A vieții

Dac-ar fi să-ți fac portret 

Și să mi te-asemăn,

Eu aș fi un sumbru suflet

Iar tu, al meu geamăn.

Dac-ar fi să-ți fac un cânt 

La vioară, tăcut în noapte,

Eu aș fi tainic descânt 

Iar tu, sincron de șoapte.

Dac-ar fi să-ți fac poem

Să-ți găsesc rima perfectă,

Pentru mine ai fi boem,

Într-o lume imperfectă.

Curajul...

Mă dezmorțește,

Mă stârnește,

Dar nu sunt Harap din poveste

Să mă lupt pentru regate, 

Să fiu slugă, să fac fapte

Și să mor, dar să învii,

Nu e stilul meu!

Iubirea...

Mă orbește,

Mă robește,

Dar nu sunt Ana a lui Ion

Să fiu bătută, chinuită,

Să plâng după o iubire sfârșită,

Să mor și nimeni să nu plângă,

Nu e stilul meu!

Frumusețea...

Mă lovește,

Mă mândrește,

Dar nu sunt Ela Gheorghidiu,

Să am faimă și avere,

Să fiu acuzată de-al meu soț,

Că nu-s fidelă și-l înșel,

Nu e stilul meu!

Enigma...

Se distinge bine,

Stilul eu nu mi-l găsesc.

Nu sunt slugă, iubită sau soție,

Nu am regate, pământ, avere,

Dar cine sunt eu??

Să mă judec nu e stilul meu!

Comasați-s la putere 

Cu averea strânsă-n saci, 

Țara-i toată o mizerie,

Iar noi...lipiți săraci.

Citesc chipurile triste 

Şi-ncrețite de nevoi, 

Palmele noastre muncite, 

Vor lovi cândva în voi!

Cei mai mari penali în funcții

Și-au făcut vile, palate,

Au vândut pământul, munţii,

Ne-au lăsat păduri tăiate.

În curând vă sună ceasul,

Suflă vântul a schimbare,

Când poporu-şi ține glasul

Şi-şi dorește eliberare.

Ce este cu țara noastră?

Unde sunt cei înțelepți?

Tu, cândva, cea mai măiastră,

Azi, condusă de nedrepți.

Când cavoul devine casă

Ai să fii uitat de lume,

Vei sta singur, lor nu le pasă

Că la piatra cu-al tău nume

Lumânarea este stinsă,

Și-ai buruiene lângă cruce,

Crezi că îți vor face masă

Dar ei știu doar să se spurce.

Ești vorbit de rău și-acum

Chiar de tu le-ai vrut doar bine,

Pentru ei ai fost un fum

Iar ei se cred roi de albine.

Presupun că i-ai rănit

Dar cu toții au uitat

Când pentru ei păreai fericit

Și n-aveai drept la oftat.

,, Ce griji ai tu?"

,, În locul tău eu nu m-aș plânge"

Vorbe pe care sufletu'

Le-a clătit în lacrimi de sânge.

Altele chiar nu-și au rostul,

Prejudecăți și vorbe-n vânt,

Acum c-ai liniște, ai totul,

N-auzi vorbe din pământ.

N-ai vrea tu să vii să-mi spui,

Că prin ochii tăi căprui,

Se-mpletesc în zarea serii

Doruri vechi și visuri noi?

N-ai vrea tu să-mi lași pe buze

Dulcea ta adiere,

Ca să simt, printre iluzii,

Cum iubirea ta mă cere?

N-ai vrea tu să-mi fii poveste,

Scrisă-n stele, fără teamă,

Unde timpul nu mai este,

Și doar dorul ne mai cheamă?

N-ai vrea tu să vii, să-mi spui,

Fără șoapte, fără frică,

Că-ntr-o lume de străini,

Doar iubirea ne ridică?

N-ai vrea tu să-mi fii lumină,

Când în umbre mă cobor,

Să-mi presari pe-a mea retină

Străluciri ce ard ușor?

N-ai vrea tu să-mi fii aproape,

Când tăceri mă prind din zbor,

Să-mi alungi tristeți și șoapte,

Să-mi fii cântec și fior?

N-ai vrea tu să fim de-a pururi,

Doi pereți dintr-un castel,

Unde timpul stă pe gânduri,

Și iubirea ne e țel?

Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt

Să pot pleca cu inima împăcată,

Eu te iert, căci toate le-ai făcut,

Supus de mintea-ți deșartă.

Știu că în zadar au fost,

Oh…visele mele!

Nu puteam să-ți spun tot

De frică c-ai fi fugit de ele.

Și fără un cuvânt spus

Ai dispărut din al meu Rai,

Rămâi cu bine, suflet distrus,

Căci gând să oferi iubire n-ai!

Și mă-n întrebă pentru a mia oară, cu tot același proaste ironii ale lui, unde mi s-a pierdut parfumul

Întrebarea răsună din nou și se năpustește asupra inimii mele prăfuite și a vechilor ei meleaguri 

Poate pentrucă eu nu-i sunt aleasa și cea cu care dansează e doar umbra străinei ce și-a pierdut parfumul nemaifiindu-i permis în meleagul în care obișnuia să cutreere, în cămara sufletului a prea iubitului său 

Când a realizat și a lui suflet plin de culori răspunsul la întrebările lui, a început a amuțit în tăcere, nevrând să renunțe la egoul său pentru că știa și el ca ea a fost singura care i-a inundat sufletul cu miresmele verii 

A făcut sacrificiul cel mai nobil, s-a stins și acum e cu sufletul vejtejit doar ca să-i aprindă-n abis nopții scânteie cu prețul de a rămâne nefericită pentru tot restul vieții, iar el să lumineze în splendoare culorii ce i-a stors-o din sufletul ei plin de viață fără nicio remușcare

Căci pentru el ea e doar o străină, iar pentru ea el este totul: visul ei, speranța ei, durerea și iubirea ei neîmplinită, lumina ce nu se va stinge niciodată în inima ei, chiar dacă pentru el, ea va rămâne veșnic un chip uitat în negura timpului

Mam intrebat mereu de ce e ploaie 

De fiecare data cand imi vine dor,

Si nu mai cand curge in șuvoaie 

Ma mai prinde cate-un nor.

Si mereu imi spui ca îți place 

Ca iti aduce o pace ,

Pe care nu o poti descrie 

Decât cad vezi o ploaie.

Desi nu o displac o ploaie mică

Într-o seara de duminică ,

Sa fiu singura în ploaie 

Nu e asa o bucurie.

Dar amândoi dansând afară

Sub lumina luni rară,

Înlăcrimați noi sub boltă

Creându-se o soartă.

Imi dau seama de ce o iubești atât de mult

Și mereu vedem ca te ascult 

Ca știu ca ma iubești 

Și când tu, ploaie, nu mai ești.

Dar totuși nu înțeleg 

Cum tot tu ne dezlegi,

Promisiunea ca ne iubim 

Pana când vom muri.

Dar uite-mă plângând afară

Tot tu aia supărată,

Ca să nu ne despărțim 

Pentru că ne iubim.

Dar nu mai merge ploaie 

Tu ești aia vinovată,

Nu ești o soluție 

Pentru că nu mai contează.

E mult prea trist să simt 

Că pentru tine n-am contat 

Cât să-mi fi dăruit 

O-mbrățisare de final. 

Doare... de ce?...nu știu 

Un "la multi ani" și eu

Să-ți urez aș fi vrut...

A rămas ecou în sufletul meu...

Umilința mi-a fost imensă 

Să-ti vad ochii frumoși

Ce candva îmi zâmbeau 

Că azi...doar sunt furioși. 

Frustrarea...nemărginită 

Am crezut în ceva special

Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită

Visand la un vin în 2, de final.

De-ai ști ce teamă mă cuprinde

De se-ntâmplă in cale să-mi ieși

Deși inima toată imi surâde 

De chipul iti întâlnesc.

De-ai ști ce doare dorul

În suflet cum îmi arde

Cât și-ar dori o alinare

C-un vin și-o-mbrățisare...

Un curcubeu de sentimente

Uneori sufletul mi-l încearcă 

Desi demult noi nu ne mai vorbim

Mi le frâng...și-aștept să-mi treacă...

Doar pentru o secundă de-ai fi în locul meu

Să simți și tu ce simt și eu

Ți-ai smulge inima din piept

Dar nu-ți doresc, ar fi nedrept.

Eu doar te scriu...aștept să treci 

Nu mi-e ușor să duc

Povara grea ce mi-ai lăsat

Că n-ai avut în gând  nicicând 

Un vin și-o-mbrățisare de final...

Ades îmi amintesc

Vorbele tale grele

Sufletul încă-mi nimicesc

Când mă gândesc la ele...

Am tot insistat ...dar în zadar

De nimic nu vrei să mai ai habar

Mă ignori stupid fără remușcare 

Neștiind cât de mult încă doare...

...................................................

Doare.. deși am renunțat 

Să mai sper într-o schimbare

Gustul vinului de buze mi-e străin

Și tu...și el sunteți cerneală pe o foaie...

Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.

M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.

Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Te văd plecând în amintire,

Ferice sinceră-n privire

Aveai atunci și eu la fel,

Speranță scrie-n bilețel.

Speranță ce-aducea pietate,

Zâmbete-n rânduri repetate,

În suflet pacea păstorea

Și sentimente noi creștea.

Sentimente către tine,

Viață însemnai pentru mine,

Doar la tine mă gandeam,

Lângă tine doar doream.

Atunci strîns te-mbrățișam

Și-n brațe te ridicam,

Inima în piept zvâcni,

Timpul în loc se opri.

Timp ce-mi era foarta drag,

Nu voiam să mă retrag

De la al tău chip și ochi verzi

Ce nu-i uiți dacă îi pierzi.

Apoi o mesiță trecea,

Al tău gând se prefăcea,

Nu mai era de voioșie,

A șaptea așteptare în regie.

...

Te văd plecând în amintire,

Se zbate trist inima-n mine,

De când tu nu îmi mai vii

Drumurile îmi sunt pustii.

(În a șaptea așteptare/ part 1)

Mă doare viața din mine

Și-n vene îmi curge pelin,

Zorii par umbre străine

Iar inima-i un suspin.

În noaptea ce-a nins peste gânduri,

Cuvintele sunt rugină,

Tăcerea dansează-n valuri,

Durerea mă ține de mână.

Secunde ce dor și apasă,

Mă lasă-ntr-o lume pustie,

Răni adânci se deschid ca o plasă,

În suflet doar noapte târzie.

Amintiri ce ard ca o flacără,

Visuri ce-n fum se destramă,

În beznă, lumina-i doar pleoapă,

Pelinul în vene mă cheamă.

Mă doare viața din mine,

Eterna căutare-i străină,

Si întreb în vene ce-mi curge

Sânge, durere sau cine?