Suspin

și-n dimineața aceasta au mai murit trei oameni

cine naiba o fi plantat copacii ăia pe marginea drumului

văzusem  femeia de douăzeci de ani sângerând ca un porc înjunghiat în inimă

cu pieptul sfârtecat și picioarele retezate din șolduri

nici nu apucase să-și reprime ultimul zâmbet

să-și  ia rămas bun de la cei doi prieteni de pe bancheta din spate

să urle

încremenise în propria- i durere

fără să-i mai pese de privirile tâmpe ale curioșilor

părea împăcată cu gândul că nu-și mai aparține

că nu mai putea  spune „nu” la ce va urma

morgă

ritualuri prostești

plânsete

Soarele agoniza undeva la linia orizontului

împroșcând răsăritul cu sânge

orbecăiam  printr-o lume a umbrelor

alături de oameni fără chipuri și corpuri

nu zărisem încă sufletul femeii înălțându-se la cer

doar mașinile morții treceau zgomotos  pe alături

cu luminile de avarii înfipte în inima zilei...


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Suspin

Data postării: 23 ianuarie 2020

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 2293

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Regrete târzii

acum e prea târziu să mă ascund

 

după metafore

 

( de ce-aș face-o tocmai acum?)

cine se înhamă de bunovoie

la jugul cuvântului

trăiește deja în metaforă

respiră metafora

nu-i nicio rușine să-ți crească aripi în locul picioarelor

( se întâmplă de când lumea în Galopagos!)

flapsuri

un fel de aripioare mai mici

în locul mâinilor

atrofiate de evoluție

( uneori evoluția înseamnă și pierdere asumată

ca la ruletă!)

în această lume a zborului virtual

nu există turnuri de control

care să dirijeze traficul infernal al metaforelor

nu există coliziuni între gânduri

catastrofe aeriene

regretul meu este că în timp ce metafora

înflorește într-o lume fascinantă a visului

eu mă usuc în acest înveliș prozaic

al cărnii…

Mai mult...

Portret

așa cum raza de lumină albă uneori

(trecând din întâmplare printr-o prismă moartă),

se sparge în o mie de culori,

la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă.

 

te recompui bizar mereu sub alte predicate,

(nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!)

și te încurci în geometrii din cele mai ciudate

din care nu lipsește carnea și fiecare os

 

din fața ta doar două cercuri paralele

(ochii, probabil, rotunzi ca bobul de orez!)

apoi  triunghiul dintre ele

(un fel de nas!) și-o gura, sub formă de trapez

 

mai jos, un gât prelung, precum un cap de hidră

(două triunghiuri puse vârf la vârf)

care apasă nefiresc pe o clepsidră,

anume chiar pe propriu-ți stârf*

 

doar tibia ca un cilindru mic

ușor concavă,cu-ncovoiri de scut,

cu toată geometria asta de nimic

încă îmi dă fiori și-mi amintește de-nceput

 

*stârf= stârv                                        

Mai mult...

Rugă

nu-i clar dacă ai existat vreodată cu adevărat

vopseaua de pe șevaletul meu sub formă de inimă

s-a uscat  peste noapte

lângă tabloul neterminat

mă îndrăgostisem de propria-mi închipuire

în dreptul gâtului tău

unde m-am oprit  o clipă să-mi trag respirația

a fost însă destul ca tu să te smulgi din vraja gândului

și să dispari

am rămas cu gustul amar al poetului părăsit de cuvinte

la mijlocul drumului

cu imaginea ta nebuloasă

zăvorâtă în turnul de fildeș al amintirii

cu pen***cenzure*** încremenită în fața oglinzii amăgitoare

Doamne

strig abia auzit dintr-o lacrimă

dă pagina aceasta nescrisă cu Galateea înapoi

ai răsfoit-o prea repede

și lasă-mă să termin acest tablou al iubirii divine

trecut prin ascuțișul dălții lui Pygmalion

cât încă îmi mai pot număra bătăile inimii…

Mai mult...

La naiba, în ce lume trăim!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Mai mult...

Alt film

e neplăcut să vezi în jurul tău alte chipuri

alți oameni

să te întrebi atunci unde sunt ceilalți

de ce-ai rămas doar tu pe in***cenzure*** aceasta

de singurătate

ca un nefericit Robinson Crusoe

printr palmieri și plante exotice

nu înțelegi cum s-a putut să rămâi în urma timpului

într-o lume a coioților nemiloși

pitiți prin tufișuri

altădată acești lupi de prerie se aruncau cu dinții în botul cerbului

fugăreau leii

apărea câte un vultur imens

și sfâșia prada

știai un lucru

acum nu mai știi

regizorul vieții a schimbat peste noapte scenariu

a amestecat oamenii cu lupii

într-o distribuție hororr

în care oamenii devin lupi singuratici și se mănâncă-ntre ei

iar cerbii trăiesc veșnic…

Mai mult...

Despre alt fel de gramatică

verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”

doar mergând poți să zici că exiști

(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )

strivit între ele substantivul comun „lume”

(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),

dă sens substantivului  efemer viață

( definind doar jumătatea care există și merge!)

și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”

( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul  verbului „a fi”,  fără „a merge”!)

o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,

o floare ruptă,

un om la vârsta a treia, după un accident vascular,

încetul cu încetul devenim lucruri

ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,

care înseamnă speranță,

unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²

nu ne ajută prea mult,

fiindcă niciodată energia E a verbului a fi

nu poate fi egală cu masa  m a substantivului viață

de înmulțit cu viteza  a speranței, în vid,

unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Omul

Creezi cu ochii îndreptați spre cer.

Clădești cu spiritul coborând pe pământ.

Plantezi cu mâinile însângerate de spini,

Culegi roade cu sudoarea unui felcer,

Primești lovituri fără discernământ,

Răspunzi la întrebări cu ochi blajini.

Mai mult...

Celor cu har!

Sunt poeți care cântă iubirea de orice fel

pritenia,dar nu știu dacă ei sunt fericiți.

În căte lacrimi își îneacă amarul, dar se 

străduiesc, să aducă o rază de soare

unde rănile dor, gonește somnul,

grijile nu se opresc. Ei au un statut aparte.

Sunt hărăziți de soartă să scrie ca oamenii 

să nu cadă în valurile ispitei,având ca ghid 

credința.Dacă ai acest har, l-ai primit cu un 

scop. Urmează-ți calea!

 

Mai mult...

LUTIERUL ȘI PĂDUREA

La cântul lăuntric
Paltinul,  de pădure s-a îndepărtat
Multe  zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure  a plecat…

O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.

Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii,  cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!

Mai mult...

Ganduri

Am văzut cerul cum plângea cu sânge
Tăiat pe orizontal, despărțit de pământ
Alinat, în trecere, de norii fără de cuget
Vinovat sau victimă, nu scotea niciun cuvânt

 

Ce rost au florile dacă nu mai ești in viață?
Ce rost au scuzele dacă nu te mai apasă?
Totul are explicații sau raționamente?
Face parte din ceva divin sau pure coincidențe?

 

E in natura noastră de ființe umane
Iubirea, durerea, frica, patimile
Străini, legați de suferințe prin tăcere
Umbre ce își poartă cerul în durere.

Mai mult...

✨ Poemboem

 

 

Nu-mi uita te rog vreodată glasul,

Nu-mi strivi iar inima cu tot pasul,

Ne-am înecat lacrimile-n în tot oceannul,

Traversăm si iar traversăm prin alţi

oameni, pân ni-i se umple total vasul.



Mai mult...

spărturi zentangle/6

hăituind pacea,

urmele ogarilor-

adânc înfipte-n zăpadă,

brăzdează câmpul.

 

 mirosul câștigului prin jaf,

atrage prădătorii.

 

 umbre peste case,

umbre peste suflete,

un copil plânge 

la poartă.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍