Cea care mi-a dat sa beau odata dulce

...664, 665, 666 picături de sânge...

Foame nu-i, nici frică, nici durere,

Disperarea a trecut în timp,

Un Prometeu mâncat încet de ciori pe câmp.

Și doar o secera și un ciocan se vede

Adânc în cerul plin de stele însângerate,

Ce-mi luminează calea spre apusul mult dorit

Și aștept, aștept la infinit...

Și fericit că voi vedea în iad pe acei eroi,

Ce luptau din neștiință poate și prostie

Pentru o lume fara regi și dumnezei,

Aștept... fie să stau și-o veșnicie...

Într-o lume mare, goală, fără de‑nțeles,

Inima ta o umple, iubirea o găsesc,

Și când printre străini și răutate mă rătăcesc,

Ochii tăi drumuri line îmi croiesc.

Cum de tine inima mi-e legată,

Am devenit parteneri de soartă,

Suflete împletite pe bolta destinului,

Ce le leagă nu se rupe, nu se-nnoadă.

Ce-i menit să dăinuie o veșnicie

Nu se stinge, nu se îneacă.

Totdeauna dragostea a șoptit

Cum e să fii auzit

Și să fii văzut în întuneric

Când te stingi în flăcări.

Și în universul fără de sfârșit,

Fără tine n-am nimic.

Printre atâta răutate,

Vocea ta îmi e scăpare.

Când iubirea este mare,

Ce să ne facă oare?

Când legați de mâini și de picioare,

Tot unul la altul am ajunge cu ardoare.

În această viață noi suntem captivi,

Dar ale noastre suflete libere,

Fiindcă ele împreună dăinuiesc

Iar pe noi ne-nsuflețesc.

tu, copilu din mine, vei plange

o sa te tortureze cum stiai langa el a rade

si cum in bratele lui te facea a cade,

maine insa in bratele durerii vei sade

unde vei simtii cum inima ti impietreste.

sa nu te invinovatesti

sa nu cumva la suflet sa te racesti

cand vei afla ca singurica o sa trebuiasca sa te incalzesti,

ori ca altfel ai sa stralucesti

dar acu in durerea straniu de mare.

ti as fi scris, sa te pregatesti

dar stiu cum esti

ai incepe in ganduri sa te ratacesti,

si cand durerea va lovi din plin ai sa amortesti

caci esti al meu copil ce zace in iubire.

Mam intrebat mereu de ce e ploaie 

De fiecare data cand imi vine dor,

Si nu mai cand curge in șuvoaie 

Ma mai prinde cate-un nor.

Si mereu imi spui ca îți place 

Ca iti aduce o pace ,

Pe care nu o poti descrie 

Decât cad vezi o ploaie.

Desi nu o displac o ploaie mică

Într-o seara de duminică ,

Sa fiu singura în ploaie 

Nu e asa o bucurie.

Dar amândoi dansând afară

Sub lumina luni rară,

Înlăcrimați noi sub boltă

Creându-se o soartă.

Imi dau seama de ce o iubești atât de mult

Și mereu vedem ca te ascult 

Ca știu ca ma iubești 

Și când tu, ploaie, nu mai ești.

Dar totuși nu înțeleg 

Cum tot tu ne dezlegi,

Promisiunea ca ne iubim 

Pana când vom muri.

Dar uite-mă plângând afară

Tot tu aia supărată,

Ca să nu ne despărțim 

Pentru că ne iubim.

Dar nu mai merge ploaie 

Tu ești aia vinovată,

Nu ești o soluție 

Pentru că nu mai contează.

Distanța ne desparte 

Provoacă doar durere 

Pe timp de zi sau noapte 

Să nu mai am putere 

Cu gîndul doar la tine 

Și ochii înlăcrimați 

Cu lipsa de iubire 

Și mii de nervi stricați 

Distanța ne desparte 

Și vreau acum la tine 

Acum cîtă dreptate 

Că-mi este dor de tine .

Crăciunul cel vechi - sărbătoare păgână

E ziua lui zeul cel neluminat !

În patria zisă, acuma: ,, română ,,

 ,, Feriți - vă de dobitoc sugrumat! ,,

Și Paștele - i dat la evrei în zi sfântă  (!)

Și altora de pe tărâmul iubit ;

Dar tot pe acolo minunea nesfântă

Îl tot amăgește pe cel necăit (!)

Iar anul cel nou :nu știmsigur când este

Doar de descifrăm într-un Vechi Testament,

Căci bestia ce fi -va, curând : o poveste

Schimbat-a din ,, vremi ,,  și porunci cu îndemn -

Veniți, batalioane române : acasă ...

Un soare ne aduce-n zori lumina

Un zâmbet ne sădește-n inimi flori

Iubirea ne aprinde-n ochi scânteia

Căldura șade-n sufletul din noi

Pământul ar fi mort fără lumină

Uscat ar fi, lipsit de nori și ploi

Un vals între-ntuneric și lumină

Balans ce îl dansăm la fel și noi

Iubirea când răsare e lumină

Se-aprinde dar nu-ntotdeauna-n doi

Și-atunci cade-ntuneric pe lumină

Pornind furtuna-n sufletul din noi

Subiectu-au studiat chiar peste poate

Minți luminate de poeți și prozatori

Mulți trubaduri cântând iubirea-n tot și-n toate

Fără concluzii ne-au lăsat luptând cu noi

Lumina textelor din cărți e o magie

Dar nu e cald între coperți cănd vrei s-adormi

Lumina sufletului trist e tragedie

Jucată des în viața noastră de actori

Spectacol orb ne poartă fără de lumină

Când o iubire strălucește doar în vis

Tot alergăm sperând norocul să ne-atingă

Să înserăm lumina-n doi spre paradis

Când e să fie o lumină-i peste toate

Când nu răsare-i întuneric, și-asta-i tot

Să te arunci peste hotare nu se poate

Prin întuneric și lumină trecem toți

    Dulce şi amară-i,
    durerea ce parca vine din cer,
    odatâ cu tine, cu ochii tăi,
    odată cu părul tău,
    ce-i ca un fluviu, ce-mi curge,
    printre degete...
    şi nu pot să-l prind...
   

    Sunt oare singurul, 
    care are nevoie de ceva, 
    atât de minunat, 
    singurul care, disperat, 
    îşi strigă durerea-ngenunchiat, 
    mirat, în faţa icoanei tale... 
    şi se-ntreabă:
    << sunt singurul căreia-i lipseşti ?... >>

mamă, prietenă, bunică,

ai fost de toate pentru noi.

un înger cald,

ce sufletul ni-l alina.

o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,

o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,

o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,

o inimă ce v-a conta mereu.

deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,

deși te-am supărat, nu ai plecat,

acum e momentul pentru a-ți spune,

ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.

am să-mi aduc aminte privirea ta,

durerea mereu o alina.

o să mi aduc aminte zâmbetul tău,

o rază de lumină el era.

traiesti etern la noi în amintiri,

le ai colorat pe toate foarte vii.

E ziua ta frumoasa mea,

Și-s fericit că-mi ești femeie,

Tu ai căzut precum o stea,

Te-am prins și pus sub cheie

În casa noastră luminezi,

Căldură, dragoste aduci,

La toate tu mereu veghezi,

Și niciodată nu le-ncurci

Tu ești ființa binecuvântată,

Ce nouă-n dar ne este dată,

Mie să-mi fii soția mult visată,

Iar pentru Edy, o mamă adorată

La tine noi cu drag privim,

Și-ți mulțumim că tu exiști,

Te prețuim, iubim și îți dorim,

Să nu ai niciodată, ochii triști

Flori îți vom aduce noi mereu,

Punând în ele dragoste și dor,

Și-l vom ruga pe Dumnezeu,

Să fie-n casa noastră și-n viitor

Acum vreau să mărturisesc,

Și să vă spun despre o cheie,

Pe care-am vrut s-o folosesc,

Să-ncui, descui, dar ea era..la femeie!!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.