Categoria Gânduri

Drumule,unde mă duci

Drumule, unde mă duci,

Iar încerci să mă seduci;

Gândurile îmi răscolești

Și obrazul mi -l stropești.

Norii greu m-apasă;

Mă chinuie dorul de casă,

Când mă pierd în depărtări 

Sub mirajul altor zări.

Mă topesc în umbra lor,

Cuprinsă de-un fior;

Tânjeam cale întoarsă,

Dar drumul nu mă lasă;

Îmi șoptea nu mi -e sorocul,

Să mă -ntorc,nu am norocul;

Așa mi -e calea concepută 

Dus -intors pe aceiași rută..

Mai mult...
poezii.online Drumule,unde mă duci Keller Gabriela

Dezbaterile adicțiilor

Melancolia mi-o-nbăt cu alcool,

Iar nostalgia în substanțe fără dop,

Este o seară de amor,

Plină cu lucruri care mă fac să mor.

 

Lacrimi mi se scurg în cel din ultimul ceas,

Lacrimi pe care le strâng într-un borcan,

Borcan de vise, plin cu fum,

Ce se-nvârte-n juru vieții fără fund.

 

Respirația-mi vine tot mai încet,

Iar ochii-mi licuresc în luminițe verzi.

Sclipirea din ultimul moment,

Sclipirea pe care nu vrei s-o-ntelegi.

Mai mult...
poezii.online Dezbaterile adicțiilor vale_gher

Suflet sculptat în vers

Vreau să-mi fac din suflet o poezie,  

O tristă baladă a unei iubiri trecute,  

Sau o romanță c-o dragoste zglobie,  

Să-mi aștearnă sentimentele pe hârtie.  

 

Durerea să-mi fie scrisă cu sânge,  

Cu-n miros de fier ce transmite tragedie,  

Sau să-mi scriu dorințele toate,  

Cu lacrimi aurii căzute din stele.  

 

Iubirea vreau să fie scrisă albastru,  

Folosind lacrimile unui trist astru,  

Sângele unui rege al cerului sacru,  

Făcând din cuvinte un trist masacru.  

 

Tristețea vreau să-mi fie scrisă cu șoapte,  

Cuvinte ale tuturor sentimentelor deșarte,  

Inimi rupte, pline de durerile iubirii profunde,  

Ale tuturor viselor ce-au fost cândva spulberate.  

 

Iar când voi rămâne fără hârtie de scris,  

Voi folosi zorii pe post de papirus,  

Smulgând din mine al dorului virus,  

Pentru a-mi scrie tot ce m-a distrus.

Mai mult...
poezii.online Suflet sculptat în vers M.A.

Ascult

Ascult al lumii suspin plin de sânge,  

Al sufletului geamăt amuțit de durere.  

Iar când aplec capul spre firavele plante,  

Le aud urletele îndurerate de-a lor moarte.  

 

Și stau îngândurat, mă duc ușor spre neant,  

Dar nu găsesc nicăieri ce-a fost demult uitat.  

Iar îndurerat merg lin spre un teren împădurit,  

Dar e mult mai cumplit, amuțit de-un plânset.  

 

Dar nu ale mele lacrimi se aud căzând acum,  

Ci ale copacilor, arzând de-au sufletele scrum.  

Al zbuciumului urlet, în care ne-am învățat să stăm,  

Rămânând indiferenți la icnete, fără să-i ajutăm.  

 

Acesta este omul, adevăratul monstru al planetei,  

Masacrând pentru ale noastre pofte trupești,  

Distrugând ale pământului frumoase armonii,  

Și luând totul de parcă am fi doar niște copii.  

 

Iar asta va tot continua să se-ntâmple mult timp,  

Până când această planetă ne va da „skip”,  

Iar noi vom fi distruși, rămânând fără chip,  

Sau poate-i al gândirii mele frumos handicap.  

 

Dar de se va adeveri ceea ce-mi trece prin minte,  

Sper ca totuși să mai găsim o mică scăpare,  

Dar nu una în această lume plină de ipocrizie,  

Ci una în poezie, păstrând-o cu noi în vecie.  

Mai mult...
poezii.online Ascult M.A.

Domnul este Pastorul meu

Domnul este Pastorul meu

Domnul este dreapta cea biruitoare si scutul meu

De ce sa-mi fie frica de locuinta mortilor?

Cand de-a dreapta mea este Dumnezeul Dumnezeiilor?

El paste in pasuni verzi

Si ma duce la raurile odihnei sufletesti

 

Domnul este Pastorul meu

De ce sa ma tem,cand il pe Dumnezeul meu?

Toiagul si nuiaua Sa ma mangaie

Gandurile rele mintea nu-mi tulbure

Domnul este Puterea mea

Cu toata fiinta eu Il voi lauda

Fericirea si indurarea ma vor ghida

Spre templul Domnului,spre casa Ta!

 

Domnul este Pastorul meu

Nu duc lipsa de nimic,nu-mi este greu

M-a luat pe a-Lui aripa

Cu grija sa ma poarte in isipta...

 

Mai mult...
poezii.online Domnul este Pastorul meu Ana-Maria Godinac

Miros de mai (remake from a song)

Tu purtai 

Acel miros de mai

Pacat ca nu-l voi mai mirosi

Pentru ca nu mai avem ce vorbi

Vorbe urate mi-ai aruncat

Si de ele amintindu-mi lacrimi am varsat

 

Tu purati 

Acel miros de mai

Dar mirosul nu avea valoare

A te purta frumos stii oare?...

In loc de tipete

Puteam avea clipe de liniste

Dar tu le-ai distrus

Dintr-un simplu cuvant spus

Tu purtai 

Acel miros de mai

Dar era doar pe haine

Inima mirosea a cadavre

 

Numai Dumnezeu m-a vindecat

Fara El nu m-as fi ridicat

De acolo de unde tu m-ai daramat

 

Poate tu purtai

Acel miros de mai

Dar nu era pe interior

Ci pe exterior

Masinile scumpe

Nu-ti dau vreo fala,vreun renume

Sunt doar bunuri materialiste

Nu lucruri sufletiste

Tu purtai

Acel miros de mai

cu nimic nu valoreaza

Pentru ca inima nu-tie inca treaza...

Mai mult...
poezii.online Miros de mai (remake from a song) Ana-Maria Godinac

Sunt ca un mort

Sunt un mort 

Ce îsi caută mormântul 

Sunt o carte 

Ce îsi caută cuvântul 

 

Așa mă simt de-o viață încoace

Dar ca acuma niciodată 

Aș vrea să te las in pace 

ce poveste palpitantă 

 

Mă simt așa....

Pierdut, nebun 

Știu că ai prefera

Sa pornim pe același drum 

 

Pe o potecă necălcată 

Nici de alții,nici de noi 

C-o poveste neuitată 

Începută de noi doi 

 

 

Mai mult...
poezii.online Sunt ca un mort Radu Cozariz

Doar liniste

Doresc doar pace
Pentru-al meu suflet zbuciumat,
Sau poate-un pas spre libertate,
Dar e prea stins, prea împăcat.

Caut tăcerea cea profundă
Într-un tumult ce nu dispare,
Sau golul greu ce-n mine-ajunge
Să nu mai pară alinare.

Nici nu știu ce caut
Sau ce vreau de la mine
Îmi doresc un început
În care finalul fericit să domi

Mai mult...
poezii.online Doar liniste o.necunoscuta

Hai sa facem schimb de inimi

Hai sa facem schimb de inimi

Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii

De ce nu indraznesti?

Ti-e frica sa nu te lovesti ?

De biciul cu carlige

Si piroane de cate cinspe?

 

Hai sa facem schimb de inimi

Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii

El asa de mult te-a iubit 

Incat nu a vrut sa fi ranit

Frica de moarte Il coplesea

Dar,El tot la tine se gandea

Ca,ai sa fi salvat

Prin Al Sau sange curat

Si-n Imparatia Lui vei intra imaculat 

Spalat de pacat 

Si de intinaciune curatat

 

Hai sa facem schimb de inimi 

Cu Cel ce-a gustat marea asprimii 

De ce eziti?

Ti-e frica testul sa-l pici?

Hai sa facem schimb de inimi

In locul lui Isus,noi sa simtim ghimpii

Ghimpii ce capul I-au strapuns

Gandindu-se unde s-a ajuns

Fariseii Il batjocoreau

Soldatii,oare ce mai spuneau?...

Era om al durerii 

Parasit de toti prietenii...

Tradat de ucenicii Sai

 

Hai sa facem schimb de inimi

Cu Cel ce a baut paharul manii

Oare cum se simte?...

Cand Il hulim cu multe cuvinte...?

Hai sa facem schimb de inimi

Ti-e frica sa nu simti potirul cruzimii?

Ti-e frica sa vezi ce a simtit?

Cand tu l-ai batjocorit...

Oare cum simtea?

Cand sinele nostru Biblia isi ignorea?...

Ai mai vorbi la fel?..

Daca te-ar vedea El?...

 

Hai sa facem schimb de inimi

Isus sa dea uitarii

Tu sa continui cu cuvantul asupririi

Fiecare pacat facut

E un piron strapuns,in Al Sau suflet tacut

Ti-a zis ca te iubeste

Dar,tu ai ras de El orgoleste...

 

 

Mai mult...
poezii.online Hai sa facem schimb de inimi Ana-Maria Godinac

Fara nume, dar aproape

Poate ca n-am un nume pentru ce ne tine apropiati,
Dar stiu ca-n gandul meu apari, chiar si cand nu te-ai lasat.
Si ce se naste din taceri sau din cuvinte scrise rar,
E mai real decat ce spun multi cand jura in zadar.

Ma gasesc in miez de noapte vorbind cu tine-n gand,
Si toate fricile din mine se sting usor, pe rand.
Nu stiu de-i vis, miraj sau dor ce prinde contur clar,
Dar stiu ca-n tine-i liniste, si-n vocea ta, hotar.

Am vazut in ochii tai raspunsuri fara grai,
Si-n zambetul tau cald, ceva ce n-am gasit in rai.
E arta, e curaj, e foc ce nu vrea sa se stinga,
O soapta care spune: “Ramai”, dar nu te constrange.

Poate candva vom pune nume la tot ce am creat,
Dar pana-atunci, ramanem doi, un pic nelamurit si clar legat.
Caci uneori, iubirea nu striga, doar respira lin,
Si-n fiecare vers ce-ti scriu, iti las inima din plin.

Si daca tot ce-i scris dispare, si lumea-n soapte se prelinge,
Ramai tu dorul care arde, si-n liniste se-nvinge.
Cuvintele se sting, se duc, dar tu ramai mereu,
Ca strofa care n-are timp, ci doar un loc in pieptul meu.

Mai mult...
poezii.online Fara nume, dar aproape Hîrlăoanu Ovidiu

Ultima clipire

Am murit încet

În timp ce zâmbeam.

Nimeni n-a știut,

Părea doar că respir.

Mai mult...
poezii.online Ultima clipire Florin Dumitriu

Lumea Sub-Acvatică

Am ajuns într-un loc ciudat, o sală mică, dar care părea mult mai vastă decât era în realitate. Aerul era umed, ca într-o lume semi-acvatică, dar nu simțeam frig sau căldură. Apa umplea doar găurile și bazinele care duceau adânc în jos, fiecare etaj având câte o gaură plasată la distanțe de un metru una de alta în podea. Apa nu inunda întreaga încăpere, ci doar acele găuri și bazine care deveneau obstacole pe măsură ce coboram.
Coboram prin acele găuri, fiecare pas fiind o provocare. Fiecare nivel mă adâncea într-un loc mai străin, iar apa mă înconjura, dar nu o simțeam rece sau caldă, doar ca o prezență constantă, ca o barieră tacită care îmi limita mișcările. Ceilalți care erau cu mine erau prinși deja, iar eu eram singurul care mai avea o șansă.
Cei care fuseseră prinși înainte nu aveau nicio posibilitate de scăpare. Pașii gardienelor se auzeau pe coridoare, iar umbra lor părea să bântuie locul. Nu le-am văzut niciodată fața, dar prezența lor era ca o amenințare constantă, umbra lor parcă neferindu-se de nimeni.
După ce am coborât la ultimul nivel m-am apropiat de ultimele obstacole: trei lasere albastre. Am reușit cu grijă să le ocolesc, fiind extrem de atent la fiecare mișcare. Mă simțeam aproape acoperit de o presiune constantă, iar în fața mea se află ușa mecanică care părea să ducă spre libertate.
Aici era ultima provocare: paznica. Ea stătea doar după ușa mecanică, adesea absentă, dar uneori era acolo. Dacă ușa se deschidea și paznica nu era prezentă, aveam o șansă să scap. Dacă era acolo, totul era pierdut.
Ușa s-a deschis, iar în acel moment am văzut cuvântul „Nu” într-un chenar albastru, semn că totul se oprea acolo.
Nu știam exact ce se întâmplase, dar știam clar că paznica era acolo, în spatele ușii, și că șansa mea de a evada tocmai se încheiase după ce am văzut scrisul în chenar cu albastru deschis
În acel moment, am încercat să fug spre stânga, în speranța că voi prinde o fereastră de timp, paznica era îmbrăcată într-un costum militar negru, cu un aer autoritar și perfect camuflat în acel loc. Uniforma ei era impecabilă, iar prezența ei transmitea o senzație de control absolut asupra locului.
În jurul meu, peisajul era complet pustiu. Pământul semăna cu un tip de nisip pământiu, nici prea negru, nici nisipos, dar dădea impresia că locul nu era nici natural, nici uman, visul s-a încheiat atunci, lăsându-mă cu o senzație de neliniște.
Fuga mea a fost ca o cursă contra timpului, dar știam deja că, indiferent ce aș face, paznica mă va prinde.
M-am trezit cu un sentiment straniu, ca și cum am trăit într-o realitate paralelă. Poate că acea lume nu a fost doar un vis. Poate că suntem mai mult decât am înțeles vreodată.
Poate dacă nu aș fi încercat atunci să evadez, sau dacă aș fi încercat mai încet, sau mai repede, poate că aș fi avut noroc și ea nu ar fi fost acolo, după ușa mecanică. Era un joc al șanselor, un joc al timpului, și niciodată nu știam ce ar fi urmat. Uneori, paznica nu era acolo, iar ușa se deschidea liber, ca o oportunitate care dispărea într-un moment necunoscut Alteori, însă, era prezentă, acoperită în acea uniformă militară neagră, cu un aer de autoritate profesionist.
Nu știam de ce câteodată era acolo și câteodată nu. Poate așa funcționa acel loc, poate era o parte din jocul ăsta ciudat, sau poate că nu aveam voie să știu. Tot ce știam era că, de fiecare dată, șansa de a scăpa părea să fie doar un miraj, iar fuga mea, oricât de bine calculată, nu ar fi schimbat nimic fiindcă nu poți să calculezi nici timpul în vise și chiar dacă aș fi calculat timpul, rezultatul ținea de acel moment imprevizibil, de acea fereastră de oportunitate care apărea sau dispărea într-o fracțiune de secundă.
Nici măcar eu nu puteam anticipa când și dacă paznica ar fi fost acolo. Era ca și cum totul depindea de un noroc subtil, o sincronizare perfectă între momentul când ușa se deschidea și când ea ar fi fost absentă sau prezentă.
Visul sugerează că nici controlul nu este complet, iar în fața unui astfel de obstacol imprevizibil, există un echilibru fragil între noroc, alegere și timp, totuși în lumea aia am simțit că e ceva mai mult, ceva de care nu știm, și chiar dacă am apucat să fug, răspunsul care îmi apăruse deja în chenar era o certitudine a ei că eu nu evadez, deci știu ce s-a întâmplat după ce visul s-a terminat..chiar dacă am crezut că poate am scăpat
Când ajungi lângă ușă și nu vezi pe nimeni, parcă te ia valul unei speranțe, poate că în momentul acela, chiar simți că ai șansa ta și că nu e nimeni după ușă.
Dar, deși îți vine să crezi că ai scăpat, există o neliniște adâncă în tine, o îndoială care îți răsună în minte: chiar nu poți să știi sigur.
Și poate asta e lecția pe care o învățăm în final: că nu ne putem baza doar pe ce știm. Chiar și atunci când simți că ai înțeles totul, că ai găsit drumul corect, încă există o infinitate de incertitudini care pot schimba totul într-o secundă.
Așa cum nu putem anticipa niciodată dacă paznica va fi acolo sau nu.

Mai mult...
poezii.online Lumea Sub-Acvatică Hau Denis Alexandru

Gânduri, trăiri sufleteşti, Gânduri volatile, Gânduri comprimate, În viaţă şi moarte, Gânduri efemere, creaţii personale, dar si alte sentimente ce ne colorează viaţa de zi cu zi.