Dar oare ce face interpreta?
Ne-am adunat astăzi în sala XVII din motive constructive,
După ce am asistat la mai multe sesiuni instructive
De interpretariat simultan de conferințe,
În care ascultăm mai toate acele dorințe,
Teme de dezbateri, unele scurte, altele de lungimi colosale,
Teme complexe, cazuri în care se ajunge la fapte penale;
Teme simple, peiorativ spus banale.
Acum că ne-am familiarizat cu tema, ne așezăm la birou,
Pe lângă microfon, se vede un stilou,
În nuanțe de auriu interesante,
Modele florale de galben, apetisante.
Așadar, se va vorbi despre prevenirea poluării apelor teritoriale
Și nu numai, chiar și din regiuni ecuatoriale.
Ascultăm ce ascultăm, privim ce privim, dar pe la jumătatea discursului
Se întâmplă ceva de-a râsul-plânsului,
Trebuie să ascultăm doar vorbitorul să înțelegem ce se întâmplă,
Suntem oarecum mirați, ne scărpinăm la tâmplă,
O frază de la mijlocul discursului a fost trunchiată,
Iar mai apoi repede urmată
De ce a mai rămas din discurs,
Frază cu frază, cum l-a parcurs,
Până la capăt, terminând înaintea vorbitorului ce avea de zis,
Fiecare om a rămas interzis.
Lumea credea că a avut discursul dinainte și traducerea o știa pe de rost,
Mai multe întrebări au făcut-o să se simtă prost,
Pur și simplu, știa din priviri ce-ar mai fi avut de tradus
Din discursul adus,
Cu atâta măiestrie la bun sfârșit, nu precum alți interpreți, care au nevoie de propoziții pentru a traduce
Ceea ce ea deja deduce.
Acesta este doar jumătate de adevăr,
Partea a doua ar fi că trebuia să plece la piață, să cumpere fructe pentru smoothie de portocale făcut la storcător.
Categoria: Poezii comice
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 7 septembrie 2023
Vizualizări: 459
Poezii din aceiaşi categorie
Bătrânica hoață în italiană
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
La vecchia ladra
In un negozio dell'usato,
Presi, raccolti, sfogliati di qualsiasi marca,
Una vecchia che non era più nel fiore degli anni, aveva circa 70 anni, guarda i bustini,
La sorella maggiore di Cecilia, la titolare del negozio, guarda la donna con gesti scortesi,
La vede ancora seduta e imbronciata,
È come se niente potesse calmarlo,
Supera gli attaccapanni delle camicette,
Sceglie solo quelli con la stampa delle meduse,
Metti, metti, infila nella rete tutto quello che trova,
Non sembra avere fretta,
I movimenti sono lenti,
Non si arrende agli occhi attenti
Del direttore del negozio,
Che tossisce l'asino, ammirando la foto del bollettino,
Il nostro vecchio ladro,
Non ha assolutamente nausea,
Perché il desiderio del cuore lo asseconda,
Ci fu un tumulto,
Ad un certo punto il direttore del negozio le chiede:
"Hai delle borse pesanti, sospetto che tu sia stato anche in altri negozi?", ma la simpatica vecchietta risponde: "Guarda, fai il tuo lavoro!"
Impossibile per lei accettare un'insensibilità del genere, la affronta con calma, camicetta dopo camicetta,
La vecchia signora sembra davvero confusa,
Lui le dice gentilmente che ne ha ricevuti tanti, tanti in regalo, che da poco era il suo onomastico e che per questo lei è carica di quelle borse,
E tutte e sette le spille,
Che sono stati presi dal negozio,
Da vecchia erano stati a lungo dimenticati,
"Hai qualche spiegazione per tutti i prodotti che porti con te da un posto all'altro?"
"Non lo so, non so nemmeno com'è il mio letto."
"E allora perché sei venuto a fare compere?"
"Volevo vedere qualcosa di bello?
"Mi stai mentendo bene?"
"Cosa significa veramente bello?"
"Lasciatemi con questa finzione, perché posso ritrovarmi da solo"
"Dimentico sì, ma ho pagato tutto quello che ho dovuto prendere, non sono tipo da rubare"
"Se non ricordi sette spille, prenderai comunque l'intero negozio e non saprai di averle prese"
"Come è possibile? Dubiti della mia moralità?"
"Cosa c'è di morale nel mondo che ha dimenticato di essere morale?"
Restando con questa domanda, la vecchia comincia a togliere dalla borsa, dalla gonna, dalle maniche, da dietro gli orecchini, da sotto il cappello, tutto ciò che ha preso e non ha pagato.
Bene, speriamo che non rubi la prossima volta,
Questo è un errore morale piuttosto grave.
Nu ne-am fi așteptat în franceză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
On ne s'y attendait pas
En me promenant, il y a longtemps,
Voir des piétons paisibles, les feux tricolores les stressent,
Ils traversent prudemment,
Sur le banc, dans le parc, le nez dans le journal, l'actualité continue,
Ils vont au marché, puis au théâtre,
Il est déjà quatre heures
Je ne remarque toujours rien,
Quelque chose comme une puce, mais ça va beaucoup plus rythmiquement,
Je vais aussi chez des amis, ils se sentent bien, rient, plaisantent,
Une autre heure passe et je m'assoupis vraiment,
Ils se sont tous endormis dans le même salon,
Blottis les uns contre les autres, la porte toujours ouverte (laissez passer le chat), ils s'excusent d'avoir tous dormi comme dans une cage,
rentrer à la maison, le temps passe vite
La suite nous donne des frissons,
Amis, aux amis qui ont acheté au marché, écrivent avec indignation,
Je ne les ai jamais vus aussi en colère auparavant,
"Investissez également dans le type de shampoing que vous souhaitez,
N'importe quoi, je veux juste l'utiliser,
Tu nous as remplis de poux
Vous nous avez laissé tomber, nous ne ferions jamais quelque chose comme ça,
Honte à toi,
Tes amis qui ne t'envoient que de bons vœux te grondent"
Oui, eh bien... la farine du jour, je n'ai rien,
Bien sûr, c'est juste au niveau psychologique,
Ils lisent trop les journaux,
Nous n'avions nulle part où aller, au Portugal je n'étais qu'un stagiaire,
Je n'entends pas, comment te sens-tu ?
Je n'ai rien, mais faisons quand même un test,
Je n'arrive pas à y croire, ma fille, regarde-toi aussi ???!!
Oui ma fille, quoi ?... Je ne peux pas regarder tes cheveux, parce que tu...
quelle fille
Prends du coton,
J'essaye de les attraper, de les jeter par la fenêtre,
Mais je n'arrive pas à capturer ne serait-ce qu'un seul de ce genre,
Fille, on pourrait essayer une méthode différente,
Mais qui sait, ça vaut toujours le coup,
Nous décolorons nos cheveux, choisissons la teinte la plus claire du blond norvégien,
Après, on le peint de la couleur qu'on veut,
Les poux ne réalisent même pas ce qui se passe.
Parce que nous sommes assidus, nous peignons chaque fil du temple,
Oui ma fille, que ferais-je sans tes idées, les poux vont brûler, ils vont s'étouffer, on n'a rien à faire, juste faire attention, démêler rigoureusement, faire en sorte qu'on se débarrasse des éventuels visiteurs indésirables, quelque part, à travers les cheveux, errer,
Oui ma fille, exactement, qu'est-ce que je te disais ?
Je ne sais pas, je regardais un film entre-temps...
Après plusieurs siècles, nous voyons le résultat...
Et ça ne pouvait pas être autre chose...
Fille, la couleur colle très bien aux cheveux, esthétiquement je suis satisfaite,
Maintenant je me peigne les cheveux, pour voir ce qui est arrivé à ces insectes,
Oui, maintenant ils sont bleus, verts, ils ont été peints aussi, que faire ?
Face, on n'a plus de poux, on s'est échappé, allons faire la fête à la taverne, avec une limonade,
J'espère qu'on ne finira pas comme au Portugal, sur cette terrasse du jardin.
(C'est là qu'on pourrait penser qu'il attrape ces poux...)
Bătrânica hoață în daneză
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
Den gamle tyv
I en genbrugsbutik,
Taget, samlet, gennemset fra ethvert mærke,
En gammel kvinde, der er gammel, for hun var omkring 70 år gammel, ser på bustiere,
Cecilias storesøster, butiksejeren, ser på kvinden med uforskammede bevægelser,
Han ser hende stadig sidde og surmule,
Det er som om intet kan berolige ham,
Gå forbi blusestativerne,
Han vælger kun dem med vandmandsprint,
Putte, puttede, proppede i nettet alt, hvad han finder,
Han ser ikke ud til at have travlt,
Bevægelser er langsomme,
Det giver ikke efter under de vågne øjne
Af butikschefen,
Hvad hoster æslet, beundrer billedet af bulletinen,
Vores gamle tyv,
Han har absolut ingen kvalme,
Fordi hjertets begær forkæler det,
Der var et ramaskrig,
På et tidspunkt spørger butikschefen hende:
"Du har tunge tasker, jeg formoder, at du også har været i andre butikker?", men den sjove gamle dame svarer: "Se, gør dit arbejde!"
Det er umuligt for hende at acceptere ufølsomhed som denne, hun tager det i stiv arm, bluse for bluse,
Den gamle dame ser virkelig forvirret ud,
Han fortæller hende pænt, at han fik mange, mange af dem som gaver, at det for nylig var hendes navnedag, og at det er derfor, hun er fyldt med de poser,
Og alle syv brocher,
Som blev taget fra butikken,
Som en gammel kvinde var de længe glemt,
"Har du nogen forklaring på alle de produkter, du har med dig fra sted til sted?"
"Jeg ved det ikke, jeg ved ikke engang, hvordan min seng ser ud."
"Hvorfor kom du så på indkøb?"
"Ønskede jeg at se noget smukt?
"Lyver du pænt for mig?"
"Hvad betyder smuk egentlig?"
"Forlad mig med denne forstillelse, for jeg kan fange mig selv alene"
"Jeg glemmer det, ja, men jeg betalte for alt, hvad jeg skulle tage, jeg er ikke typen, der stjæler"
"Hvis du ikke kan huske syv brocher, vil du stadig tage hele butikken og ikke vide, at du tog den"
"Hvordan er det muligt? Tvivler du på min moral?"
"Hvad er moralsk ved den verden, der har glemt at være moralsk?"
Tilbage med dette spørgsmål begynder den gamle kvinde at fjerne alt, hvad hun tog og ikke betalte fra sin pung, fra sin nederdel, fra sine ærmer, fra bag sine øreringe, fra under sin hat.
Godt, vi håber ikke du vil stjæle næste gang
At det er en ret stor moralsk fejl.
Corega în germană
Să facem o călătorie așa în timp,
Ne alegem perioada, peste 10 ani,
Îi mai adăugăm ani Ceciliei,
Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,
Frumusețea izvorăște din interiorul ei,
Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,
Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...
La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,
La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,
Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,
Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,
Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,
Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,
Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,
Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei,
Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,
Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,
Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,
Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,
Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,
Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",
Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,
Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,
Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,
Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.
Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,
Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,
Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,
Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."
Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"
Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"
Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?
Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."
Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"
Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.
Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"
Lasst uns so eine Zeitreise machen,
Wir wählen unseren Zeitraum, über 10 Jahre,
Wir fügen Cecilia weitere Jahre hinzu,
Immer schön, unabhängig vom Alter,
Schönheit entspringt ihr,
Und es spiegelt sich in ihrer Natürlichkeit, ihrem Sinn für Humor, ihrer Art, Farben aus engen Farbbereichen zu harmonisieren, ihrer Frische, die immer nach den interessantesten indischen Blumen duftet, allen Merkmalen, die sie beschreiben, wider.
Die Schönheit bleibt erhalten, mit zunehmendem Alter wird Cecilia viel fröhlicher, lustiger, toleranter, entspannter, verspielter, hat eine temperamentvollere Persönlichkeit, sagen wir mal ...
Wir könnten genauso lustig sein, wenn wir von einem ziemlich einzigartigen Vorfall in Cecilias Leben erzählen:
Mit 50 spricht Cecilia Wörter genauso schnell, musikalisch und korrekt aus wie früher,
Allerdings gibt es auch Wörter oder Wortspiele, die ihr Schwierigkeiten bereiten, sie sind eine ziemlich peinliche Herausforderung, wenn sie in der Öffentlichkeit sprechen muss,
Wir können auch sagen, dass es passierte, als er beim Picknick war und das smaragdgrüne Gras bewunderte.
Die ganze Familie versammelte sich auf der Wiese neben den Kühen, die ruhig herumtollten und Unkraut fraßen, wie ich mich als Kind im Übermaß mit dem Gummi übergossen habe, aus dem Luftballons hergestellt wurden, deren Durchmesser so groß war wie der Mond,
Es ist für mich praktisch unmöglich zu messen, aber trotzdem kamen ein paar ziemlich große Ballons heraus,
Cecilia fühlt sich gut, sie lacht, sie lächelt, mehr als in 50 Jahren, sie mag Menschen, die einen gut entwickelten Sinn für Humor haben, nur ein seltsames Phänomen tritt auf, seit sie ihre natürlichen Zähne zugunsten der Zähne aufgegeben hat Prothese,
Die Zahnärztin empfahl ihr Veneers, sie lehnt diese jedoch ab, da sie diese wie Spielfiguren verliert und sicherstellen möchte, dass das neue Gebiss vollständig und richtig gemacht ist, genau wie ihr Mund.
Der Zahnarzt gab ihr eine zementartig schmeckende Substanz in den Mund und nahm die Form für die Prothese.
Zwei Wochen später wurde ihr mitgeteilt, dass sie es abholen und in der Gewissheit verwenden solle, dass es in jeder Hinsicht fertig sei.
Cecilia, froh, nicht im Weg zu sein, nimmt es, macht Übungen, um sich daran zu gewöhnen,
Es ist ungefähr zwei Wochen her, seit sie es hat, aber Cecilia ist ein anpassungsfähiges Mädchen, nichts kann sie dazu bringen, ihre Fröhlichkeit aufzugeben, nicht einmal die Tatsache, dass sie noch andere Zähne hat.
Sie war mit ihren Freunden auf der Wiese, dachte sie, nichts anderes als ihre Diktion mit ihrer neuen Prothese zu üben, ruhig, mit einiger Vorsicht, Wortspiele sagend,
Und das Mädchen sagte: „Sie verkauft Muscheln am Meeresufer.“
Die Prothese fiel, sie löste sich sofort, man konnte an der Art und Weise, wie sich sein Kiefer bewegte, erkennen, dass etwas nicht ganz natürlich war,
Die Prothese landet direkt im Kirschglas,
Cecilia war erstaunt darüber, was für eine Torheit geschehen war.
Was hat der Zahnarzt gemacht, als er das Problem behoben hat? Er dachte, er wollte angeln, nicht um ihr zu helfen, weniger schiefe Zähne zu haben, er half ihr auch nicht viel mit der Drehbank, entschuldigte sich höflich und sehr professionell und sagte ihr, dass solche zahnärztlichen Arbeiten der Kieferorthopäde und nicht der Zahnarzt sei.
Cecilia weiß nicht mehr, was sie glauben soll, wie sie die Dinge sehen soll, um mit ihren Schlussfolgerungen auf einen gemeinsamen Nenner zu kommen.
Sie stellt sich vor, dass der Zahnarzt sie nur ausgetrickst hat, ihre Naivität ausgenutzt hat, ihre Prothese in aller Eile angefertigt hat, ohne Rücksicht auf die Besonderheiten ihres Mundes, auf alle Details, auf die er hätte achten sollen, ihr Geld genommen und ihr eine Prothese hinterlassen hat, die viel zu tun lässt erwünscht sein,
Nervös zögert Cecilia nicht länger, sie öffnet schnell ihr Telefon (sie hat nur noch 20 % Akku, also muss sie ihrem Frust schnell und effizient Luft machen), aus der Kontaktliste wählt sie den Arzt aus, der ihr dieses Geschenk gemacht hat,
Sie beginnt mit ihrer Entschuldigung: „Hallo, (ich weiß nicht, wie gut es sein könnte) Doktor, mein Name ist Cecilia, ich bin 50 Jahre alt und habe Sie vor zwei Wochen wegen einer Prothese besucht, Sie haben mich vermessen, Organisatorisch hat alles gut geklappt, die Materialien sind langlebig, ich denke, ich werde die Prothese noch viele Jahre nutzen können. Mein einziges Problem: Weißt du, was es ist? Es fällt mir jedes Mal aus dem Mund, wenn ich sprechen möchte, es lässt mich nicht einmal zwei Worte murmeln, es ist schrecklich, nicht sprechen zu können, nicht ausdrücken zu können, was einem durch den Kopf geht ...“
Der Arzt: Na, wie reden Sie jetzt mit mir?“
Cecilia, in einem harschen Ton: „Doktor, machen Sie Witze????!!!“ Ich habe ein Problem mit der Prothese, die Sie für mich erstellt haben!! Bitte kümmern Sie sich so schnell wie möglich darum!"
Cecilia kommt zu den Sprechstunden, der Arzt schaut, er fragt die Patientin eher, als würde er ihr raten: „Haben Sie schon von Corega gehört?“ Weißt du überhaupt, was es ist?
Cecilia: „Natürlich weiß ich es, es ist der Prothesenkleber.“
Doktor: „Wenn Sie es wissen, warum verwenden Sie es dann nicht?“
Cecilia sitzt da und denkt, sie geht auch diesen Kompromiss ein und kauft Corega. Nach ein paar Nächten gewöhnte sich das Zahnfleisch an das Produkt, außerdem empfiehlt Cecilia Corega wärmstens für gut befestigte Zähne.
Cecilia: „Es ist das Produkt, das mich schon bei der ersten Anwendung nie enttäuscht hat!“ Corega hat mein Leben verändert!“
Bătrânica hoață în portugheză
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
O velho ladrão
Em um brechó,
Obtido, coletado, navegado em qualquer marca,
Uma velha que já passou da idade, pois tinha cerca de 70 anos, olha os corpetes,
A irmã mais velha de Cecília, dona da loja, olha para a mulher com gestos rudes,
Ele a vê ainda sentada e de mau humor,
É como se nada pudesse acalmá-lo,
Passe pelas prateleiras de blusas,
Ele só escolhe aqueles com estampa de água-viva,
Coloque, coloque, enfie na rede tudo o que encontrar,
Ele não parece estar com pressa,
Os movimentos são lentos,
Não cede sob o olhar atento
Do gerente da loja,
Que tosse o burro, admirando a foto do boletim,
Nosso velho ladrão,
Ele não tem absolutamente nenhuma náusea,
Porque o desejo do coração o satisfaz,
Houve um alvoroço,
A certa altura, o gerente da loja pergunta a ela:
"Você tem sacolas pesadas, suspeito que já tenha ido a outras lojas também?", mas a velhinha engraçada responde: "Olha, faça o seu trabalho!"
Impossível ela aceitar uma insensibilidade dessa, ela aguenta com calma, blusa por blusa,
A velha realmente parece confusa,
Ele diz a ela gentilmente que recebeu muitos, muitos deles de presente, que recentemente foi o dia do nome dela e é por isso que ela está carregada com aquelas sacolas,
E todos os sete broches,
Que foram retirados da loja,
Como uma velha, eles foram esquecidos há muito tempo,
“Você tem alguma explicação para todos os produtos que carrega de um lugar para outro?”
"Não sei, nem sei como é a minha cama."
"Então por que você veio fazer compras?"
"Eu queria ver algo bonito?
"Você está mentindo para mim gentilmente?"
"O que realmente significa bonito?"
"Deixe-me com essa pretensão, porque posso me pegar sozinho"
“Esqueci sim, mas paguei tudo que tinha que levar, não sou do tipo que rouba”
“Se você não se lembra dos sete broches, ainda vai levar a loja inteira e não saber que pegou”
"Como isso é possível? Você duvida da minha moralidade?"
"O que há de moral no mundo que se esqueceu de ser moral?"
Permanecendo nessa questão, a velha começa a tirar da bolsa, da saia, das mangas, de trás dos brincos, de baixo do chapéu, tudo o que levou e não pagou.
Ok, esperamos que você não roube da próxima vez,
Que é um grande erro moral.
Bătrânica hoață în suedeză
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
Den gamle tjuven
På en secondhandbutik,
Taget, samlat, bläddrat från vilket märke som helst,
En gammal kvinna som passerat sin bästa ålder, för hon var ungefär 70 år gammal, tittar på bustiers,
Cecilias storasyster, butiksägaren, tittar på kvinnan med oförskämda gester,
Han ser henne fortfarande sitta och sura,
Det är som om ingenting kan lugna honom,
Gå förbi blusställen,
Han väljer bara de med manettryck,
Lägg, stoppade, stoppade i nätet allt han hittar,
Han verkar inte ha bråttom,
Rörelserna är långsamma,
Det ger sig inte under de vakande ögonen
Av butikschefen,
Vad hostar åsnan, beundrar bilden av bulletinen,
Vår gamla tjuv,
Han har absolut inget illamående,
Eftersom hjärtats önskan hänger sig åt det,
Det blev ett uppståndelse,
Vid ett tillfälle frågar butikschefen henne:
"Du har tunga väskor, jag misstänker att du har varit i andra butiker också?", men den roliga gamla damen svarar: "Titta, gör ditt jobb!"
Omöjligt för henne att acceptera okänslighet som denna, hon tar det med ro, blus för blus,
Den gamla damen ser verkligen förvirrad ut,
Han berättar vänligt för henne att han fick många, många av dem i present, att det nyligen var hennes namnsdag och att det är därför hon är laddad med de påsarna,
Och alla sju broscher,
som togs från butiken,
Som en gammal kvinna var de länge glömda,
"Har du någon förklaring till alla produkter du bär med dig från plats till plats?"
"Jag vet inte, jag vet inte ens hur min säng ser ut."
"Varför kom du och handlade då?"
"Ville jag se något vackert?
"Ljuger du snällt för mig?"
"Vad betyder vacker egentligen?"
"Lämna mig med den här föreställningen, för jag kan ta mig själv ensam"
"Jag glömmer, ja, men jag betalade för allt jag var tvungen att ta, jag är inte typen som stjäl"
"Om du inte kommer ihåg sju broscher, kommer du fortfarande att ta hela butiken och inte veta att du tog den"
"Hur är det möjligt? Tvivlar du på min moral?"
"Vad är moraliskt med världen som har glömt att vara moralisk?"
Kvarstående med denna fråga börjar den gamla kvinnan att ta bort allt från sin plånbok, från kjolen, från ärmarna, bakom örhängena, under hatten, allt hon tog och inte betalade för.
Okej, vi hoppas att du inte stjäl nästa gång,
Att det är ett ganska stort moraliskt misstag.
Alte poezii ale autorului
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în daneză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Let rødvin er godt,
Let rødvin er godt,
Høstet i det sene efterår,
Mere om frosten, mere om manden,
Jeg drikker meget mere, og jeg bliver ikke fuld.
Jeg svor, at jeg aldrig ville drikke igen
Men jeg kan ikke holde mig
God vin, god jeg kan lide det,
Jeg ved ikke, hvad de vil gøre ved ham.
Sjælden æblevin
Han klatrer ind i hovedet uden en stige,
Vinesor af grønne bogier
Gør manden usynlig.
Vinen er godt og velsmagende,
Når du drikker det med en smuk mand.
Men hvis du drikker det med en grim mand,
Vinen stopper i halsen.
Moștenire în suedeză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Arv
Idag kommer vi att diskutera ett speciellt föremål, ett föremål som är kärt för oss, de av oss som fortfarande har saker förvarade på vinden i huset, närmare bestämt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av obestridlig historisk betydelse, fångade fem dop, två graderingar, flera bröllop och det var allt. Mössa som flera generationer bara hade, men att bära den tror jag inte de hade på sig, den går inte att bära för länge. Som jag nämnde tidigare så känns den, den är blå (en elektrisk blå eller kunglig blå) och den har en fjäder fäst på.
Cecilias gammelmormor insisterade på att hon skulle hållas under bästa möjliga förhållanden. Något som hände, bara tidens gång har sagt sitt, det är inte längre som det brukade vara, det sitter inte längre som det brukade. Även den blå nyansen är inte längre levande, den är mer sjaskig, gammal, dammig. Det skulle vara bra för vintage outfitidéer, men annars behåll det snyggt, bara för samlingen.
Det var ingen liten överraskning för Cecilia att finna att hatten, som hittills så poetiskt beskrivits, döljer en stor skavank, närmare bestämt hyser den en familj av nattfjärilar. Så låt oss inse det, när någon ärver en hatt, får de inte bara hatten, de får också malarna till den.
En familj skulle leva i hatten. Familj?, så många?, dynasti kanske, den har också en kung och en monark och i stort sett allt den behöver för att vara en fullfjädrad monarki. Men hur kan man gilla detta? Hur länge har han varit slut på malpåse?, sedan när har Pronto använts för skadedjursbekämpning? En arg och grubblande Cecilia ställer sig ständigt dessa frågor. Hur med all den uppenbara omsorg som alla har tagit, slutar mössan att sönderfalla i denna takt. Om den där gammelmormor visste och levde, skulle hon bli extremt arg. Cecilia sitter och sitter och funderar på en lösning för att återupprätta sin ära en annan gång.
Han hittade den, han vet vad han ska göra, han kommer att komma på en lösning som kommer att döda dem, efter att de dör kommer han att ta och skära ut den del av materialet som vill tas bort.
Fortsätt som jag beskrev. Bara genom att leka och fördjupa den skurna delen mer och mer når han andra sidan av materialet med. Gott folk, ni har haft det i fyra generationer, hur vet man hur man tar hand om en tillgång som någon lämnat efter sig? Hon gav dig inte att lägga ett ansvar på dina axlar, hon gav det till dig för att hon tyckte att det skulle vara trevligt för dig att ha något som hon gillade ganska mycket. Du gick verkligen över gränsen för lättsinne! Vi förstår att du egentligen inte bryr dig om själva hatten, men bryr du dig inte också om gammelmormor som anförtrott dig den?
Cecilia började sy med tråd av liknande färg som mössan ursprungligen skulle ha varit. Vad är meningen? Perfekt synonymi finns inte, varken i färger eller i ord, tyvärr var färgen unik, den var oersättlig. Cecilia, vid sin +1,75 dioptri tror att det var samma färg. Vi vet inte vad vi ska säga mer... avsikten var god...att "ge tillbaka sin ära en annan gång", men på grund av för mycket överdrift av iver blev resultatet lite av. Cecilia, vi uppskattar ta hand om dig du bar den, desinficerade den, rengjorde den, skötte den, vilket alltid uppskattas, men hade du inte haft så roligt att klippa ut den så var den ändå väldigt bra.Det är alltid bra att ha balans i allt . Varför är det bra att mäta våra handlingar, beslut? För låt oss säga att vi kör och vi måste svänga, vi har en kurva framför oss, vi måste mäta vår hastighet (eftersom för mycket kan ta oss av vägen, avviker från vår väg), önskan med vilken vi vill passera den kurvan, det spelar ingen roll hur lång tid det skulle ta, hur snabbt, hur expert, vad jag inte vet vad.. det som spelar roll är hur harmoniska och hur trygga vi vet hur vi ska ta oss igenom allt Ingen applåderar oss, vi är bara oss själva och vi behöver inga applåder.
Likaså i det aktuella fallet kunde den nedärvda hatten ha förblivit intakt, den hade inte krävt ingrepp, reparationer, omdekorationer, retuschering, om inte vår kära Cecilia hade velat så ivrigt förbättra den helt. Värt att tänka på är också att saker ofta inte kräver en radikal förändring för att fungera, bara en del eller bara en fjärdedel skulle hjälpa lika mycket.
Cecilia...Cecilia...antingen hade du inte en säker hand, eller så brydde du dig för mycket om hatten.
Nu ne-am fi așteptat în finlandeză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Emme olisi odottaneet sitä
Kävellen, kauan,
Näe rauhallisia jalankulkijoita, liikennevalot korostavat heitä,
Varovasti he ylittävät,
Penkillä, puistossa, nenäsi sanomalehdessä, he uutisoivat uudestaan ja uudestaan,
He menevät torille, sitten teatteriin,
Kello on jo neljä
Edelleenkään huomaamatta mitään,
Jotain kirppua, mutta se menee paljon rytmisemmin,
Käyn myös ystävien luona, he voivat hyvin, nauravat, vitsailevat,
Kuluu toinen tunti ja nukun todella.
He kaikki nukahtivat samaan olohuoneeseen,
Yhdessä, ovi vielä auki (päästä kissa läpi), he pyytävät anteeksi, että he nukkuivat kaikki kuin häkissä,
kotiin aika lentää
Se, mitä seuraavaksi tulee, saa meidät väreet,
Ystävät, ystäville, jotka ostivat markkinoilta, kirjoittakaa suuttuneena,
En ole koskaan ennen nähnyt heitä niin vihaisina,
"Sijoita myös mihin tahansa shampoon, jonka haluat,
Mitä tahansa, haluat vain käyttää sitä,
Täytit meidät täillä
Petit meidät, emme koskaan tekisi jotain tällaista,
Häpeä,
Ystäväsi, jotka lähettävät sinulle vain hyviä toiveita, moittivat sinua"
Kyllä, no... päiväjauhoja, minulla ei ole mitään,
Tietysti kaikki on vain psykologisella tasolla.
He lukevat liikaa sanomalehtiä,
Meillä ei ollut minnekään ottaa, Portugalissa olin vain harjoittelija,
Älä kuule tee miltä sinusta tuntuu?
Minulla ei ole mitään, mutta tehdään kuitenkin testi.
En voi uskoa sitä, tyttö, katso myös sinua???!!
Kyllä tyttö, mitä?...en voi katsoa hiuksiasi, koska sinä...
mikä tyttö
Hanki lisää puuvillaa,
Yritän saada heidät kiinni, heittää ne ulos ikkunasta,
Mutta en pysty vangitsemaan edes yhtä sellaista,
Tyttö, voisimme kokeilla toista menetelmää,
Mutta kuka tietää, se on silti sen arvoista,
Valkaisemme hiuksemme, valitsemme norjalaisen blondin vaaleimman sävyn,
Sen jälkeen maalaamme sen haluamallamme värillä,
Täit eivät edes ymmärrä mitä tapahtuu,
Koska olemme ahkeria, maalaamme jokaisen langan temppelistä,
Kyllä tyttöseni, mitä tekisin ilman ideoitasi, täit palavat, ne tukehtuvat, meidän ei tarvitse tehdä mitään, ole vain varovainen, selvittele tiukasti, varmista, että pääsemme eroon kutsumattomista vierailijoista, jonnekin , kautta hiukset, vaeltaa,
Kyllä tyttö, tarkalleen, mitä minä sanoin sinulle?
En tiedä, katsoin sillä välin elokuvaa...
Monien vuosisatojen jälkeen näemme tuloksen...
Mikä, se ei olisi voinut olla muuta...
Tyttö, väri tarttui hiuksiin erittäin hyvin, esteettisesti olen tyytyväinen,
Nyt kampaan hiuksiani nähdäkseni mitä niille hyönteisille tapahtui,
Kyllä, nyt ne ovat sinisiä, vihreitä, ne on myös maalattu, mitä tehdä?
Face, meillä ei ole enää täitä, pääsimme karkuun, mennään juhlimaan tavernaan, limonadin kera,
Toivottavasti emme päädy kuten Portugaliin, tuolle puutarhan terassille.
(Sieltä luulisi hänen saaneen ne täit...)
Nostalgie
Nostalgia mă cuprinde la orice oră din zi și din noapte,
Ascultând acele șoapte
Ale vremurilor ce au apus
Sunt multe de spus,
Dar mai presus de toate cele ce s-au scurs,
Am avut experiențe, pe parcurs,
Pe care le port cu mine în suflet
Și le retrăiesc la fiecare răsuflet.
Doamna nostalgie vrea să îmi comunice ceva,
Deși, credeam că e vorba de altceva.
Așa că vorbim, dicutăm, ne sfătuim ca două prietene,
În timp ce îmi înfrumusețez coafura cu mai multe pieptene,
Alese în funcție de grosimi
Și de lungimi.
Discuția noastră deja se încinge,
Cufundată în impresii, nu realizez că pisica mea mă linge,
O întreb ce mi-a lipsit
În clipe în care, în mod iscusit,
M-am bucurat de lucruri mărunte
A căror semnificație o pot descrie cu lux de amănunte?...
O privire maternă de-a ei mă călăuzește,
Cu mult tact pedagogic, ea urzește
Explicarea stării ce se instalează...
E două dimineața, e tihnă, deci doar ea mai compilează
Cu voce blândă, dar fermă, îmi spune
Că, de fapt, nu am știut să le ofer și altora din acele lucruri bune.
Zgârcenia nu a fost o calitate
Care să mă ajute să ating acea deplinătate
A bucurii mele enorme,
Ce s-ar fi împlinit printr-un set de norme
Prin care să fi dat
Ceea ce pentru mine mult a contat.
În clipa în care am realizat,
Cât de mult, pe bunuri materiale am mizat
Nostalgia mă privea cuminte,
Cu o sinceritate ce nu prea se dezminte.
Am spus că trebuie să mă schimb neapărat,
Să îndrept ceea ce poate i-a supărat.
Nu ne-am fi așteptat în portugheză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Nós não teríamos esperado isso
Caminhando, há muito tempo,
Veja pedestres pacíficos, os semáforos os estressam,
Cuidadosamente eles atravessam,
No banco, no parque, com o nariz enfiado no jornal, eles noticiam de novo e de novo,
Eles vão ao mercado, depois ao teatro,
Já são quatro horas
Ainda sem perceber nada,
Algo parecido com uma pulga, mas que anda muito mais ritmicamente,
Eu também vou para os amigos, eles se sentem bem, riem, brincam,
Mais uma hora se passa e estou realmente cochilando,
Todos adormeceram na mesma sala,
Amontoados, com a porta ainda aberta (deixe o gato passar), eles pedem desculpas por terem dormido todos como se estivessem em uma gaiola,
vá para casa, o tempo voa
O que vem a seguir nos dá arrepios,
Amigos, aos amigos que compraram no mercado, escrevem indignados,
Eu nunca os vi tão bravos antes,
“Invista também no tipo de shampoo que você quiser,
Qualquer coisa, só quero usar,
Você nos encheu de piolhos
Você nos decepcionou, nunca faríamos algo assim,
Você devia se envergonhar,
Seus amigos que apenas lhe enviam votos de boa sorte te repreendem"
Sim, bem... farinha do dia, não tenho nada,
Claro que é tudo apenas a nível psicológico.
Eles lêem muito os jornais,
Não tínhamos para onde levar, em Portugal fui apenas estagiário,
Não ouço como você se sente?
Não tenho nada, mas vamos fazer um teste mesmo assim,
Não acredito menina, olha você também???!!
Sim garota, o quê?... Não consigo olhar para o seu cabelo, porque você..
que garota
Pegue um pouco de algodão,
Tento pegá-los, jogá-los pela janela,
Mas não consigo capturar nem mesmo um desse tipo,
Garota, poderíamos tentar um método diferente,
Mas quem sabe ainda vale a pena,
Descolorimos o cabelo, escolhemos o tom mais claro do loiro norueguês,
Depois pintamos na cor que quisermos,
Os piolhos nem vão perceber o que está acontecendo,
Por sermos diligentes, pintamos cada fio do templo,
Sim minha menina, o que eu faria sem as suas ideias, os piolhos vão queimar, vão sufocar, não precisamos fazer nada, apenas ter cuidado, desembaraçar com rigor, certificar-se de que nos livramos de qualquer visitante indesejado, em algum lugar, através o cabelo, vagar,
Sim garota, exatamente, o que eu estava te dizendo?
Não sei, enquanto isso eu estava assistindo um filme...
Depois de muitos séculos vemos o resultado...
O que, não poderia ter sido outro...
Menina, a cor aderiu muito bem ao cabelo, esteticamente estou satisfeita,
Agora estou penteando o cabelo para ver o que aconteceu com aqueles insetos,
Sim, agora são azuis, verdes, também foram pintados, o que fazer?
Cara, não temos mais piolhos, escapamos, vamos comemorar na taberna, com uma limonada,
Espero que não acabemos como em Portugal, naquela esplanada do jardim.
(É aí que você pensaria que ele pegaria aqueles piolhos...)
Et si tu n'existais pas în suedeză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Och om du inte fanns
Och om du inte fanns,
berätta varför jag skulle existera.
Att hänga runt i en värld utan dig,
utan hopp och utan ånger.
Och om du inte fanns,
Jag skulle försöka uppfinna kärleken
som en målare som ser under fingrarna
Född dagens färger,
Och vem tror inte.
Och om du inte fanns,
berätta för mig för vem jag skulle finnas.
Bandbredder sover i mina armar
som jag aldrig skulle älska.
Och om du inte fanns,
Jag skulle bara vara en punkt till
i denna värld som kommer och går,
Jag skulle känna mig vilsen.
Jag skulle behöva dig.
Och om du inte fanns,
berätta för mig hur jag skulle existera.
Jag kunde låtsas vara jag,
men jag skulle inte vara sant.
Och om du inte fanns,
Jag tror att jag skulle ha hittat det,
livets hemlighet, varför
helt enkelt för att skapa dig,
och att titta på dig.
Och om du inte fanns
berätta varför jag skulle existera
Att hänga i en värld utan dig
utan hopp och utan ånger
Och om du inte fanns,
Jag skulle försöka uppfinna kärleken
som en målare som ser under fingrarna
Född dagens färger,
Och vem tror inte.