Cât de mult?

În vârtejul unei iubiri pierdute,
Ai fost lângă mine, mereu tăcută.
Când inimile s-au spart, lacrimi s-au vărsat,
Tu ai adus lumina, ai risipit ce m-a apăsat.

Pe cărări încâlcite de nopți amare,
M-ai ghidat spre priveliști mai clare.
Nu mai sunt pierdut în ceața umbrei,
Cu fiecare cuvânt, fricile mi le-ai luat.

Prietenia ta, pură, un far strălucitor,
Prin zile întunecate și nopți fără sfârșit.
În tine am găsit un țărm statornic,
O legătură pe care timpul nu o va ignora.

Odată iubirea s-a pierdut, dar am găsit mai mult,
O prietenă ce a pășit prin fiecare ușă.
În râsul împărtășit și lacrimile tăcute,
Ai fost lângă mine prin toate aceste ani.

Acum, pe măsură ce viitorul se apropie,

Îl înfrunt fără teamă.
Căci în inima mea, țin atât de adevărat,
Darul prieteniei găsite în tine.

Groparul coboară cu pasul tăcut,

Sub cerul cărunt, sub norii de lut.

El nu se grăbește, el știe prea bine

Că tot ce-i sub soare ajunge la sine.

Cu hârlețul lui vechi și palmele reci,

Deschide pământul, dar nu-l face să pleci.

Nu-i mâhnit, nu-i ursuz, nu-i un om fără viață,

Ci doar un artist cu lopata în brață.

El sapă tăceri, dar nu sapă uitare,

Căci morții sunt vii în a celor chemare.

Și-aude povești în țărână lăsate,

În vântul ce plânge, în ploi ne-mpăcate.

El n-are ceasornic, căci timpul e mut,

Pentru el nu există „prea mult” sau „prea scurt”.

Căci morții se-ntorc în pământ ca o șoaptă,

Iar viii îi poartă în inimi, o viață.

Și poate, cândva, când stelele-or stinge

Și trupul lui va fi doar humă și sânge,

Alt gropar va veni, cu hârlețul în spate,

Și-l va pune sub cer, să viseze departe.

Ți-aș scrie pe tâmplă, cu cerneală tăcută,
Că te port în gânduri, ca-ntr-o rugă mută.
Că te-am pus pe inimă, loc de icoană,
De când ai zâmbit, și m-a durut toamnă.

Mi-ești dor deși ești, mi-ești drag deși ești,
Cum ești numai tu în toate poveștile mele firești.
Mi-e gândul o horă, și-n mijloc ești tu,
În rochie albă, cu pasul tăcut, dar curat ca un „nu”.

N-am cânt să-ți dau, nici flori n-am în mână,
Dar ți-aș da o viață, legată de-a ta cu sârmă bătrână,
Să nu se desfacă, să nu se-ncovoaie,
Să fim noi doi duminică-ntr-o gară de la țară.

Și dacă n-ai spus „te iubesc” niciodată,
Să nu te grăbești, să nu fii supusă vreodată.
Că eu te iubesc, și-n așteptarea mea caldă,
Te cresc în cuvinte, ca-ntr-o fântână adâncă și dalbă.

Un pahar și încă trei,
Vinu-i zeu, păcat de-ai mei!

Visinata e un vis,
Pân’ mă culc sub paraclis.

Vinul curge, gându-i clar:
Hai să dorm și pe trotuar!

Beau un pic, mă țin pe drum,
Beau mai mult, sărut un prun.

Beau un vin, mă simt artist,
Mâine sunt doar alcoolist.

Te-am iubit cu legi greșite,
Ca un pământ fără hotar,
Crezând că tot ce cade-n mine
Va rămâne stelar.

Dar tu erai din altă orbită,
Mai rece, mai ușor de dus,
Iar dragostea mea infinită
Te-a tras prea mult… și te-a apus.

Acum mă-nvârt în jurul unei
Absențe care doare blând,
Și-n fiecare noapte-apune
Ce n-a putut fi pe pământ.

Nu te mai caut prin galaxii,
Nici nu mai cer eternități,
Mi-ajunge că prin veacuri vii
Ca o lumină fără vieți.

Căci unele iubiri rămân
Nu ca început sau sfârșit,
Ci ca o lege fără nume
Ce ne-a unit… și ne-a pierit.

Reia-mi al nemuririi nimb
Și stresul din privire,
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de dormire.

​Nu-mi da Ion, acel țăran
Banal, fixat pe glie,
Ce-a luat pământ, dar n-avea plan
Și-a dat în prostie.

​Nici pe Ghiță la Moară,
Plictisitor și previzibil,
Ce-a ars cârciuma-ntr-o seară
Într-un mod cam penibil.

​Ia-l pe Harap, e de copii,
Ce caută-n programa de liceu?
Cu spânul și cu drăcii,
Mă simt bătut de soartă greu.

​Mă simt ca-n Plumb, sunt un sicriu,
Bacovia-i starea mea de spirit,
Iar un Testament aș vrea să scriu,
Că simt cum dau de finish.

​Nu vreau Războiul lui Ștefan,
Că m-a înșelat și pe mine viața,
Iar de Iran se-aude-n plan,
Mi s-a tăiat și greața.

​Doar pe Otilia o mai țin,
Că-s Costache cel jefuit de timp,
De fericire am puțin,
Banii sunt singurul nimb.

​Corola e o aberație clară,
Tortură la optsprezece ani,
O metafizică amară
Pusă pe cap de niște titani.

​Iar Riga Crypto? Hai să fim serioși,
E un Luceafăr făcut pe ciuperci,
Droguri și rege de mușchi bărbos,
Barbu, pe ce drumuri ne mai cerci?

​Baltagul e un western, e noir,
Singura chestie faină-n catalog,
Vitoria-i detectiv, are har,
E singura cu care-aș vrea dialog.

​Moromeții? Bârfă de moși,
S-au strâns bețivii la poartă,
Iar în O Scrisoare, niște fricoși
Pierd subiectul și ne dau soartă.

​Leoaica e singura bunăciune,
Nichita măcar a avut stil,
Dar Iona e o altă lume,
Schizo-n burtă, un biet exil.

​Deci reia-mi nimbul, fă-mă om,
Că simularea m-a stors de vlagă,
Vreau doar liniște, vreau un somn,
Și nota șase să-mi fie dragă!

Trăind în cercul vostru strâmt,
Materia mă trece,
Căci eu în simulare mă simt
Un picat... și rece.

Prin lume pribegeam

Dar nimic nu mai gaseam...

Eram ca o oaie ratacitoare

Care umbla prin noroi si ploaie

Din departare,Isuse alergai

Cu speranta  ca ma gaseai

Dar m-ai gasit

Si m-ai curatit

M-ai primit in templul Tau

Ca sa slavesc Preasfant Numele Sau

Prin lume pribegeam

Nu era bun planul pe care-l aveam

Prin Isus viata am gasit

Cugetul mi-a fost curatit

Datorita jertfei Sale

Cant cu dragoste Osanale

Zi de zi la El ma gandesc

Si,oare cum sa-l mai slavesc?

Iubirea Sa cea mare

Pe Golgota rasare

M-ai iubit

Cu toate ca radeam de Tine in mod subtil

Te uitai la mine cu dragoste

Eu sarcasme arzatoare

Acum prin mine Ai lucrat

Si mai nou ca niciodata m-ai transformat !

dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră

n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede

probabil că o fac instinctiv

ca floarea soarelui

o fi și din cauza ferestrelor înalte

care îmbrățșează aproape erotic lumina

o fi și din cauza umbrei

a mușchilor de pe stâncile sufletului

a gheizerelor dispărute

.

e greu de spus

.

uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic

scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții

și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord

care-și dau sufletele întunericului

.

de nicăieri apar corbii

coioții

urșii polari

atrași de duhoarea liniștii

.

în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți

prin care fluieră vântul

.

destul de trist

.

nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas

într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi

dacă mă-ntrebi

.

dar nu-i imposibil

.

astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri

toți lupii din lume

și n-am putut să-mi opresc lacrimile

din calea inimii…

mi-a fost imposibil să plec

să-mi  fiu mie însumi

fiecare părticică din sufletul meu

aparține norilor de pe cer

prezenți în toate dimineților mele

răscolite de gânduri

pădurii de brad

cu mirosul ei inconfundabil de cetină

și rășină care ți se lipește de dinți

izvorului tainic

tremurat de inimile peștilor rătăciți

printre lespezi

vântului călător

bunicul îmi spusese cândva

să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni

fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul

spre tine

și să cuceresc Roma

ca Iulius Cezar

nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur

bătrânului Charon

la granița dintre spațiu și timp…

Ma simt pierdut,ca frunza n vant,

Cu suflet trist si chip carunt.

Durerea musca adanc in piept,

Tradarea-i rana de n-o iert!

Ma simt pierdut,in zi si noapte,

Oriunde-as merge, aud soapte.

Tradarea doare,ca un cutit…

In spate infipt, uitat si-n vechit.

Mă simt pierdut, fără alinare,

Inima-mi plânge, fără iertare.

Iubirea,o masca,minciuni ce s aprind,

Azi nu mai cred si nici nu pretind.

Intr-o lume rece, durerea apare,

Ma simt pierdut,fara vreo salvare,

Rabdarea da timp,si timplul schimbare,

Dar fara respect n ai nici o valoare.

Dimineața am citit o carte 

și-am băut un ceai, 

Mi-am pus în vază trandafiri și margarete, 

Mă lovise ușor dorul-n din spate,

Înecând în sec "Nu,nu am regrete" 

Deși voiam să îl întreb " Din a ta iubire pentru mine mai ai"? 

N-am făcut-o știam deja răspunsul!

E luna August

Dar fara tine,zilele n-au gust

Ma delectez de trecut

Si ma gandesc,stand mut

E luna August

Dar fara tine,amintirile n-au gust

Pentru mine e deja toamna

A intelepciunii doamna

Afara ploua

Mi se rupe inima-n opt ba chiar doua

Afara e August

Dar parca nimic nu mai are gust

Scriu,citesc

La mine ma gandesc

Chiar daca ploua

Am iesit afara totusi,e luna noua

Am zis : ,, Fato iesi afara,fa ce-ti place,

Oricum tuturor ploaia le displace

Fi tu diferita

Intr-o lume ratacita''

E din nou August

Dar fara tine,zilele n-au gust

E din nou August

Dar doar strugurii bunicii au gust

Frunze uscate

De vant maturate

E din nou August

Cu noua mea persoana,TOTUL are GUST.