FĂRĂ TITLU

Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă  în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre  barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să  amurg la malul mării….


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi poezii.online FĂRĂ TITLU

Data postării: 1 mai 2023

Comentarii: 3

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 2118

Loghează-te si comentează!

Comentarii 3

author Nicoleta Estera

Nicoleta Estera

sincicer si trasparent cum este suletul tau,, ///. v..v sper sa fi tu,,acela zbratorule,, ///.
author Cristi Dobrei

Cristi Dobrei

"Frumoasă ești ziuă /Întunecată-i noaptea", așa este, ziua mai de dorit decât noaptea, sănătatea decât boala, pacea decât războiul, viața decât moartea! Frumoase gânduri versificate! Mulțumim autorului Silvia Mihalachi!
Poem fără titlu-un fel de simfonie vibrantă a unui fior sufletesc. O invocație la malul marii, pentru a contempla depărtarea și a găsi un prilej de reculegere. Sinceritea și delicatețea sentimentului te copleșesc. Mulțumesc frumos.

Alte poezii ale autorului

MURMUR DE TEI

Murmurând numele ,,, EMINESCU,, sobor de versuri frumoase se preschimbă în petale revărsate peste mormântul rece, străjuit de poeticul cuvânt… Pași nevăzuți, gânduri neauzite ajung miraculos lângă teiul lui Eminescu, iar călugării se închină așteptând o rază de lumină, prin care ,,Luceafărul,, s-aprindă candelabrele unui trecut glorios și lumânările să pâlpâie sfârșitul unui destin dureros…

Corul versurilor neuitate, strigate și nu murmurate dintr-un ,, Mai am un singur dor,,, se încolăcește pe bătrâna tulpină a teiului cu flori tremurânde, la glasul celor ce lăcrimând, citesc pe-a lui mormânt :

,, Nu voi mormânt bogat,,

,, Cântare și flamuri

……………………………..

Reverse dulci scântei

Atotștiutoarea

Deasupra-mi crengi de tei

Să - și scuture floarea…,,

La ora candelabrelor aprinse, voi citi versuri, ,, Desigur că la noapte un tei am să visez,,…

,,Și dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,, îmi imaginez că, mă aflu în Copou, în parcul cu multe alei…:

- Eu, poezii nu știu să - ți scriu, îmi este versul șchiopătat, stângaci, la mormântul tău de mult nu am putut s-ajung, dar, voi păși pe urma versurilor tale până la ziua din iunie, tristă la apus, ca să privesc ,,Lacul codrilor albastru,,. Acolo ,, Nuferi galbeni îl încarcă,,, iar dangătul clopotului din Ipotești răspândește sunetul lui nemuritor, pentru Nemuritorul Eminescu!

O zi din iunie tristă …Flori de tei se scutură murmurând și glasul clopotului se-aude la apus:

,, Pătrunză talanga

Al serii rece cânt

Deasupră-mi teiul sfânt,

Să-și scuture creanga…,,

 

15 iunie in memoriam Eminescu, un ,,murmur de tei,,.

Mai mult...

ETERNUL LUCEAFĂR

ETERN ESTE ȘI ECOUL VERSURILOR SALE:

,, Eu am cântat natura și tei și flori albastre

Iubirea țării-am pus-o, în inimile voastre ,,.

În calendar sunt șapte zile și încă o zi , ce poate fi in fiecare zi, ,, ZIUA EMINESCU,,. In această zi specială, pașii de pe cărarea timpului poposesc la mormântul străjuit de numele,, EMINESCU,,.

Flori și murmur de tei, printre lacrimi și versuri coboară pe mormântul rece, iar dintr-un ultim dor deasupra ,, alunece luna,,… Apoi murmurul se topește ,florile se ofilesc doar numele și versurile rămân nemuritoare, când ,,Vreme trece, vreme vine,,:

Eternul Luceafăr, un astru ce niciodată nu se stinge

Muzica din versuri, coardele Universului atinge

Iubirea și poezia sunt muzele ce nu l-au părăsit

,, Numai poetul,, cutreierând ,mereu de iubire ursit

,, Eterna pace,, în ,,Singurătate,, cândva și-a mângâiat

,,Scrisorile,,, în timp pe marmură ternă s-au incrustat…

,, Când însuși glasul,, viața trecătoare în vers o povestește

,, Un Luceafăr,, ,, Ca o făclie,, de-a pururi, EL, strălucește.

Sunt zile în calendar când pașii se opresc lângă teiul amintirilor , amintiri ce niciodată nu se ofilesc, chiar dacă ,,Vreme trece, vreme vine…,, În aceeași zi, sau în alte zile, călători în grup sau solitari, poposesc lângă ,, Lacul codrilor albastru ,, unde, ,, Nuferi galbeni îl încarcă,, și ,, Sara pe deal buciumul sună cu jale/ Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,,…

Mai mult...

NOAPTEA

,,Noaptea e un sfetnic bun,, te lasă să-i numeri stelele, așa vei înțelege că, tu nu poți să le aprinzi și nici să le numeri pe toate…

Noaptea îți aprinde felinare să poți să vezi, să înțelegi ce înseamnă drumul întunericului acolo unde nu sunt nici stele nici felinare aprinse…

Noaptea iți dăruiește somnul să poți visa ce nu se poate realiza, dar poți să te obișnuiești cu veșnicia ce-i nu-i decât un somn veșnic..

Noaptea-i cupola cu stelele în abajur

Ce te lasă să te plimbi printre șoapte

Când visele-s urzite într-un decor obscur

Și vor la ziuă să te-nalțe pe a lot trepte

,,Noaptea e un sfetnic bun,,

Mai mult...

Nu-i vina ta

Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu,  bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând  înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.

……………………………………………

Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea  promisă   mângâiere.
Fulgi albi  colindă  pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului   crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…

………………………………………………………

Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la  icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru  nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă  somnul,
Un brăduț frumos împodobit.

…………………………………………………

Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța,  spre depărtate zări
Apoi,  de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.

Mai mult...

Când ziua-i doar o zi

În fiecare zi,
Poate  și mâine,
Îmi dau ,, bună dimineața,
Îmi  vorbesc
De ce e rău și ce e bine
Când,  ziua îmi dă povața
Să nu uit  nimic
Nici chiar pe mine.

……………………………………………….

Din timpul ce-a  rămas
Pentru  apus, extaz apus,
Iau dalta și  cioplesc
Neînțelesul  meu contur
O umbră, un crochiu
Lângă  candela-nserării
Când visele-mi vorbesc
de,,noapte bună,,
Eu  nu, nu le mai aud
Și vreau să le gonesc.

…………………………………………………..

Din când in când
Mi-am scris câte-o scrisoare:
,, Draga mea, tu, ce mai faci
De ieri,nimic
de tine nu mai știu,,.
Am lăsat arvună o vioară
Să-mi cânte-n primăvară
Când, va fi  ziua
Să nu mai șlefuiesc
Al meu contur.
Tu, dimineață, ziuă
Și tu,, noapte bună,,
Zilelor! Cu  reverență,
Pe toate vă adun.

Mai mult...

DOAMNE PRIMEȘTE PLANETA PĂMÂNT

Doamne primește planeta și nu ne părăsi…
Îmi este frică de ziua ce o trăiesc
Îmi este frică de ziua de mâine
Am un rest din frica ce zilnic o primesc
Și - un sold pentru ziua ce nu știu când vine.

Doamne privește planeta și nu ne părăsi…
Pe un colț de cer, cândva un cer senin
Cohorte de nori în ură se adună
Liniștea păcii-i răvășită de furtuni,
Șenile de tanc vrea totul să răpună.

Doamne izbăvește planeta și nu o părăsi
Îmi este frică chiar și-n ziua aceasta
Să nu fim striviți de zidul nopții
Și peste noi să nu s - arunce năpasta,
O plămădeală a urii și-a demenții.
Doamne, primește-o, privește-o, izbăvește-o…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

✨ Poemboemdincer

Dimineața am citit o carte 

și-am băut un ceai, 

Mi-am pus în vază trandafiri și margarete, 

Mă lovise ușor dorul-n din spate,

Înecând în sec "Nu,nu am regrete" 

Deși voiam să îl întreb " Din a ta iubire pentru mine mai ai"? 

N-am făcut-o știam deja răspunsul!

Mai mult...

Mirare

M-am născut dintr-o piatră însuflețită,

o piatră cu inimă,

am crescut într-o inimă de piatră,

am fost copilul pietrei,

ceva între om și piatră,

într-o zi m-am trezit speriat

în fața Soarelui,

mi-am auzit respirația,

pe care n-o mai auzisem în piatră,

am văzut stelele atârnate de cer,

norii,

m-am aplecat deasupra primului izvor

și m-am privit în ochi

îndelung,

neștiind de unde să mă iau,

din ce Univers,

din ce piatră,

undeva deasupra

auzeam

ca prin vis

un cântec de leagăn

nepământesc

și-atunci am înțeles că nu eram singur

Mai mult...

Tonuri

am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea

trăiesc numai în alb și negru

ascetic

în tonuri de gri

nici nu-ți  închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster

câte emoții îți poate trezi monocromul  speranței

neutru dureros al  zilelor care trec

albul murdar al cerului

înserările dușmănoase ca niște maree de plumb

femeile  îmbrăcate în negru

și totuși cât echilibru

n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă

când toate stelele de pe cer devin argintii

tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri

așa cum n-ai purtat niciodată

și-arunci cu fulgere

”foarte bine, trăiește-ți  viața în alb și negru, eu nu pot!”

îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii

într-o lume a umbrelor

acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..

.

Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru

Mai mult...

spărturi zentangle/5

luna-i cețoasă,

tăcerea

se-ntinde peste simbolurile vii

ale vieții interioare.

spaimele s-au ghemuit in inimioare;

aripile hieruvimilor par aranjamente florale.

Mai mult...

Pentru tine, nu pentru ei

Trăiește-ți viața, nu după ce vor alții,

Căci gurile lumii mereu vor șopti,

Când ești liber, te vor numi straniu,

Când taci, te vor zice rece și pustiu.

 

Când hainele largi îți dau un sentiment de pace,

Ei te vor privi cu ochi critici și reci,

Dar când alegi să te îmbraci altfel,

Te vor judeca pentru cum îți stau formele.

 

Ești prea mult sau prea puțin,

Niciodată nu vor ști ce e în tine,

Iar când alegi să te ascunzi,

Vor spune că ești schimbată, altfel.

 

Îți spui că poate e mai bine așa,

Să urmezi tiparele ce nu îți sunt tale,

Dar în adâncul tău știi prea bine,

Că nu poți trăi decât pentru tine,

Chiar dacă restul te vor judeca.

 

 

Mai mult...

Agonia

Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.

 

Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.

 

Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.

 

Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍