Corega în italiană

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

 

Facciamo un viaggio nel tempo in questo modo,

Scegliamo il nostro periodo, oltre i 10 anni,

Aggiungiamo altri anni a Cecilia,

Sempre bella, a prescindere dall'età,

La bellezza sgorga da dentro di lei,

E si riflette nella sua naturalezza, nel suo senso dell'umorismo, nel suo modo di armonizzare colori dalle gamme cromatiche vicine, nella sua freschezza, sempre profumata dei fiori indiani più interessanti, tutte le caratteristiche che la descrivono,

La bellezza si preserva, ancora di più, con l'età, Cecilia diventa molto più gioviale, più divertente, più tollerante, più rilassata, più giocosa, ha una personalità più effervescente, diciamo...

Potremmo essere altrettanto divertenti raccontando un episodio piuttosto singolare nella vita di Cecilia,

A 50 anni, Cecilia pronuncia le parole con la stessa rapidità, musicalità e correttezza di una volta,

Ci sono però anche parole o giochi di parole che la mettono in difficoltà, sono una sfida abbastanza imbarazzante quando si trova a dover parlare in pubblico,

Possiamo anche dire che è successo mentre era al picnic, ammirando l'erba verde smeraldo,

Tutta la famiglia si riuniva, nel prato, accanto alle mucche che saltellavano tranquille e sgranocchiando erbacce, come io da bambino mi innaffiavo a dismisura con la gomma usata per fare i palloncini, del diametro grande quanto luna,

È praticamente impossibile per me misurarlo, ma comunque sono usciti dei palloncini piuttosto grandi,

Cecilia si sente bene, ride, sorride, più di quanto farebbe tra 50 anni, le piacciono le persone che hanno un senso dell'umorismo ben sviluppato, solo che si verifica uno strano fenomeno, da quando ha rinunciato ai suoi denti naturali, in favore di quelli protesi,

Il dentista le ha consigliato le faccette, ma lei no, perché le perde come pezzi di un gioco e vuole essere sicura che la nuova dentatura sia completa e realizzata correttamente, proprio come la sua bocca,

Mettendole in bocca una sostanza che sapeva di cemento, il dentista prese il calco della protesi,

Due settimane dopo, le è stato comunicato di venire a prenderlo e di usarlo con la certezza che era finito in ogni modo,

Cecilia, contenta di essere lontana, lo prende, fa esercizi per abituarsi,

Sono circa due settimane che non ce l'ha, ma Cecilia è una ragazza adattabile, niente può farle rinunciare alla sua allegria, nemmeno il fatto che ci siano altri denti,

Era con le sue amiche nel prato, pensò, non faceva altro che esercitarsi nella dizione con la nuova protesi, con calma, con una certa cautela, dicendo giochi di parole,

E la ragazza disse: "Vende conchiglie in riva al mare",

La protesi è caduta, si è staccata all'istante, si vedeva che qualcosa non era del tutto naturale, dal modo in cui si muoveva la mascella,

La protesi atterra direttamente nel bicchiere di ciliegia,

Cecilia rimase stupita per la follia accaduta,

Cosa ha fatto il dentista quando l'ha riparato? Pensava di voler andare a pesca, non per aiutarla ad avere meno denti storti, non l'ha aiutata molto nemmeno con il tornio, scusandosi educatamente, con molta professionalità, dicendole che quel lavoro dentale lo fa l'ortodontista, non il dentista .

Cecilia non sa più cosa credere, come vedere le cose per raggiungere un denominatore comune con le sue conclusioni,

Immagina che il dentista l'abbia semplicemente ingannata, approfittando della sua ingenuità, le abbia fatto la protesi in fretta, ignorando le particolarità della sua bocca, tutti i dettagli che avrebbe dovuto guardare, le abbia preso i soldi e le abbia lasciato una protesi che lascia molto da fare. essere desiderato,

Nervosa, Cecilia non esita più, apre velocemente il telefono (ha solo il 20% di batteria rimasta, quindi ha bisogno di sfogare le sue frustrazioni in modo rapido ed efficace), seleziona dalla lista dei contatti il medico che le ha fatto questo regalo,

Comincia con le sue scuse: ,, Salve, (non so quanto possa essere bello) dottore, mi chiamo Cecilia, ho 50 anni e sono stata da lei due settimane fa per una protesi, mi ha preso le misure, tutto è andato bene a livello di organizzazione, i materiali sono durevoli, penso che potrò utilizzare la protesi per molti anni a venire. Il mio unico problema sai qual è? Mi cade dalla bocca ogni volta che voglio parlare, non mi lascia mormorare nemmeno due parole, è terribile non poter parlare, non poter esprimere quello che hai in mente..."

Il dottore: Allora come mi parli adesso?"

Cecilia, in tono aspro:, Dottore, mi prende in giro????!!! Ho un problema con la protesi che mi hai creato!! Per favore, affrontatelo il più presto possibile!"

Cecilia viene alle consultazioni, il medico guarda, chiede di più alla paziente come per consigliarla:,,Hai sentito parlare di Corega? Sai almeno di cosa si tratta?

Cecilia: "Certo che lo so, è la colla della dentiera."

Dottore:,, Se lo sa, perché non lo usa?"

Cecilia si siede e pensa, fa anche lei questo compromesso e compra Corega. Dopo qualche notte le gengive si sono abituate al prodotto, inoltre Cecilia consiglia vivamente Corega, per denti ben fissati.

Cecilia:,,È il prodotto che non mi ha mai deluso nemmeno dalla prima applicazione! Corega mi ha cambiato la vita!"


Categoria: Poezii comice

Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă poezii.online Corega în italiană

Data postării: 23 octombrie 2023

Timp de citire: ~16 min.

Vizualizări: 1087

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Mai frumoasă de Laura Stoica în islandeză

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

 

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

 

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Fallegri

 

Þú ert langt í burtu og þú átt mig

Gífurlegur kraftur

Ég vakna brosandi á hverjum degi

Þvílíkt tækifæri að hafa hitt þig

Ég trúði ekki á ást í langan tíma.

 

Ég vil vera í þínum elskandi heimi

Ég hef aldrei verið ástfangin svona áður

Hamingjan sem ég fæ

Ég vil bara lifa því með þér

Með þér læri ég að elska.

 

Þú sérð mig

Fallegri en ég veit

þú lætur mér líða

Að ég sé miðja heimsins

Og þú róar mig, þú róar mig, þú róar mig

Með ljúfum orðum

Hjarta mitt vill ekki ljúga að henni

Hann vill ekki að þú gleymir því.

 

Ég vil vera í þínum elskandi heimi

Að vakna brosandi á hverjum degi

Hamingjan sem ég fæ

 

Ég vil bara lifa því með þér

Með þér læri ég að elska.

 

Þú sérð mig

Fallegri en ég veit

þú lætur mér líða

Að ég sé miðja heimsins

Og þú róar mig, þú róar mig, þú róar mig

Með ljúfum orðum

Hjarta mitt vill ekki ljúga að henni

Hann vill ekki að þú gleymir því.

 

Stundum án þín

Vegurinn er erfiður

Ég vildi að þú værir með mér,

Alltaf með mér.

 

Hamingjan sem ég fæ

Ég vil bara lifa því með þér.

 

Þú sérð mig

Fallegri en ég veit

þú lætur mér líða

Að ég sé miðja heimsins

Og þú róar mig, þú róar mig, þú róar mig

Með ljúfum orðum

Hjarta mitt vill ekki ljúga að henni

Hann vill ekki að þú gleymir því.

Mai mult...

,,O clipă de sinceritate" în portugheză

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Um momento de sinceridade

 

Um momento de sinceridade

em vez de adeus

vamos dar um pouco de beleza

esta última hora.

 

nós não mudamos

é apenas uma opinião

Não tome uma palavra como garantida

ou um gesto insignificante.

Não, não mudamos

é apenas uma coincidência

Estaríamos de qualquer maneira

e tudo o que falamos

não somos dois estranhos

Meu amor.

 

Um momento de sinceridade

seria um gesto sublime

temos a coragem de admitir isso

que nos amamos.

Um momento de sinceridade

eles se lembrariam de nós

dos nossos bons anos

nos lembraria nesta última hora

Um momento de sinceridade

em vez de adeus.

 

nós não mudamos

é apenas uma opinião

Não tome uma palavra como garantida

ou um gesto insignificante.

Não, não mudamos

é apenas uma coincidência

Estaríamos de qualquer maneira

e tudo o que falamos

não somos dois estranhos

Meu amor.

 

Um momento de sinceridade

seria um gesto sublime

temos a coragem de admitir isso

que ainda nos amamos

Um momento de sinceridade

eles se lembrariam de nós

dos nossos bons anos

nos lembraria nesta última hora

Um momento de sinceridade

em vez de adeus.

 

Um momento de sinceridade

seria um gesto sublime

temos a coragem de admitir isso

que ainda nos amamos

Um momento de sinceridade

eles se lembrariam de nós

dos nossos bons anos

nos lembraria nesta última hora

Um momento de sinceridade

em vez de adeus.

Mai mult...

,,O clipă de sinceritate" în daneză

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Et øjebliks oprigtighed

 

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel

lad os give lidt skønhed

denne sidste time.

 

vi har ikke ændret os

det er bare en mening

Tag ikke et ord for givet

eller en ubetydelig gestus.

Nej, vi har ikke ændret os

det er bare en tilfældighed

Det ville vi i hvert fald være

og hvad vi taler om

vi er ikke to fremmede

Min elskede.

 

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi elsker hinanden.

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.

 

vi har ikke ændret os

det er bare en mening

Tag ikke et ord for givet

eller en ubetydelig gestus.

Nej, vi har ikke ændret os

det er bare en tilfældighed

Det ville vi i hvert fald være

og hvad vi taler om

vi er ikke to fremmede

Min elskede.

 

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi stadig elsker hinanden

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.

 

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi stadig elsker hinanden

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.

Mai mult...

Campionat de strănutat în olandeză

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

 

Nieskampioenschap

 

Dames en heren, vandaag zijn we de organisatoren van een spectaculair evenement, we hebben elkaar allemaal ontmoet in Ulaanbaatar, de mooiste stad van Mongolië, die heeft besloten dit jaar een kampioenschap te organiseren dat een beetje ongewoon is, het gaat over de internationale niesbui kampioenschap. Concurrenten van over de hele wereld kwamen bijeen om te laten zien dat ze het kunnen, dat ze talent hebben en weten hoe ze het moeten gebruiken. Zonder verder oponthoud, laten we aan de slag gaan!

Deelnemer #1 bereidt zich voor om te niezen, inhaleert-uitademt, inhaleert-uitademt en niest! Mamulica... ja, wat een niesgeluid, hoorde je halverwege het stadion. Bravo!

Deelnemer nummer 2 snoof peper uit het zoutvaatje met de gouden dop, terwijl de tranen langs haar neus stroomden. Ik heb het gevoel dat het iets buitengewoon melodieus gaat worden. En niezen...! Hij nieste zo hard dat je het niet eens kon horen... zelfs katten niezen harder... moeten nog oefenen...

Deelnemer nummer 3 is ook een professionele duiker en weet hoe lang hij zijn adem moet inhouden om perfect te niezen. Wij bereiden ons voor om naar hem te luisteren. Het ontvouwt zich. En dit is een briljante niesbui. Erg goed! Het werd zelfs gehoord in de aangrenzende vlakten van Mongolië...

Deelnemer nr. 4 beweert dat hij niest in zijn bloed. Als klein kind nieste hij uit ambrosia en fruitbomen, en na verloop van tijd werd hij een expert. Nu niest hij ook. Wat een niesbui ook deze keer...het werd gedetecteerd door een satelliet die voor internet zorgt op planeet Aarde.

Wij boeken al vooruitgang!

Competitie nummer 5 heeft gespecialiseerde studies op dit gebied. Ze oefende ook in haar eentje door te niezen op bruiloften, buitenfeesten, verjaardagen, nieuwjaar met vrienden enzovoort... Start, bereidt zich voor, niest... perfecte 10! Deze keer werd het ontvangen door een satelliet van de maan. Het astrofysische verhaal van Morgan Freeman over zuurstofmoleculen die de voortplanting van geluiden in het heelal verhinderen, is in het geval van deze competitie niet echt logisch.

De volgende concurrenten wisten nog meer indruk op ons te maken met de intensiteit van de geproduceerde geluiden. Er waren mensen die zo hard niesden dat het geluid ook door de satellieten van Venus en Mercurius werd opgevangen. Zulke professionals kunnen ons maar één keer in ons leven blij maken met het resultaat van hun harde werk.

Van de 1000 deelnemers die werden beluisterd en geëvalueerd, won er slechts één de hoofdprijs, namelijk zowel een huis aan het meer op de Malediven als een ultramodern epileerapparaat. De winnaar is van oorsprong Noors en een bron van inspiratie voor iedereen die van plan is deel te nemen en te trainen voor zo'n kampioenschap! Gefeliciteerd!

Mai mult...

Liceu de George Bacovia în olandeză

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

 

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

 

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

 

Middelbare school

 

Middelbare school, - begraafplaats

Van mijn jeugd -

Pedante leraren

En zware examens...

En vandaag laat je me huiveren

Middelbare school, - begraafplaats

Van mijn jeugd! –

 

Middelbare school, - begraafplaats

Met lange gangen –

Vandaag ben ik niet meer mezelf

En mijn geest doet pijn...

Ik wil niets meer -

Middelbare school, - begraafplaats

Met lange gangen... –

 

Middelbare school, - begraafplaats

Van mijn jeugd -

Jij hebt mij op de wereld gezet

In de zware golven,

Zo blasé...

Middelbare school, - begraafplaats

Van mijn jeugd!

Mai mult...

Atâta timp cât mă iubești de Andra în finlandeză

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

 

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

Niin kauan kuin rakastat minua

 

Jos taivas putoaa päällesi, suojelen sinua,

Ja se voi tulla, kulta, ja vedenpaisumus, älä sammuta tulta sydämessäni,

Vaikka maanjäristys tapahtuisi, maailmanloppu, jonka tiedät,

Niin kauan kuin sinä rakastat minua, minä rakastan sinua.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee silmiisi.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee kanssasi sängyssä.

 

Jos komeetta osuisi meihin, en pelkää

Jos saat varmasti raketin käsiisi, selviämme,

Vaikka tsunami olisikin, maailmanloppu, tiedäthän,

Niin kauan kuin sinä rakastat minua, minä rakastan sinua.

 

Ja kun sinun on vaikea nähdä,

Olen siellä valistamaan sinua.

Ja kun et enää usko itseesi,

Olen siellä motivoimassa sinua.

 

Tam-taca-tum-bye, tule tänne,

Äänesi on viulu sydämessäni,

Tam-taca-tum-pa, hyräisin sinua,

Olet elämäni kuoro.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee silmiisi.

 

Istun vieressäsi,

Istun vieressäsi,

Sinun kanssasi yöt ovat kauniimpia,

Aurinko nousee kanssasi sängyssä.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Bătrânica hoață în islandeză

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

Gamli þjófurinn

 

Í nytjavöruverslun,

Tekið, safnað, flett frá hvaða vörumerki sem er,

Gömul kona sem hefur farið á besta aldri, því hún var um 70 ára gömul, horfir á brjóstfötin,

Eldri systir Ceciliu, verslunareigandinn, horfir á konuna með dónalegum látbragði,

Hann sér hana enn sitja og tárast,

Það er eins og ekkert geti róað hann,

Farðu framhjá blússugrindunum,

Hann velur bara þá sem eru með marglyttuprentun,

Setja, setja, troða í netið allt sem hann finnur,

Hann virðist ekki vera að flýta sér,

Hreyfingar eru hægar,

Það gefur ekki eftir undir vökulum augum

Af verslunarstjóra,

Hvað hóstar asnanum, dáist að myndinni af fréttinni,

Gamli þjófurinn okkar,

Hann er nákvæmlega ekki með ógleði,

Vegna þess að hjartans þrá gefur það,

Það varð uppnám,

Á einum tímapunkti spyr verslunarstjórinn hana:

"Þú ert með þungar töskur, mig grunar að þú hafir líka farið í aðrar búðir?", en skemmtilega gamla konan svarar: "Sjáðu, gerðu vinnuna þína!"

Það er ómögulegt fyrir hana að sætta sig við svona ónæmi, hún tekur því rólega, blússa fyrir blússu,

Gamla konan virðist virkilega rugluð,

Hann segir henni fallega að hann hafi fengið margar, margar hverjar í gjafir, að það hafi nýlega verið nafnadagur hennar og þess vegna sé hún hlaðin þessum töskum,

Og allar sjö brækurnar,

Sem voru teknar úr búðinni,

Sem gömul kona voru þau löngu gleymd,

"Ertu með einhverja skýringu á öllum vörum sem þú hefur með þér á milli staða?"

"Ég veit það ekki, ég veit ekki einu sinni hvernig rúmið mitt lítur út."

"Hvers vegna komstu þá að versla?"

„ Langaði mig að sjá eitthvað fallegt?

"Ertu að ljúga fallega að mér?"

"Hvað þýðir fallegt eiginlega?"

"Látið mig hafa þessa tilgerð, því ég get náð mér einn"

„Ég gleymi, já, en ég borgaði fyrir allt sem ég þurfti að taka, ég er ekki týpan til að stela“

„Ef þú manst ekki eftir sjö nælum, muntu samt taka alla búðina og vita ekki að þú hafir tekið hana“

„Hvernig er það hægt? Efast þú um siðferði mitt?"

"Hvað er siðferðilegt við heiminn sem hefur gleymt að vera siðferðilegur?"

Eftir með þessari spurningu byrjar gamla konan að fjarlægja úr veskinu sínu, úr pilsinu, úr ermunum, aftan á eyrnalokkana, undir hattinn, allt sem hún tók og borgaði ekki fyrir.

Allt í lagi, við vonum að þú stelir ekki næst,

Að það sé ansi stór siðferðisleg mistök.

Mai mult...

Nu ne-am fi așteptat în norvegiană

Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,

Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,

Precaut ei traversează,

Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,

Se duc la piață, apoi la teatru,

Deja este ora patru,

Încă nu sesizează nimic,

Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,

Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,

Mai trece o oră și chiar ațipesc,

Au adormit toți în aceeași sufragerie,

Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,

Pleacă acasă, timpul zboară,

Ce urmează ne înfioară,

Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,

Nu i-am mai văzut atât de enervați,

"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,

Orice, doar să vreți să-l folosiți,

Ne-ați umplut de păduchi 

Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,

Să vă fie rușine,

Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"

Da, bine...zi făină, nu am nimic,

Sigur e totul doar la nivel psihic,

Au citit prea mult din ziare,

Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,

Fă, nu auzi fă, cum te simți?

N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,

Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!

Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..

Ce fată?

Mai ia niște vată,

Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,

Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,

Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,

Dar, care știu că totuși merită,

Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,

După, îl vopsim în ce culoare vrem,

Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,

Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,

Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,

Da fată, exact, eu ce îți ziceam?

Nu știu, la un film între timp mă uitam...

După multe secole vedem rezultatul...

Care, nici nu ar fi putut să fie altul...

Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,

Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,

Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?

Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,

Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.

 

(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)

 

Vi hadde ikke forventet det

 

Å gå en tur, for lenge siden,

Se fredelige fotgjengere, trafikklys stresser dem,

Forsiktig krysser de,

På benken, i parken, med nesa i avisen, nyheter de igjen og igjen,

De går på markedet, så på teateret,

Klokken er allerede fire

Merker fortsatt ingenting,

Noe som en loppe, men det går mye mer rytmisk,

Jeg går også til venner, de føler seg bra, ler, tuller,

Nok en time går og jeg døser virkelig,

De sovnet alle i samme stue,

Klemt sammen, med døren fortsatt åpen (slipp katten gjennom), beklager de at de alle sov som i et bur,

gå hjem tiden flyr

Det som kommer etterpå gir oss frysninger,

Venner, til venner som kjøpte fra markedet, skriver indignert,

Jeg har aldri sett dem så sinte før,

"Invester også i hva slags sjampo du vil,

Hva som helst, vil bare bruke det,

Du fylte oss med lus

Du sviktet oss, vi ville aldri gjort noe slikt,

Skam deg,

Vennene dine som bare sender deg gode ønsker, skjeller deg ut"

Ja, vel... dagmel, jeg har ingenting,

Selvfølgelig er det bare på et psykologisk nivå,

De leser for mye av avisene,

Vi hadde ingen steder å ta, i Portugal var jeg bare praktikant,

Hør ikke gjør hvordan føler du deg?

Jeg har ingenting, men la oss ta en test likevel,

Jeg kan ikke tro det, jente, se på deg også???!!

Ja jente, hva?...jeg kan ikke se på håret ditt, fordi du..

Hvilken jente

Få litt bomull,

Jeg prøver å fange dem, kaste dem ut av vinduet,

Men jeg klarer ikke å fange selv en av den typen,

Jente, vi kunne prøve en annen metode,

Men hvem vet det er fortsatt verdt det,

Vi bleker håret, velger den lyseste nyansen av norsk blond,

Etterpå maler vi den i hvilken farge vi vil ha,

Lusene vil ikke engang skjønne hva som skjer,

Fordi vi er flittige, maler vi hver tråd fra templet,

Ja jenta mi, hva skulle jeg gjort uten ideene dine, lusene vil brenne, de vil kveles, vi trenger ikke å gjøre noe, bare vær forsiktig, løsne strengt, sørg for at vi blir kvitt eventuelle ubudne besøkende, et sted, gjennom håret, vandre,

Ja jente, akkurat, hva var det jeg fortalte deg?

Jeg vet ikke, jeg så på en film i mellomtiden...

Etter mange århundrer ser vi resultatet...

Som det ikke kunne vært noe annet...

Jente, fargen festet seg veldig godt til håret, estetisk sett er jeg fornøyd,

Nå grer jeg håret mitt for å se hva som skjedde med disse insektene,

Ja, nå er de blå, grønne, de er malt også, hva skal man gjøre?

Face, vi har ikke mer lus, vi slapp unna, la oss feire på tavernaen, med en limonade,

Jeg håper vi ikke ender opp som i Portugal, på den terrassen i hagen.

 

(Det er der du skulle tro han ville få de lusene...)

Mai mult...

Bătrânica hoață în turcă

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

Eski hırsız

 

Bir ikinci el mağazasında,

Herhangi bir markadan alınmış, toplanmış, göz atılmış,

Yaşı 70'i geçmiş yaşlı bir kadın büstiyerlere bakıyor,

Dükkan sahibi Cecilia'nın ablası kaba hareketlerle kadına bakıyor.

Onun hâlâ oturduğunu ve somurttuğunu görüyor.

Sanki hiçbir şey onu sakinleştiremezmiş gibi.

Bluz raflarının yanından geçin,

Sadece denizanası desenli olanları seçiyor,

Bulduğu her şeyi ağa koydu, koydu, doldurdu,

Pek acelesi yok gibi görünüyor

Hareketler yavaştır,

Dikkatli bakışların altında teslim olmuyor

Mağaza müdüründen,

Bülten resmine hayran olan eşeği öksüren şey,

Eski hırsızımız

Kesinlikle mide bulantısı yok

Çünkü kalbin arzusu onu tatmin eder.

Bir kargaşa çıktı,

Bir noktada mağaza müdürü ona şunu sorar:

"Ağır çantalarınız var, sanırım başka mağazalara da gittiniz?" ama komik yaşlı kadın şöyle yanıtlıyor: "Bak, işini yap!"

Böyle bir duyarsızlığı kabul etmesi imkansız, bluz bluz, bunu adım adım atıyor,

Yaşlı kadının gerçekten kafası karışmış görünüyor.

Ona nazikçe, birçoğunu hediye olarak aldığını, yakın zamanda onun isim günü olduğunu ve bu yüzden bu çantalarla dolu olduğunu söylüyor.

Ve yedi broşun tümü,

Mağazadan alındı,

Yaşlı bir kadın olarak çoktan unutulmuşlardı,

"Bir yerden bir yere yanınızda taşıdığınız tüm ürünlerle ilgili bir açıklamanız var mı?"

"Bilmiyorum, yatağımın neye benzediğini bile bilmiyorum."

"O halde neden alışverişe geldin?"

"Güzel bir şey mi görmek istedim?

"Bana güzelce yalan mı söylüyorsun?"

"Güzel gerçekten ne anlama geliyor?"

"Beni bu numarayla bırak, çünkü kendimi yalnız yakalayabilirim"

"Unuttum evet ama almam gereken her şeyin parasını ödedim, çalacak tiplerden değilim"

"Yedi broşu hatırlamıyorsan bile, yine de tüm mağazayı almış olacaksın ve onu aldığını bilmeyeceksin."

"Bu nasıl mümkün olaiblir? Benim ahlakımdan şüphen mi var?"

"Ahlaklı olmayı unutan dünyanın ahlaki nesi var?"

Bu soruyla kalan yaşlı kadın, çantasından, eteğinden, kollarından, küpelerinin arkasından, şapkasının altından aldığı ve parasını ödemediği her şeyi çıkarmaya başlar.

Tamam, bir dahaki sefere hırsızlık yapmayacağını umuyoruz.

Bu oldukça büyük bir ahlaki hata.

Mai mult...

Professora de Português

Avem curs de portugheză,

Putea fi și de engleză,

Dar am vrut ceva mai diferit, așa că am optat să fie de portugheză,

Din care, ce credeți? Urmează să dăm teză.

Stăm cuminți, este ora 4, după cum am stabilit,

Și credeam că ei, înainte de toate, i-a convenit,

Ne uităm pe fereastră,

Se vede doar o mașină albastră,

Mai trec câteva minute,

Mă plictisesc, desenez cu pixul pe bancă, văd că o colegă are botine cu tocuri finuțe.

Mai trec două sferturi de oră și încep să constat,

Că profesoara tare neprofesional s-a purtat.

Stau și mă întreb dacă ei îi pare bine

Pentru aceste întârzieri sublime?

Cum se poate să fii profesoară

Și să ai o viață atât de atemporală?

Răspunsul îl știe ea mai bine, îl regăsește în propoziția de timp, de cauză, în subordonată, în circumstanțială,

Faza asta îmi pune încrederea la mare îndoială,

Că față de program sau de dorința de a învăța nu a fost deloc loială,

Nu mai bine eram autodidactă?

Ne-a dat tuturor mesaj și ne-a promis că vine îndată.

Peste alte 15 minute aud niște pași apăsați, ca de împiedicată,

,, Bună ziua, dragi cursanți, îmi pare rău de întârziere, am avut ceva treburi de rezolvat,

Că nu găseam un costum mai stilat,

Părul nu avea volumul pe care mi-l doream

Și parcă să ies din casă mă temeam,

Dar acum arăt perfect,

Deci fără alte abateri, să trecem la subiect,

Deschideți cartea la pagina doi,

Cartea are unele pagini îndoite, o dăm la gunoi,

Nu mai învățăm de pe acest manual, comand un set complet,

Care să mai și arate perfect..."

(dacă cautăm să fie perfect, nu va mai fi nici peste 100 de ani, doar amânăm ceva ce se putea întâmpla la timp, nu perfect, dar bine, am fi putut trăi clipa respectivă, nu doar să ne imaginăm condițiile ideale în care ar fi putut decurge toate)

Mai mult...

Jinălla

Sacrificii pe altaru' din linella 

Cineva, dupa banane si mere

Cineva, dupa baloane de scurs sperma

Iar eu, dupa țigări si bere

 

Babe comuniste care put a pește

Striga moiva "deschideaite vtoruiu casu"

Se vede ca la barbatsu' deja-i veșted

I-o trage poate doar cu nasu

 

Alta se baga-n fața mea

Din putoare-mi lacrimeaza ochii

Urland "vapsheta tut bîla ia"

Oaie proasta, futuțiaș păduchii

 

Casiera a suta oara, cere buletinu'

"- Merg aici de-o viață, graso!"

Esti frumoasă, doar cu antonimul

Scurgeam-ai de boașe, vaco!

 

Un copil urla "MAMA VREAU ASTA!"

Ce i-aș trage una-n bot

Ma-ta nu-i cenusareasa

Si tu nu ești un pitic mort

 

La dracu m-am săturat de linella

De legume bâhlite si urâte 

De pe vremea lui Sfânta Ionela

Si de crenvurște putrezite

Mai mult...

Atemporalitate

A fi fericit, a sta așa
Când deși sunt aici, mă simt altundeva,
În alt spațiu și-n alt timp,
În vremea când nu-mi păsa de nimic.

Avionul are mereu zboruri
Le prind atunci când mai am doruri,
Autocarul mă duce el departe
Ca de liniște să ajung aproape.

Peste mări și țări trec adesea
Doar ca să consum realitatea
Și deși mulți oameni oriunde aș fi,
Tot în singurătate m-aș simți.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍