Nebulozități

toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți

 

e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani

 

și e mai mic decât mine

nu știu cum s-a întâmplat

el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani

iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul

eu am mai umblu cu capul prin nori

dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul

pesemne că și-a băgat coada între noi timpul

altfel nu-mi explic

i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri

o „pasăre muscă”

( pe etichetă scria Archilochus colubris

cum îi plăcea lui!)

 toata viața a omorât păsări

încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției

i se trăgea de la prima lecție de anatomie

acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului

știe aproape totul despre păsări

mănâncă păsări la micul dejun

iar în amurg trage cu praștia după grauri

.

nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta

rotundă:

„la mulți ani”

ar semăna cu o glumă proastă

„ gata!”

nici atât

ar putea crede că-i doresc moartea…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Nebulozități

Date of posting: 18 мая 2019

Timp de citire: ~2 min.

Views: 2304

Log in and comment!

Other poems by the author

Orașul pierdut

de când tot plec și mă întorc

gândurile mele au devenit o povară

le-am lăsat ocolo

în urmă

pe țărmurile însorite ale Atlantidei

printre păsări galbene care stau într-un picior

sprijinind cerul

aici toate păsările sunt galbene,

galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene

mișcate discret

casele

frunzele copacilor

câinii din fața ușilor

părul copiilor care bat mingea,

chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea

undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene

simt că și viața mea este galbenă

că mi se scurge printre degete

cine a spus că Atlantida este un vis

n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului

dogoarea Marakeshului

nu departe de locul acela

înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei

unde îmi ancorez bărcile

am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic

mai încolo

câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic

își disputau cerul

cândva am să revin pe țărmurile misterioase

ale Atlantidei

să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită

în excesul acesta sumbru de gri

în care încă îmi mai devorez liniștea…

More ...

Pesimism

ce aș mai putea spune azi despre ieri

într-o singură frază

aș zice că am mai murit încă puțin

că mi-a mai căzut încă o frunză îngălbenită

din  ram

că pământul mi-a ajuns la genunchi

prostii  la timpul trecut

elucubrații

nu poți fragmenta după astfel de criterii

timpul

acest perpetuum mobile  care se-nvârte continuu

dinlăuntru-i

spre un punct fix

noi am inventat calendarele

ceasurile

clopotelele

am pus stavile în calea apelor

inutil

ne-am revendicat zborul

încercând să surclasăm timpul

ne-am întors acasă din spațiu mai tineri

decât cei lăsați pe Pământ

ce-aș mai putea spune azi despre ieri

într-o singură frază

nimic

lumina întrece în linie dreaptă timpul

dar când se întoarce este strivită de timp…

More ...

Reproșuri

n-ai de ce să te simți așa mândră

 

pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero

 

grade celsius

ți-acoperit fața

ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice

precum pietrele din Stonehenge

și ochii ți-au înghețat în orbite

ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite

sub streșina zâmbetului

care nu mai înseamnă nimic

oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă

a amintirii

e inutil

pasărea-i moartă

mai bine ai încerca să mă-njuri

să-mi arăți degetul mijlociu

deși n-ar avea sens

cum ai mai putea face asta acum

după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea

cu țurțuri de gheață

eu pot trăi și cu inima înotând în sânge

să știi

tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă

de grație

mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice

ale sufletului tău

iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…

More ...

Sfaturi

un lucru e sigur

 

dacă nu strigi când te doare

 

nu te aude nimeni

oamenii iubesc strigătele la nebunie

iar poezia este un strigăt

precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor

în flăcări

cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși

într-o singură noapte

că morții vor ieși din cuptoarele-ncinse-ale cetății

cântând din țimbale

strigând „slavă ție” făuritorule de cuvinte

nimeni

trăiește-și viața înveșmântată în sunete

iubito

ca albina care se scaldă-n nectarul florii de Mai

doar auzind-o simți dulceața fără de margini a mierii

poezia Naturii

du-te și strigă în urechile surdului

și te va auzi

înalță ochii spre cer

și te vei bucura toată ziua de zâmbetul lui Dumnezeu

în răsăritul Soarelui…

More ...

Prăpăstii

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

 

n-ai ce-i face

 

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de liniște însă nu se oprește

aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme

în gânduri

neliniștile cenușii ale dimineții

pietrele ascuțite ale neîncrederii

dizlocă bucăți mari de tristețe

.

arareori am văzut atâte alunecări de patimă

ca în dimineața aceasta

jandarmii inimii izolează locul

cu benzi colorate în roșu

atenție

avalanșă

se poate circula doar pe o singură bandă

cea a iubirii

.

cu grijă

.

cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal

ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor

muntele de diamant al speranței

.

mă întreb neîncetat

răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții

.

nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții

mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei

peste cerul zilei de mâine…

More ...

Auditur et altera pars

mi-am înconjurat casa cu un gard de frică

umblau prea multe gânduri suspecte prin curtea mea

îndoiala trecuse pe aici cum se crăpase de ziuă

să-mi spună că Maria se încurcase cu un necunoscut

îi văzuse cum numărseră toată noaptea stelele

și cum își schimbaseră inimile între ei

am dat îndoiala afară din curte într-un acces de furie

zăvorând poarta

rămăsese doar tristețea pe o bancă în fundul grădinii

aproape îi dăduseră lacrimile

Maria se certa dincolo de gard cu toată lumea

de ce se amestecaseră în viața ei

n-aveau niciun drept să-i dărâme iubirea

n-a pretins niciodată că trăiește sau că va trăi

cu un singur bărbat

pentru ea monogmia era o traumă

vai, sentimentele acestea nesuferite!

More ...

Poems in the same category

Golul din suflet

Golul din suflet nu-l da oricui,

Nu-l umple cu pași ce se pierd în văpui.

E-un loc de tăcere, de dor neștiut,

Ce-n liniștea nopții te cheamă tăcut.

 

Nu pune în el pe oricine zâmbește,

Căci masca ascunde ce nu-ți folosește.

Alege pe cine te face să crești,

Nu pe cei ce pleacă lăsând doar povești.

 

Golul e sacru, păstrează-l curat,

Nu-l da celui care te lasă uitat.

Umple-l cu vise și doruri senine,

Cu oameni ce-ți sunt ca o stea pentru tine.

 

Nu tot ce-i aproape îți e de folos,

Caută-n privire un rost luminos.

Și-atunci vei vedea cum golul din tine

Se naște în iubire ce-ți face doar bine.

More ...

Cum sa te scot din mintea mea

Cum să te scot din mintea mea,

Când amintirile tale sunt ca un râu,

Care curge neîntrerupt, adânc și tăcut,

Și fiecare gând îmi poartă chipul tău,

Cum să te scot din mintea mea?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când numele tău răsună în fiecare silabă,

Ca un ecou ce se îndepărtează,

Dar mereu revine, în fiecare noapte,

În fiecare zi, în fiecare vis?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când umbrele tale dansează pe pereți,

Când pasul tău încă răsună în inima mea,

Chiar și atunci când încerc să-l ascund,

Când mă pierd în zgomotele lumii?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când fiecare loc îmi amintește de tine,

Când parfumul tău plutește în aer,

Și în fiecare respirație te simt prezent,

Cu un zâmbet tăcut, dar atotputernic?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când tu ești acolo, în toate culorile,

În fiecare rază de soare, în fiecare ploaie,

În fiecare pas pe care îl fac,

În fiecare clipă când mă gândesc la noi?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când dorul de tine devine un amestec de dorință

Și renunțare, o luptă între ce-a fost

Și ce nu va mai fi niciodată,

Un gol pe care nu știu cum să-l umplu?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când tu ești parte din mine, ca o cicatrice,

Care nu se vindecă, dar se adaptează,

În fiecare zi, mă învăț să trăiesc cu ea,

Fără să o pot ignora sau șterge?

 

Cum să te scot din mintea mea,

Când chiar și uitarea are chipul tău,

Și mi-e greu să mă desprind, să te las,

Chiar și atunci când simt că nu mai pot,

Când am învățat, într-un fel sau altul,

Că tu vei rămâne aici, în adâncul meu.

 

Cum să te scot din mintea mea?

Poate că nu trebuie.

Poate că tu vei fi mereu acolo,

Nu ca o povară, ci ca o amintire vie,

Pe care o voi purta cu mine,

Până când voi învăța să trăiesc cu tine,

Chiar și când nu te voi mai căuta.

More ...

nonchalant

corpul meu

mereu privit ca pe un obiect

un trofeu

de agatat deasupra patului

vine la pachet

cu un suflet

 

atins de simple gesturi

si vorbe dulci

(uneori aruncate în vant

doar ca sa ma impresioneze

astfel incat sa mi vând trupul

celui doritor)

 

cand tot ce imi doresc

este doar sa vorbesc

si sa ti ascult

toate suferintele prin care ai trecut

sperand ca si tu

m ai asculta pe mine

atunci cand imi vine randul.

 

sperand ca vrei sa mi atingi sufletul

sa mi simti inima bătând

zgomotos

pentru ca prea rare sunt momentele

in care sunt considerata

mai mult decat un trup frumos.

 

sper sa fiu

intr o zi

indeajuns de buna.

 

More ...

Însuflețire

 Dinafară toate casele par la fel,

aceleași ferestre cu vedere spre stradă,

aceleași uși mohorâte din lemn,

aceleași culori pe fațade și ziduri,

abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,

casa ta, de exemplu, avea suflet,

luase o mare parte din sufletul tău

și-l împrăștiase în lucruri,

până atunci nu observasem că primăvara

înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,

salcâmii,

că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale

prima oară auzisem acolo cântecul mierlei

al cucului,

arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,

atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,

parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,

nu-ți mai venea să pleci,

nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,

întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,

cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,

incapabil să se dăruie,

răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor

și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,

privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,

ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...

More ...

,,Cartea mea de vizită"

În casa mea abundă de regrete,

Abundă de miros a Malboro albastru.

În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,

Căci și așa-i format un munte de dezastru.

 

Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,

Miroase a tutun din living până-n hol.

De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,

Casa și mintea plină, în inimă tot gol.

 

Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,

Blurând subit și pozele cu mine.

Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,

Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.

 

Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,

Am scris gânduri ce au mesaj sonor.

Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,

,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."

 

Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,

Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.

E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,

Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.

 

În casa mea abundă de-ntuneric,

Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.

Aleg să scriu abstract în mod isteric,

De haosul trăit când trec prin mii de stări.

More ...

Straturi geologice

învelișul viu al pămânului este ca o carte

scrisă într-un cod secret

nedecriptibil

fiecare pagină echivalează cu un strat geologic

cu o filă galbenă

de pe care s-au șters aproape toate literele

au rămas doar oasele celor primiți în chirie

în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat

din asamblurile rezidențiale ale vieții

mumiile eviscerate

și îmbălsămate

ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat

în cărțile de istorie

virușii insensibili la toate schimbările climatice

caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene

dinozaurii

o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost

de a ne ilustra gândurile

mustind de idealuri în stare de putrefacție

împinse până în zilele noastre

și

mai ales

de milioane de hectolitri de sânge

parcă prea mult pentru cinci milenii de  încleștări fratricide

sub stindardul terorii

culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍