Visul american

trezirea de dimineață mă uimește în fiecare zi

 

e ca și când aș coborî dintr-un  accelerat de mare viteză

 

și aș urcă într-un tren regio

care oprește exasperant în toate stațiile

amintindu-mi că sunt doar un biet navetist

rătăcit între un vis voluptos

și o slujbă searbădă

tot mai nesigură

nici mâine nu voi găsi probabil filonul de aur curat

în galeriile morții                                   

mă gândesc

iar Statul va închide și puținele mine din Apuseni

și Borșa

va denunța toate contractele de muncă silnică

ajutoarele sociale și de înmormântare

fără nicio strângere de inimă

oho

deja e prea mult

perorează șeful de șantier

am ajuns la fundul sacului

oare de ce admirăm cu toții America

visul american

și de ce nu ne asumăm propriile visuri

(ca stăpâni absoluți ai vieților noastre!)

așteptând să ne tot bântuiască alții…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Visul american

Date of posting: 31 января 2019

Timp de citire: ~2 min.

Views: 2276

Log in and comment!

Other poems by the author

Impresii

ți-aș spune că lacrima ta e tulbure

 

ca vinul nelimpezit

 

dar m-ai privi pe deasupra

impersonal

imprecis

de unde și până unde să-mi dau eu cu părerea

cu ochii mei imobili și sticloși de pește încremenit în undiță

că ar exista un motiv

și n-ar fi decât o furtună într-n pahar de apă

nespălat

unde ai mai văzut tu o femeie să lăcrimeze tulbure

ți-aș spune că tocmai am văzut asta în ochii tăi umezi

la trecerea gândului prin dreptul inimii

în general  îmi place să cred în ceea ce văd

auzul presupune și alte variabile complicate

precum tichia de mărgăritar

la circ pierzi dimensiunea ludică a existenței

sau nu

habar n-am

până la urmă nu contează decât trecerea ireversibilă a timpului

căderea prăpăstioasă a lacrimii

.

e clar că spusele mele n-au temei dialectic

iar obiecțiile tale par simple bășici de săpun metafizic

adevărul e undeva între cadavrele însângerate ale minților noastre

niciodată nu poți ține în lanțuri o lacrimă

și să pretinzi că e un cusur al sufletului

chiar și orbii plâng uneori

dar  nu-și văd lacrimile

ți-aș mai spune doar că nu eu sunt vinovat de imperfecțiunile ființei umane

și că omul ar trebui să trăiască în armonie cu toate defectele lumii…

More ...

Tabieturi

omuleţi verzi (împiedicaţi, neînvăţaţi să mearagă!)
se strecuraseră aseară târziu la mine-n pat
şi până să-mi dau seama mă-ntinseră pe-o targă
iar unul se-apucase de tăiat.


priveam de sus (parcă aveam vedenii!)
cum îmi scoteau afară totul şi m-aruncau la lei
cum îmi puneau în locul celor scoase alte drăcovenii
și cum în loc de sânge îmi perfuzau ulei.

într-un sfârşit m-au adunat în fostele tipare
(în cele-n care fusesem-nainte să adorm)
doar că de-atunci dau fuga tot mai des în Ursa Mare
şi nu-mi mai beau cafeaua decât în Capricorn

More ...

Clopote

Hemingway se înreabă retoric și-acum

„pentru cine bat clopotele!”

 

ne întrebăm și noi

din când în când

fiecare în dreptul nostru

n-am înțeles însă niciodată de ce scatii

își iau speriați zborul din  turla bisericii

.

și de ce aerul plesnește ca o bucată de sticlă

.

cine se teme de bocetul clopotului

care se sparge în urechile surde ale timpului

.

răspunsul e ca un sloi de gheață

în mijlocul oceanului arctic

.

un moment de reculegere

.

nu am o reprezentare exactă a morții

dar asta ne amintesc clopotele

și-oricât de puternici am fi

nu putem să ne astupăm cu toții urechile

să ne ferecăm sufletele

ca să oprim ecoul lugubru al bronzului

.

și-atunci ne zăvorâm în noi înșine

printre spaimele noastre ancestrale

păstrând în amintirea femeilor sacrificate pe altarele bărbaților morți

.

un moment de reculegere

.

din întunericul cel mai negru al minții

ne împresoară vânătorii de capete

canibalii

vikingii

aztecii

întreaga cohortă a morții

ne ajunge din urmă blestemul sângelui

țipetele disperate a celor rămași fără inimi

rânjetul sadic al zeilor

iar noi

ultimele vlăstare ale umanității

ridicăm din umeri într-un simulacru de părere de rău

.

un moment de reculegere

More ...

Bilanț existențial

pe-o coloană se trec iubirile

pe alta coloană

despărțirile

alături de ele trebuie să evidențiezi cheltuielile

investițiile neregăsite în încredere

în dragoste

provizioanele

diferența dintre primele și ultimile

reprezintă profitul

pierderea

cu ce rămâi sau pierzi

dacă tragi o linie

dacă nu

se poate și altfel

să reportezi totul

profitul să-l reinvestești în iluzii

pierderea s-o deduci pe parcurs

din adaos

Anul Nou este întodeauna un prilej de speranță

doar cei cu inimi de piatră nu înțeleg

această contabilitate a vieții

care te scoate dator

numai după ce îți scade toate eșecurile

materiale consumabile

mijloacele fixe

obiectele de inventar

din impozitul pe exercițiului fiscal

încheiat

și-ți reține doar sufletul...

More ...

indiferență

de obicei, trăiesc fără ochii pe ceas

mă mulțumesc să privesc din când în când Soarele

am împărțit cerul în două

încercând să despart diminețile de amezi și de nopți

de constelații

să-mi fac o idee despre timp

în rest n-am nicio legătură cu acesta

el își vede de drumul său fără întoarcere

eu de al meu

cu suișuri și coborâșuri

sunt prea ocupat să-mi aliniez inima după Steaua Polară

sau după ceasul astronomic de la Strasbourg

mi-e greu să mă alinniez și cu mine însumi uneori

cu piramida lui Keops și Eversetul

care-și bat joc în neclintirea lor milenară

de timp

de ce mi-ar păsa mie

oglinda așezată între mine și lume

e spartă demult

atunci am abolit pentru totdeauna dictatura odioasă a ochiului

îmbrățișând democrația inimii

care mă ajută să-mi simt viața

nu s-o măsor

să-mi păstrez nealterat curajul de a trăi

până la capăt

ca un fluture care își trăiește fericit viața

într-o singură zi…

More ...

Cristal

te văd așezându-ți pașii ca un acrobat

 

care merge pe sârmă

 

mi-a plăcut dintotdeauna mersul tău

dar nu ți-am spus până acum

de teamă să nu destram vraja

sunt multe lucruri pe care nu ți le-am spus

din același motiv

n-am vrut să-ți trăiești viața prin ochii mei labili

și extatici

să dau frâu liber ispitei

inimii

acum înțeleg de ce Ulise a cerut să fie legat de catarg

în dreptul insulei Eea

unde locuia Circe…

More ...

Poems in the same category

LUMEA TACE

Sunt trei forțe mari în lume

Gândirea ,speranța   și cutezanța ,

Cele trei s-au întânlit

Și  în cor au hotărât :

 

Pentru noi nu sunt hotare.

Putem cutreera  pământul

Precum ploaia ,precum vântul

Fără pașaport  sau viză .

 

Dacă avem așa putere,

Să le dăm și altora

Să se bucure  de ea !

Tocmai ,cred că a venit vremea.

 

Apele-s învolburate

Mulți scrâșnesc din dinții ,

Lumea tace suferindă

De s-ar vedea în oglindă?...

More ...

Femeia Universului meu #ingerulmeu

Cîte copile pot viețui în tine femeie de înger? Cîte copile se ascund și se joacă în tine femeie? Una zurlie, plină de viață, mereu pentru șotii? O zbenguită și-o săltăreață, crescută din Soare? O apă vie, mereu într-un zumzet, mereu o cîntare? E o copila ce-o poți vedea mereu, ea e copila de suprafață. E stîlpul de reazem, e Marele Zid Chinezesc. E copila de Foc dar și rîul de gheață, de nu întelegi al ei joc. Și am mai văzut o copilă, ce mereu se ascunde, privind din depărtare, cu ochii mari și plini, și vocea suavă. O pot găsi, ferită de toți, în adîncuri – copila ce-a tristă, mereu temătoare, înconjurată de gînduri. De te încumeți și de ai răbdare o vei găsi în pădurea deasă și neumblată, ghemuită pe prispa unei căsuțe micuțe, de poveste, mereu cu o floare în mînă. Lumina-i din chip și scînteia ce-o poartă-n priviri e ca o mireasmă virgină de grădini, în care vei putea găsi Curcubeul în Flori și blîndețile din diminețile de Vară. E sufletul de Albă ca Zăpada, dar fără pitici, înconjurată mereu de fluturi si micile vietăți ce vin să îi asculte cîntarea. Dar și învăluită în luptele de întrebări, din cele mai mici, pîn’ la Ceruri, ce admiră cu ochii închiși parfumul adus de-acea mică floare dăruită de Soare ce o ține gingaș. Nu știu cînd ea mi-a venit, ce poartă a deschis în sufletul meu. Sau poate a fost pe ușa din spate. Sau poate a fost acolo mereu. E o copilă plină de vise cu chipul de Înger ce poartă în ochi sclipiri și mistere. Ea e Universul ce strigă să-l afli, să îl asculți, să-ți dai a ta viață pentru o clipă de mînă în mînă, plimbări în tăcere, în ascultare a poveștilor ei, pășind ușor și cu răbdare prin Ceață. Ea e copila ce mereu e o șoaptă de vînt, culoarea din Stele și versul tăcut al poveștilor spuse în tîrziul din Noapte. E ea cea profundă, adevărată, în rochia stropită-n mănunchi de culori și simțuri, și iubirea în taină, ce iubește de-odată. Și-apoi am vazut și acea copilă ce mereu, într-o fugă, neobosit alergînd între una și alta, sperînd ca, într-o zi, emoția ce-i curge vulcanic să cucerească tot Cerul în cîntecul ei de harpă. Cu aripile întinse, cu chipul în Lumină, se roagă. E ruga ei mută dar plină de doine, cu speranță în tot ce o-nconjoară și tot ce iubește. Ea e copila născută-n Divin ce, fără să ceară, așteaptă o-mbrățișare. Ea e tot ce simți în serenade, căldura ce o aștepti pe înserat să îți vină, prin poarta din dos, pe ușa din stradă, la geamul ascuns dintr-o baladă – îngerul meu, vibrația zborului, răcoarea dimineților mele de Vară.

 

Pentru tine #ingerulmeu

More ...

Oh, frumusețe trecătoare!...

Frumuseţe, frumuseţe,

Unde te grãbeşti,

De nu vrei, sub nici o formã,

Sã mai zãboveşti?

 

Ţi-ai luat hainele, podoabe,

Şi-ai ieşit din sat,

Ca şi când, pe toţi, deodatã,

Te-ai fi supãrat.

 

De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place

Pasul lor încet;

Şi-ţi îndrepţi privirea numai

Cãtre tineret.

 

Frumuseţe, frumuseţe,

Spune-mi: de ce pleci?

De ce-mi spui cã-n calea noastrã

Nu mai ieşi în veci?

 

Cumva... noi... pãrinţii noştri,

Ţi-am greşit ceva?

Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,

Sau vreo vorbã rea?

 

Cum de laşi plugul sã tragã

Brazde, pe ogor,

Când ştii bine cã te-adorã

Orice muritor!?

 

Frumuseţe, frumuseţe,

Mai rãmâi la noi,

Pânã nu vin norii sumbri

Vânt şi frig şi ploi!

 

Sã mai stai, sã mai întârzii,

Tare te-aş ruga!

Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese

Nici de ruga mea...

More ...

stihuri diamantine //3

ploaie

răcoroasă primenitoare

hrănind întărind însuflețind

rădăcinile vieții de pretutindeni-

mângâind desfătând bucurând

melancolicul singuraticul

suflet

More ...

Insomnii

În miez de noapte, cerul e mut,

Stelele parcă de vise-au căzut.

Raul veghează sub umbrele reci,

Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.

 

Pe geam se strecoară lumini de argint,

Dar somnul lipsește, pierdut în alint.

Pleoapele grele refuză să cadă,

Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.

 

Ce vise ascunde acest infinit?

Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?

Raul se zbate, prizonier în chemări,

În noaptea ce pare fără hotare mari.

 

Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,

Doar dorul de pace în suflet lucesc.

Pe marginea timpului, stă nemișcat,

Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.

 

Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,

Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.

Raul zâmbește, sub cerul tăcut,

Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.

 

Căci chiar și-n insomnii, există lumină,

O rază ce vine din suflet, divină.

Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,

Și-n taina durerii, povești profunde.

More ...

Ganduri

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍