Cadouri din suflet
Cadouri din suflet
Iubesc cadourile ce vin din inimă, mereu,
Nu prețul lor contează, ci gândul cel greu,
Un dar modest, dar plin de iubire,
E mai valoros decât orice avuție-n neștire.
Un zâmbet pus într-o floare discretă,
O scrisoare simplă, dar atât de completă,
În ele găsesc povești și trăiri,
Cuvinte ce alină și fac amintiri.
Cadourile din suflet sunt daruri divine,
Reflectă lumina ce-n oameni rămâne,
Iubesc acele gesturi ce vorbesc de dorință,
Sunt punți între inimi, fără de-atingere, sfință.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Andreia Aga
Data postării: 27 decembrie 2024
Vizualizări: 195
Poezii din aceiaşi categorie
.Melancolie
Dacă aș putea redenumi toamna …
o melancolie
n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?
Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.
Și pe urmă, pentru mine ar fi
plină de spini,
Aș sângera de tine ușor…
prin fiecare frunză căzută,
și aș muri mereu și mereu …
cu fiecare dor,
de tine.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Recitaluri - GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința -i - glasul dreptății,
Conștiința -i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând,
Frumos lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm
Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim
Păcatul să îl biruim.Amin.
În timp şi spaţiu...te iubesc!
Chiar dacă ne năşteam departe
Şi-n alte galaxii trăiam,
Ne-ar fi legat aceeaşi soartă,
Că tot pe tine te iubeam.
Şi oriunde-n timp ne-am fi născut,
Mai la-nceput sau la sfârşit,
Am fi avut aceeaşi soartă,
Că tot la fel te-aş fi iubit.
Deci, scriu această poezie,
Cu gândul să-ţi mărturisesc,
Din când în când, când vei citi-o,
Că-n timp şi spaţiu...te iubesc!
Simfonia lui DE CE
De ce atâta tăcere
S-a așternut peste noi
Când era doar o plăcere
Să ne vorbim amândoi..
De ce azi mă privești cu ură
Când viața nu-i decât o picatură
De ce noi ne-am pierdut în timp
De ce din nou.. ne trece-un anotimp?
De ce-mi rămâi chemare tăcută
Dor sfânt...ce arde necontenit
De ce-mi rămâi cale necunoscută
De ce simt sufletul atât de ostenit.
De ce încâ imi fuge gândul la tine
Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci
Spune-mi de ce simt cum totul in mine
Uneori, mai vibrează-n armonici.
De ce îmi amintesc a ta privire
Și nu găsesc împotrivire
De ce îmi amintesc al tău zâmbet
Și cât însemna pentru al meu suflet.
De ce nu mi-ai lăsat
Amintirea unei îmbrățişări
De ce mi-ai furat
Plăcerea unei degustări..
De ce, ce-am avut noi
Ai lăsat prematur să moară
De ce timpul l-ai blocat,
L-ai oprit la ul|tima seară..
De ce nu-mi nchid bine ochii
Și parcă imi adie gustul
Vinului de 5 stele
Ce îmi fericea apusul.
Offf....de ce căruta cu "de ce?"
La mine ai răsturnat-o?
Eu, doar voiam să te îmbrățişez,
C-un vin să îmi umpli paharul..
De ce mai esti in visul meu
Când mi-ai rămas atât de rău
De ce în tot din jurul meu
De ce îti caut stralucirea...
De ce un amalgam de sentimente
De dor, încă, mă fac să tresar
De ce-mi revin în gând momente
De ce atâta poezie?.. în zadar.
De ce? De ce? De ce???
Pentru că-i tot ce mi-a rămas
Să scriu ce simt la orice pas
Și scriu în ton cu anotimpul
Ścriu uneori să-mi treacă timpul..
Si scriu că îmi cad frunze si e frig
Că-i timpul toamnei inimilor frânte
Şi-n căderea lor simt cum mă sting
Pierdută in amintirile reci și mute.
Și poate cad că e momentul lor
Să aducă un strop de supărare
Și foșnesc în mine frunze de dor
Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare
Dar poate cad nu pentru că vor
Cad pentru lacrimile mele amaref
în dansul lor m-as prinde ușor
Să cad la final in bratele tale..
Cerul afară deja s-a întunecat
E toamnă peste oraş şi-n suflet
Mi-e inima sloi de când ai plecat
Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet
#unpahardepoezie
Sub tacerea noptii
Sub cerul noptii mii de stele,
M am regasit putin in ele.
Luceau tacut ca intr un vis,
Si dorul meu l am prins in scris.
Pe-un colt de lume,tu,aproape,
Privirea ta n-o las sa-mi scape,
Tacerea noptii ne-a unit,
Si totul pare nesfarsit.
Tu ca o stea ce straluceste,
Imi dai speranta,ma-incalzeste.
Sub stelele ce straluceau,
Simteam cum visele-mi cresteau.
Acum sub cerul prin de raze,
Simt ca mi raspunzi la mii de fraze,
In ochii tai,un cer fara sfarsit,
Gasesc curaj spre un vis neimplinit.
Noi
Noi? Lăsăm în urmă, cuib de stele
Semne c-am trecut pe-aici,
Și-am luat cu noi zări efemere
Și vise lungi duse-n tăcere
Iar dintr ele-o adiere,
Ca singura noastră avere
Și multe răni și cicatrici!
...
O și câte vise ne rămân
Câte dorințe refuzate
Nici n-avem multe în comun
Cu lumea asta cu de toate
Cu cei ce știu a da din coate,
Dar noi avem doar un stăpân,
Și generos și blând și bun,
Pe care-l purtăm în sân
În inima ce-n taină bate!
...
Și vom pleca în lumea noastră
Exact așa cum am venit,
Tăcuți, ținându-ne de mână,
Un singur vis, fără sfârșit
De a fi veșnic împreună,
Eu, noaptea ta albastră,
Tu, ciobul meu de lună!
.Melancolie
Dacă aș putea redenumi toamna …
o melancolie
n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?
Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.
Și pe urmă, pentru mine ar fi
plină de spini,
Aș sângera de tine ușor…
prin fiecare frunză căzută,
și aș muri mereu și mereu …
cu fiecare dor,
de tine.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)
Recitaluri - GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința -i - glasul dreptății,
Conștiința -i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând,
Frumos lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm
Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim
Păcatul să îl biruim.Amin.
În timp şi spaţiu...te iubesc!
Chiar dacă ne năşteam departe
Şi-n alte galaxii trăiam,
Ne-ar fi legat aceeaşi soartă,
Că tot pe tine te iubeam.
Şi oriunde-n timp ne-am fi născut,
Mai la-nceput sau la sfârşit,
Am fi avut aceeaşi soartă,
Că tot la fel te-aş fi iubit.
Deci, scriu această poezie,
Cu gândul să-ţi mărturisesc,
Din când în când, când vei citi-o,
Că-n timp şi spaţiu...te iubesc!
Simfonia lui DE CE
De ce atâta tăcere
S-a așternut peste noi
Când era doar o plăcere
Să ne vorbim amândoi..
De ce azi mă privești cu ură
Când viața nu-i decât o picatură
De ce noi ne-am pierdut în timp
De ce din nou.. ne trece-un anotimp?
De ce-mi rămâi chemare tăcută
Dor sfânt...ce arde necontenit
De ce-mi rămâi cale necunoscută
De ce simt sufletul atât de ostenit.
De ce încâ imi fuge gândul la tine
Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci
Spune-mi de ce simt cum totul in mine
Uneori, mai vibrează-n armonici.
De ce îmi amintesc a ta privire
Și nu găsesc împotrivire
De ce îmi amintesc al tău zâmbet
Și cât însemna pentru al meu suflet.
De ce nu mi-ai lăsat
Amintirea unei îmbrățişări
De ce mi-ai furat
Plăcerea unei degustări..
De ce, ce-am avut noi
Ai lăsat prematur să moară
De ce timpul l-ai blocat,
L-ai oprit la ul|tima seară..
De ce nu-mi nchid bine ochii
Și parcă imi adie gustul
Vinului de 5 stele
Ce îmi fericea apusul.
Offf....de ce căruta cu "de ce?"
La mine ai răsturnat-o?
Eu, doar voiam să te îmbrățişez,
C-un vin să îmi umpli paharul..
De ce mai esti in visul meu
Când mi-ai rămas atât de rău
De ce în tot din jurul meu
De ce îti caut stralucirea...
De ce un amalgam de sentimente
De dor, încă, mă fac să tresar
De ce-mi revin în gând momente
De ce atâta poezie?.. în zadar.
De ce? De ce? De ce???
Pentru că-i tot ce mi-a rămas
Să scriu ce simt la orice pas
Și scriu în ton cu anotimpul
Ścriu uneori să-mi treacă timpul..
Si scriu că îmi cad frunze si e frig
Că-i timpul toamnei inimilor frânte
Şi-n căderea lor simt cum mă sting
Pierdută in amintirile reci și mute.
Și poate cad că e momentul lor
Să aducă un strop de supărare
Și foșnesc în mine frunze de dor
Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare
Dar poate cad nu pentru că vor
Cad pentru lacrimile mele amaref
în dansul lor m-as prinde ușor
Să cad la final in bratele tale..
Cerul afară deja s-a întunecat
E toamnă peste oraş şi-n suflet
Mi-e inima sloi de când ai plecat
Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet
#unpahardepoezie
Sub tacerea noptii
Sub cerul noptii mii de stele,
M am regasit putin in ele.
Luceau tacut ca intr un vis,
Si dorul meu l am prins in scris.
Pe-un colt de lume,tu,aproape,
Privirea ta n-o las sa-mi scape,
Tacerea noptii ne-a unit,
Si totul pare nesfarsit.
Tu ca o stea ce straluceste,
Imi dai speranta,ma-incalzeste.
Sub stelele ce straluceau,
Simteam cum visele-mi cresteau.
Acum sub cerul prin de raze,
Simt ca mi raspunzi la mii de fraze,
In ochii tai,un cer fara sfarsit,
Gasesc curaj spre un vis neimplinit.
Noi
Noi? Lăsăm în urmă, cuib de stele
Semne c-am trecut pe-aici,
Și-am luat cu noi zări efemere
Și vise lungi duse-n tăcere
Iar dintr ele-o adiere,
Ca singura noastră avere
Și multe răni și cicatrici!
...
O și câte vise ne rămân
Câte dorințe refuzate
Nici n-avem multe în comun
Cu lumea asta cu de toate
Cu cei ce știu a da din coate,
Dar noi avem doar un stăpân,
Și generos și blând și bun,
Pe care-l purtăm în sân
În inima ce-n taină bate!
...
Și vom pleca în lumea noastră
Exact așa cum am venit,
Tăcuți, ținându-ne de mână,
Un singur vis, fără sfârșit
De a fi veșnic împreună,
Eu, noaptea ta albastră,
Tu, ciobul meu de lună!
Alte poezii ale autorului
De ce alegi..
De ce alegi să te consumi
În loc să-ți vezi de drum?
De ce la gânduri te supui,
Când viața-i plină de parfum?
În loc să numeri nopți și ploi,
Privește zorii care vin.
În loc de griji, să pui culori,
Căci timpul trece, și-i puțin.
De ce îți lași sufletul greu
Să poarte umbre de-ndoială?
Privește cerul larg și-albastru,
Și fă-ți din vis a ta petală.
Alege drumul luminos,
Lasă-ți inima să zboare.
Luptă să fii mereu frumos,
În lume, soare după soare.
Recunoștință
Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,
Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,
Pentru raze de soare și ploi în amurg,
Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.
Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,
Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,
Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,
Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.
Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,
Pentru liniștea serii și foșnetul lin,
Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,
Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.
Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,
Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,
Căci în inima plină de recunoștință curată,
Găsesc bucurie, pacea adevărată.
Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,
Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,
Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,
Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.
Oameni mai buni
Oameni, priviți, căci lumea-i frumoasă,
De ce s-o strivim cu vorbe ce dor?
În suflet e-o flacără caldă, aleasă,
S-o-aprindem cu pace, nu cu fior.
De ce să strângem doar pentru noi?
Din palme întinse răsare iubirea,
Un zâmbet, un gest, o vorbă de-apoi
Pot naște lumina, pot șterge-amintirea.
Privește cel slab, ce-și pleacă privirea,
Întinde o mână, alină un gând.
Empatia schimbă tăcerea-n iubire,
Și-aduce speranța în chipul plăpând.
Că lumea-i un cerc ce-napoi ne întoarce,
Ce dai, vei primi, ce rănești, vei purta.
De-aceea, fii bun, căci doar binele-n pace
Rămâne pe veci și nu poate pleca.
Așează în lume mai multă lumină,
Învață să crești prin blândă iubire.
Când sufletu-ți dă, el mereu se-nclină
Spre zări mai senine, spre nemărginire.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
Lumina credinței
Lumina credinței..
Pe masa tăcerii, strălucește de har
Potirul de argint, un veșnic altar.
O cruce din lemn, smerită veghează,
Și peste veșminte lumina dansează.
Sub semnul credinței, un jurământ sfânt,
Se-nalță spre ceruri al rugii cuvânt.
În liniștea sacră, ecouri răsar,
Și timpul se-oprește-n al lumii hotar.
Un colț de etern, în prezent adunat,
Un loc de iertare, de ceruri legat.
Aici sufletul plânge, aici se-nsenină,
Sub crucea cea vie, sub raza divină.
A.A.✨
_________________________________________
Un lucru e cert: Iubirea nu cade niciodată, iar dacă a căzut înseamnă că nu a fost iubire.✨
Dor cu dor până în Rai
Te caut printre amintiri,
Prin vise blânde, prin priviri,
Dar timpul crud și nemilos
Te-a dus departe… prea frumos.
Și dor cu dor urc către stele,
Prin nopți tăcute, gânduri grele,
Și știu că dincolo de zări
Mă aștepți lin, fără-ntristări.
Mi-e dor de glasul tău duios,
De râsul cald, de chip frumos
De grijile de pe pământ—
Acum ești înger și cuvânt.
Dar știu că-n liniștea cerească
Ne-om regăsi în zi firească,
Că dor cu dor se face rai
Și-n ceruri nu există grai
Decât iubirea ce ne leagă—
Din veșnicie… înspre veșnicie tată.
De ce alegi..
De ce alegi să te consumi
În loc să-ți vezi de drum?
De ce la gânduri te supui,
Când viața-i plină de parfum?
În loc să numeri nopți și ploi,
Privește zorii care vin.
În loc de griji, să pui culori,
Căci timpul trece, și-i puțin.
De ce îți lași sufletul greu
Să poarte umbre de-ndoială?
Privește cerul larg și-albastru,
Și fă-ți din vis a ta petală.
Alege drumul luminos,
Lasă-ți inima să zboare.
Luptă să fii mereu frumos,
În lume, soare după soare.
Recunoștință
Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,
Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,
Pentru raze de soare și ploi în amurg,
Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.
Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,
Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,
Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,
Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.
Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,
Pentru liniștea serii și foșnetul lin,
Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,
Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.
Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,
Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,
Căci în inima plină de recunoștință curată,
Găsesc bucurie, pacea adevărată.
Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,
Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,
Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,
Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.
Oameni mai buni
Oameni, priviți, căci lumea-i frumoasă,
De ce s-o strivim cu vorbe ce dor?
În suflet e-o flacără caldă, aleasă,
S-o-aprindem cu pace, nu cu fior.
De ce să strângem doar pentru noi?
Din palme întinse răsare iubirea,
Un zâmbet, un gest, o vorbă de-apoi
Pot naște lumina, pot șterge-amintirea.
Privește cel slab, ce-și pleacă privirea,
Întinde o mână, alină un gând.
Empatia schimbă tăcerea-n iubire,
Și-aduce speranța în chipul plăpând.
Că lumea-i un cerc ce-napoi ne întoarce,
Ce dai, vei primi, ce rănești, vei purta.
De-aceea, fii bun, căci doar binele-n pace
Rămâne pe veci și nu poate pleca.
Așează în lume mai multă lumină,
Învață să crești prin blândă iubire.
Când sufletu-ți dă, el mereu se-nclină
Spre zări mai senine, spre nemărginire.
Promisiunea uitată
Ai fost lumina-n care-am crezut,
Refugiul blând, un vis tăcut,
Dar tot tu, ca un vânt hain,
Ai spulberat al meu destin.
Mi-am pus în tine suflet frânt,
Te-am îmbrăcat în dor și cânt,
Dar ai plecat fără să-ți pese,
Lăsând în urmă doar regrete.
Ai fost speranță, dar și ger,
Un foc ce-a ars și-a devenit mister,
Un vis ce-n zori s-a risipit,
O promisiune… ce-a murit.
Lumina credinței
Lumina credinței..
Pe masa tăcerii, strălucește de har
Potirul de argint, un veșnic altar.
O cruce din lemn, smerită veghează,
Și peste veșminte lumina dansează.
Sub semnul credinței, un jurământ sfânt,
Se-nalță spre ceruri al rugii cuvânt.
În liniștea sacră, ecouri răsar,
Și timpul se-oprește-n al lumii hotar.
Un colț de etern, în prezent adunat,
Un loc de iertare, de ceruri legat.
Aici sufletul plânge, aici se-nsenină,
Sub crucea cea vie, sub raza divină.
A.A.✨
_________________________________________
Un lucru e cert: Iubirea nu cade niciodată, iar dacă a căzut înseamnă că nu a fost iubire.✨
Dor cu dor până în Rai
Te caut printre amintiri,
Prin vise blânde, prin priviri,
Dar timpul crud și nemilos
Te-a dus departe… prea frumos.
Și dor cu dor urc către stele,
Prin nopți tăcute, gânduri grele,
Și știu că dincolo de zări
Mă aștepți lin, fără-ntristări.
Mi-e dor de glasul tău duios,
De râsul cald, de chip frumos
De grijile de pe pământ—
Acum ești înger și cuvânt.
Dar știu că-n liniștea cerească
Ne-om regăsi în zi firească,
Că dor cu dor se face rai
Și-n ceruri nu există grai
Decât iubirea ce ne leagă—
Din veșnicie… înspre veșnicie tată.