DE-SARĂ TE-AŞTEPT

    De-sară te-aştept,
    Să vii să-mi cazi la piept,
    Şi doar sărutul tău să-mi dai,
    Şi-apoi, subit, să cad din Rai...
    
    De-sară te aştept cu-nfrigurare,
    Să vii să-mi dai o mică sărutare,
    Să mi te cuibăreşti în suflet,
    Cu surle, trâmbiţi şi răsunet...
    
    De-sară te aştept să vii,
    Cum cade-amurgul peste vii,
    Pe buze, gust de vin ameţitor,
    În carte, viers amăgitor...
    
    De-sară te aştept să aţipeşti,
    În patul meu dacă voieşti,
    Ne vom trezi în primii zori de zi,
    Pe-un menuet ţesut din stele-mii...


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online DE-SARĂ TE-AŞTEPT

Data postării: 9 ianuarie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 599

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

UNIVERSALĂ

    E-o liniște deplină-n viața mea:
    Pe cer, timid, a tremurat o stea,
    Zâmbind spre luna de argint,
    Și către valul mării de absint...
    
    Tu, uită stalactitele de gheață,
    Pierdute în fuioarele de ceață,
    Și vezi lumina cea ascunsă-n far,
    De Prometeu, adusă mie-n dar...
    
    Eu te-am văzut râzând în soare,
    O perlă, strălucind în mare,
    Eu știu că tu m-aștepți la far:
    Spre tine vin, tu n-ai habar...
    
    Tu, uită-te cu ochi mijiți în zare,
    Să vezi a lumilor splendoare,
    Să înțelegi cât ești de simplu și umil,
    În fața multiversului fragil...

Mai mult...

NINGEA CU FLOARE DE CAIS

    Ningea cu floare de cais...
    Şi-albastrul cerului promis,
    Încet se risipea color,
    Însângerând petale de bujor...
    
    Şi-n jurul meu plutea uşor,
    Înmiresmat, parfum de nor,
    Rupt îmi părea din paradis,
    Şi mă simţeam ca un proscris...
    
    Şi-n suflet mi se strecura tiptil,
    Străluminând surâsul de copil -
    Un fluturaş cu aripi de-ametist,
    Ce dănţuia ca un artist...
    
    Şi-oricât eram de-nfrigurat şi trist,
    Cu-alură de boem – renascentist,
    Tot îmi doream să fiu gentil,
    Cu fluturaşul cel subtil...

Mai mult...

ADAGIO PENTRU SUFLET

Vezi tu, afară plouă ne'ncetat,
Din cerul crud, se varsă marea,
Nici nu mai știu de-i zi sau înserat,
Că întunecată-i toată zarea...

Copacul din grădină-și urlă neputința,
Nebun, frângându-și ramurile grele,
Pe cer își stinge-n fulger neființa,
Iar timpul a tăcut, sub tunete rebele...

Și bate vântul tare-nspre fereastră,
De geme-n disperare toată casa,
Nevolnic, amuțit, de liniștea măiastră,
Beau ceai de tei să îmi alin angoasa...

Eu știu că-n umbre grele-am risipit cuvinte,
Dar ca tabloul să devină un întreg complet,
Din ploaie și tăceri, am să-mi aduc aminte,
Această clipă... un adagio pentru suflet...

 

Mai mult...

ÎNTOTDEAUNA TOAMNĂ

   Toamnă, tu chiar nu m-ai păcălit niciodată!
    Dintr-o privire te-am citit și am știut de-ndată,
    Că-n pragul casei mele scăldată-n soare,
    O să te-ntorci din nou, ființă călătoare!
    
    Și ai să vii curând cu ifos și plictis în glas,
    Și-n scurtul timp ce ne-a rămas,
    Ai să-mi propui pe buze vin pelin-amar,
    Și-ai să mă minți că-i dulce vinul din pahar!
    
    Da' eu-s convins că-n umbra ființei tale,
    Se-ascunde atâta vifor, patimă și jale,
    Încât aș vrea să te evit. Și dacă pot,
    Din treburile tale importante să nu te scot!
    
    Căci știu că tu cu mine nu mai ai răbdare,
    Și vrei să pleci din nou, ființă călătoare,
    Lăsând în urmă-ți cer întunecat și ceață,
    Cu iz de nuci și de gutui topite în dulceață!

Mai mult...

DACĂ M-ASCULŢI...

    Dacă m-asculţi... 
    
    Înseamnă că n-am strigat în zadar 
    sufletul din mine…
    
    Înseamnă că am plâns destul 
    cu lacrimi mult prea amare... 
    
    Înseamnă că am mers deculţ 
    când m-am desprins de mine... 
    
    Înseamnă că rănile mele 
    s-au închis peste durere... 
    
    Înseamnă că sunt gata să zbor 
    şi să cad, ca iar să mă înalţ... 
    
    Înseamnă că stânca ce a crescut 
    topeşte soare-n stropi de lumină... 
    
    Înseamnă că am uitat în umbră 
    pasul căscat peste mine... 
    
    Înseamnă că inima mea 
    va începe să bată din nou… 
    
    Dacă m-asculţi... 

Mai mult...

DIN VREME-N VREME

Din vreme-n vreme bate vântul   
Peste negura din noapte   
În pustiu se vaită lupul   
Prevestind cumplita moarte...   
  
După nor şi-ascunde luna   
Trupul firav fără viaţă   
Peste tot sclipeşte bruma   
Diamantelor de gheaţă...   
  
Cu paşi repezi se scoboară   
Spre izvorul cristalin   
Şi în susur de vioară   
Îşi îmbie părul lin...   
  
Zăbovind o clipă-două   
Pe-o tipsie de argint   
Îşi încheie haina nouă   
Pe trup alb de mărgărint…  
  
Feciorelnic îşi mlădie   
Umbra printre flori de spini   
În puf cald de păpădie   
Şi-n parfum uşor de crini...   
  
Freamătă-n cuvânt pădurea   
Sub privirea ei de vis   
Tremurând în aşteptarea   
Primului sărut promis...   
  
Ceasul somnului s-arată   
Spre întâii zori de zi   
Către cer luna se-ndreaptă   
Înspre stele ivorii...   
  
Precum pasărea măiastră   
Ce se-nalţă prin foc sfânt   
Luna se destramă-albastră   
Fără lacrimi sau cuvânt...   
  
Vremelnică-i cumplita moarte   
Rânduind vecinic cerul   
Din cenuşă-i va renaşte   
Trupul nou, senin ca lerul...   
  
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii   
Sloboadă colind târziu   
Zodie veche-n balanţa morţii   
Risipind ecou pustiu…

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Be there for me

Be there for me with that beautiful and warm smile, my Prince of Peace. Be there for me when I swim in your lakes, my Prince of Peace. Also, now it's summer and we have a heat wave. I couldn't stand the heat, so I had to swim in the lake for a few hours to cool down. When I came out of the lake, I felt very good. Also, the heat has already killed many people who have heart problems. In addition, we have not had any rain so far to cool the earth. I wish it would rain tomorrow. That's what I hope for.

Mai mult...

Un rând colorat de flori

Am plantat ieri in grădină,

Un rând colorat de flori

Și-am constatat, târziu,se pare,

Că te-am pierdut printre bujori!

 

Of,cine e acum de vină,

Că nu mai știu de dumneata?

Că printre atâtea flori frumoase,

Zău de mai știu care-i a mea!

 

Sã le culeg acum pe toate,

Parcă din inimă le-aș lua

Astept să vină ploaia, poate,

Poate dau de urma ta

Mai mult...

DEx

Iubirea nu e frica, nu e drama

Iubirea n-are loc pentru ranchiuna

Iubirea nu se autoproclama

Iubirea e un scut pentru minciuna.

 

Iubirea, daca e, doar se simte 

Iubirea, daca e, iti schimba firea

Iubirea insasi, daca e, nu te minte

Iubirea nu imbraca amagirea.

 

Iubirea nu iti cere sa te pierzi

Iubirea iti arata libertatea

Iubirea iti sopteste-n ce sa crezi

Iubirea ramane cand vine noaptea!

 

Iubirea e in lucruri mici, marunte

Iubirea e in tot ce ne-nconjoara

Iubirea e in suflet si se simte

Iubirea te ridica, nu doboara!

.....................................................

Dar ce esti tu, de fapt, Iubire, oare?

Ca noi te-am definit in zeci de feluri

Ca orice -ai fi, pe noi mereu ne doare

Si tot mereu te trecem tot la "teluri".

 

Te punem langa "fericire", "bucurii"

Impachetand frumos vorbe amestecate

Credem in toate, ca niste copii

Apoi, tot noi, ajungem sa le dam uitate.

 

Cu fiecare vorba, gand, interpretare

Iti dam un sens, o noima personala

Ne comportam ca dup-o lunga cercetare

Mintindu-ne ca te traim si ca esti reala.

 

Miriam - Doua Umbre

21.10.2025

#Doua-Umbre

Mai mult...

CE SURÂS, CE ZÂMBET FRUMOS

    Ce surâs, ce zâmbet frumos, are iubita mea... 
    Atunci când zâmbeşte, parcă sclipeşte o stea... 
    Zeci de îngeraşi, din aripi bat uşori, 
    Stârnind mii de raze şi curcubeul în nori... 
    
    Niciun secret, în zâmbetul Mona Lisei mele, 
    Nu stă ascuns, printre sclipirile-acelea de stele... 
    Ci numai eu, dintre toţi, deopotrivă-n decor, 
    Pot să ştiu dacă-i zâmbet, sau surâs trecător... 
    
    O, timp nevolnic, niciodată n-am să pot să înving 
    Acel surâs, pe care c-un sărut, vreau să-l sting, 
    Nu vezi că dorul de el, îi viu şi m-apasă, 
    Cum poţi să fii atât de crudă şi devreme acasă? 
    
    Cum poţi să zâmbeşti, ştiind chinul meu! 
    Cât de crudă să fii, când ştii că mi-e greu, 
    Să nu pot să văd şi să simt ce iubesc: 
    Surâsul divin, căzut pe pământ din raiul ceresc…

Mai mult...

Am învățat să cresc din crăpături

Am învățat să cresc din crăpături

așa cum lumina intră printr-un perete vechi

fără să ceară explicații.

Nu m-a învățat nimeni cum se face.

Viața m-a spart încet,

ca pe un vas prea plin de cer,

și am crezut o vreme

că fisurile sunt sfârșitul.

Dar prin ele

a început să respire Dumnezeu în mine.

Am simțit cum durerea nu distruge —

ci deschide.

Cum ceea ce doare

lărgește spațiul pentru iubire.

În locul unde m-am frânt

a crescut o blândețe nouă.

În locul unde am plâns

a răsărit liniștea —

nu liniștea aceea goală,

ci liniștea care știe

că totul are un sens tăcut.

Am învățat să nu-mi mai ascund rănile.

Ele sunt ferestrele mele.

Prin ele intră oamenii,

prin ele iese lumina,

prin ele se vede cât de mult

am iubit.

Nu m-am ridicat prin forță,

ci prin acceptare.

Nu m-am vindecat prin uitare,

ci prin îmbrățișare.

Am îmbrățișat tot:

și ce m-a frânt,

și ce m-a salvat,

și ce m-a lăsat singură

ca să învăț

să fiu întreagă fără sprijin.

Și astăzi cresc.

Nu perfect.

Nu fără teamă.

Dar cu o pace așezată în oase,

ca o apă liniștită

care știe că adâncul ei

nu poate fi tulburat de suprafață.

Am învățat să cresc din crăpături

pentru că iubirea nu locuiește în ziduri intacte —

ci în locurile unde inima

a avut curajul

să rămână deschisă.

Iar acum știu:

ceea ce părea rupt

era doar începutul

înfloririi mele.

Mai mult...

În încheiere

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

 

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

 

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍