Corega

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcut, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, de desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, acuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materiale sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"


Categoria: Poezii comice

Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă poezii.online Corega

Data postării: 23 octombrie 2023

Timp de citire: ~9 min.

Vizualizări: 1094

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Iluzii în daneză

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

 

Illusioner

 

Du er så gammel, som du ønsker at være,

Du har det krøllede hår, du altid har beundret, som aldrig kruser,

Du har en væg fuld af malerier på dit værelse,

Du har den hotteste telefonmodel,

Du har en bedste ven, han vil aldrig svigte dig, ikke bevidst i det mindste,

Du har den lækreste morgenmad (pandekager med Nutella),

Du har den bedste skridttæller, der kunne downloades,

Du har den hurtigste cykel, med den når du Fălticeni på kun 15 minutter,

Du har den mest lige næse, du behøver ikke næseoperation længere,

Du har de mest lige tænder, ingen for langt tilbage eller for langt,

Du har altid den mest præcise påskønnelse fra dem omkring dig (der er ingen mere fræk løgn, de vil ikke kende dig, enten fordi de er ligeglade, de har ikke brug for det, eller fordi du holder alt inde i dig og vil at virke som den stærke kvinde, stop med at maskulinisere dig selv for folk, der er ligeglade, hvem de end er),

Du har de reneste intentioner, ikke kun det, du ved også, hvordan du viser dem,

Du har de mest skinnende gel negle,

Du har flest lilla nuancer i din garderobe,

Du har den mest omfattende afspilningsliste med George Bacovias digte reciteret, den ene efter den anden,

Du har lige så mange venner, som du gerne vil have, altså to, de ærlige, som du vil holde kontakten med for livet, resten er bare mennesker, der vil have dig noget, de bruger dig, de savner ikke en mulighed, når de ser dig,

Du har den bedste måde at lave pommes frites, som McDonald's nær dig,

Du har den bedste styling hver gang du klæder dig ud,

Du har harmoni hele tiden, intet afviger fra det du oprindeligt ønskede, ikke engang den mindste afvigelse,

Du har de mest forstående mennesker (men du skal forklare alt, hvorfor er himlen blå?, hvorfor trækker du vejret?), men det sker ikke i vores digt,

Du har de bedste forklaringer, kun du ved, hvordan du gjorde dem så smukke, ingen er forvirrede, alle elsker dig specielt for dette,

Du har de bedste fødselsdagskager i Norge,

Du har de bedste kuglepenne, de går aldrig i stykker,

Du har det bedste par sko, også til latinamerikanske danse,

Du har de mest interessante ideer til værelsesindretning,

Du har den bedste præcision, når du klipper en vens hår (du kan næsten ikke klippe dig selv),

Du har de sjoveste præferencer, når det kommer til musik,

Du har et musikalsk øre, men du ved slet ikke, hvordan du bruger det,

Du har den mest ekstravagante smag, når det kommer til neglelak, kun neonfarver tiltaler dig,

Du har de smukkeste standarder, du nærmer dig dem aldrig, fordi de er smukke,

Du har de bedste spejle, gennem dem kan du se alt, hver flue der kom ind,

Du har størst værdi når som helst, hvor som helst,

Du har den bedste evne til at forstå hændelser, uanset hvilken karakter de måtte være,

Du har den mest behagelige stemme,

Du har den blødeste berøring,

Du har de mest duftende parfumer, du er en forårsfe,

Du har det klareste smil, du tiltrækker alle øjne, selvom du ikke kan lide opmærksomhed,

Du har den bedste plæneklipper, klip enhver linje til samme længde,

Du har den bedste forståelse af tingene, især mængden, når en ven kommer forbi og du vil drikke limonade, så sørg for at I begge har den samme mængde juice i dit glas,

Du har den bedste måde at forstå folks problemer på, tag logik og hvad der er logisk opnåeligt, ikke hvad alle ønsker skal ske, vær ærlig, du ville også have mange smukke sommerfugle her i livet, men de fløj ikke i din retning, bare ting du sprang for at fange og sårede kun dig selv,

Du har den bedste evne til at se ind i folks hjerter, til at hele sår, du er endda en psykolog fra dette synspunkt,

Du har den smukkeste anstændighed i opførsel og adfærd,

Du har de mest korrekte og bedste argumenter,

Du har de mærkeligste præferencer, når det kommer til de tv-stationer, du ser,

Du har de tristeste minder, men du formåede at formere det, der ved første øjekast syntes at være for lidt, til at gøre disse tips til noget konstruktivt,

Du havde de sødeste bankkolleger,

han ville altid give dig de øvelser du ikke vidste hvordan du skulle lave,

Du har de mest rørende ord i ordforrådet,

Du har den bedste pincet, negleklipper,

Du har de smukkeste forhåbninger i dig selv, ikke kun du ville være modtageren,

Du har de mest generøse tanker,

Du har den mest moraliserende og melodiøse samvittighedsstemme,

Du har styrken/visdommen til at give op, når du ser, at du ikke har nogen grund til at fortsætte,

Du har mulighed for at få folk til at føle sig godt tilpas blot ved din blotte tilstedeværelse, når du er sammen med dem, har de ikke hvidt hår længere, de er gladere, de ser ikke engang ud til at have rynker længere,

Du forsøgte på alle måder at blive en bedre udgave af dig selv, målet nået, du kan slappe af, samvittighedens stemme var hård mod dig, fordi den kun ville dit gode, det er som stemmen fra en forælder, der ikke tvinger dig, kun han siger, at det ville være bedre, fordi han tænker på dig og stadig bekymrer sig.

Mai mult...

Lecția de pian

Ne bucurăm extrem de tare,

Că se întoarce mătușa din Spania, de la mare,

Mătușa spune multe, de felul ei, este vorbăreață, glumeață,

Dar asta nu înseamnă că minte de îngheață

Apele, atunci când îți spune că vei avea propriul tău pian la care să te învețe

Să cânți opere ascultate la concerte și recitaluri mărețe,

Te sună, cobori să o ajuți să îți aducă acel pian, de răsună hardughia,

Se zgâlțâie și temelia,

Ea te va învăța să cânți la pian, că ea știe, a avut tutorii ei,

Atât bărbați, cât și femei,

Începem cu lucruri simple, tonalități de octave, gama Re minor,

Deci teoretic, ar trebui să fie ceva ușor,

Cânți tu ce cânți, încerci tu ce încerci,

Mai are puțin și te face terci.

,, Fată, tu n-ai ureche muzicală, 

Asta nu-i o navetă spațială,

Să apeși pe ce vrei,

Când vrei,

Mai încercăm și de această dată,

Vreau că urechea mea să poată,

Percepe armonia sunetelor pe care le cânți,

Deocamdată nu mă încântă ceea ce cânți"

Mai exersează,

Ia și te stresează,

Că de ce oare nu e bine? Ai făcut totul ca la carte,

Dai totul la o parte,

Să observi că o clapă este defectă,

Iar asta se reflectă,

În cum poți folosi pianul, scandalos lucru,

Că un asemenea maestru,

Nu și-a dat seama de ce treburile nu merg,

Spre vreun centru de instrumente muzicale alerg,

Să îmi repere frumusețea,

Ce m-a ajutat să le văd sunetelor naturalețea.

Mai mult...

Începutul contează

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare. Păstrăm amintirea lor în sufletele noastre.

Mai mult...

Dar oare ce face interpreta?

Ne-am adunat astăzi în sala XVII din motive constructive,

După ce am asistat la mai multe sesiuni instructive

De interpretariat simultan de conferințe,

În care ascultăm mai toate acele dorințe,

Teme de dezbateri, unele scurte, altele de lungimi colosale,

Teme complexe, cazuri în care se ajunge la fapte penale;

Teme simple, peiorativ spus banale.

Acum că ne-am familiarizat cu tema, ne așezăm la birou,

Pe lângă microfon, se vede un stilou,

În nuanțe de auriu interesante,

Modele florale de galben, apetisante.

Așadar, se va vorbi despre prevenirea poluării apelor teritoriale

Și nu numai, chiar și din regiuni ecuatoriale.

Ascultăm ce ascultăm, privim ce privim, dar pe la jumătatea discursului

Se întâmplă ceva de-a râsul-plânsului,

Trebuie să ascultăm doar vorbitorul să înțelegem ce se întâmplă,

Suntem oarecum mirați, ne scărpinăm la tâmplă,

O frază de la mijlocul discursului a fost trunchiată,

Iar mai apoi repede urmată

De ce a mai rămas din discurs,

Frază cu frază, cum l-a parcurs,

Până la capăt, terminând înaintea vorbitorului ce avea de zis,

Fiecare om a rămas interzis.

Lumea credea că a avut discursul dinainte și traducerea o știa pe de rost,

Mai multe întrebări au făcut-o să se simtă prost,

Pur și simplu, știa din priviri ce-ar mai fi avut de tradus

Din discursul adus,

Cu atâta măiestrie la bun sfârșit, nu precum alți interpreți, care au nevoie de propoziții pentru a traduce

Ceea ce ea deja deduce.

Acesta este doar jumătate de adevăr,

Partea a doua ar fi că trebuia să plece la piață, să cumpere fructe pentru smoothie de portocale făcut la storcător.

Mai mult...

Melancolie de George Bacovia în italiană

Melancolie

 

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

 

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

 

Malinconia

 

Che ceppo, che lamento in autunno...

E il bosco selvaggio urla -

Risuona nelle coclee un rimbombo,

E la signora comincia più pietosamente.

 

- Ascolta, tu, bene, tesoro,

Non piangere e non aver paura -

Ascolta quanto duramente, dal profondo,

La terra a lui ci chiama...

Mai mult...

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în germană

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Herbstgefühl

 

Der Herbst ist gekommen, bedecke mein Herz mit etwas

mit dem Schatten eines Baumes oder besser mit deinem Schatten.

 

Ich fürchte, ich werde dich manchmal nicht wiedersehen

dass mir bis zu den Wolken scharfe Flügel wachsen,

dass du dich vor fremden Augen verstecken wirst,

und er wird sich mit einem Wermutblatt bedecken.

 

Und dann nähere ich mich den Steinen und schweige,

Ich nehme die Worte und ertränke sie im Meer.

Ich pfeife den Mond und erhebe ihn und täusche ihn vor

in großer Liebe.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Joi

Joi

se da la..

OI OI!!

 

Nu-i de bine!

Baiatu vine

si loveste.

AU!

Nu puteau

sa ii zica,

ca amuzant

nu este?

Mai mult...

Parfumerie

O seară relaxantă petrecută în parfumeria unui magazin Duty Free prin care lumea se sfiește să pășească,

Deși aici găsești de toate pentru toți, mai cu seamă pentru moda tinerească,

Anul acesta chiar s-au întrecut în idei pentru colecția de primăvară-vară,

Pentru că niciun parfum nu este ce vrea să pară,

Am găsit parfum de lămâie pe care îl încerc,

E un miros foarte puternic, amețesc, camera se învârte în cerc 

Am găsit parfum de acadele,

Dau o pulverizare pe două lamele,

Bun, are gust de mere

Cu o ușoară tentă de pere,

Mai departe găsim parfum de iarbă,

Îl testez și pe el, se simte ca o ciorbă,

Vedem parfum de ciocolată,

Până și cutia este cu maro colorată,

Nu au glumit, chiar este aromă de ciocolată cu lapte,

Îmi place că dacă pe etichetă scrie ciocolată, creatorii se țin de promisiuni și trec la fapte,

Mai avem parfum de semințe și chiar miroase sărat,

Cam ca și castraveții puși la murat,

Avem de unde alege,

Dacă ar fi după noi pe toate le-am culege,

Totuși, de mână ni s-a lipit un parfum exotic și atrăgător,

Dar cu un miros foarte înțepător,

Dau de două ori să văd,

Dar în nările mele face prăpăd.

Brusc, mă mănâncă ochii de nu mai pot să-i țin deschiși,

De la toți alergenii promiși,

Lăcrimează, lăcrimează, din matcă au ieșit,

Cu un parfum de flori tropicale foarte ofilit,

Și pina colada ne dă pe spate,

Trebuie să ne ștergem și să ne suflăm mucii după toate,

Alergiile au atras destulă atenție,

Fără nici cea mai mică intenție.

Ne resemnăm, așadar, nu mai experimentăm,

Ieșim din parfumerie cu mâna goală,

Scot pixul și notez numele parfumului de lămâie pe o coală,

Iau o pauză,

Din acea cauză,

Revin, iau parfumul de lămâie,

Ce va rămâne ca o bucurie,

În inima greu încercată de parfumul de ananas,

Ce pe lista preferințelor nu a rămas.

Mai mult...

AMANTLÂC

- O scipire și un dor

și un nor rătăcitor, 

hai în câmpul de mohor 

ca să-ți spun cât de ador!

 

- Stai, iubite, stai un pic,

fusta să mi-o mai ridic,

să pun melodia-n stick

și să scap de ăla mic!

 

- Hai, drăguță, repejor,

ca să te sărut ușor!

să-mpletim iar un fuior

de minciună în amor!

 

- Iubi al meu, iubirea mea, 

Îți dau toată dragostea!

acuș ia și-un ban de colea,

ca să nu rânjești fasolea!

 

- Iubi a mea, iubită floare,

mulțumesc cu-ndatorare!

Tu ești iubirea cea mare

care n-are-asemănare!

Mai mult...

Nu ne-am fi așteptat în islandeză

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

 

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

 

Við hefðum ekki búist við því

 

Að fara í göngutúr, fyrir löngu,

Sjá friðsæla gangandi vegfarendur, umferðarljós leggja áherslu á þá,

Varlega fara þeir yfir,

Á bekknum, í garðinum, með nefið í blaðinu, fréttir þær aftur og aftur,

Þeir fara á markaðinn, svo í leikhúsið,

Klukkan er þegar orðin fjögur

Tek samt ekki eftir neinu,

Eitthvað eins og fló, en það fer mun taktfastara,

Ég fer líka til vina, þeim líður vel, hlæja, grínast,

Annar klukkutími líður og ég er alveg að blunda,

Þeir sofnuðu allir í sömu stofunni,

Hrammað saman, með hurðina enn opna (hleyptu köttinum í gegn), biðjast þau afsökunar á því að þau sváfu allir eins og í búri,

farðu heim tíminn flýgur

Það sem kemur næst gefur okkur hroll,

Vinir, til vina sem keyptu af markaðnum, skrifa reiðilega,

Ég hef aldrei séð þá svona reiða áður,

„Fjáðu líka í hvaða sjampó sem þú vilt,

Hvað sem er, vil bara nota það,

Þú fylltir okkur af lús

Þú sleppir okkur, við myndum aldrei gera eitthvað svona,

Skammastu þín,

Vinir þínir sem senda þér bara góðar kveðjur skamma þig“

Já, jæja... dagshveiti, ég á ekkert,

Auðvitað er þetta allt bara á sálfræðilegu stigi,

Þeir lesa of mikið af blöðum,

Við áttum hvergi að taka, í Portúgal var ég aðeins nemi,

Heyrðu ekki gera hvernig líður þér?

Ég á ekki neitt, en við skulum samt taka próf,

Ég trúi því ekki stelpa, sjáðu þig líka???!!

Já stelpa, hvað?...ég get ekki horft á hárið á þér, því þú..

hvaða stelpa

Fáðu þér bómull,

Ég reyni að ná þeim, henda þeim út um gluggann,

En mér tekst ekki að fanga jafnvel eina slíka,

Stelpa, við gætum reynt aðra aðferð,

En hver veit að það er samt þess virði,

Við aflitum hárið, veljum ljósasta litinn af norskri ljósu,

Eftir það málum við það í hvaða lit sem við viljum,

Lúsin mun ekki einu sinni fatta hvað er að gerast,

Vegna þess að við erum dugleg málum við hvern þráð frá musterinu,

Já stelpa mín, hvað myndi ég gera án hugmynda þinna, lúsin brennur, hún mun kafna, við þurfum ekki að gera neitt, farðu bara varlega, flæktu vandlega, passaðu að losna við óboðna gesti, einhvers staðar, í gegnum hárið, reika,

Já stelpa, nákvæmlega, hvað var ég að segja þér?

Ég veit ekki, ég var að horfa á mynd á meðan...

Eftir margar aldir sjáum við niðurstöðuna...

Sem, það gæti ekki hafa verið annað...

Stelpa, liturinn festist mjög vel við hárið, fagurfræðilega er ég sáttur,

Núna er ég að greiða hárið á mér til að sjá hvað varð um þessa pöddu,

Já, núna eru þeir bláir, grænir, þeir hafa verið málaðir líka, hvað á að gera?

Andlit, við höfum ekki lengur lús, við sluppum, förum að fagna á kránni, með límonaði,

Ég vona að við lendum ekki eins og í Portúgal, á veröndinni í garðinum.

 

(Þarna mætti halda að hann fengi þessar lús...)

Mai mult...

Mintea și cântarul!

Nu mai pot juca azi fotbal

Nu că sunt un biet bătrân,

Și că mi-am lovit piciorul

Când pe câmp, adunam fân.

 

Mi-am reluat din nou jocul

Spus că este doar al minții,

Stau în casă practic șahul

Și mănânc de mă dor dinții.

 

Urc a des pe un cântar

Greutatea să-mi măsor,

Acul fuge tare-n dreapta

Lung mă uit, iute cobor.

 

Șah că joc, e mult a spune

Că mutări greșite fac,

Mintea nu mă mai ascultă

Și devin pe loc posac.

 

Lacăt am să pun pe frigider

Și-am să mânc doar vegetale, 

Fiind convins că proteina duce

La o minte scurtă și...chintale.

.....................................

N-am să uit să mă prezint

Când mai ard din kilograme,

Și cât de deștept mai sunt

Cu legume, fructe și ioc...carne!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Replica de la Bihor

Lăsați goarna, măi băieți, lăsați sapa nefolosită,

Că din poze pe TikTok, burta nu e primenită!

Ați încins o nuntă-n plen, cu tam-tam și cu sarmale,

Dar lăsați în urmă-n țară doar proiecte fracturate.

Voi numărați „view”-uri multe, eu măsor în kilometri,

Voi vorbiți de viitor, dar sunteți mereu deficitari.

Vreți ministere cadou și fotolii de mătase?

Însă țara nu-i un bâlci pentru pofte pătimașe!

V-ați vopsit în mii de fețe, ba e roșu, ba e aur,

La muncă sunteți statui, la scandal – un minotaur!

Dacă vreți la guvernare, treceți dracului la fapte,

Că nu ții un neam cu postări făcute-n noapte.

Eu rămân aici, la cifre, unde logica e clară,

Până când s-o plictisi de-atâta nuntă și o țară.

Și de-o fi să vin la centru, să vă iau la întrebări,

O să piară brusc și cheful de live-uri și filmări.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍