1  

Break a leg

decorul

 

un graffiti întins pe un perete întreg

 

reprezintă o pânză uriașă de păianjen

piesa de teatru nu are nume

nici text

actrița

o femeie în vârstă

ridată ca o stafidă uitată la Soare

îmbrăcată strident

improvizează liber

precum se-ntâmpla odinioară în teatru antic

un fel de commedia dell`arte

de prost gust

.

sunt singurul spectator care asist la spectacol

din primul rând

îngrețoșat până la lacrimi

.

dar aplaud

.

lumina se scurge ca puroiul dintr-un buboi  peste umbra femeii

și-aceasta peste pânza cleioasă de păianjen de pe perete

din jocul acesta halucinant al luminii apare femeia muscă

femeia stafidă

Văduva neagră la ananghie

desprinsă parcă dintr-o piesă de teatru absurd

.

simt  tot spectrul cromatic în șira spinării

e prea târziu s-opresc asaltul furibund al scaunelor negre

transformate-n păianjeni

sau să fug printre rânduri cu oasele

în pantofi

sunt prins în propriu-mi coșmar al minții

.

tavanul e plini de fluturi cu aripi de sticlă

proiectoarele scuipă lumini colorate năucitor

peste ei

țânțarii își înfig trompele în inima mea

deja sfârtecată de păsări

lăsată undeva la intrare

cu telefonul mobil și pachetul de Kent

.

Femeia muscă nu se mai zbate între firele pânzei

nu mai are scăpare de-acum

își ia capul de pe umeri în mâini

surâde spre public

(adică spre mine!)

și declamă melodramatic:

„Dă-ți singur replica shakesperiană, sărmane Yorick!”…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Break a leg

Data postării: 25 mai 2019

Vizualizări: 1828

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Dubii

de multe ori ni se întâmplă să ne pierdem capetele
să rămânem singuri și înspăimântați
în trupuri
să ne-nvârtim în juru-ne
perplecși
ca niște sfredele
să nu mai vedem limpede
să nu ni se mai deschidă propriile uși
fiindcă femeile nu ne pot deosebi decât după capete
în cărțile noastre de identitate ne diferențiem tot după capete
trupurile se prezumă a fi sau a nu fi după capete
paradoxal
într-o lume incoerentă a trupurilor
există riscul ca toate femeile însărcinate
să nască copii fără capete
cu mutații cromozomiale profunde
precum nevoia de fotosinteză
de asimilare a clorofilei în creier
de prorogare a legilor
de altă Constituție
de mai mult acid dezoxiribonucleic…

Mai mult...

Trei intrebari

În adâncul sufletului, un strigăt se-nalță,

Către ceruri, către stele, către noapte,

Trei întrebări, ca niște săgeți, mă străpung,

Și în gânduri, ecoul lor mereu se-mprăștie.

 

Există Dumnezeu, o forță creatoare,

Un plan divin, un sens ascuns al vieții?

Sau suntem doar niște atomi, într-o lume haotică,

Aruncați în cosmos, fără niciun temei?

 

După moarte, ce se întâmplă cu sufletul?

Se deschide o altă poartă, spre o lume necunoscută?

Sau totul se stinge, ca o lumânare în vânt,

Și ne pierdem în neant, ca o lacrimă în mare?

 

Suntem singuri în univers, pe-o planetă albastră,

Sau există alte ființe, cu vise și speranțe?

În imensitatea cosmosului, suntem doar un punct,

Sau facem parte dintr-un întreg, dintr-o mare familie?

 

Aceste întrebări, veșnice și neliniștitoare,

Mă urmăresc în fiecare zi, în fiecare noapte,

Și mă fac să caut răspunsuri, în cărți, în stele,

În adâncul inimii mele, în fiecare clipă.

 

Poate că adevărul nu-l vom afla niciodată,

Dar căutarea în sine ne dă un sens, o lumină,

Ne face să ne întrebăm, să visăm, să trăim,

Și să apreciem fiecare moment, ca pe-o minune

Mai mult...

Te vreau

Te vreau
Copac  peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie  și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.

Mai mult...

De la mic la mare

Cand esti mic totu-i usor
Nu si-n zilele cu dor
Ca maicuta mea-i departe
Pe masa sa am bucate

Tata-i ocupat si el
Sa ma-nvete fel si fel
Sa nu calc pe urmele lui
Ma-nvatat de cand sunt pui

Sa invat ca viata-i grea
Si-ntr-o zi nu voi putea
Sa muncesc la fel de mult
Precum el mai de demult

Dragoste-n casa n-a fost
Pentru mine de folos
Iar asa am oferit
Dragostea de negasit

Si-am urmat sfatul lui tata
Sa-mi fie mai buna soarta
Iar eu singur m-am indrumat
Pe un drum mult mai cu cap

Pare bine dar vad rau
Traiesc des cu al meu stres
Ganduri adanci ca un hau
Pur si simplu le creez

Inca sunt tanar fecior
Mai am multe de trait
Sa-mi fac traiul implinit
Mandrie pe chipul lor

Ani grei spre voi alerg
Tic-tac imi vine ceasul
Tinerete, m-ai pus s-aleg
Sa fiu erou copiilor mei

Caci ai mei nu s-au iubit
Tot timpul pan' la sfasit
Dar asa am invatat
Sa fiu eu un alt barbat

Mai mult...

Epigrame X

 

Comunicare interzisă

 

Un trib de indieni a decretat,

Comunicarea interzisă la femei,

Căci de atâta fum ce-au ridicat,

Funinginea ajunse pân' la zei.

 

Tortură

 

Au chinuit cu o ură crasă,

Un ţigan de la Ponton,

L-au închis singur în casă,

C-o tonă de fier beton.

 

Aniversarea preotului

 

A fost numit chiar de primar,

La zi festivă să-i dea tortul popii,

Dar când să ajungă la altar,

A dat … ortul popii.

 

Concluzie

 

Am fost la vorbitor, la puşcărie,

C-un deţinut atroce am discutat,

Dar o să spun, ca toţi să ştie,

Era foarte… încuiat.

 

Croială

 

Ieri m-a pălmuit un croitor,

Şi lucrătură bună a fost,

Că m-a lucrat la pas uşor,

Una pe faţă şi două pe dos.

 

 

Reglare de conturi

 

Doi contabili puşi pe harţă,

Au luptat pe două fronturi,

S-au lovit chiar peste faţă,

Şi-apoi s-au reglat din conturi.

 

Recunoaştere

 

Ce o fi cu acest mister?

Ieri un prost dădea prin gropi,

Mi-am dat seama că-i boxer,

Fiindcă prea bătea la ochi.

 

Mai-danez

 

În Danemarca iarăşi s-a iscat,

O nouă ceartă între patrupez’

Să dovedească prin lătrat,

Care dintre ei e mai-danez.

 

Unui Disc Jockey

 

Un DJ-ei vestit în ţară,

De loc din Sant Francisc,

L-au dus la Urgenţe aseară,

Şi i-au găsit: Hernie de Disc.

 

Unui proxenet

 

Un proxenet din închisoare,

La gardieni întruna le şopteşte,

Că va ieşi în Postul Mare,

Căci e Dezlegarea la Peşte.

 

Mai mult...

Renasc

Să mă îngrop în adâncul pământului,

Să-mi ascund trupul de ochii lumii,

De toți vulturii ce mă pandesc,

De criticii ce mă zdrobesc.

 

Să mă scufund în abisul mării,

Să-mi pierd sufletul în valurile ei,

Căci nu mai vreau să fiu cine am fost,

Nu mai suport

Zgomotele și ecourile din mintea mea.

 

Să mă las purtat de vânturi,

Să fiu doar o frunză-n zbor,

Căci astfel pot să uit trecutul.

 

Să am pene în loc de piele,

Să-mi aștern aripile spre soare,

Să las în urmă toate rele,

Și să renasc cu adevărat din nou, oare?

Mai mult...

Dubii

de multe ori ni se întâmplă să ne pierdem capetele
să rămânem singuri și înspăimântați
în trupuri
să ne-nvârtim în juru-ne
perplecși
ca niște sfredele
să nu mai vedem limpede
să nu ni se mai deschidă propriile uși
fiindcă femeile nu ne pot deosebi decât după capete
în cărțile noastre de identitate ne diferențiem tot după capete
trupurile se prezumă a fi sau a nu fi după capete
paradoxal
într-o lume incoerentă a trupurilor
există riscul ca toate femeile însărcinate
să nască copii fără capete
cu mutații cromozomiale profunde
precum nevoia de fotosinteză
de asimilare a clorofilei în creier
de prorogare a legilor
de altă Constituție
de mai mult acid dezoxiribonucleic…

Mai mult...

Trei intrebari

În adâncul sufletului, un strigăt se-nalță,

Către ceruri, către stele, către noapte,

Trei întrebări, ca niște săgeți, mă străpung,

Și în gânduri, ecoul lor mereu se-mprăștie.

 

Există Dumnezeu, o forță creatoare,

Un plan divin, un sens ascuns al vieții?

Sau suntem doar niște atomi, într-o lume haotică,

Aruncați în cosmos, fără niciun temei?

 

După moarte, ce se întâmplă cu sufletul?

Se deschide o altă poartă, spre o lume necunoscută?

Sau totul se stinge, ca o lumânare în vânt,

Și ne pierdem în neant, ca o lacrimă în mare?

 

Suntem singuri în univers, pe-o planetă albastră,

Sau există alte ființe, cu vise și speranțe?

În imensitatea cosmosului, suntem doar un punct,

Sau facem parte dintr-un întreg, dintr-o mare familie?

 

Aceste întrebări, veșnice și neliniștitoare,

Mă urmăresc în fiecare zi, în fiecare noapte,

Și mă fac să caut răspunsuri, în cărți, în stele,

În adâncul inimii mele, în fiecare clipă.

 

Poate că adevărul nu-l vom afla niciodată,

Dar căutarea în sine ne dă un sens, o lumină,

Ne face să ne întrebăm, să visăm, să trăim,

Și să apreciem fiecare moment, ca pe-o minune

Mai mult...

Te vreau

Te vreau
Copac  peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie  și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.

Mai mult...

De la mic la mare

Cand esti mic totu-i usor
Nu si-n zilele cu dor
Ca maicuta mea-i departe
Pe masa sa am bucate

Tata-i ocupat si el
Sa ma-nvete fel si fel
Sa nu calc pe urmele lui
Ma-nvatat de cand sunt pui

Sa invat ca viata-i grea
Si-ntr-o zi nu voi putea
Sa muncesc la fel de mult
Precum el mai de demult

Dragoste-n casa n-a fost
Pentru mine de folos
Iar asa am oferit
Dragostea de negasit

Si-am urmat sfatul lui tata
Sa-mi fie mai buna soarta
Iar eu singur m-am indrumat
Pe un drum mult mai cu cap

Pare bine dar vad rau
Traiesc des cu al meu stres
Ganduri adanci ca un hau
Pur si simplu le creez

Inca sunt tanar fecior
Mai am multe de trait
Sa-mi fac traiul implinit
Mandrie pe chipul lor

Ani grei spre voi alerg
Tic-tac imi vine ceasul
Tinerete, m-ai pus s-aleg
Sa fiu erou copiilor mei

Caci ai mei nu s-au iubit
Tot timpul pan' la sfasit
Dar asa am invatat
Sa fiu eu un alt barbat

Mai mult...

Epigrame X

 

Comunicare interzisă

 

Un trib de indieni a decretat,

Comunicarea interzisă la femei,

Căci de atâta fum ce-au ridicat,

Funinginea ajunse pân' la zei.

 

Tortură

 

Au chinuit cu o ură crasă,

Un ţigan de la Ponton,

L-au închis singur în casă,

C-o tonă de fier beton.

 

Aniversarea preotului

 

A fost numit chiar de primar,

La zi festivă să-i dea tortul popii,

Dar când să ajungă la altar,

A dat … ortul popii.

 

Concluzie

 

Am fost la vorbitor, la puşcărie,

C-un deţinut atroce am discutat,

Dar o să spun, ca toţi să ştie,

Era foarte… încuiat.

 

Croială

 

Ieri m-a pălmuit un croitor,

Şi lucrătură bună a fost,

Că m-a lucrat la pas uşor,

Una pe faţă şi două pe dos.

 

 

Reglare de conturi

 

Doi contabili puşi pe harţă,

Au luptat pe două fronturi,

S-au lovit chiar peste faţă,

Şi-apoi s-au reglat din conturi.

 

Recunoaştere

 

Ce o fi cu acest mister?

Ieri un prost dădea prin gropi,

Mi-am dat seama că-i boxer,

Fiindcă prea bătea la ochi.

 

Mai-danez

 

În Danemarca iarăşi s-a iscat,

O nouă ceartă între patrupez’

Să dovedească prin lătrat,

Care dintre ei e mai-danez.

 

Unui Disc Jockey

 

Un DJ-ei vestit în ţară,

De loc din Sant Francisc,

L-au dus la Urgenţe aseară,

Şi i-au găsit: Hernie de Disc.

 

Unui proxenet

 

Un proxenet din închisoare,

La gardieni întruna le şopteşte,

Că va ieşi în Postul Mare,

Căci e Dezlegarea la Peşte.

 

Mai mult...

Renasc

Să mă îngrop în adâncul pământului,

Să-mi ascund trupul de ochii lumii,

De toți vulturii ce mă pandesc,

De criticii ce mă zdrobesc.

 

Să mă scufund în abisul mării,

Să-mi pierd sufletul în valurile ei,

Căci nu mai vreau să fiu cine am fost,

Nu mai suport

Zgomotele și ecourile din mintea mea.

 

Să mă las purtat de vânturi,

Să fiu doar o frunză-n zbor,

Căci astfel pot să uit trecutul.

 

Să am pene în loc de piele,

Să-mi aștern aripile spre soare,

Să las în urmă toate rele,

Și să renasc cu adevărat din nou, oare?

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Transfigurări

Alter ego-ul meu din oglindă

nu încetează nici azi

la răscruce de drumuri

de viață

să mă surprindă,

mai pune câte un junghi de gheață

în spate,

câte o cută

adâncă

în colțul de ochi

străveziu,

mai trece peste obraji

c-o pensulă muiată-n culori

diluate

de griu

desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...

 

 

mereu și mereu mă destramă

ca pe un pulover prea larg

sau prea strâmt ,

mă izgonește cumva din mine afară

lăsând în locu-mi o pată neclară

o adiere de vânt..

 

femei ca Elena din Troia

Ioana D`Arc

Nefertiti

care-mi apar în minte

dintr-o lume bizară,

secretă

îmi amintesc de-un Rembrandt

reprodus în graffiti

și cretă

pe-o fațadă murdară...

 

târziu

mă-ntorc la Alter-ego-ul  meu

din oglindă

care cu fiecare zi

cu fiecare noapte

se schimbă

pe care-l recunosc

tot mai greu

de parcă ar fi din altă poveste

science-fiction

din care lipsesc tocmai eu...

Mai mult...

Epicentru

Întinsă în pat, lângă soţul ei, Bartolomeu, care sforăia îngrozitor, Magdalena Pripas simţi din nou ghiontul acela dureros dinăuntru burţii şi abia se abţinu să nu ţipe. Nu era firesc ca o femeie la patruzeci de ani să se trezească peste noapte cu asemenea dureri aiuritoare, imposibil de confundat, în absenţa oricărui semn premergător sau explicaţii. O fi chemând-o Magdalena, ca pe Sfânta Fecioară, dar de aici şi până a rămâne însărcinată în gând, după ce toată viaţa încercase la modul propriu acelaşi lucru, fără succes, era prea mult. Coborî din pat, călcând în vârful degetelor, şi ieşi pe balcon, unde inspiră adânc aerul rece al nopţii şi-şi aprinse o ţigară. În mintea ei exista, totuşi, un dubiu, o îndoială legată de ceva petrecut demult, care acum răzbea dintr-o dată la suprafaţă şi îşi făcea loc insidios printre temerile sale. Se întâmplase într-o toaletă publică, în timpul unei petreceri de pomină, organizată de conducere la cabana „Răscrucea” din Retezat, cu un prieten de-al lui Bartolomeu, francez de origine, detaşat nu mult timp după aceea la o sucursală a firmei din Kuala Lumpur. Îşi aminti, cutremurându-se de scârbă, că bărbatul o rezemase de un perete rece, placat cu faianţă, apoi o întoarse cu spatele şi ejaculase, din cauza emoţiei, probabil, instantaneu. De atunci trecuseră aproape trei luni...

Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.

 

Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.

- Cum e doctore?

- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!

Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.

- Să fi fost doar o părere, doctore?

- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!

Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...

Mai mult...

Despovărări

zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate

cel mai adesea prozaice

de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri

sau dragoste

într-o logică ancenstrală a supraviețuirii

înghițim totul

.

apoi aruncăm resturile

(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)

la coșul de gunoi al memoriei

.

douăzeci și patru de ore pe zi

.

dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei

din containerele gândului

aranjate după un cod subliminal al culorilor

galbenul

de exemplu

sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor

verdele

pe cel al speranțelor în putrefacție

albastru

indică locul eșecurilor

iar roșul

(cel mai vizibil!)

pe cel al amintirilor

.

ptiu!

se strâmbă sufletul

dând ocol inimii

.

ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…

Mai mult...

Starea de veghe

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

Mai mult...

Dizertații

nu cred că-i bine să forțezi dialectica

dinăuntru lucrurilor

să accentuiezi contradicțiile din sânul

materiei      

interacțiunile ei

să vezi în locul Saharei

imensa jungla a Amazonului

sau în locul amantului reginei Marii Britanii

de acum o sută de ani

pe Oliver Cromwell

de la mijlocul secolului XV

acțiunea omului

în general

ține de metafizică

de o cuantica misterioasă a instinctului

definită științific constanta lui Plank

sau neștiințific

pulsație

precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece

care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții

într-o succesiune dizarmonică de țipăte

exprimată în radiani

și acțiunea propriu-zisă

rezultanta cinetică

măsurabilă în joule pe secundă

constanta lui Plank  fiind

desigur

aceeași nefericită marcă de whisky…

Mai mult...

Cercuri

nu mai am dureri să-mi dor nefericirea

m-am tot durut de când mă știu

acum ascult cum mă învăluie nemărginirea

și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu

 

stăpân pe ochiul bolnav de întuneric

eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul

lăsându-mă în centru altui cerc concentric

care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul

 

fără dureri nu-mi pot cuprinde viața-n pagini,

nu-mi pot scrie de unul singur cronica prezentă,

rămân mereu un punct neînsemnat pe margini

pe care nu-l atinge niciodată vreo tangentă

 

cu ochi albaștri, cum mi-i a mea dorință,

( m-aș mulțumi chiar și cu nișie ochi căprui!),

când ești atât de mic, un punct de referință,

sfârșești precum Hamlet, a fi a nimănui

 

Femeia-i ca un drum de munte-n serpentine,

cu cât ajungi mai sus și tragi cu ochiu-n jos

cu-atât descoperi mai prezentă spirala ei în tine

care se-nchide, mai întâi,-n aortă și, mai apoi, în os

 

de-aceea-mi place mie cercul, această buclă magică, cursivă,

care există-n tot ce ne-nconjoară

un cerc este aceasta lume, destul de tristă și repetitivă,

un cerc e viața, moartea, totul, indiferent de scară...

Mai mult...

Transfigurări

Alter ego-ul meu din oglindă

nu încetează nici azi

la răscruce de drumuri

de viață

să mă surprindă,

mai pune câte un junghi de gheață

în spate,

câte o cută

adâncă

în colțul de ochi

străveziu,

mai trece peste obraji

c-o pensulă muiată-n culori

diluate

de griu

desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...

 

 

mereu și mereu mă destramă

ca pe un pulover prea larg

sau prea strâmt ,

mă izgonește cumva din mine afară

lăsând în locu-mi o pată neclară

o adiere de vânt..

 

femei ca Elena din Troia

Ioana D`Arc

Nefertiti

care-mi apar în minte

dintr-o lume bizară,

secretă

îmi amintesc de-un Rembrandt

reprodus în graffiti

și cretă

pe-o fațadă murdară...

 

târziu

mă-ntorc la Alter-ego-ul  meu

din oglindă

care cu fiecare zi

cu fiecare noapte

se schimbă

pe care-l recunosc

tot mai greu

de parcă ar fi din altă poveste

science-fiction

din care lipsesc tocmai eu...

Mai mult...

Epicentru

Întinsă în pat, lângă soţul ei, Bartolomeu, care sforăia îngrozitor, Magdalena Pripas simţi din nou ghiontul acela dureros dinăuntru burţii şi abia se abţinu să nu ţipe. Nu era firesc ca o femeie la patruzeci de ani să se trezească peste noapte cu asemenea dureri aiuritoare, imposibil de confundat, în absenţa oricărui semn premergător sau explicaţii. O fi chemând-o Magdalena, ca pe Sfânta Fecioară, dar de aici şi până a rămâne însărcinată în gând, după ce toată viaţa încercase la modul propriu acelaşi lucru, fără succes, era prea mult. Coborî din pat, călcând în vârful degetelor, şi ieşi pe balcon, unde inspiră adânc aerul rece al nopţii şi-şi aprinse o ţigară. În mintea ei exista, totuşi, un dubiu, o îndoială legată de ceva petrecut demult, care acum răzbea dintr-o dată la suprafaţă şi îşi făcea loc insidios printre temerile sale. Se întâmplase într-o toaletă publică, în timpul unei petreceri de pomină, organizată de conducere la cabana „Răscrucea” din Retezat, cu un prieten de-al lui Bartolomeu, francez de origine, detaşat nu mult timp după aceea la o sucursală a firmei din Kuala Lumpur. Îşi aminti, cutremurându-se de scârbă, că bărbatul o rezemase de un perete rece, placat cu faianţă, apoi o întoarse cu spatele şi ejaculase, din cauza emoţiei, probabil, instantaneu. De atunci trecuseră aproape trei luni...

Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.

 

Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.

- Cum e doctore?

- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!

Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.

- Să fi fost doar o părere, doctore?

- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!

Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...

Mai mult...

Despovărări

zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate

cel mai adesea prozaice

de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri

sau dragoste

într-o logică ancenstrală a supraviețuirii

înghițim totul

.

apoi aruncăm resturile

(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)

la coșul de gunoi al memoriei

.

douăzeci și patru de ore pe zi

.

dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei

din containerele gândului

aranjate după un cod subliminal al culorilor

galbenul

de exemplu

sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor

verdele

pe cel al speranțelor în putrefacție

albastru

indică locul eșecurilor

iar roșul

(cel mai vizibil!)

pe cel al amintirilor

.

ptiu!

se strâmbă sufletul

dând ocol inimii

.

ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…

Mai mult...

Starea de veghe

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

Mai mult...

Dizertații

nu cred că-i bine să forțezi dialectica

dinăuntru lucrurilor

să accentuiezi contradicțiile din sânul

materiei      

interacțiunile ei

să vezi în locul Saharei

imensa jungla a Amazonului

sau în locul amantului reginei Marii Britanii

de acum o sută de ani

pe Oliver Cromwell

de la mijlocul secolului XV

acțiunea omului

în general

ține de metafizică

de o cuantica misterioasă a instinctului

definită științific constanta lui Plank

sau neștiințific

pulsație

precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece

care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții

într-o succesiune dizarmonică de țipăte

exprimată în radiani

și acțiunea propriu-zisă

rezultanta cinetică

măsurabilă în joule pe secundă

constanta lui Plank  fiind

desigur

aceeași nefericită marcă de whisky…

Mai mult...

Cercuri

nu mai am dureri să-mi dor nefericirea

m-am tot durut de când mă știu

acum ascult cum mă învăluie nemărginirea

și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu

 

stăpân pe ochiul bolnav de întuneric

eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul

lăsându-mă în centru altui cerc concentric

care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul

 

fără dureri nu-mi pot cuprinde viața-n pagini,

nu-mi pot scrie de unul singur cronica prezentă,

rămân mereu un punct neînsemnat pe margini

pe care nu-l atinge niciodată vreo tangentă

 

cu ochi albaștri, cum mi-i a mea dorință,

( m-aș mulțumi chiar și cu nișie ochi căprui!),

când ești atât de mic, un punct de referință,

sfârșești precum Hamlet, a fi a nimănui

 

Femeia-i ca un drum de munte-n serpentine,

cu cât ajungi mai sus și tragi cu ochiu-n jos

cu-atât descoperi mai prezentă spirala ei în tine

care se-nchide, mai întâi,-n aortă și, mai apoi, în os

 

de-aceea-mi place mie cercul, această buclă magică, cursivă,

care există-n tot ce ne-nconjoară

un cerc este aceasta lume, destul de tristă și repetitivă,

un cerc e viața, moartea, totul, indiferent de scară...

Mai mult...
prev
next