Doi

Nu există

nicio viață precum

cea din minciuna mea

și nu mai există

niciun grai cu care

eu te pot recrea.

Să fii din nou

raza de soare din abis

să fiu eu

întunericul destins.

Dar nu mai sunt în abis.

Sunt dusă în zări

Zbor zbor zbor

Urc singură

Apoi mă cobor

În dezordine

În fața durerii tale

În spatele oglinzii

În care nu te mai privești

Ochii

pe care nu-i mai ridici spre mine.

Am înclinat împreună

Talerele

dinspre

Autonomie

Către obediență

Și am avut nesocotința

Să-i spunem dragoste.


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: monasparks poezii.online Doi

Data postării: 25 ianuarie

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 580

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ne urâm împreună azi și mâine separat

Mă doare atunci când mă privești

Scenic, încruntat, îngreunat

Mai ales când realizez că trăiești

Într-un conflict între tine și tine.

Război am inițiat cu deschidere

A tuturor porților din mintea noastră

Și ne-am conectat gândurile

Dar nu e de ajuns, nu-i așa?

Am fugit prin lume, liberă

Ți-ai dorit un loc al tău

Eu deja mi-am găsit lumea în el

Și tu casa în a ta,

Oricine putea să-mi zică, dar până azi n-aș fi acceptat

Opusele nu se atrag niciodată,

Ne-am fascinat timp de o vreme,

Dar nu călcăm amândoi cu același pas.

Am ales pasul lor și dacă ne-am duce strâmb

Ne-am urî ca doi.

 

 

Mai mult...

Patru

A fost suficient să mă ard

O singură dată

Părul mi-e stins,

Pielea mi-e carbonizată

iar după traume ascund

dorința de a mai atinge focul

încă o dată, o singură dată

o dată în care pot și eu să ard înapoi

Sau oare să ard împreună cu el?

Ne facem cenușă amândoi

Și ne îngropăm, reuniți în infern

Pentru o singură clipă,

acea singură zi,

În care am simțit cum mă mistuie focul

În care am acceptat că o să ard împreună

 

cu el.

Totuși azi sunt aici

Și el e stins…..

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Anotimpul dispărut

N-a fost nici vară, nici iarnă, nici toamnă,
Nici primăvară, nici ger, nici pământ,
A fost o clipă fierbinte și goală
În care tu mi-ai intrat în mormânt.

 

N-a durat cât durează o floare,
N-a durat cât dureaz-un apus,
A fost doar cât o bătaie de soare
Și totuși un veac de nespus.

 

Ne-am sărutat ca doi nebuni în zare
Și ne-am topit unul în altul total,
Acolo, în golul acela de soare,
A fost al nostru, prea scurt, carnaval.

 

Calendarul n-are ce să consemne,
Niciun an n-o să poarte pecetea,
Dar noi purtăm, ca două blesteme,
În sânge, în os, în suflet, în cete,
Anotimpul ce arde și geme.

 

A fost atât de scurt că nu știm să-l plângem,
Și-atât de lung că nu-l mai sfârșim,
Îl ducem în piept, îl tăiem, îl frângem,
Și totuși, în veci, îl iubim.

 
 
 
 
 
 
 
Mai mult...

Ce vrei să-ți mai scriu

Ce vrei să-ți mai scriu, când mâna mea
a spus deja tot ce știa să doară?
Ți-am dat în scris o viață grea,
și-ai luat-o calm, ca pe-o povară.

 

Ți-am scris nu ca să fiu văzut,
ci fiindcă fără tine nu eram.
Te-am pus în vers, în timp, în lut,
și-n tot ce-n mine se chema „eu am”.

 

Când vorbele nu ți-au mai fost de-ajuns,
ți-am dat romane, nopți și ani.
Te-am făcut muză fără preț,
iar tu, absență fără plan.

 

Te-am pictat fiindcă nu puteai
să stai într-un cuvânt rostit.
Ți-am dat culoare să înțelegi
cât de adânc am locuit.

 

Dar tu fugeai de ce rămâne,
de orice „noi” spus prea deplin.
Iubirea mea te-a speriat
prin cât de mult voia să țin.

 

Nu ți-am cerut să arzi ca mine,
nici să promiți ce nu puteai.
Doar să rămâi când era greu.
dar tu plecai, plecai, plecai.

 

Și-n cele din urmă m-ai lăsat
fără reproș, fără tumult.
Te-ai desprins lin, ca de-un portret
privit o clipă, și uitat.

 

Ce vrei să-ți mai scriu, când tot ce sunt
ți-a fost trimis, trăit, oferit?
Eu te-am iubit până la capăt,
iar tu, până la punctul de fugit.

Mai mult...

Când

Când simți că dai mai mult decât se cere

Și-i pusă afecțiunea ta intr-un buzunar,

Când simți că pleoapele ți-s grele

Incearca să-i scrii, omului, mai rar.

 

Când vezi că buzunarele îi sunt rupte

Şi spală fără milă cu afecțiunea ta pe jos,

Să-l lași cu ele descusute

Chiar de-l iubești până la os.

 

Când vezi că nu-ți deschide, omul,

Nici ușa, geamuri sau perdele,

Nu-i mai călca forțat covorul,

Zi-i, omului, la revedere.

 

Și de te cheamă peste ani la un vin fiert

Zi-i că-i târziu, fă un sfârșit dintr-acela BRIO

      -  Păi, la mine-i 12 și un sfert...

      - La mine-i 12 și-un ADIO!

Mai mult...

Clipă frântă

Ascultă măcar o dată-n viață

De persoana care greu te-apasă

Pe sufletul tău putred și uituc,

Căci mult nu cred c-o mai duc. 

 

Privește-mă măcar o dată-n viață,

Să-mi observi expresia de pe față. 

Realizezi că te-am apreciat și îndrumat, 

Însă tu pe mine ușor m-ai uitat. 

 

Gândește-te măcar o dată-n viață

La mine puțin, dedesub de suprafață 

Când îți mărturisesc că nu-mi e bine,

Mă alungi, oftezi și zici „În fine”. 

 

Comportă-te măcar o dată-n viață

De parcă nu-s doar cineva car' te răsfață, 

Tu iei totul și-l faci al tău fără motiv

Oare, vreodată, într-un fel, m-ai iubit? 

 

Ajută-mă măcar o dată-n viață

Să-nțeleg de ce mă bagi în ceață, 

Ca și când nu-nsemn nimic pentru tine, 

Eu te-am prețuit, iar ție ți-a fost prea bine. 

 

Lasă-mă măcar o dată-n viață 

Să plec, să nu-mi mai fie greață

Atunci când mă dai la o parte

Și-așa, neglijarea ta ne desparte. 

Mai mult...

Durere interstelară

Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe

Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?

Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,

Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.

 

Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,

Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;

Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul

În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?

 

Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet

Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,

În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet

Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.

 

Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,

Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;

Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,

Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.

Mai mult...

Ca o mireasmă-n urma mea

Ca o mireasmă-n urma mea, tu trandafirule de catifea 

Cu umbre mărețe de argint și săruturi fermecătoare de cașmir

 

Iviorează-mi al meu suspins ca să nu mai doară tot ce mângâi așa lin și îi dau căntarea mea

Fa-mi trupul templu de petale vii și colorate, fă-mi sufletul viu

 

Durerea sa se înece prin prisma atingerii slabe și inocente, cu fiecare implus

Și cu fiecare floare pe care o mângâi, dorul să se contopească cu atmosfera îmbâcsitoare 

Și inima să-i se dea ascultare la cer, ca să piară în acest iad și să reînvie în paradis

Căci această lume mare putrezește în falsitate și-n totalitate viselor spulberate 

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍