fulguiri//6

Suntem pe-o bancă în filmul meu,

Sufletul înghețat îl aștern 

Făcutu-m-ai să mor încet fără tine,

Acum suntem pe-o bancă îmbătați de amărăciune, 

Și-mi zici că sunt o nebună 

Dar știu nu puteai să nu o zici nici în glumă,

Ochii ți-s lucioși, ai mei ca o cafea intubată în sifon,

Ce-i mai rău cu tine,e mai bine fără tine 

Toxicul din tine m-a rănit, nu știu  dar pari mulțumit..

”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”

                                      Edith Piaf

.

nu am întrebat pe nimeni atunci

de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri

erau singuri

în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase

la geamuri

.

și eu eram singur

în costumul meu bleumarin

cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie

75004 Paris

 .

mă plimbam pe o stradă îngustă

poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes

nu mai știu

ce fericire e să nu te cunoască nimeni

.

să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi

s-auzi aceleși murmur ”allez viens”

din o mie de guri

apoi să te topești într-o mie de palme

mirosind a Chanel Gabrielle

.

un iz puternic de  săpun  „Tesori d`oriente”

plutește în aer

nu mai e cale de întoarcere

îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes

fără filtru

de care fumase cândva Jean-Paul Sartre

Camus și Gainsbourg

și-mi fac curaj

„ ce qui doit arriver, arrivera!

.

cum să-mi fi dat seama încă de-atunci

că Notre-Dame e pe moarte

.

acum

după noaptea aceasta „ de rêve”

nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano

în Sena

sau să mă-mpușc în cap

în Place de la Concorde…

Lasa-te înconjurat de oameni care te iubesc cu adevărat Simte căldura lor Scapa de oameni falși și reci la suflet Scapa de ei pana nu iți amărăsc sufletul Oamenii precum trandafiri Frumoși pe din afara dar spinoși pe înăuntru Fi mai atent ce alegi în viata o floare simpla și cu sufletul curat sau un trandafir spinos cu sufletul rece

Şi nu mă ştiţi de azi, de ieri,
trecut-au multe primăveri
de când aleargă vorba mea,
de când sorbiţi ce nu se bea.

Cuvinte ştiu să le înmoi
în mintea prinsă de nevoi,
din suflet pot să scot fiori,
cum cred că ştiţi, arareori.

Am plâns cu mintea de copil,
convingător sau juvenil,
credeam mereu că am talent,
să spuneţi voi, este prezent?

Când scriu pe muzică de Bach,
prin inimi semăn numai crah,
stârnesc furtună făr’ de vânt,
presar chiar lacrimi în cuvânt.

Trăiesc cu gânduri de prisos,
le prind cu-o lacrimă frumos
şi, fără să mă simt stingher,
le dau zâmbind prin cartier.

Vă ştiu în suflete curaţi,
eu cer acum să mă iertaţi,
căci iscodind în alte vieţi
am plagiat numai tristeţi.

După cum se știe sau ar trebui,

Voi nu ați venit dintr-o prostie,

ci un Creator aveți care va zidit.

El cu o iubire infinită va primit

Și va va primi mereu în prezența Lui.

Fericiți să fiți cu El,

Dacă veți accepta sacrificiul Lui.

E atât de simplu,

Dar voi îl faceți complicat.

De ce nu ai vrea să ai de partea ta

Un prieten, un tată sau ce vrei tu

Care să fie lângă tine mereu?

De ce nu ai vrea

să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?

De ce nu ai vrea

Să renunți la tine pentru El?

Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi  cu El?

Spune mi tu cine ar lăsa

O viață perfectă, o viață în rai?

Știind ca nu toți Îl vor accepta

A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc

Să sufere batjocurile toate

Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?

Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.

El nu e de aici, a fost, dar a plecat

Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.

El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.

Trăiți această lume, dar cu ce folos?

Avere, bogăție?

Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis

Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.

Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.

Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?

Dacă nu, du-te acum și pregătește-te

Curat și frumos tu să fi

Să I semnezi în chip si duh

Și El îți va purta de grijă

Nu e simplu, nici ușor

Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.

Doar îndrăznește!

Chipul tău
tremurând în oglinda apei
mi-a rămas întipărit de-atunci pe retină
din când în când
inima aruncă răutăcioasă cu săgeți otrăvite
parcă le și aud înfigâdu-se-n lacrimi
(îți mai amintești cum ne întreceam
la aruncatul cu pietre
cum socoteam care piatră țopăie mai mult
deasupra apei
și cum pierzătorul rămânea întotdeauna dator
cu o jumătate de scoică?)
în urma pietrelor liniștea desenează și acum
cercuri concentrice
(n-ai uitat
cred
cum ne minunam ca în fața unui organism viu
ascuns în adâncuri
între două respirații
și ne apăsam înspăimântați cu podul palmelor
peste inimi!)
aud aievea în mine plescăitul lespezii care se duce la fund
cântecul răgușit al mierlei
piciorul tău desculț
risipindu-se voluptos în nisipul galben
(ți-i minte cum priveam cocorii
în mantiile lor albe
înveșmântați ca prinții
cu gâturile terminate în cer
cu pliscurile albastre
prinși în ritmuri nebune de samba
smulgând smocuri de iarbă
țâșnind grațios spre înalturi
făcându-și reverențe!)
parcă a fost ieri…

Neobosite, aceste nave spațiale ale gândului…

privirea-ți dojenitoare

a desenat

un stol dansator de grauri, 

un  fel de nor cu reflexe de-ametist,

să mă bucure.

amurgul 

transformă ,cu bagheta-i de vrăjitor,

tristețea

într-un  fluture auriu,

să-l prindă , ca pe o agrafă-n,

părul tău.

lacul-

fără a da un semn de viață rațelor sălbatice,

oglindește-ncercuri de ape

tremurătoarea lună;

vântul,

încă-amețit, după petrecere,

șoptește printre trestii,

descântece

de bube rele.

nici puii de berze

n-au somn;

de-acolo de sus,

privesc cum o zână  frumoasă, din palatul de mărgean,

a prins într-o plasă de fluturi

soarele.

cântând din mandolină,

șopotește, ca o apă:

noapte bună!

într-un inel de ape rotitoare

stă ghemuită fericirea-

oglindire subiectivă

a propriei dorințe.

pentru mulți,

fericirea e sinonimă cu împlinirea,

umplerea hambarelor cu bogății.

moartea dușmanilor...

ne deplasăm amnezici

pe  drumul  separării....

este adevărat

că numerele negative

nu sunt simpatice

totuși

ele sunt necesare

în rostuirea vieții

intenția

poate schimba sensul

poate porni motorul voinței.

manifestul

celor 2000 de cuvinte

încă tulbură

primăvara încrâncenată

de la praga....

lanțuri din:

soldați,

avioane

și tancuri

sunt aruncate pe străzi,

pentru

a zdrobi năzuința de libertate;

mamăăă.... invadatorii sunt chiar aliații!