Asimetrii

ecoul  trecerii timpului

 

ricoșează asimetric din oameni  în lucruri

 

și invers

în funcție de distanță

nimeni nu scapă

e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase

în plex

sau ca un pas apăsat peste inimă

în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat

dintr-o piatră

câte un răget de cerb încolțit

într-o lume cu reacții în lanț

și ecouri

contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme

și repaus

n-ai nicio șansă

.

numai acel impuls mesianic

imprimat la naștere

ne mai ține în viață

după aceea ricoșăm haotic

dintr-un ecou în altul

la început

apoi din ce în ce mai slab

goliți de sunete

fără nicio explicație…

.

filozoful o să spună agnostic

că ecoul se sustrage cunoașterii noastre

ca Dumnezeu

științific pare o aberație

ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu

și ecoul să se spargă în ceruri

.

Big Ben-ul  bate în Turnul Londrei

ora exactă

când timpul ajunge la fix

ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot

asimetric

la o secundă distanță

în alt timp…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Asimetrii

Data postării: 6 mai 2019

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 2327

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Variabile

să-ți pui viața într-o ecuație
cu o necunoscută
înseamnă să admiți ceva ipotetic
denumit x
în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute
de la 0 la infinit
din care alegi o valoare oarecare
și-ncerci să determini toate soluțiile posibile
până ajungi la o relație de egalitate
0=0
(care nu este o soluție!)
dacă înlocuiești x-ul cu altceva
cu Dumnezeu
notat cu a
după ce faci toate calculele necesare
și suficiente
descoperi că 0=a
aceeași relație inacceptabilă
fără 1 real ecuația nu are sens
și-atunci ori înlocuiești valoarea lui x
cu + infinit
ori cu + 100 ml de votcă…

Mai mult...

Reverberații

visăm întruna să ne desprindem cumva
de Pământ
urcând sau așteptând să ne crească aripi
la început păsările au fost îngeri
nu puteau fi doar păsări
și atât
de ce-ai crea o pasăre
mă întreb
sigur păsările au fost și plante și flori înainte de-a fi îngeri
pasărea rămâne indiscutabil o taină a Genezei
un mister
Dumnezeu s-a gândit la păsări și pești în ziua a cincea
în ziua a șasea la restul animalelor și la om
ne desparte, iubito, doar o singură zi de zbor înapoi
spre-a ne întrupa în păsări
azi Dumnezeu ne așteaptă la o cafea printre stele
să-ți pui neapărat rochia cea neagră cu cristale Swarovski
și cu mărgele…

Mai mult...

Rezonanțe

 în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine

cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,

mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul

cu o seară-nainte,

Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui  urs ,

Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,

Ursele,

Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,

bunicul  nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,

el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,

Hyadele în  forma de V,care se văd  în lunile ploiase de noiemmbrie

și mai, Ploioasele,

mai puține decât cloșca și puii bunicului,

Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,

aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat  strălucitor,

Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,

Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,

Soarta, celălalt triunghi, al iernii,

Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,

bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,

Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,

Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,

dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda

unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână

dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…

Mai mult...

Exuberanță

nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture
dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc
sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii
în ceva atât de mic și neînsemnat
dar nu te întreb
așa cum zbori în lumina aceasta difuză
desenată de stele
pari și femeie și fluture
rochia ta indigo se unduiește fluid
sub răsuflarea sfioasă a vântului
din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi
într-o vâltoare caleidoscopică de culori
și iarăși nu știu care dintre voi risipește cuvinte de dragoste
care zâmbește dimineața soarelui
care mângâie petalele pline de rouă ale trandafirilor
există atâta exces de frumusețe în voi
încât și cerul izbucnește în lacrimi ...

Mai mult...

Starea de veghe

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

Mai mult...

Sictir*

Mi-e tot mai frică să ies din casă

și nici nu știu dacă mai merită...

vechea butadă nu mai e de actualitate,

e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,

acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,

din senin,

mitocanul frustrat,

(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)

nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului

decât prin suprimarea fizică a acestuia,

întorcându-se la Darwin,

adevărul prin exhibarea minciunii,

adică pe dos,

în jos,

la nivelul său ontologic,

statul de drept e pe cale de disoluție,

nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,

nimeni nu mai respectă pe nimeni,

trăim în direct coșmarul acesta,

exacerbat inutil,

onompatopeic,

doar pentru reting,

mai multă mizerie omenească,

cameleonism,

decât în Justiție

nu găsești nicăieri,

Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,

cimitirile sunt pline de martiri inocenți

iar voi vorbiți despre independența Justiției,

sictir!

 

*Dex -  SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Et in Arcadia ego

iubito

am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță

fiecare virgulă cu câte o pasăre liră

în locul punctului am să pun câte o buburuză

și pentru că am multe semne de întrebare

de mirare

de încântare

am să așez în dreptul lor câte-o mierlă

acolo unde se aude cântecul de singurătate al mierlei

sunt șanse să apară iubirea

fiindcă scrisoarea aceasta pe care ți-o scriu

înmuind penița în călimara inimii

nu-i despre păsări

nici despre cuvinte

este o scrisoare despre dragoste

sigur îți mai amintești penele albe

de  pe Dealul Pântecului

(deasupra căruia nu zburau niciodată păsări!)

bunica ne spuneau că erau pene lăsate

de îngerii răzvrătiți ai Apocalipsei

reîntrupați în mesteceni

iar noi

copii fără minte

sorbeam cu paiul

seva din tulpinile lor albe ca neaua

sperând pe ascuns

să ne adunăm într-un suflet

(când vom mai crește!)

apoi să scoatem toți îngerii căzuți din mesteceni

spre țărmul luminos al dragostei...

Mai mult...

Spaime

lângă mine s-a așezat o vrabie

jumătate neagră

jumătate galbenă

tremuram amândoi pe aceeași ramură

împărțind  întunericul

ea își aranja cu un fel de pedanterie

meditativă  

 penele

răscolite de crivăț

eu îmi frecam în neștire palmele

pentru întâia oara se întâmpla

să se întâlnească la un loc

un om și o pasăre

mă gândeam

într-un dialog al surzilor

ea cu sunetele ei intraductibile

eu cu verbele mele pline de ifose

în timp ce sub picioarele noastre

auzeam crăpând pietrele

Doamne

m-am pierdut în iarna aceasta

ascuțită ca un tăiș de sabie

printre miliarde de fulgi de zăpadă

inexorabil

unde ești femeie frumoasă cu ochii albaștri

să alungi din calea mea lupii

să-mi deschizi un drum de lumină

și liniște

care să treacă prin mijlocul inimii tale

unde să lași un loc și pentru o pasăre…

Mai mult...

Iluzie

Încântatoare liniște, ce seara, ea domnește
Picături rarefiate, mă ţin treaz şi mă inspiră
Misticul lunii, negreşit, printre nori se iveşte
Un vânt rece, trece, ce-un vuiet însoţeşte peisajul și-l admiră...

Timp în plus vreau, să remarc ce privesc
Să las de-ndată totul, mintea să mi-o desluşesc
Prin cuvinte să exprim mister şi dramă 
Lacrimi de-aş avea, cu ploaia contopite,
Sentimente nedorite, şterse cu-o năframă

Călător în timp şi noapte detaliile ce pot să le privesc 
O ambianţă sumbră, zgomote ciudate ce simt că mă urmăresc
Să-nţeleg să mă-nţeleg, eu sunt dornic, dar n-aş vrea
M-ar distruge singurătatea, dacă nu mi-ar şi plăcea

Încă o seară se duce…
Un an nou va urma,
Schimbări majore se vor produce
Dar nimic schimbat, în inima mea…
Mai mult...

Primeste viata-n dar!

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

 

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

 

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

 

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!

Mai mult...

Decade ..(re) (II)

Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?

De false judecăți corecte 

Crescute-n ani de critici, de suspin

De mari orgolii ce revin

Şi iarăsi.. tot revin

 

Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate

Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate

Eşti frate geamăn cu Orgoliul

Şi el şi tu, aievea judecați

Ca fiind superiori şi veşnici

Dar veşnic asprii, neînduplecați

Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori

Şi totuşi ..judecați!

 

Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc

Nu poate potoli asemenea potop

Potop de sete de dreptate,

Potop de ruginite creiere deşarte

De ură, de mândrie, de umilință vie

Ce te aduc să simți, să spui, 

Să crezi cu patos, cu tărie

Că viaţa e doar parte din Mândrie

 

Deşi eşti ființă unică şi încă vie

Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie

În zece ani de lupte de dreptate

De compromisuri limită, forţate

Ajuns-ai să le spui pe toate

Cuvinte aspre şi grețoase

 

De-ar fi mai blânde ale tale

Limbă de foc, inimă de taur

De-ai şti că tot şi toate ce le judeci

Au şi din gena ta o parte

Poate ai fi mai iubitoare

Aşa cum spui că eşti de fapt

Aşa cum le pretinzi pe toate

 

De cauți mereu vină

De critici în surdină

De poveşteşti adesea tuturor

Că tu eşti doar lumină

Iar eu adesea întuneric copt

De crezi că astfel sunt de vină

Cum vrei să nască un nou nou

Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?

 

Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul 

De tot repeți aceeaşi strofă

Ți doar să-mi spui că eu,

Sunt tot acelaşi negru vis, 

Sunt tot acelaşi om - neomul

 

Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania

 

Mai mult...

Iartă-mă,

Iartă-mă, căci am greșit.

Ajută-mă, căci m-am prăbușit.

De roată vieții am fugit

și iată-mă amăgit, frânt și obosit.

Ascultă-mă, căci eu nu mai pot.

Ridică-mă, căci cânt melodios.

Atinge-mă, simte răcoarea.

Caută-mă, și vezi culoarea.

Ia-mă și du-mă departe,

Strigă, căci încerc să-ți fiu aproape. 

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍