Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Don Florar
Data postării: 10 aprilie
Vizualizări: 43
Poezii din aceiaşi categorie
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.
Spre-al casei pridvor…
Mă uit în oglindă și-adesea tresar,
Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,
Și caut scânteie în ruguri și aștri,
S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.
Mă simt un Cioran exilat în mansardă,
Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,
Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,
Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.
Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,
De țară și amici alungat și trădat,
Cu piatra în os și lemnul în sânge,
Dalta în mână mi se vaită și plânge.
Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,
Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,
Pe Champs-Elysees cu pas românesc,
La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.
Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,
Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,
Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,
Ce curge alene spre-al casei pridvor.
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.
Spre-al casei pridvor…
Mă uit în oglindă și-adesea tresar,
Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,
Și caut scânteie în ruguri și aștri,
S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.
Mă simt un Cioran exilat în mansardă,
Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,
Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,
Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.
Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,
De țară și amici alungat și trădat,
Cu piatra în os și lemnul în sânge,
Dalta în mână mi se vaită și plânge.
Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,
Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,
Pe Champs-Elysees cu pas românesc,
La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.
Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,
Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,
Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,
Ce curge alene spre-al casei pridvor.
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
Alte poezii ale autorului
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Draga mea
Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,
Tu aceste versuri le vei citi,
Ai grija ca lacrimile tale
Sa nu ude paginile goale.
Sigur va veni si ziua de apoi;
Doresc sa fie ziua intai a mea
Si niciodata ziua la amandoi.
Nu te speria, va veni si ziua ta!
Vei sta de vorba mereu cu mine
Cu aceste versuri sincere dar pline.
Pline de o iubire adevarata
Cum n-ai apreciat-o niciodata.
La mormantul meu te rog nu sta prea mult.
In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.
Pe pamant am trait o alta viata,
Cand ma trezeai in zori de dimineata.
Imi voi aminti de zilele senine,
De noptile cand dormeam in pat cu tine,
De viata plina cu toate ce-au trecut,
De copii nostri care au crescut.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Draga mea
Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,
Tu aceste versuri le vei citi,
Ai grija ca lacrimile tale
Sa nu ude paginile goale.
Sigur va veni si ziua de apoi;
Doresc sa fie ziua intai a mea
Si niciodata ziua la amandoi.
Nu te speria, va veni si ziua ta!
Vei sta de vorba mereu cu mine
Cu aceste versuri sincere dar pline.
Pline de o iubire adevarata
Cum n-ai apreciat-o niciodata.
La mormantul meu te rog nu sta prea mult.
In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.
Pe pamant am trait o alta viata,
Cand ma trezeai in zori de dimineata.
Imi voi aminti de zilele senine,
De noptile cand dormeam in pat cu tine,
De viata plina cu toate ce-au trecut,
De copii nostri care au crescut.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Draga mea
Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,
Tu aceste versuri le vei citi,
Ai grija ca lacrimile tale
Sa nu ude paginile goale.
Sigur va veni si ziua de apoi;
Doresc sa fie ziua intai a mea
Si niciodata ziua la amandoi.
Nu te speria, va veni si ziua ta!
Vei sta de vorba mereu cu mine
Cu aceste versuri sincere dar pline.
Pline de o iubire adevarata
Cum n-ai apreciat-o niciodata.
La mormantul meu te rog nu sta prea mult.
In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.
Pe pamant am trait o alta viata,
Cand ma trezeai in zori de dimineata.
Imi voi aminti de zilele senine,
De noptile cand dormeam in pat cu tine,
De viata plina cu toate ce-au trecut,
De copii nostri care au crescut.