Apus
Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,
Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Daria
Data postării: 28 iunie 2016
Vizualizări: 2677
Poezii din aceiaşi categorie
Ce Dumnezeu uneste, nimeni nu desparte
De cand te-am intalnit eu pur si simplu m-am gandit
Cum ar fi din eu si tu, sa devina un noi
Cum am trece amandoi de mana prin razboi
Cum vom invinge ce-i rau
Doar ca pe tine sa stii oricum ar fi nu vrea sa te pierd
Esti intregul ce de mult il astept
Si o sa lupt pentru ca esti tot ce imi doresc
Vreau sa-ti ofer fericirea ce o meriti
Amorf
și dacă mi aș arunca genunchii
frânți, în fața ta
și ți-aș cere să-mi fii bună,
măcar pentru o clipă,
pentru a mă ridica pe vârfuri,
să-mi spăl fața mută.
legat d-un apus de soare,
doar peștii mi-au rămas aproape,
iar marea, oh, marea...
cu ale sale valuri tulburi..
mă tot striga, să mă întorc
să-ți fiu aproape!
mă încălzesc la un foc mic,
aștept, poate..eu mai rezist!
mă scutur, strâng, apoi iar plec!
căci mă întorc, doar când mi-e greu..
tu simți o frică? poate ți-e dor?
de al meu chip...de al meu umor?
o dragoste tot plutitoare
se așterne, ziua între noi,
dar suntem plini doar de păcate..
noaptea, pe noi ne dă de gol!
tu, spune-mi! acum, aici, nu mâine
mă întorc, iar, poate, încă viu..
și cu mâini ca de slujitor?
toamna tirziu
Pe sinele lucioase de ploaie
Tramvaiul urca-n spasme spre Bellu
Si n-o sa opresca in statie
Daca nu-i ceri cu putere vatmanului
Si daca cobori
In ploaia rece si rara
O sa intri pe-o strada anonima
Si-n spatele tau o sa cada ca o ghilotina
Decapitind zumzetul orasului
Tacerea
Tacerea strazii pavate, sticloasa, abia luminata
Sonora, doar din pasii tai grabiti
Case anonime ,gri,aliniate
Porti incuiate,ferstre negre,complet tacute
O sa cobori la vale alaturi pavajului ud
Pina la casa cu portic si curte adinca
O sa urci treptele prafuite din fundul curtii
Prin aburii cartofilor ,nestins , fierti de Paula
Impreuna cu vesnicul ventilator din perete
Spre odaia dintre doua usi
Cu o soba rece ,decor
In drapta usii
Contorul electric, atotputernic
Zace mort
Ochiul ferestrei
Cu geamul rece si ud
Sta jumatate ingropat sub iedera
In patul fara saltea
Sub o patura veche
O sa gasesti un gindac gras,negru, trufas
Cursul vieții
Am adormit gândind în van
Dacă-i aievea soarta mea,
Sau poate trece într-un an
Această suferință grea.
Nu-s clipele ce le petrec
Atăt de greu de suportat,
Nici lacrimile ce mă înec,
Ca spaima gândului îngrijorat.
Dacă aș putea să-nfrâng momentul,
Să am puterea de a lupta,
Destinului să-i schimb iar cursul,
S-aduc lumină-n viața mea.
Bate miezul nopții
Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,
Tăcerea iarăși s-a lăsat
Cât imi lipsesti numai eu știu
Sa ne vorbim din nou, cu drag!
Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm
Că mă gândesc numai la tine
Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor
Și toate amintirile cu tine.
Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă
Un dor atâta de profund,
După îmbrățișarea- ți caldă
Și vinul tău... atât de scump...
În așteptarea sărutului
Sărută-mi lumina iubito
Agață-mi pe suflet o stea
Deschide petale de soare
Ascundemă-n inima ta
Sărută-mi cu glasul urechea
Pictează-mi pe cer lumea ta
Atinge cu zâmbete gândul
Așează-mi în mâini mâna ta
Sărută-mi cu visele ochii
Alături în noapte zburând
S-ajungem pe-o floare doi fluturi
Nectarul iubirii gustând
Sărută-mi cu sete obrazul
Usucă-mi cu buzele stropi
Aprins clocotește vulcanul
Să ardă scânteia în ochi
Sărută-mi cu dragoste viața
Aruncă-mi tristețea-n nisip
Să piară-necată în valuri
Să-nvingem cu sufletul timp
Sărutul iubirii nu vine
Sărutul din vis e un dor
Topit sărutând amintire
La poarta sărutului mor
Ce Dumnezeu uneste, nimeni nu desparte
De cand te-am intalnit eu pur si simplu m-am gandit
Cum ar fi din eu si tu, sa devina un noi
Cum am trece amandoi de mana prin razboi
Cum vom invinge ce-i rau
Doar ca pe tine sa stii oricum ar fi nu vrea sa te pierd
Esti intregul ce de mult il astept
Si o sa lupt pentru ca esti tot ce imi doresc
Vreau sa-ti ofer fericirea ce o meriti
Amorf
și dacă mi aș arunca genunchii
frânți, în fața ta
și ți-aș cere să-mi fii bună,
măcar pentru o clipă,
pentru a mă ridica pe vârfuri,
să-mi spăl fața mută.
legat d-un apus de soare,
doar peștii mi-au rămas aproape,
iar marea, oh, marea...
cu ale sale valuri tulburi..
mă tot striga, să mă întorc
să-ți fiu aproape!
mă încălzesc la un foc mic,
aștept, poate..eu mai rezist!
mă scutur, strâng, apoi iar plec!
căci mă întorc, doar când mi-e greu..
tu simți o frică? poate ți-e dor?
de al meu chip...de al meu umor?
o dragoste tot plutitoare
se așterne, ziua între noi,
dar suntem plini doar de păcate..
noaptea, pe noi ne dă de gol!
tu, spune-mi! acum, aici, nu mâine
mă întorc, iar, poate, încă viu..
și cu mâini ca de slujitor?
toamna tirziu
Pe sinele lucioase de ploaie
Tramvaiul urca-n spasme spre Bellu
Si n-o sa opresca in statie
Daca nu-i ceri cu putere vatmanului
Si daca cobori
In ploaia rece si rara
O sa intri pe-o strada anonima
Si-n spatele tau o sa cada ca o ghilotina
Decapitind zumzetul orasului
Tacerea
Tacerea strazii pavate, sticloasa, abia luminata
Sonora, doar din pasii tai grabiti
Case anonime ,gri,aliniate
Porti incuiate,ferstre negre,complet tacute
O sa cobori la vale alaturi pavajului ud
Pina la casa cu portic si curte adinca
O sa urci treptele prafuite din fundul curtii
Prin aburii cartofilor ,nestins , fierti de Paula
Impreuna cu vesnicul ventilator din perete
Spre odaia dintre doua usi
Cu o soba rece ,decor
In drapta usii
Contorul electric, atotputernic
Zace mort
Ochiul ferestrei
Cu geamul rece si ud
Sta jumatate ingropat sub iedera
In patul fara saltea
Sub o patura veche
O sa gasesti un gindac gras,negru, trufas
Cursul vieții
Am adormit gândind în van
Dacă-i aievea soarta mea,
Sau poate trece într-un an
Această suferință grea.
Nu-s clipele ce le petrec
Atăt de greu de suportat,
Nici lacrimile ce mă înec,
Ca spaima gândului îngrijorat.
Dacă aș putea să-nfrâng momentul,
Să am puterea de a lupta,
Destinului să-i schimb iar cursul,
S-aduc lumină-n viața mea.
Bate miezul nopții
Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,
Tăcerea iarăși s-a lăsat
Cât imi lipsesti numai eu știu
Sa ne vorbim din nou, cu drag!
Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm
Că mă gândesc numai la tine
Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor
Și toate amintirile cu tine.
Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă
Un dor atâta de profund,
După îmbrățișarea- ți caldă
Și vinul tău... atât de scump...
În așteptarea sărutului
Sărută-mi lumina iubito
Agață-mi pe suflet o stea
Deschide petale de soare
Ascundemă-n inima ta
Sărută-mi cu glasul urechea
Pictează-mi pe cer lumea ta
Atinge cu zâmbete gândul
Așează-mi în mâini mâna ta
Sărută-mi cu visele ochii
Alături în noapte zburând
S-ajungem pe-o floare doi fluturi
Nectarul iubirii gustând
Sărută-mi cu sete obrazul
Usucă-mi cu buzele stropi
Aprins clocotește vulcanul
Să ardă scânteia în ochi
Sărută-mi cu dragoste viața
Aruncă-mi tristețea-n nisip
Să piară-necată în valuri
Să-nvingem cu sufletul timp
Sărutul iubirii nu vine
Sărutul din vis e un dor
Topit sărutând amintire
La poarta sărutului mor
Alte poezii ale autorului
Durere
Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atît de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atîta viață
Si -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .
Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.
De pașii dupa tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.
Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor
Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.
Si azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,
Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grija prin Sfânta Rugăciune.
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
De la fiica pentru mama
Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.
Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.
De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.
De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.
De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.
De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.
De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.
De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.
Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,
Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.
Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.
...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.
Am o inimă
Am o inimă.
O inimă străină,
dar e aceiași inimă de ieri
și din trecute primăveri,
când era limpede și senină.
Am o inimă.
O inimă obosită.
cuvântul încerca s-o mângâie
și poate e singurul, care o știe,
care ar face-o liniștită.
Am o inimă.
O inimă visătoare.
Stelele cerului întreg, ca răspuns,
în cămara stingă a ei, s-au ascuns,
ca peștii - în mare.
Am o inimă.
O inimă care a iubit.
Cu îngeri, cu draci și cu toate
și rele și sfinte adunate
cu drag le-a trăit.
Mai am inimă.
O inimă ca și a ta.
Ce are-n ea și lumini și păcate.
Aceiași inimă în noi se zbate,
te rog, nu uita!!!
Ce păcat că Vieru s-a stins
Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.
Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...
Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.
Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...
Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.
Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...
Închide ușa trecutului
Închide ușa! După mine
e iarnă mare și e frig;
E viscolul ce-l port în suflet
și care-mi dă puteri să strig:
un nume drag la rugăciune,
un nume drag ce n-am uitat,
al chipului ce-l port în suflet,
a celui care m-a-nghețat.
Închide ușa! După mine
e numai vifor și furtună
și dacă bat nu mai deschide,
căci frigul o să te răpună
și o să faci un boț, din suflet,
un caier negru, blestemat;
urîndu-mă, fără să știi-
involuntar te-am înghețat.
Închide ușa! După mine
e lacrima ca de tăciune,
e anotimp de moarte albă
și vis pierdut în goliciune.
Fereastra strânge-o într-un lacăt
și n-o deschide niciodat;
nu vreau să vezi cum toată marea
din ochii ei a înghețat.
închide ușa! După mine
pustiul vieții de va bate,
să pot să-l strâng pe tot, în suflet
și să îl duc cât mai departe,
iar cînd am să mă-ntroc din ducă,
trecînd pe lângă casa voastră,
să văd lumina și caldură
cum se revarsă pe fereastră
și ca o plapumă se-ntinde
pe drum, pe râuri, pe morminte,
peste aducerile-aminte
ce ca scânteia s-or aprinde
și orice nu mi-ar vine-n minte,
de-ți bat în ușă, nu-mi deschide!
Durere
Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atît de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atîta viață
Si -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .
Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.
De pașii dupa tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.
Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor
Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.
Si azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,
Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grija prin Sfânta Rugăciune.
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
De la fiica pentru mama
Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.
Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.
De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.
De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.
De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.
De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.
De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.
De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.
Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,
Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.
Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.
...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.
Am o inimă
Am o inimă.
O inimă străină,
dar e aceiași inimă de ieri
și din trecute primăveri,
când era limpede și senină.
Am o inimă.
O inimă obosită.
cuvântul încerca s-o mângâie
și poate e singurul, care o știe,
care ar face-o liniștită.
Am o inimă.
O inimă visătoare.
Stelele cerului întreg, ca răspuns,
în cămara stingă a ei, s-au ascuns,
ca peștii - în mare.
Am o inimă.
O inimă care a iubit.
Cu îngeri, cu draci și cu toate
și rele și sfinte adunate
cu drag le-a trăit.
Mai am inimă.
O inimă ca și a ta.
Ce are-n ea și lumini și păcate.
Aceiași inimă în noi se zbate,
te rog, nu uita!!!
Ce păcat că Vieru s-a stins
Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.
Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...
Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.
Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...
Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.
Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...
Închide ușa trecutului
Închide ușa! După mine
e iarnă mare și e frig;
E viscolul ce-l port în suflet
și care-mi dă puteri să strig:
un nume drag la rugăciune,
un nume drag ce n-am uitat,
al chipului ce-l port în suflet,
a celui care m-a-nghețat.
Închide ușa! După mine
e numai vifor și furtună
și dacă bat nu mai deschide,
căci frigul o să te răpună
și o să faci un boț, din suflet,
un caier negru, blestemat;
urîndu-mă, fără să știi-
involuntar te-am înghețat.
Închide ușa! După mine
e lacrima ca de tăciune,
e anotimp de moarte albă
și vis pierdut în goliciune.
Fereastra strânge-o într-un lacăt
și n-o deschide niciodat;
nu vreau să vezi cum toată marea
din ochii ei a înghețat.
închide ușa! După mine
pustiul vieții de va bate,
să pot să-l strâng pe tot, în suflet
și să îl duc cât mai departe,
iar cînd am să mă-ntroc din ducă,
trecînd pe lângă casa voastră,
să văd lumina și caldură
cum se revarsă pe fereastră
și ca o plapumă se-ntinde
pe drum, pe râuri, pe morminte,
peste aducerile-aminte
ce ca scânteia s-or aprinde
și orice nu mi-ar vine-n minte,
de-ți bat în ușă, nu-mi deschide!