Chitaristul de la 48

Veșnică blajină tăcere,
O neașteptată răpire, al tău glas, inima-mi cere,
Coloană de marmură străbate rapid ca un ecou,
Ecoul falnic muzei pătrunzător sufletului nou.
Adâncită în altă coloană, vocea ta dulce cadou.

Tremurând de emoție, cu povești trăite întâmplări,
Alt pas, o revoluție, învăluit în misterioși fiori.

Dar captivat de glas, n-am putut a ți-le privii.
Unice formațiuni de literele, gradină de cuvinte vii
Legate întâmplării neplăcute, șirag vechi de perle,
Caldă a ta voce, simțită serenadă ale cerului stele,
Etern dispărut, furat de coloane, pierdut printre ele.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Intre ceruri raze de cristal străbat
Adierea vântului, de liniștiții nori carat
Rozmarin împleticit în dorințe argintii
Iar parcă simt-cel gust al frunzelor alămii

Mai ca-ș depicta aromă dulce
Ierburilor cerești confuz fugace
Escală a gândurilor spre dorință
Sute de mirosuri al nasului înalță

Tot parcă aș povesti cum și ce
Esență de visuri tăcute, afazice
Date de dorință în lacrimi de argint
Odată ploaie de nestemate căzută pe pământ

Rozmarin format în copacii de cristal
De pus clepsidră, al timpului ritual
Etern as aștepta a sa lentă mutare
Timp de gândire, spre a ta întâmpinare

Iar vreau să spun că a ta prezență grăiesc
Nori de scorțișoară și rozmarin îmi doresc
Emoții cu gust, aș dori în doi ivesc.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Timber swan of the lake, fragile dreams u used to carry,
In the azure river, you let the water be your foundry,
And as the sky promises, grey memories only wishes,
But wings like roots, might fly your wings ashes.

The sun old trickster, holder of the molten aspirations,
Would fool you, and watch for your every actions,
Blazing your vision, asking for your majestic flight,
Won't wait to burn you, for it's sadistic delight.

So you fly, the mirror waters guide your way.
Old sleeping god, whispers melancholic astray,
You're only left with past sad memories, grey,
As the higher you rise, ash you being to convey.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Just an empty room
Nothing to see...
Painted lyrics on the walls, so new, such a gracefully across my memory.
Nothing to feel...
Makes me think of the six element hug, that holds me safe and warm.
Nothing to think about...
But I'm still there...In front of an empty room, thinking about inexistent things, inexistent things that I need to give away from my mind, to leave behind whatever is equal to zero for me...
But how am I still looking at an empty room?
I don't know, maybe it's just a stupid interpretation of my blocked mind
...Nothing to know...
Run...Just run...You can do it, right...?
...Things my heart used to know,
Things it yearns to remember...
Just in vain...

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

In the troubling silence I make a gasp,
Slowly touching the wooden gate,
As my blind vision runs late,
I feel a sharp pain like a wasp.
Blinded by the cold mud,
A rotten root in hand I take.
Playing it like an expired turd,
I hear a sound I didn't make
Perhaps I'm not alone,
Not in this wrecked creek,
It was the sound of a door steek,
In my mind lone insane.
I find unease but mercy,
Justice but cruelty.
The lone root becomes five,
Crawling on me like an olive.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

Cold tears travel through my cheek
Sorrows and regrets they carry
Slowly moving the memories as I peek
Between my soul's curtains blue as berry
The only emotion truly learnt
Maybe if the rain stops
Would be the jar of abandonment
As long as time, the first tear drops
I'm cold, but I'm not freezing.
Curtains tighten around me,
It's like the emptiness is never leaving,
Giving me a new birth name.
A while I shuffle,
As the air becomes thin,
I become a prisoner of my own exile
And I shed another tear.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă

Întreabă-mă de știu drumul acasă

Întreabă-mă de simt ce mai e viață

Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă

Întreabă-mă ce văd, ce am în față

Întreabă-mă de inima albastră

Întreabă-mă s-o prind unde se-agață

Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață

Întreabă-mă ce-s norii din fereastră

Întreabă-mă de florile din glastră

Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă

Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă

Întreabă-mă de ploile căzute

Fierbinți caută inima să-ți ude

Mă-ntreabă  când ajungă să o sărute

Să afli ce e dor, cât sunt de multe

Întreabă-te de când n-ai întrebat

Întreabă-mă pe mine ce-a urmat

Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat

Răspund la întrebări și ne-ntrebat

Întreabă-mă de tine să te-ntreb

Întreabă-mă cu sufletul să sper

Întreabă-mă cu ochii s-ating cer

Întreabă-mă orice să pot să-ntreb

Întreabă-mă de aer, de pământ

Întreabă-mă-nainte să m-ascund

Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud

Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult

Cu ochii tăi asemăn focul,

Ce-mi arde-n piept adânc și lin,

Și-mi face inimii ocolul

Prin vis etern și dor divin.

Când treci, se-oprește-n loc văzduhul,

Și luna cade-n gândul meu,

Căci pasul tău, făcut din duhuri,

Mă cheamă-n visul greu, mereu.

În glasul tău adoarme seara,

Și stele plâng pe-al meu destin;

Iubirea-mi e din veci povara,

Dar sfântă-mi este — și deplin.

Aș vrea să fiu o clipă-n vreme

Când ochii tăi s-au luminat,

Să-ți fiu blestem, să-ți fiu și temei,

Un nod de timp nedezlegat.

Și când s-or stinge lumii anii,

Sub ceruri reci, fără folos,

Cu ochii tăi asemăn focul —

În el am ars, și-n el am fost.

Cât vei umbla prin lume cu folos,

Și pașii-ți vor deschide drum sub soare,

Să nu uiți glasul blând, duios, frumos,

Ce ți-a crescut in suflet sărbătoare.

Câtă lumină vei avea pe masă,

Din munca ta și din visări curate,

Gândește-te la liniștea de-acasă —

Un colț de Cer în clipele uitate.

Cât vei urca spre vârfuri nevăzute,

Cu fruntea sus și inima deschisă,

Să știi că rădăcinile tăcute

Te țin să nu te pierzi în lumea-nchisă.

Căci nicăieri nu e mai adânc un rost

Ca-n amintirea caldă, nepieritoare.

Acolo-i Cerul tău, acel adăpost

Unde iubirea n-are hotare.

Iubirea canta,iubirea zboara

Iubirea te ridica,iubirea te coboara

Iubirea iti zambeste

Iubirea te doreste

Iubirea-ti multumeste

Iubirea te cladeste.

Iubirea iti incalzeste inima

In ceas pustiu de seara

Iubirea se iveste 

Din cufarul de odinioara.

Zburdand prin tainele trairii

De ce te-oi fi iubind,nebuna?

Cand simt amprentele iubirii

Cantand la soare si la luna.

Cum te iubesc,cand te iubesc?

E foarte greu de spus

A curs o lacrima-n apus

Pentru cuvantul tau nespus.

Angelica Stigassy

Cel pe care l-ai primit

Fără să cer nimic

A fost al tău întotdeauna 

Dar tu nu ai ales luna.

Pierzând iubirea, ai realizat 

Ce sufletul ți-a arătat 

Ce a vrut să zică inima ta

Când nu a mai fost a mea.

Acum, nu sper la împăcare,

Te-am vrut, dar ai plecat în zare

Ai dispărut, printr-o magie

Acum îmi zici că nu a fost să fie.

Sufletul, cel pe care nu ai vrut să-l vezi,

A fost al tău,

A fost mereu,

A fost acolo,

Cu ochii verzi,

Fără a cere dovezi.

Un ilustru necunoscut a spus cândva

Ca Dorul e cea mai frumoasă declarație ce o poți face cuiva

Și de Ziua Dorului aș vrea să îi răspund 

Că Dorul e frumos atunci când pot să-l spun...

Dacă dorul n-ar mușca din piept,

N-am sti că iubirea e un foc nedrept,

Că lipsa cuiva poate frânge-ntr-o clipä

N-am ști cum e din lacrimi să faci risipă.

Dacă n-ar sângera tăcerea dintre noi,

Am crede că timpul ne ține eroi,

Dar nu, suntem frunze în vântul rămas,

Pierdute de dor... fără un bun rămas.

Fără dor, n-am ști că un nume rostit

Poate fi rugă si in acelasi timp un chin,

Că un zâmbet pierdut într-o oarecare zi 

Ajunge să doară cât un infinit.

Dorul e rana ce nu vrea să se-nchidă,

Iubirea în formă de rană deschisă,

E ce-a rămas când ai plecat tăcut

Tot ce nu spune un "mi-e dor" pierdut.