.
Golul de tine mă sufocă în noapte,
Îmi răsună-n cap doar șoapte,
Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,
Te am în minte, ca o amintire fixată.
Cum aș putea?
Cum aș putea să trec peste tot, când tu mi-ai spus că nu trecem real niciodată peste? Cum să șterg din mine senzația de tine? Că mă doare așa tare că nici nu mai simt, dar simt tot ca niciodată
Cum aș putea să uit că ești ca un vis frumos pe care îl puteam trăi, nu doar visa? dar m-am grăbit prea tare să deschid ochii și te-ai evaporat, ai dispărut odată cu noaptea
Cum aș putea să uit toate nopțile în care voiam să dorm și tu voiai să îți ofer mângâiere și îmi spuneai că somnul nu e necesar pentru noi, ci doar emoția noastră? Că putem să ne simțim cum vrem, să ne relaxăm, să stăm în copac, să fugim..
Cum aș putea să mai merg pe strada pe care ai pășit tu, să mă uit la cerul la care te-ai uitat tu, să respir același aer, știind că nu o vom mai putea face din nou împreună prea curând?
Cum aș putea să trăiesc fără ca tu să fii în mintea mea, în inima mea, în visele mele, în momentele mele de beție și de trezie? Dar cum aș putea să te mai am în toate astea dacă tu nu mai vrei acolo?
Cum aș putea să mai mănânc vreodată ceva dulce și bun fără să-mi zboare instant gândul la tine?
Cum aș putea să nu te caut pe toate coridoarele, în toate încăperile, pe toate străzile, în toate chipurile, știind că te-aș fi găsit mereu?
Cum aș putea să mai gândesc limpede când toată concentrarea mea e la cum să-ți atrag din nou atenția?
Cum aș putea să-mi mai port măștile când tu m-ai dezbrăcat de toate și m-ai văzut cu adevărurile mele, cu relele mele, vulnerabilă, fără gardă?
Cum aș putea să mai vreau ceva când tot ce am visat vreodată să am mi-a scăpat printre degete?
Cum aș putea să nu te vreau, totuși? Când tu ești tot ce eu n-am putut să fiu?
Cum aș putea să trăiesc în neștiință, în nesiguranță și în deznădejde, când tu mi-ai arătat că trebuie să am speranță?
Cum aș putea să te privesc fără să simt? să simt acea singură îmbrățișare care ne-a semnat sfârșitul?
Cum aș putea să te învinovățesc că ai plecat, deși ți-am spus că o vei face?
Cum aș fi putut să te împiedic?
Cum aș fi putut să schimb ceva?
Cum aș putea să regret că ne-am întâlnit? sau să consider că a fost doar o întâmplare fără însemnătate, când e clar că faci parte din destinul meu?
Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine când plouă? sau când e însorit? sau când sunt afară? sau când sunt în pat, singură și neliniștită, pierzând timpul?
Cum aș putea să caut ceva fără să mă aștept să te găsesc și pe tine?
Cum aș putea să te mai cred când ai plecat cu tot cu încrederea mea? Cum aș fi putut să am încredere când știam că o să pleci?
Cum aș putea să mai am iubire când tu o ai pe toată și nici măcar nu știi?
Cum aș putea să te iubesc fără să doară?
Cum aș putea să te urăsc?
Cum ai fi putut să mă iubești?
Cum ar fi putut să nu fie?
Patentul udat de iubire...
Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră
Când a sunat telefonul.
Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește
Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…
Problema era spinoasă, dar tot insistam, mai alert, mai monoton
când îți păream Superman
când îmi păreai Pamela Anderson.
N-am mai stat la taclale,
mi-am luat halatul din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc
apartamentul tau rece de tot.
Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,
erai frumoasă, frumoasă și grasă,
cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi
eu eram cu halatul cel bun
voiam să te impresionez…
Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză
și parcă simțeam cum se declanșează
căldura în casă.
O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.
Ti-ai aprins suav o țigară,
caloriferul șuiera ca la gară
și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,
iar tot universul meu devenea acum al tău.
Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii
Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,
Precum fecioara, curată.
Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,
ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…
N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud
și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel
și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele
cu numele meu scris pe ele,
dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,
fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,
măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…
De-atunci tot umblu besmetic
prin blocul nostru excentric
să te caut, să te găsesc
așa cum te-am văzut prima dată
înaltă, frumoasă, întoarsă…
Floarea din vârf de stâncă
Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.
Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.
Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.
Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.
Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.
Priviri
Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet
Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești
Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget
Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești
Focul nestins a mistuit zile senine
Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești
Visul aprins rulează filme clandestine
Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești
Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde
Din ochii tăi mă săgetau două scântei
Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde
Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești
Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine
Mă-ntreabă inima și sufletul de vești
Răspunde tu la întrebările fragile
Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești
Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală
Nu mai pricep dacă e bine să iubești
Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală
Credeam că sufletul cedând suflet primești
Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele
Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești
Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele
Lovind în suflet ai decis să-l osândești
Coboară lacrima-n pământ cărând povară
Se rupe omul dintr-un om răpus de dor
Arunci o inimă-n infern, omul să piară
Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor
Dor de tine
Ce poate fi mai frumos
Decât.. tu și eu
Într-un viitor luminos
Cu iubire mereu
În atmosferă de căldură
Cu multe surprize mici
Ambii sub o pătură
Jucându-ne cu pitici
Oricând, aproape și mereu
Să stăm aproape,
Chiar ..nu e greu
Doar trebuie să nu stăm departe
Distanța poate ne oprește
Dar inimile se reunesc
Inima mea se topește
Când știu că ele trăiesc
Ele.. inimile noastre
Trăiesc într-o lume rară
Plină de flori albastre
Ca într-o zi de vară
Soarele este sus pe cer
Păsările ciripesc în aer
Și zic cu mare liber
Că sunt într-un atelier
Atelier de creație și iubire
Pentru scumpul de tine
Strălucești mai mult ca un smarald
La soare înfierbântat
Autor: Anonima S
Promit
Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc
Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.
Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,
Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.
Aripi rupte, încercând să zboare,
Dar frica le ține, aluzii clare
Ai plecat , fără a-mi lua la revedere
Și eu rămân aici, cu dor și durere.
Golul de tine mă sufocă în noapte,
Îmi răsună-n cap doar șoapte,
Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,
Te am în minte, ca o amintire fixată.
Cum aș putea?
Cum aș putea să trec peste tot, când tu mi-ai spus că nu trecem real niciodată peste? Cum să șterg din mine senzația de tine? Că mă doare așa tare că nici nu mai simt, dar simt tot ca niciodată
Cum aș putea să uit că ești ca un vis frumos pe care îl puteam trăi, nu doar visa? dar m-am grăbit prea tare să deschid ochii și te-ai evaporat, ai dispărut odată cu noaptea
Cum aș putea să uit toate nopțile în care voiam să dorm și tu voiai să îți ofer mângâiere și îmi spuneai că somnul nu e necesar pentru noi, ci doar emoția noastră? Că putem să ne simțim cum vrem, să ne relaxăm, să stăm în copac, să fugim..
Cum aș putea să mai merg pe strada pe care ai pășit tu, să mă uit la cerul la care te-ai uitat tu, să respir același aer, știind că nu o vom mai putea face din nou împreună prea curând?
Cum aș putea să trăiesc fără ca tu să fii în mintea mea, în inima mea, în visele mele, în momentele mele de beție și de trezie? Dar cum aș putea să te mai am în toate astea dacă tu nu mai vrei acolo?
Cum aș putea să mai mănânc vreodată ceva dulce și bun fără să-mi zboare instant gândul la tine?
Cum aș putea să nu te caut pe toate coridoarele, în toate încăperile, pe toate străzile, în toate chipurile, știind că te-aș fi găsit mereu?
Cum aș putea să mai gândesc limpede când toată concentrarea mea e la cum să-ți atrag din nou atenția?
Cum aș putea să-mi mai port măștile când tu m-ai dezbrăcat de toate și m-ai văzut cu adevărurile mele, cu relele mele, vulnerabilă, fără gardă?
Cum aș putea să mai vreau ceva când tot ce am visat vreodată să am mi-a scăpat printre degete?
Cum aș putea să nu te vreau, totuși? Când tu ești tot ce eu n-am putut să fiu?
Cum aș putea să trăiesc în neștiință, în nesiguranță și în deznădejde, când tu mi-ai arătat că trebuie să am speranță?
Cum aș putea să te privesc fără să simt? să simt acea singură îmbrățișare care ne-a semnat sfârșitul?
Cum aș putea să te învinovățesc că ai plecat, deși ți-am spus că o vei face?
Cum aș fi putut să te împiedic?
Cum aș fi putut să schimb ceva?
Cum aș putea să regret că ne-am întâlnit? sau să consider că a fost doar o întâmplare fără însemnătate, când e clar că faci parte din destinul meu?
Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine când plouă? sau când e însorit? sau când sunt afară? sau când sunt în pat, singură și neliniștită, pierzând timpul?
Cum aș putea să caut ceva fără să mă aștept să te găsesc și pe tine?
Cum aș putea să te mai cred când ai plecat cu tot cu încrederea mea? Cum aș fi putut să am încredere când știam că o să pleci?
Cum aș putea să mai am iubire când tu o ai pe toată și nici măcar nu știi?
Cum aș putea să te iubesc fără să doară?
Cum aș putea să te urăsc?
Cum ai fi putut să mă iubești?
Cum ar fi putut să nu fie?
Patentul udat de iubire...
Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră
Când a sunat telefonul.
Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește
Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…
Problema era spinoasă, dar tot insistam, mai alert, mai monoton
când îți păream Superman
când îmi păreai Pamela Anderson.
N-am mai stat la taclale,
mi-am luat halatul din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc
apartamentul tau rece de tot.
Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,
erai frumoasă, frumoasă și grasă,
cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi
eu eram cu halatul cel bun
voiam să te impresionez…
Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză
și parcă simțeam cum se declanșează
căldura în casă.
O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.
Ti-ai aprins suav o țigară,
caloriferul șuiera ca la gară
și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,
iar tot universul meu devenea acum al tău.
Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii
Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,
Precum fecioara, curată.
Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,
ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…
N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud
și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel
și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele
cu numele meu scris pe ele,
dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,
fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,
măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…
De-atunci tot umblu besmetic
prin blocul nostru excentric
să te caut, să te găsesc
așa cum te-am văzut prima dată
înaltă, frumoasă, întoarsă…
Floarea din vârf de stâncă
Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.
Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.
Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.
Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.
Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.
Priviri
Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet
Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești
Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget
Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești
Focul nestins a mistuit zile senine
Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești
Visul aprins rulează filme clandestine
Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești
Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde
Din ochii tăi mă săgetau două scântei
Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde
Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești
Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine
Mă-ntreabă inima și sufletul de vești
Răspunde tu la întrebările fragile
Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești
Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală
Nu mai pricep dacă e bine să iubești
Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală
Credeam că sufletul cedând suflet primești
Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele
Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești
Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele
Lovind în suflet ai decis să-l osândești
Coboară lacrima-n pământ cărând povară
Se rupe omul dintr-un om răpus de dor
Arunci o inimă-n infern, omul să piară
Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor
Alte poezii ale autorului
Poem de amor pentru tine
Te-aș putea iubi infinit,
Începând de acum...
Sau de când o să vrei!
Chiar de ieri...
O să-ți scriu un poem de mă lași,
Tu iubirea fiind,
Sau sărutul sau Luna zâmbind,
Celor ce ar vrea să se plimbe sub ea...
Oare tot ce-i trecut a murit?
Amintirele mor sau dor ori plâng,
Sau au aripi ce le-nalță la Cer
Zboară și dispar se topesc?
Cui îi pasă de ieri sau de ce-i apus?
Nu ești tu dragostea însăși
Iar eu sclavul amorului tău,
Viața ce o port la picioare ți-o pun,
Și te rog să mă lași să îți scriu
Cât de mult mi-ai lipsit,
Și că vreau să îți fur al tău de arome parfum și întregul mister,
Sau perpetuum dulcele-ți și de taină sărut...!
Nu ești tu doar un Înger sosit
Ce nu știe decât să iubească etern?
Nu ești tu chiar Amorul cel viu
Care vrea să dea viață celor triști,
Sau pierduți cum sunt eu?
(12/13 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Poem de nesfârșită dragoste
Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...
Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?
Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,
Nu suntem nemuritori și noi,
Pășind cu pași timizi dar hotărâți,
Pe ale Sale fericite urme,
Ce duc în Rai încă de-aici?
Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,
Ce zi de zi singur se scrie...
Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,
Tu trează fiind iar eu dormind?
Cum pot să te sărut imaginar acum,
Dacă nu îți aud din departare
Și respirația dar și timizii pași
Ce îți clădesc al tău decis destin,
Ce-i hotărât dar și trimis de sus?
Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,
De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?
Iubito,lângă tine sunt acum,
Voi fi întreaga zi al tău,
Nu sunt eu adierea dimineții,
Nu sunt acum cu tine eu?
(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Deasupra tuturor ești tu
Iubito,
Tu ești deasupra tuturor
Când dragostea își are glasul său,
Căci Dumnezeu este iubire,
Precum o spun și Sfinții din vechime!
Așa știu eu că Cerul mi-a vorbit,
Din clipa când mi te-a trimis,
Ori mai degrabă pe mine mi te-a-ncredințat,
Să te iubesc așa cum nimeni n-a putut,
Căci dragostea e dar divin și nu e lesne de găsit!
Eu am știut că te iubesc din prima clipă când te-am privit,
Îți amintești sau nu,ce mai contează,
Sau poate n-am știut....
Dar știu acum!
Îmi amintesc cum noi pășeam agale pe poteci de munte,
Iar munții ne priveau nostalgic și ei pe noi,
Cum Raiul ne vorbea rostind tăcerea sa,
Chiar dacă noi temându-ne să nu apară pe cărare
Vreun urs iar teama era mare,
Dar dragostea alungă orice frică,
Iubito, Tu ești deasupra tuturor Când dragostea își are glasul său, Căci Dumnezeu este iubire, Precum o spun și Sfinții din vechime! (11 iulie 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă zi
De nu-ți voi spune ale amorului cuvinte,
De voi lăsa ziua să zboare iar Precum suratele ei fac mereu,
Să nu bag clipele în seamă,
Iar timpului să nu-i mai recunosc valoarea,
Nici calendarului să-i dau vreun ban,
Să nu-mi mai pese de nimic în lumea asta rece, trecătoare
Să mă prefac precum un bolovan,
Ei bine eu aleg să fiu o ființă vie,
Să-ți spun într-una Te iubesc
Și iar și iar același infinit rostogolit,
Știind la fel de bine ca și tine,
Că doar amorul sincer
Nu vrea s-audă de sfârșit,
Aleg o altă zi,adică astăzi
Să te iubesc declarativ!
(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Teatrul
Lumea întreagă este teatrul!
De mergi la teatru,
Lumea dispare și reapare
Ca o scamatorie de circ!
Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!
Bufonii sunt oamenii toți,
Poartă măști de carnaval,
Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...
Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,
Mai rar virtuoșii....
Toți se salută respectuos,
Știindu-se foarte bine
Încă din copilarie,
Cunoscându-se fără măștile
Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,
Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,
Desigur,fără să deranjeze prea tare...
Cum credeți voi actorilor
Că teatrul nu are viitor?
Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,
director,casier...?
Omule dragă,tu ești toate acestea!
Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!
Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,
Mâine dimineață vei relua același scenariu,
Apoi iarăși și iarăși și iarăși....
Te rotești în propria-ți piesă,
Ai învățat perfect rolul,
Îți va fi imposibil să evadezi,
Pentru că tu însuți ești teatrul!
Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,
Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,
Chiar dacă scena este aceeași,
Și piesa sau spectatorul se schimbă...!
(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
De te iubesc
De te iubesc,și o știi bine
Chiar dacă te mai îndoiești,
E bucuria ce mă ține
Mai fericit decât am fost vreodată,
Dar pentru mine tot ce contează,
Nu-s eu,nici gândurile mele,
Ci doar simțirea ce-i la tine,
Seninătatea zâmbetului tău.
(22 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poem de amor pentru tine
Te-aș putea iubi infinit,
Începând de acum...
Sau de când o să vrei!
Chiar de ieri...
O să-ți scriu un poem de mă lași,
Tu iubirea fiind,
Sau sărutul sau Luna zâmbind,
Celor ce ar vrea să se plimbe sub ea...
Oare tot ce-i trecut a murit?
Amintirele mor sau dor ori plâng,
Sau au aripi ce le-nalță la Cer
Zboară și dispar se topesc?
Cui îi pasă de ieri sau de ce-i apus?
Nu ești tu dragostea însăși
Iar eu sclavul amorului tău,
Viața ce o port la picioare ți-o pun,
Și te rog să mă lași să îți scriu
Cât de mult mi-ai lipsit,
Și că vreau să îți fur al tău de arome parfum și întregul mister,
Sau perpetuum dulcele-ți și de taină sărut...!
Nu ești tu doar un Înger sosit
Ce nu știe decât să iubească etern?
Nu ești tu chiar Amorul cel viu
Care vrea să dea viață celor triști,
Sau pierduți cum sunt eu?
(12/13 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Poem de nesfârșită dragoste
Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...
Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?
Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,
Nu suntem nemuritori și noi,
Pășind cu pași timizi dar hotărâți,
Pe ale Sale fericite urme,
Ce duc în Rai încă de-aici?
Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,
Ce zi de zi singur se scrie...
Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,
Tu trează fiind iar eu dormind?
Cum pot să te sărut imaginar acum,
Dacă nu îți aud din departare
Și respirația dar și timizii pași
Ce îți clădesc al tău decis destin,
Ce-i hotărât dar și trimis de sus?
Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,
De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?
Iubito,lângă tine sunt acum,
Voi fi întreaga zi al tău,
Nu sunt eu adierea dimineții,
Nu sunt acum cu tine eu?
(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Deasupra tuturor ești tu
Iubito,
Tu ești deasupra tuturor
Când dragostea își are glasul său,
Căci Dumnezeu este iubire,
Precum o spun și Sfinții din vechime!
Așa știu eu că Cerul mi-a vorbit,
Din clipa când mi te-a trimis,
Ori mai degrabă pe mine mi te-a-ncredințat,
Să te iubesc așa cum nimeni n-a putut,
Căci dragostea e dar divin și nu e lesne de găsit!
Eu am știut că te iubesc din prima clipă când te-am privit,
Îți amintești sau nu,ce mai contează,
Sau poate n-am știut....
Dar știu acum!
Îmi amintesc cum noi pășeam agale pe poteci de munte,
Iar munții ne priveau nostalgic și ei pe noi,
Cum Raiul ne vorbea rostind tăcerea sa,
Chiar dacă noi temându-ne să nu apară pe cărare
Vreun urs iar teama era mare,
Dar dragostea alungă orice frică,
Iubito, Tu ești deasupra tuturor Când dragostea își are glasul său, Căci Dumnezeu este iubire, Precum o spun și Sfinții din vechime! (11 iulie 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă zi
De nu-ți voi spune ale amorului cuvinte,
De voi lăsa ziua să zboare iar Precum suratele ei fac mereu,
Să nu bag clipele în seamă,
Iar timpului să nu-i mai recunosc valoarea,
Nici calendarului să-i dau vreun ban,
Să nu-mi mai pese de nimic în lumea asta rece, trecătoare
Să mă prefac precum un bolovan,
Ei bine eu aleg să fiu o ființă vie,
Să-ți spun într-una Te iubesc
Și iar și iar același infinit rostogolit,
Știind la fel de bine ca și tine,
Că doar amorul sincer
Nu vrea s-audă de sfârșit,
Aleg o altă zi,adică astăzi
Să te iubesc declarativ!
(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Teatrul
Lumea întreagă este teatrul!
De mergi la teatru,
Lumea dispare și reapare
Ca o scamatorie de circ!
Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!
Bufonii sunt oamenii toți,
Poartă măști de carnaval,
Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...
Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,
Mai rar virtuoșii....
Toți se salută respectuos,
Știindu-se foarte bine
Încă din copilarie,
Cunoscându-se fără măștile
Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,
Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,
Desigur,fără să deranjeze prea tare...
Cum credeți voi actorilor
Că teatrul nu are viitor?
Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,
director,casier...?
Omule dragă,tu ești toate acestea!
Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!
Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,
Mâine dimineață vei relua același scenariu,
Apoi iarăși și iarăși și iarăși....
Te rotești în propria-ți piesă,
Ai învățat perfect rolul,
Îți va fi imposibil să evadezi,
Pentru că tu însuți ești teatrul!
Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,
Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,
Chiar dacă scena este aceeași,
Și piesa sau spectatorul se schimbă...!
(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
De te iubesc
De te iubesc,și o știi bine
Chiar dacă te mai îndoiești,
E bucuria ce mă ține
Mai fericit decât am fost vreodată,
Dar pentru mine tot ce contează,
Nu-s eu,nici gândurile mele,
Ci doar simțirea ce-i la tine,
Seninătatea zâmbetului tău.
(22 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)