Aripi de pământ

El stă spășit cu cartea-n mână,

Cuvintele transpiră în antet,

În fiecare zi cititul îl amână,

Şi zi de zi se crede mai deștept.

O carte groasă îi este doar suport,

Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,

Căci s-o deschidă-i inutil efort,

Și are o fobie de scrisele cuvinte.

Degeaba îi vorbești de toți poeții,

Ce-și plâng amarul într-un vers,

A plâns și el de-a lungul vieții,

Când pasul i-a fost lent și în regres.

Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,

Când lui îi bate zilnic potera la ușă?

Își scrie numele cu degetul și ghioaga,

Cititul rămânându-i doar în gușă.

Să lași o carte în mâna unui necitit,

Între coperți întruna plânge și bolește,

Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,

Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.

Botez

Am fost la o întrunire de atei,

Şi m-am simțit ușor stresat,

Că într-un poloboc de tei,

Doar vinul era... botezat!

Profesorii azi - nu mai predau corect la școală

și forțează elevii să facă meditații

Uitând de etică și onoare,

Voi ați adus hoția în scoală,

Vă dau un patru la purtare,

Şi meditații gratis la morală.

Lumea azi

Totul s-a schimbat din rădăcină,

Iar prostul are acuma bodyguard,

Și nu mai dă cu oiștea în gard,

Ci cu Ferrari-ul în piscină.

Guvernului

Carul țării s-a oprit,

Rămânând iar în impas,

Căci armăsarii au murit,

Şi-acum trag, boi de pripas.

Dispută

Ca în orice căsnicie,

Există și bătălie...

În lupta dintre eu și ea,

Câștigă soacră-mea.

Practică

Venii stresat de undeva,

Iar a mea soață exersa,

Şi rău mai chinuia pianul,

C-a trebuit să-mi mut timpanul.

Defect profesional

Un miner intră în baie,

Să se spele pe țesuturi,

Dar văzând că e bălaie,

A-nceput s-o ia la șuturi.

Lui Dan Spătaru

Tot a sperat sărmanul Dan,

Ca drumurile să ni se-ntâlnească,

Eu, am ajuns pe un maidan,

Iar el s-a rătăcit cu o Fetească.

Amicului – îmi zice vulturul

Stai pe pace dragă amice,

Căci toţi încearcă să mă muşte,

Dar un proverb latin vă zice,

Vulturul nu prinde muşte.

Ceartă

Ieri în toiul unei conversații,

O gafă mare am făcut,

Că i-am adus aminte soaței,

Anul în care s-a născut.

Ședință de spiritism

Un spirit vechi am invocat,

Să aflu de ce sunt tulburat,

Și, m-am trezit cu soacră-mea,

Deși trăia...!

Unor fete

Când le vezi, privind din curte,

Îți vine aprig să le împungi,

Cu cât fustițele-s mai scurte,

Cu atât privirile-s mai lungi.

Unui poet nepublicat

În fața focului din sobă,

Simțind că viața-i în picaj,

Din volum citea o odă,

Că doar așa să aibă și tiraj.

Evaziune fiscală

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar veni cei de la fisc,

Şi-i de-te una peste plisc.

Evaziune fiscală - 2

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar neplătind pe melodie,

Fiscul o închise în colivie.

Din liniștea ta am furat ațipirea,

Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,

Vântul și cerul ne știe iubirea,

Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.

Din clipele tale îmi fac adăpost,

Și-mi leg cu speranță visul de tine,

Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,

Iar glasul tău cântă chemări heruvime.

Ești cântec ce curge prin nopți de mister,

Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,

Pășind peste vise, prin umbre de cer,

Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.

În brațele tale se naște un drum,

Din muguri de stele și flori de cuvinte,

Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,

Cerșind nemurirea privirii fierbinte.

Din pulberea serii se țese un vis,

În care iubirea ne poartă prin zare,

Pe tâmple purtăm un timp interzis,

Dar clipele curg ca o dulce chemare.

Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,

Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,

Iubirea ne strânge ca bunul păstor,

Și ne mână ușor printre stele și ape.

Mi-am risipit prin lume tinerețea,

Cu pași nesăbuiți pe orice drum, 

Am confundat adesea frumusețea, 

Cu libertatea de-a trăi oricum.

N-am fost un sfânt, nici n-am cerut iertare,

Când adevărul mi-a rămas călău,

Am dus în piept o veșnică-ncercare, 

De-a nu mă vinde celui care-s eu.

Nu am știut să-i pun tăcerii vamă,

Nici să-mi îmbrac în aur vreun cuvânt,

Am fost când flacără, când rană,

Dar niciodată rob pe-acest pământ.

Mi-am pus pe la răscruci deschisă cartea,

Să plângeți versul care-a sângerat;

Și să simțiți cum mi-am clădit cetatea, 

Și cât de multă piatră i-am cărat. 

Mi-am scris destinul pe pereți de ceară,

Cu litere culese din focuri și furtuni,

Și-am dat durerii chip de primăvară,

Când alții-mi retezau cununi.

Nu cer nimic din tot ce-o să rămână,

Nici flori, nici lacrimi, nici sfântul legământ;

Doar să nu-mi puneți sufletu-n țărână,

Cât încă-mi arde versul pe pământ.

Iar dacă-n urma mea va plânge-o carte,

Să n-o citiți ca pe-un sfârșit,

Căci am lăsat la fiecare-n parte, 

Un strop din visul meu neîmplinit.

Din creier îmi cresc ramuri, 

Și gândurile îmi sunt frunze, 

Pe piele-mi ung balsamuri, 

Din primăveri confuze. 

Din inimă-mi curg ape,

Iar sângele-i izvorul, 

Ce-aduce-n mine șoapte, 

Când bea dintrânsul dorul. 

Pe spate-mi cresc coline,

Din carnea care geme,

Izvoare plâng în sine, 

Stând seci de multă vreme. 

În oase timpul scurmă,

Cu gheare de lumină,

Și-n trupul meu se curmă, 

O toamnă fără vină.

Mi-s brațele-n spirale,

Cu flori cerul îmbrac, 

Să plouă cu petale, 

De crini neînfloriți și mac. 

Sub pași se nasc cărări,

Ce duc spre zări înguste,

Și-n urmă las iertări, 

Ca moartea să mă guste. 

Din trup mi se desprinde, 

Pădurea mea tăcută,

Copacul ce cuprinde, 

O toamnă dispărută, 

Și-n ramul lui, ramuri mă știu,

Ca freamăt de tăcere,

Iar vântu-mprăștie când scriu,

Doar frunze de durere... 

De-atâta zile ploaia curge, 

Pământu-i pân' la lut în apă, 

Nor pe nor încet se mulge, 

Iar cerul e secat și crapă. 

Se-aude-n streșini plâns de apă,

Un ritm adânc, aproape mut,

Ca o chemare ce îngroapă,

Hotarul dintre viu și lut.

Iar eu privesc cum timpul curge,

Prin ochii tulburi ai fântânii,

Și tot trecutul mi se frânge,

În locul unde-au pătimit străbunii.

Și poate ploaia nu e plânsul,

Ci mâna rece-a unui legământ,

Ce spală-n toate neajunsul,

Ce l-am purtat cu toții pe pământ.

Tristețea mă cuprinde,

Și mă pune pe vine,

Mi-e rău, 

Nu mă simt bine,

Stau și mă gândesc în sine, 

Când va avea de gând durerea să se termine? 

Încă o noapte nedormită,

Încă o iubire nedorită,

Care duce doar spre rău, 

Și se comportă ca un călău,

Când nu știi să iubești,

O viață fericită n-ai să trăiești,

Vei fi singur pe vecie,

Într-o singurătate făr de căsnicie. 

Durerea simt cum imi cuprinde inima

Si ma inec in alcolul durerii,

Sufletul nu mai poate respira

De cenusa care a ramas in urma sa.

Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat

Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,

A fost chinuita la fel si sufletul

Fara pic de mila, le-a zdrobit

Prefacandu-le in ruine

Care au nevoie de cineva,

Cineva care sa le poata face sa arate 

Din nou ca doua capodopere de arta.

Am asteptat pentru acel cineva insa...

Insa nici macar inspiratia nu a sosit

Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.

Incet timpul tot trece

Dar parca mereu uita ceva

De mine, de tine, de noi

De speranta care exista candva.

Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte

Despre tine si relatia ta cu ea

Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,

Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti 

S-o ti in brate, s-o saruti

Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.

O sarutai  de mii de ori

Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".

Acum este cel mai mare cosmar al tau

Caci n-ai stiut s-o pretuiesti

Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,

Acum, nu stiu daca o mai iubesti,

Dar crede-ma ca ea inca o face.

E plina de sperante

Dar in acelasi timp e goala.

Tot ce n-are legatura cu tine

Pe ea nu o mai intereseaza

Caci nu mai poate simti nimic

Cand nelinistea mereu o apasa

Simte doar cum nu mai are nimic

Din tot ce avea o data mai de pret.

Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru

De la noptile grele si amare

Si momente fara tine,fara de pacat

Dar care se transforma

In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor

Despre care doar sufletul ei stie.

Inima ei nu mai simte nici o bataie

De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui

Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.

Zilele trec, caci ele sunt trecatoare

Dar nu si sentimentele

De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.

Ele insemnau totusi ceva...candva

Mult prea mult pentru a fi

Pur si simplu date uitarii

Dar prea putin pentru a fi exprimate.

Prapastia o tot ajungea din urma

Si a cazut intr-un final insangerat.

Se adancea din ce in ce mai mult

In chinurile durerii, in somnul de veci.

"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"

Striga ea si continua:

"Sufletul l-am facut sa nu mai simta

Iar inima nu mai are rost

Asa ca asta e finalul meu...

Un om cu trup, dar fara suflet

Mai de graba un suflet de pacatos.

Un om cu o inima ce nu mai bate

O inima de nefolos!"

La miezul nopții, când timpul se oprește,

O cheie de argint în palmă-i sclipește,

Ea merge spre ușa cu lacăt de fier,

Păstrând în privire secrete din cer.

O singură întoarcere în liniștea grea,

Deschide o lume ce-i doar a sa,

Pășește dincolo de umbre și mit,

În ceasul în care totul e infinit.

Ea lasă în urmă doar cheia pe masă,

O urmă de taină în noaptea retrasă,

Și fuge-n misterul din care-a venit,

Un vis nuanțat ce s-a risipit.

Și poate… doar un ,,POATE”

Și poate,doar o dată o să mă mai vezi,

În visele-ți frumoase

În care nu mă pierzi.

Și poate,doar o dată o să mă-ntâlnești,

Tu,să-mi privești doar chipul

Pe care îl iubești.

Și poate,doar o noapte ar mai fi de-ajuns,

Să-mi povestești de tine,

Să-mi spui cuvintele,pe care nu le-ai spus.

Și poate.. doar un ,,POATE”

A fost cândva, departe 

Un plop însetat de apa

Dar cine știa ca aceea apa 

Se va evapora odată.

Putini înțeleg versetul 

Cu inima strașnic lucida 

Si vor rămâne numai decât 

Versuri-n gri pe alb zvarlite.

Scriu în taină, cu suflet ascuns,

Frica de priviri mereu m-a apărut.

Dar versurile mele nu-s un păcat,

Ele-s inima mea, dor și ce-am visat.

Când cineva a citit cu blândețe,

Am simțit că pot înfrunta orice greutate.

Rușinea s-a topit, frica s-a pierdut,

Și inima mea, în cuvinte, s-a redescoperit.

Acum știu că vocea mea contează,

Oricine a încercat să mă oprească nu mă mai rănește.

Voi scrie mereu, cu curaj și pasiune,

Căci versurile mele sunt lumina mea, misiune.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 14.10.2024