Categoria Gânduri

cad

cad în gol și mă prinde o pânză de păianjen

dacă a legănat atâția elefanți, nu mă poate legăna și pe mine?

mi-ar prinde bine puțină odihnă și să-mi simt inima mai ușoară

dar pânza a legănat elefanți, nu oameni cu inima grea

și se rupe.

 

Mai mult...
poezii.online cad Denisa 12

Epigrame XXXVI

 

Unui creștin

 

De sărbătorile Pascale,

Servește-ntruna vin și bere,

Și apoi constată cu durere,

Că-i mort în seara de Înviere.

 

Colegelor de facultate

 

Am studiat organica voit,

Colegelor chiar le plăcea chimia,

Privind ades la ele năucit,

A început să-mi placă anatomia.

 

Întâlnirea de 20 ani a promoției

 

Mi-am revăzut frumoasele colege,

Dar și-au schimbat fizionomia,

Și am decis…se înțelege,

Să studiez din nou chimia.

 

Unui chimist

 

În breaslă vrea să dovedească,

Că-i alchimist de teapă,

Că atunci când bea Fetească,

El urinează apă.

 

Cărții mele ʺEpigrameʺ

 

Epigrame am scris sute,

Pe teme vrute și nevrute...

Despre carte a spus experta,

Că-i frumoasă doar coperta!

 

Colegului meu Cornel

 

De când frumoasa lui soție,

Îl înșela pe amicul meu Cornel,

Eu îl dezmierd fără să știe,

Și-i spun zâmbind, Coarne-l.

 

Cuplu

 

L-am luat ca soț să-mi fie,

C-avea multe dependințe,

După-un an de căsnicie,

Este plin de dependențe.

 

Punctele cardinale

 

Patru puncte cardinale,

Cu reperele normale,

Însă am rămas uimit,

Că Est-ul e mai răsărit!

 

Prietenul la nevoie se cunoaște

 

Acest proverb de mult folos,

La mine a lucrat pe dos,

Că acea vorbă... la nevoie,

A fost mereu doar: anevoie!

 

Metamorfoză

 

Am cunoscut-o la concert,

Avea o slabă cotă,

Apoi încet, încet, discret,

A devenit cocotă.

 

Subtilitate - la doctor

 

Fiind la el în cabinet,

Mi-a spus c-un ton discret:

-Pe fișă scrie foarte clar,

Matale ai un Nume-rar!

 

La doctor

 

Întreba-i pe asistentă,

La doctor cum e, și cât?

Ea îmi spuse foarte atentă,

Vindecare ai, și atât!

 

Unui astrolog

 

Cu telescopu înspre vecina,

Se holba în după-amiezi,

Dar îl surprinse concubina,

Și văzu, și stele verzi.

 

Indecizie

 

Alesese varianta,

Să-și înșele și amanta,

Regretându-și nebunia,

A-nșelat-o cu soția.

 

Unui rugbist

 

Când are munca separat,

Eșecului îi cade pradă,

Că atâția ani a învățat,

S-o facă la grămadă.

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXXVI Gabriel Trofin

Epigrame XXXV

 

Lui Simona Halep - găsită dopată

 

A servit ași cu duiumul,

Şi a fost mereu precisă,

Dar i s-a oprit brusc drumul,

C-a servit o interzisă.

 

Lui Simona Halep – exclusă din tenis

 

A încercat un lob în cross,

Peste zona de testare,

Însă i-a ieșit pe dos,

Și-a primit o expulzare.

 

Lui Ion Țiriac

 

Cum Samson își purta puterea-n păr,

Şi nimeni nu-i stătea în față,

La Țiriac, e diferit, într-adevăr...

Că el și-o poartă în mustață.

 

Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice

 

A fost un zece adevărat,

O stea-n amurg de noapte,

Dar după ce s-a operat,

Arată de un opt spre șapte.

 

Unora ce îl critică pe Hagi

 

Toată lumea-l dojenește,

Și-l critică pe jupân,

Că româna o stâlcește,

Dar uită că-i aromân.

 

Unei femei de moravuri ușoare

 

Viitura îi spune în sat,

E un nume cam ciudat,

Lumea așa o botezase,

C-a distrus vreo patru case.

 

Unui amic

 

Amicul meu e foarte rău,

Și are o față atât de dură,

Că latră câinii în jurul său,

Numai cu juma' de gură.

 

Femeiești

 

Nevasta-mea e atâta de bizară,

Că a creat invidie între ele,

La psiholog e-n fiecare seară,

Doar cu problemele mele.

 

Unui lunatic

 

Vede fluturi peste tot,

Coloraţi în fel şi fel,

Eu nu-i văd, şi-atunci socot,

Că zboară în cap la el.

 

Soției infidelă

 

Soţie curvă…se mai poate,

Sintagma nu-i bătută-n cuie,

Dar numai ţie dintre toate,

Amanţii ţi-au făcut statuie.

 

Zicală sau beție

 

Bând cu amândouă brațe,

Unul dintre-ai mei vecini,

A plecat să dea la rațe,

Deși avea numai găini.

 

Zicală sau hoție

 

Când din pepeni ei l-au scos,

S-a crezut că e nervos,

Însă s-a clarificat,

El era chiar la furat.

 

Defect profesional

 

Îngâmfat e…Mi s-a spus,

Însă bine eu îl știu,

El priveste numa în sus,

Fiindcă e macaragiu.

 

Unui sudor – întors a doua zi la serviciu

 

Cu ochi roșii a venit,

Și ne-a spus că-i de la flamă,

Însă am aflat subit,

Că dormise aseară-n cramă.

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXXV Gabriel Trofin

Epigrame XXXIV

 

Unei eleve - la ora de chimie

 

Ieșind la tablă să arate,

Elementul chimic din desen,

Într-un leșin căzu pe spate,

Uitase cred... de oxigen.

 

Lui Vali Vijelie - manelistul

 

Când la microfon amfitrionul,

Rosti, acum să vină Vijelie...

Cuprins subit de isterie,

Am tras rapid oblonul.

 

Lui Florin Salam - manelistul

 

Am avut Salam la nuntă,

Și-am fost tare entuziasmat,

Că mesenii joacă, cântă...

Și altceva n-au consumat.

 

Unui bețiv

 

Mare supărare are frate,

Și asta îl doare și intrigă,

Că nu știe cum se poate,

De bea mai mult decât câștigă.

 

Unui paznic hoț

 

Că se știe cleptoman,

Nu se teme de dușman,

Nici de hoții de alt fel,

Ci, îi frică chiar de el.

 

Lui Florin Piersic - doi copii cu trei soţii

 

Ți-ai pus sămânța în trei glastre,

Și te-ai rugat smerit la astre,

Dar piersici au ieșit doar doi,

Şi niciunul nu-i de soi...

 

Lui Florin Piersic junior

 

Ai fost puiet de piersic bun,

Dar turnând la rădăcină,

Doar alcool și cu tutun,

Ai crescut doar în tulpină.

 

Unei familii neghioabe

 

După chin și viață amară,

Ei au hotărât aseară,

Să cumpere un Smart TeVe,

Să le explice filmele.

 

Tratament pentru soț

 

Văzând că e ursuz, posac,

A căutat să-i afle leac,

Și, i-a spus un neam de-al lui,

Să-l ducă la Gura Humorului.

 

Unui prea şcolit

 

Ai reuşit să mă convingi
De ce strângi diplome în vraf,
Căci la concursuri nu învingi:
Doar faci colecţie de praf.

 

Unui scriitor

 

A scris o carte de poeme,

Cu gând să fie publicată,

Dar a întâmpinat probleme,

Că la Erată a fost pusă toată.

 

Legătură conjugală

 

De câte ori al meu amic,

Vorbește mai acid, ironic,

Despre soția Margareta,

Îl frige aprig verigheta.

 

Unui bețiv - la țară

 

Mâncând struguri, văzu vaca,

Într-o zi ca-n alte șapte,

Și-atunci badea schimbă placa,

Și începu să beie lapte.

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXXIV Gabriel Trofin

Epigrame XXXIII

 

Unei dive

 

S-a scris astăzi în jurnal,

Că a mai căzut o stea,

Dar, profesional...

Ea, era deja!

 

Covorul

 

Întrebând odraslele,

Ele mi-au spus pe șleau,

Covorul ura Paștele,

Că la Paște îl băteau.

 

Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri

 

Era temut ca adversar,

Până în ultima secundă,

Considerat ca unic cămătar,

Ce a dat... fără dobândă.

 

Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I

 

Au pus VAR pe stadion,

Dar i-ați găsit beleaua,

Și n-o mai dregeți din penson,

Ci dați direct cu bidineaua.

 

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

 

Calul l-a strunit cu vervă,

Călărind-ul fără frică,

Şi-l hrănea fără rezervă,

Nu cu ovăz, ci cu Urzică.

 

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

 

I-a zvârlit pe toți la rând,

Dar la Marius șade blând,

Nechezând, apoi explică,

N-am ce-i face... mă urzică.

 

Epitaf unui șomer

 

Ca să știe toți drumeții,

Doarme aici ca-n timpul vieții.

 

Principiul al doilea al corupției

 

Dacă un polițist acționează asupra unui infractor

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.

 

Principiul al doilea - postulat

 

Dacă un polițist acționează asupra unui superior

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.

 

Legea fecalostaticii

 

Un om intrat într-un rahat,

Este atras de acesta de sus în jos,

Cu o forță egală cu cât a furat,

Dezlocuind un puternic miros.

 

Legea presiunii

 

Presiunea exercitată asupra unui om,

Este invers proporțională cu educația sa.

 

Legea lui Om

 

Intensitate cu care omul trece prin viață,

Este proporțională cu studiile efectuate,

Și invers proporțională cu ce el învață,

De la dejecțiile aruncate de societate.

 

Unui șomer

 

I-au spus răstit toți de acasă,

Ba chiar și soața sa colerică,

Să-și caute o slujbă frumoasă,

Și de-atunci merge la biserică.

 

Unui actor

 

Rolul unui surdo-mut a prins,

Și-a jucat perfect, destins

Însă, din culise o știm,

Că sufleor... era un mim.

 

Voie bună

 

Fiecare din alt loc,

Reveniră la baracă;

Ea miroase a busuioc,

El miroase a busuioacă.

 

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXXIII Gabriel Trofin

Epigrame XXXII

 

Trupei de mascați – a poliției de intervenție

 

De acum o săptămână,

La sediu e mare rumoare,

Că-n misiunea de la stână,

A behăit berbecul din dotare.

 

Unui ucenic

 

Atât de des își pierde capul,

Lipsit de simțul cutezanței,

Că, mi-am trimis ciracul,

La Capul Bunei Speranțe.

 

Colegului Ion Cărbune

 

Nu știu de ce anume,

Aflându-se în armată,

Soldatul Cărbune,

A fost lăsat la vatră.

 

Unui instalator - de la echipa de intervenție

 

Într-un mod neașteptat,

Aflându-se în misiune,

Instalatorul a demisionat,

Că era prea multă presiune.

 

Soluție

 

Vrând teroarea să sfârșească,

Că totu-i plin de igrasie,

A început ca să citească,

Colț Alb... a mea soție!

 

Trusa de prim ajutor

 

Șoferul de pe tractor,

Avu iar un incident,

Și n-acordă prim ajutor,

Că e la al doilea accident.

 

Moș Crăciun bolnav ?

Anul ăsta nu mai vin,

Patru reni am mai puțin!

Știrea a devenit virală,

E…Insuficiență renală.

 

Viața

 

Când nu eram legat,

Eram pe munte, litoral,

De când sunt însurat,

Încerc s-ajung la mal.

 

Unui fotograf

 

I-a căzut de pe dulap,

Un aparat foto în cap,

Și de atunci ireversibil,

A devenit fotosensibil.

 

Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri

 

O focoasă și al său ins,

La îndemn nu s-au sfiit.

Iubind, fitilul au aprins,

Dar a scâncit, n-a bubuit.

 

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXXII Gabriel Trofin

Epigrame XXXI

 

Metamorfoză

 

Fusei la socri cu nevasta,

Și am rămas mirat de asta,

La dânșii soața mea e mută,

La mine acasă e limbută.

 

Abuz în serviciu

 

Nevastă-sa e bioloagă,

Iar casnicia lor e în declin,

C-a prins-o în zănoagă,

Cum studia un corp străin.

 

Unui ucenic

 

Cu ce profesor prost ai studiat,

De nu poţi să înfăptuieşti nimic?

Iar el răspunse entuziasmat,

Am fost autodidact de mic.

 

Dorinţă

 

Un chel spuse la soţioară,

După ce de aici m-oi duce,

Că n-am avut podoabă capilară,

Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.

 

La o întrunire de partid

 

Cum se creează între ei conexiuni,

Le explica un lider de partid…

Dar am şi eu suspiciuni,

Că-n capul lor e numai vid.

 

Dilemă

 

Am fost la o bijuterie,

Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,

Vreţi ceva pentru soţie,

Sau doriţi ceva mai scump?

 

Confuzie

 

Una cu fustă a atacat,

În miezul zilei pe maidan,

Iar la anchetă a declarat:

  • Am crezut că-i scoţian.

 

Potrivire

 

Ce bine arătau ca miri,

Şi ce miros în jur plutea,

Ea - un buchet de trandafiri rozé,

El - un buchet de Aligoté.

 

Medicului epigramist

 

Încercând o epigramă,

Cu mintea-i filozofă,

Un medic mai de seamă,

A avortat o strofă.

 

S-a făcut reparații tot anul la CET,

directorul declara la TV:

 

Căldură va fi în orice casă,

Chiar de afară va fi ger...

Instant o abureală deasă,

A și ieșit de sub calorifer.

 

Împărțire pământ – cota doi acri

 

De la primărie,

A venit solie,

Şi-un tip cam acru,

Îmi măsură un acru.

 

Unui chel

 

Marcat pe veci de adevăr,

Și ca o răzbunare pe geneză,

Porni cu un buștean de păr,

La un tâmplar, să-l ia la freză.

 

Unui general retras la sat

 

Ne e bine un general,

Ca sa fie în general,

Prea comun,

Într-o comună.

 

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXXI Gabriel Trofin

Epigrame XXX

 

Botez

 

Am fost la o întrunire de atei,

Şi m-am simțit ușor stresat,

Că într-un poloboc de tei,

Doar vinul era... botezat!

 

Profesorii azi - nu mai predau corect la școală

și forțează elevii să facă meditații

 

Uitând de etică și onoare,

Voi ați adus hoția în scoală,

Vă dau un patru la purtare,

Şi meditații gratis la morală.

 

Lumea azi

 

Totul s-a schimbat din rădăcină,

Iar prostul are acuma bodyguard,

Și nu mai dă cu oiștea în gard,

Ci cu Ferrari-ul în piscină.

 

Guvernului

 

Carul țării s-a oprit,

Rămânând iar în impas,

Căci armăsarii au murit,

Şi-acum trag, boi de pripas.

 

Dispută

 

Ca în orice căsnicie,

Există și bătălie...

În lupta dintre eu și ea,

Câștigă soacră-mea.

 

Practică

 

Venii stresat de undeva,

Iar a mea soață exersa,

Şi rău mai chinuia pianul,

C-a trebuit să-mi mut timpanul.

 

Defect profesional

 

Un miner intră în baie,

Să se spele pe țesuturi,

Dar văzând că e bălaie,

A-nceput s-o ia la șuturi.

 

Lui Dan Spătaru

 

Tot a sperat sărmanul Dan,

Ca drumurile să ni se-ntâlnească,

Eu, am ajuns pe un maidan,

Iar el s-a rătăcit cu o Fetească.

 

Amicului – îmi zice vulturul

 

Stai pe pace dragă amice,

Căci toţi încearcă să mă muşte,

Dar un proverb latin vă zice,

Vulturul nu prinde muşte.

 

Ceartă

 

Ieri în toiul unei conversații,

O gafă mare am făcut,

Că i-am adus aminte soaței,

Anul în care s-a născut.

 

Ședință de spiritism

 

Un spirit vechi am invocat,

Să aflu de ce sunt tulburat,

Și, m-am trezit cu soacră-mea,

Deși trăia...!

 

Unor fete

 

Când le vezi, privind din curte,

Îți vine aprig să le împungi,

Cu cât fustițele-s mai scurte,

Cu atât privirile-s mai lungi.

 

Unui poet nepublicat

 

În fața focului din sobă,

Simțind că viața-i în picaj,

Din volum citea o odă,

Că doar așa să aibă și tiraj.

 

Evaziune fiscală

 

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar veni cei de la fisc,

Şi-i de-te una peste plisc.

 

Evaziune fiscală - 2

 

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar neplătind pe melodie,

Fiscul o închise în colivie.

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXX Gabriel Trofin

Epigrame XXIX

 

Evoluția științei

 

Omul nu e de bonton,

Se poartă ca un bufon,

E un pic și cam afon,

Și-i condus de un IPhone.

 

CFR-ului cu întârzierile imense

 

Peste o săptămână am o întâlnire,

La Constanța cu doi camarazi,

Ca să nu întârzii, fără șovăire,

Am să plec cu trenul, chiar de azi.

 

Presa azi

 

Ziarul nu mai are asistență,

Și dispariția o să-l lovească,

Iar ca măsură de urgență,

Plătesc pe cititori să îl citească.

 

Presa azi

 

La cât de falsă este știrea,

Iar adevărul e ținut mascat,

Ziarul și-a găsit menirea,

E bun numai de împachetat.

 

Soției

 

Nu mi-a fost deloc ușor,

Ca să te compar c-un nor,

Că mereu în viața-mi sumbră,

Când lucesc, tu îmi faci umbră.

 

Vecinului - care se uită mereu la mine în curte

 

Precum o știi dragă vecine,

Am o pisică albă și-un ogar,

Apoi, ce nu îmi aparține,

E după gard, un biet măgar.

 

Unui poet

 

Aici doarme un poet,

Ce-a scris odă și sonet,

Viața lui a luat sfârșit,

Când criticii l-au recitit.

 

Unui scriitor - cu scris indescifrabil

 

Ai trimis un manuscris,

Acum un an la stenograf,

Viața i-ai făcut-o praf,

Că de-atuncea stă închis.

 

Epitaf - lui Iolanda Balaș

 

Cu trupu' ai fost la înălțime,

Când vechi recorduri doborai,

Dar ai țintit în profunzime,

Şi astăzi ai sărit direct în rai.

 

Artă

 

S-a dus portretul să îşi facă,

El, un necioplit vădit,

Iar pictorul i-a spus îndată,

Cunosc un sculptor renumit.

 

Uneia - mergea cu telefonul în mână

             fără să se uite la drum

 

Își căuta în zodiac sorocul,

Dar nu cerceta terenul,

Scria c-o va lovi norocul,

Dar a lovit-o trenul...

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXIX Gabriel Trofin

Epigrame XXVIII

 

Mie, la scoaterea vol. de poezii

             "Firimituri de cuvinte..."

 

E clar. Acesta-i adevărul...

Precum o spune și autorul,

A vrut să dea mari lovituri,

Dar a făcut doar firimituri.

 

Meditație la profa de muzică

 

Mă dusei la ea acasă,

Undeva la demisol,

Ea îmi spune voluptoasă,

Duetul îl repetăm, la sol.

 

Fata popii

 

Ca să intre ușor în grații,

Fiindcă avea un chip cumplit,

A făcut des operații,

Şi are popa... chip cioplit.

 

Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari

 

M-am îngrijorat puţin,

Domnule epigramist, miop

Căci în poantă n-ai venin,

Iar la muză i-ai pus… Dop.

 

D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame

            

Corectezi ce s-a postat,

Şi te crezi gros în penel,

La gramatică constat,

Ești destul de…subţirel.

 

Dupa ani de căsnicie

                   s-a stricat căruța...

 

Ne-am înecat amarul,

Și a pornit dezmățul…

Ea plecă cu armăsarul,

Eu am rămas cu hățul.

 

Epitaf - Constantin Brâncuși

 

Aici doarme chiar Brâncuși,

Coloana ne-a făurit,

Deschizând în ceruri uși,

Va trăi la... Infinit.

 

Concurs de șah

 

Am nimerit ca oponent,

O tipă c-un decolteu strident.

Cu turnurile m-a atacat,

Și am găsit salvarea-n Pat.

 

Vecinului

 

A cam înghițit gălușca,

Prin vecini îi e surghiunul,

Soția trage cu pușca,

Soacra dă cu tunul.

 

Apropos

 

Cu pretendenta mă plimbam,

Prin pădure, pe-o cărare...

Şi mă-ntreabă tam-nesam,

Ai ce cară melcul în spinare?

 

 

Unui popă afemeiat

 

L-a chemat la parastas,

Și pe când se înserează,

Popa-i spuse mai retras,

O moliftă... te aranjează?

 

 

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXVIII Gabriel Trofin

Epigrame XXVII

 

Confuzie

 

Tot îmi spunea că e fecioară,

Şi că băieții nu îi plac,

Şi s-a adeverit din prima seară,

Că e fecioară, doar în zodiac.

 

Unei polițiste

 

A reușit să intre-n breaslă,

Chiar dacă n-are pic de har,

Şi-o zgândără în țeastă,

Cum s-ajungă, sub-comisar.

 

Concediu la mare

 

Când am trecut pe pod canalul,

Și-am pomenit Mamaia-n nume,

Pe soață o și luase valul,

Iar eu sunt plin de spume.

 

Unui șofer de ziua îndrăgostiților

 

Se pregătise cu mult tact,

Cu flori a presurat decorul,

Şi-a pus lentila de contact,

Dar nu i-a mai pornit motorul.

 

Unei dive

 

Merge Eva înțepată,

Şi saltă mereu din cur,

De zici că-i modelată,

Nu din coastă... din femur.

 

Colegi de serviciu - înainte de program

            

Consumam la bar,

Câte-un pahar,

Eu dau pe gât...

El dă în gât.

 

Unui gardian - la penitenciarul de femei

          

Patrulând lângă celula șese,

Unde stă o blondă suavă,

Ea, frecându-se pe fese,

I-a plecat un glonț pe țeavă.

 

Profesorul masochist

 

Iubitul meu e profesor,

Iar noaptea-mi dă testare,

Eu iau un zece foarte ușor,

Iar el un patru la purtare.

 

Revers

 

Dacă-ar fi pe Adam să-L facă,

Din corpul Evei foarte delicat,

Din milă pentru Busuioacă,

Cu siguranță îl face... din ficat.

 

Soției

 

Soția mea e profesoară,

Şi zi de zi sunt foarte atent,

Dar numai noaptea bunăoară,

Mă lasă întruna corigent.

 

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXVII Gabriel Trofin

Epigrame XXVI

 

Metamorfoză

 

Leit Cleopatra arată-n pat,

Zgândărind al meu hormon,

Dar după ce s-a demachiat,

Am zis că-i Tutankamon.

 

Plată şi răsplată

 

M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,

Şi lenjerie fină de bumbac,

Că dacă-o fi să mă apropii,

Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.

 

Unui contabil

 

N-a avut discernământ,

Zilnic făcând compromis,

Și-a plecat de pe pământ,

Cu bilanțul... neînchis.

 

Unei vânzătoare

 

Fura la cântar sever,

Vămuind tot ce-a putut,

Însă când s-a dus în cer,

Vămile, nu le-a trecut.

 

Pe mormântul lui Stefan cel Mare

 

Aici zace Ștefan Vodă,

Cel mai mare domnitor,

Care-a instaurat o modă,

Unde dormi, faci un fecior.

 

Pe mormântul lui A. I. Cuza

 

Aici doarme Cuza Vodă

Care, când făcea safteaua,

Îmbrăca domneasca robă,

Şi te prindea cu ocaua.

 

Unui speolog

 

A plecat un speolog,

Şi-a ajuns în toiul serii,

În patul unui omolog,

Lângă peștera Muierii.

 

 Visuri

 

Cocoșul meu cânta întruna,

Visând, bătu-l-ar vina,

Că va petrece toată luna,

Pe vârful muntelui Găina.

 

Prohibiție pe Siret

 

Plecă cu barca în aval,

Să pescuiască în secret,

Şi-l răsturnă c-un val,

Siretul pe șiret.

 

 Dorință - varanul are doi ficați

     

Mi-aș dori varan să fiu,

Când mă duc să beu,

Să am prins în circuit,

Doi ficați și eu...

 

Surpriză

 

O discutau pe ulicioară,

Că ar fi femeie ușoară,

Dar nu știe nimenea,

Că de-o lună, ea e grea.

 

 

Mai mult...
poezii.online Epigrame XXVI Gabriel Trofin

Gânduri, trăiri sufleteşti, Gânduri volatile, Gânduri comprimate, În viaţă şi moarte, Gânduri efemere, creaţii personale, dar si alte sentimente ce ne colorează viaţa de zi cu zi.