Ce simt..

Ce e asta, vara?

Poate pentru unii semnifică bucuria căldurii,

Însă pentru mine semnifică tristețea adâncurilor mele,

Pe care încerc să o biruiesc,

Însă e ca o sabie cu două tăișuri.

Vara e doar anotimpul cu pricina,

În care încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu

Să-mi dau seama de cicatricea din adâncul meu

Și de ceea ce a făcut tatăl meu.

Însă tot ce îmi amintesc e dubița albă

Și loviturile care treceau ca un zmeu.

Toți îmi spun să mă opresc aici

Și am încercat,

Însă mereu acest anotimp iubit – vara –

Nu m-a lăsat.

Când am impresia că trece,

Vara revine și durerea începe să mă reînece

De amintiri, emoții și durere.

Însă am impresia că într-o zi

Acest anotimp îmi va aduce și mângâiere,

Nu doar tăiere.

Casele sunt împodobite

Și străzile înzăpezite,

Iar frumosul peisaj de iarnă parcă te-ar scoate din orbite.

Afara este frig,

Colindele se aud,

Totul e primenit și e mare chiuit.

Copiii sunt zglobii,

Lumințe mii și mii,

Se aude un sunet zgomotos:

E Moș Crăciun, vine voios.

Așa că, iată, iarna a venit,

Cu sufletul împodobit,

Vă urez un Crăciun nemaipomenit!

Când mă uit eu pe fereastră,

Privesc frumosul peisaj

Luna-ncepe să-mi vorbească,

Și eu parcă te văd iar.

Stele mii și licurici,

În ele mereu mă pierd

Și te simt din nou aici.

Cu greierii încep să vorbesc

Despre cât de drag îmi ești,

Iar când iarși mă opresc

Văd cât de tare îi uimesc.

Tu mi-ești luna de pe cer,

Unica lumină călăuzitoare,

Te iubesc și cam disper,

Asta nu e de rău, oare?

Dragă Moș Crăciun

Uite ce îți scriu eu acum,

Nu vreau dulciuri, jucării,

Vreau cu toți mai bun să fii.

La copii nevoiași,

Să le aduci pași mai voioași,

Gânduri bune mii și mii,

Să avem copii zglobii.

Și să zburde-n lung și-n lat,

Dă-le tot ce au visat.

Bucurie, sănătate,

Cărțicele, ciocolate,

Părinți buni și iubitori,

Dă-le îndată, tu când zbori.

La începutul verii,

Erau doar amintiri care mă chinuiau,

Din cauza cărora credeam că voi ajunge să scriu versuri

Care mă bântuiau.

Însă acest anotimp a ajuns să-mi aducă și mângâiere, nu doar tăiere,

Cum spuneam în versurile mele.

Uneori, în momentul neașteptat,

Apare persoana despre care doar visai să fii dat.

La început, nu credeam că va fi nimic.

Doar două zile de festival

Și ne vom comporta ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

Am ajuns acasă, cu o bucurie greu de oprit,

Deși n-am știut dacă persoana aceea voia ceva

Sau era doar în capul meu de copil trăznit.

Totuși, nu a fost așa.

La două zile după aceea a venit,

Iar atunci bucuria mea a fost de neclintit.

Și cu timpul

Am ajuns să simt pentru persoana aceea

Niște lucruri greu de explicat,

Însă el nici acum seama nu și-a dat.

Însă îl înțeleg și este normal.

Le are pe ale lui, eu pe ale mele,

Însă teama că nu vom mai vorbi

Îmi trece prin vene.

E o persoană foarte importantă pentru mine

Și doar la o simplă ceartă îmi fac gânduri extreme,

De care nu am cum a nu mă teme.

Îl iubesc și mă iubește,

Însă asta nu mereu biruiește.

De la certurile banale pe care le avem,

Se va sătura un pic câte un pic,

Iar între noi nu va mai fi nimic.

Însă țin foarte mult la el

Și sper ca atunci să-mi rămână măcar un simplu amic.

Deoarece nu voi accepta în sinea mea

Să nu vorbim măcar un pic.

Aș dori ca să poată să fie eu, măcar pentru un timp mic,

Poate așa își va da seama că ceea ce simt eu pentru el

Nu sunt doar vorbe spuse

Și că la ceea ce crede el că țin eu

Să vadă că pentru mine e un nimic.

Tot ce îmi doresc e să fie fericit,

Iar când îl văd sau îi aud vocea,

Ceea ce simt nu prea știu cum să explic.

Deși mă comport ciudat,

Iar el crede că îmi caut motive pentru ca între noi totul să se fi oprit,

Pentru mine acesta este un gând cumplit

Și e ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit,

Deoarece ce simt eu și văd eu în el,

Chiar și lui i-ar fi greu de văzut și simțit.

Ce simt eu pentru el e ceva neexplicit.

Ce se întâmplă acum e necunoscut,

Ceva prin care eu nu cred că am mai trecut.

E prima persoană pe care o iubesc cu adevărat,

Ceva de neimaginat.

Când îl văd și îl aud, simt bucurie,

Ce simt acum e o magie.

Ore în șir noi am vorbit,

Însă niciodată nu m-am plictisit.

Îl voi iubi mereu necondiționat,

Iar felul în care țin la el e greu de explicat.

Ce-i drept, în mintea mea totul e complicat.

De fiecare dată când îl luam în brațe,

Simțeam cum timpul fuge ca o răgace.

Prima dată nu am crezut că va fi ceva,

Însă se pare că nu a fost așa;

Idiotul a apărut „în fața mea”

În momentul în care nu credeam că voi ține la cineva,

Iar acum, pentru mine, a devenit

Tot ce cândva doar m-aș fi gândit

Știind că viața nu e nesfârșită

Închid în clipă infinitul,

Privesc spre cer-sunt fericita,

Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.

Dar suflete se sting,

Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..

O,vei apune-al vieții noastre soare?

Cu-atat mai mult eu te iubesc.

Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate

Precum un clopot,târziu în noapte..

Ma-ntorc la clipa de acum,

Doamne,as inchide-o-n vesnicie

Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,

Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,

Cu+al marii fascinant albastru,cu  frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.

E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:

O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..

De-aceea iubesc fiece răsărit

Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.

Zâmbesc,și plâng...înca exist...

A song that made sense many years after 🖤

Vino să ne-alintăm domol,

Cât timp furtuna nu-i pornită

Și să ne creăm un simbol

Al nostru, fără țintă.

Dintr-o mică arzătură 

Tu ai făgăduit isteț,

Ne-ai compus o legătură

Să ne iubim fără dispreț.

În minte-mi vin destule, 

Dar nu știu cum să-ți grăiesc

Nu ai vrea noi să fim nesătule

Căci la infinit cu tine vreau să trăiesc? 

Un pic mai dă-mi să pot să-ți zic

Cât te iubesc, cât îmi aparții, 

Dacă vrei să afli un secret mic

Ieși din vis și fi-mi melodia sorții.

versuri-

aduse de fulger,

lipite-s cu pulbere aurie de stele;

ceașca kintsugi 

păstrează pentru eternitate

respirația caldă a poemului.

ți-o dăruiesc, drag prieten;

în asprimea zilei provocatoare,

să-ți aline tristețea!

inteligența e amanetată;

comoditatea,

nepăsarea,

lașitatea,

tradarea-cu multiplele ei fețe  multicolore,

toate-s forme geometrice

la colierul unei zilele insipide.

monadele-s aruncate-n adâncul fântânii,

găleata-i spartă,

 iar copiii desenează pe caldarâm

un soare palid,

fără raze.

1.ASTĂZI CINE ȚI-E APROAPE,
MÂINE TE HULEȘTE, FRATE.
AZI PE UMĂRUL TĂU PLÂNGE,
MÂINE SUFLETUL ȚI-L FRÂNGE.

2.AZI ÎI EȘTI PRIETEN BUN,
MÂINE UN DUȘMAN, CREDUL.
ASTĂZI ÎMPĂRȚIȚI NIMIC,
MÂINE ȚI-A DAT ÎNZECIT.

3.ASTĂZI ÎȚI PUPĂ OBRAZUL,
MÂINE ÎȚI SPUNE NECAZUL.
ASTĂZI ȚI-AR DA VIAȚA SA,
MÂINE, POATE ALTCUIVA.

4. PE PĂMÂNT CÂT MAI TRĂIEȘTI
PRIETENI SĂ NU-ȚI DOREȘTI.
FII TU OM CU FRUNTEA SUS,
NU FI IUDA CU IISUS.