De-aș ști...

Trecut-au 40 de zile...

De când tu văduv m-ai lăsat

Și nopțile sunt îca grele,

Căci încă sunt îndurerat.

Și câte zile și câte nopți vor trece,

Să fie multe nu aș vrea,

Aș vrea atunci când m-oi petrece

Să te revăd Polară Stea.

Vor trece zile sau săptămâni,

Vor trece luni sau ani vor trece,

Oricum ai vrea nu poți s-amâni

Clipa în care te vei petrece.

Te rog mă iartă iar...și înc-odată

Că nu am fost ce tu ai vrut.

C-această soartă ne-a fost dată 

De când în Univers am apărut.

Scumpei mele soții Valeria, 21 Decembrie 2022, ora 07:30

Mă uit pe fereastră

Sperând c-ai să vii.

Și floarea din glastră

Cu noi vrea să fii.

M-aș duce de-acasă,

M-aș duce-n pustii,

Căci toate din casă

Tânjesc ca să vii.

Privesc pe fereastră

Sfârșitul de an

Și floarea din glastră

Privește în van.

Când toate din casă

Tânjesc ca să vii

M-aș duce de-acasă

M-aș duce-n pustii!

Scumpei mele soții Valeria, 30 Decembrie 2022, ora 05:30

Eu, am vrut a ta iubire,

În același trup ș-un suflet.

Tu, ai vrut doar o avere

Și bani mulți în al tău sipet.

Eu, am vrut cu-a mea iubire

Să-L slăvim pe DUMNEZEU.

Tu, ai vrut cu-a ta iubire,

Să mă-mpedici mai mereu.

Însă fără a LUI vrere,

CELUI care ne-a facut,

Noi n-aveam nicio putere

Orișicâte am fi vrut.

Scumpei mele soții Valeria, 7 Ianuarie 2023 ora 21:25

       De la vârsta de aproape 12 ani am devenit un ateu care propovăduia cu tărie aproape zilnic inexistența lui DUMNEZEU.Pe când aveam aproape 21 de ani pe la amiază, în luna Aprilie a anului 1967, imediat după terminarea cursului de Statica și Dinamica Construcțiilor mergând pe stradă, deodată în mintea mea am simțit că Cineva comunică cu mine telepatic:
       - Cineva:"Tu spui că pomul pe care acum îl vezi este de natură materială și susții cu tărie că acel pom nu a fost creat de Cineva anume."

       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Tu spui că Soarele care luminează și încălzește tot Pământul este de natură materială și susții cu tărie că Soarele nu afost creat de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Noaptea pe Cerul senin vezi mii de stele și tu spui că ele sunt de natură materială și că nu au fost create de Cineva anume."
       - Eu:"Da!"
       - Cineva:"Cine crezi tu că a făcut acest imens spațiu în care există miliardele de stele și există și Pământul cu toți copacii, cu toate animalele și cu toți Oamenii și deci exiști și tu?"
       - Eu (fiind pe stradă am răspuns cu glas tare două cuvinte):
"EXISTĂ DUMNEZEU!"

       După ce am spus cu glas tare "EXISTĂ DUMNEZEU",  Acel Cineva a încetat să mai comunice telepatic cu mine și atunci m-am uitat în jur să văd dacă nu este vreun om care să fi auzit ceea ce am spus eu și doar o femeie era cam la vreo 20 de metri înaintea mea dar aceasta nu a întors capul spre mine...
       De atunci am început să cred cu tărie că DUMNEZEU EXISTĂ și că EL ESTE UNICUL CREATOR al Universului.

Stau singur în casă

Ca-n rece mormânt

Și timpul apasă

Pe Sufletu-mi frânt.

Căci flacăra vieții

În tine s-a stins

Și-n prada tristeții

Mi-e Sufletul prins.

Scumpei mele soții Valeria, 28 Noiembrie 2022, ora 21:00

       Sufletul este de natură materială? Eu zic că da. Aștept răspunsurile tuturor celor interesați de acest subiect.

Ne spun poveștile, că-n lume,
Sunt patru vorbe mari, anume:
"Îmi pare rău", "îți mulțumesc"
Și "iartă-mă" și "te iubesc".

Aceste vorbe au putere
Să vindece orice durere,
S-aducă liniștea-ntre noi,
Să cheme dragostea-nnapoi,

Să ștearg-o lacrimă zglobie,
S-aducă-n locu-i, bucurie
Și, orice rană s-o aline,
Iar răul, să-l transforme-n bine.

..................................

Aș vrea, să nu mai am din nou
Motiv să spun: "îmi pare rău".
Să nu mai fie necesar
Un "iartă-mă" să rostesc iar.

Aș vrea, mereu să tot găsesc
Motive, doar să-ți mulțumesc,
Că-n orice clipă care vine
Tu, ești alăturea de mine.

Și pentru vremea ce trecu
Să-ți mulțumesc, pentru că tu,
Minune a lui Dumnezeu,
Faci parte din destinul meu.

Și, nu vreau sa te plictisesc
Spunând mereu cât te iubesc
Dar, tot o spun căci, vreau s-o ști.
Am s-o repet în orice zi,

Ca-n orice clipă ce-o să vie,
Să ai în suflet bucurie
Știind că inima cuiva,
Mereu, i-alaturi de a ta.

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Jeg elsker Paris

Hver gang jeg ser ned

på denne tidløse byen

Enten blå eller grå er himmelen hennes

Enten høylytt være hennes jubel

eller om tårene hennes er myke

Mer og mer innser jeg det

Jeg elsker Paris om våren

Jeg elsker Paris om høsten

Jeg elsker Paris om vinteren når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren når det syder

Jeg elsker Paris hvert øyeblikk

Hvert øyeblikk av året

Jeg elsker Paris, hvorfor å, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kjærlighet er nær

Jeg elsker Paris om våren

Jeg elsker Paris om høsten

Jeg elsker Paris om vinteren når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren når det syder

Jeg elsker Paris hvert øyeblikk

Hvert øyeblikk av året

Jeg elsker Paris, hvorfor å, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kjærlighet er nær.

El:

Am un gol în suflet,Eu

Și pe buze doar amar 

Unde ești?te cat mereu 

Și nu cred că e în zadar

Nouri negri ca tăciunea 

Sau încins deasupra mea

Tu iubito spune-mi una 

Tu iubești pe alt cineva?

Tiam cătat eu printre stele 

Și de flori am întrebat 

Cu un glas plin de durere 

Unde ești? De ce-i plecat?

Mai lăsat rănit să sufăr

Fără leac de vindecare 

Și plutesc eu ca un nufăr 

Singurel în depărtare

Plîng izvoarele bătrîne 

Bate vântul cel de munte 

Fugărind ziua de mâine 

Eu te rog, te rog răspunde

Ea:

Scumpul meu,tu îmi lipsești

Dar cu boala nu-i de pus

Știu că speri să mă găsești 

Mă găsești tu la apus

Te privesc eu dintre nori

Și îți văd chinul sufletesc 

Știu că n-ai puteri să zbori 

Dar să știi că te iubesc

Am o frică uriașă 

Să nu crezi că tiam trădat 

De aș avea a doua șansă 

Tu vei fi al meu bărbat

Iartă mă ca n-am trimis

Eu ultima scrisoare

Iartă mă ca nu tam zis 

De ce sufletul mă doare

Am simțit că iaca moartea

Printre lacrimi mă rugam 

Doamne,păzești mi jumătatea

Asta îi dorința care o  am

Liniștea ta se asează ușor peste lume

Și o înțeleg mai mult decât mă înțeleg pe mine,

De ce nu vezi că te înțeleg chiar și când nu spui nimic…

Ce mă fac eu cu tine?

Ai o privire care ar putea să oprească războaie,

Și oprindu-le nu ar părea ceva greu,

Tot timpul acesta, cum de nu ai  simțit

Că am fost lângă tine… mereu.

Când suntem într-un loc cu mai mulți oameni,

Decât tine, până și luna mi se pare mai accesibilă,

Și simt că orice aș spune, orice aș face,

(Chiar și dacă m-aș strâmba)

Pentru tine nu sunt vizibilă.

Nu vreau să mă plâng, nu fac asta acum,

Dar măcar o dată mi-aș fi dorit să nu trebuiască să-ți scriu,

Să vezi ca orice gest mărunt, orice absență îndelungată venind de la tine mă afectează profund,

Am fost aici de la început.

Aș vrea să vin înspre tine,

Să-ți spun ca te iubesc și că eu cred în noi,

Să nu lăsăm să crească această distanță,

De ce nu vezi că fără tine lumea cade în gol.

Mă răscolește acum ca întotdeauna

Gândul că nu pot să vin înspre tine fără tine,

Nu te mai întreb de ce nu vezi, știu că vezi

Că ești universul din mine.

Da, caut atenție, atenția ta,

Și da, prin pasivitatea ta mă enervezi,

Nici nu vreau să știu dacă mă iubești,

Vreau doar să mă vezi cu adevărat, să simt ca contez.

Trecând râurile tăcerii pe sub luna de hârtie

La cumpăna visului nebănuit de nimeni

am lăsat mărturie urmele  petalelor de flori de iasomie  

Erau singurele rămase în palmele mele după atâtea ploi  

Dar parfumul lor, penetra pâna și prin pietrele de granit  

Adunate geometric în podul arcuit care uneori îmi cânta…

Era ca un fluierat hoinar, pornit de pe buzele râului

 Peste arcadele smulse  din orbitele vechilor ziduri

peste care nimeni nu poate trece de două ori

Rămân în urmă tăceri, iar luna de hârtie se face scrum

Purtat  în cercuri de alte râuri, peste alte tăceri și alt drum

(Pe Pont D’ Avignon)

Fii speranța din ochii mei
Şi liniştea din suflet.
Fii soluția problemei
Când nu mai am cuget.

Fii căldura din inima mea
Și nu permite tristeții să mă doboare,
Căci ea e rece ca o ploaie de cristale,
Pe care să o simt nu aş mai vrea.

Și când totul pare a fi un pustiu
Fii lumina din gândul meu...
Fericită doar cu tine mă știu
A ta iubire e-un permanent imprimeu...