Indemn la bunatate

Vai, cata greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Mereu pe fata mea ai tot calcat

Si niciodata nu m-am suparat.

Acum, eu sunt afara inghetat.

Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;

Nu simti durerea care ma apasa,

Treci peste mine si intri-n casa.

Simt caldura cum vine pe sub usa;

Ma simt bucuros, ca o matusa

Cand copiii se zbenguie in casa

Si de griji nicidecum nu le pasa.

M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,

Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!

Cand nu se inchide, se impotriveste

Si de fiecare data ma zdreleste.

Greu tu tragi usa ca sa se inchida.

Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,

Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.

Te infurii si tot tragi neincetat.

Vai cate greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Dar pentru ce atat’ sa mai support?

Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”

Asa ca eu va spun la toti acum;

“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.

Nu cedati la frig si umezeala,

Stapanul pentru toti are-o socoteala”.

Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!

Cand in iarna grea gerul ma doboara.

Jumatatea mea din casa-mi spune:

“Stai linistit ca esti pe maini bune”

Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,

Tu aceste versuri le vei citi,

Ai grija ca lacrimile tale

Sa nu ude paginile goale.

Sigur va veni si ziua de apoi;

Doresc sa fie ziua intai a mea

Si niciodata ziua la amandoi.

Nu te speria, va veni si ziua ta!

Vei sta de vorba mereu cu mine

Cu aceste versuri sincere dar pline.

Pline de o iubire adevarata

Cum n-ai apreciat-o niciodata.

La mormantul meu te rog nu sta prea mult.

In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.

Pe pamant am trait o alta viata,

Cand ma trezeai in zori de dimineata.

Imi voi aminti de zilele senine,

De noptile cand dormeam in pat cu tine,

De viata plina cu toate ce-au trecut,

De copii nostri care au crescut.

La inceput e plina de dorinta si caldura,

Ca un balon care suporta inca o umflatura

Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.

Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,

Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,

Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.

Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.

O bagam in apa, o innecam, se invioreaza

Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.

Dragostea nu trebuie tradata niciodata!

Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;

Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.

Pe nimeni nu aștept
Nu vreau nimic
Deși la mine
Ușa sufletului e deschisă
Solitar și răvășit
Salut, dar …
Nu aud nici u  răspuns
Și mâna îmbrățișării
Mi-a rămas întinsă.
Dau pasul mai grăbit
Sau mai domol
În ritmul vieții
Și a eului ascuns
Reazem de mesteacăn
Umărul ușor, ușor….
Îi simt seva neatinsă
În alba lui scoarță.
Copacul un statornic
Eu, trecător spovedit.

prea multe întrebări fără răspunsuri

însoțesc viața

nimeni nu are explicații perfect plauzibile

degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul

hoitul în putrefacție al logicii

răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii

întârzie

Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii

în cruciada maieuticii împotriva oului

lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene

asupra celei creștine

nu-ți face semnul crucii

Maria mea dragă

care porți cu smerenie numele Fecioarei

născătoare de Dumnezei

in vitro

la două milenii de la nașterea hollywoodiană

a lui Cristos

suntem încă în faza de experiment pe șoareci

cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre

dedesubturile acestei afaceri…

astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine

am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere

care

de fapt

sunt oameni

dar aici funcţionează regula de trei simple

în care un om se înmulţeşte cu o sută

apoi se împarte la treisprezece

iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om

la ceva

îi dai mai întâi valoare de număr

păstrând regula virgulei

pentru că toate numerele încep de la zero

iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă

îmi explică aprodul

zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,

înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece

în timp ce treisprezece virgulă zero

rămâne tot treisprezece

o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele

depinde şi cine pune virgula, zic

fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct

care poate deveni virgulă, râde aprodul

dar asta ţine de alinierea planetelor

de felul în care mişti d-ta lucrurile

întâmpinările

nu e destul să vrei,

trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece

în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,

iar zece numărul variabilelor

a celor care te îndrumă pe calea virgulei

aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,

nu-i prea mult pentru o amendă? întreb

nu

amendă sau crimă e totuna

dosarele astea se mai încurcă

se mai amestecă

până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi

bea Grigore aghiasmă

şi atunci ce-i de făcut?

simplu

să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri

în care primele trei se înmulţesc cu o sută

iar următoarele zece

se împart la treisprezece şi-o virgulă…

îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată

trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate

te bucuri și suferi  într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane

cu iepuri de porțelan

în care timpul

această mașinărie infernală de zdrobit inimi

oprește în  toate intersecțiile.

Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd

pe care ți-o scrii singură

într-o regie de excepție a minții.

Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii

excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.

E drept că scenaristul  îți recomandase să eviți  orice amestestec  frivol de lumină

și n-ai zis nu

înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească

într-un evantai al culorilor...

Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru

ploaie

răcoroasă primenitoare

hrănind întărind însuflețind

rădăcinile vieții de pretutindeni-

mângâind desfătând bucurând

melancolicul singuraticul

suflet

Într-o țară cu legi scrise în nisip,

Unde timpul se scurge și-n ceasuri de ghips,

Bătrânii așteaptă, cu părul cărunt,

Un drept sfințit, un venit garantat.

Unii primesc, cu bucurie-n suflet,

O pensie măruntă, un dar de la stat.

Alții rămân goi, cu mâinile-n buzunar,

Și-și plâng soarta amară, fără-ncetar.

Un joc al șanselor, o roată care-nvârte,

 Între cei bogați și cei săraci, departe.

Cu legi schimbate, ca într-un joc de cărți,

Se fură ani, se-adaugă noi praguri.

Și-n timp ce unii trăiesc în lux și splendoare,

Alții se-mbracă în haine de doliu, cu oarecare.

O nedreptate crudă, o rană adâncă,

În sufletele bătrânilor, care plâng în tăcere.