Ciudate gânduri!

  - Fă și tu calculele ,din 1997 sunt pensionară. Însă ,propiu -zis nu am ieșit atunci la pensie pentru că în 1990 ne-am privatizat și am înființat o societate familială ,un bar ,de ne-am ocupat noi. A fost un fel de muncă necunoscută . A fost foarte greu ,dar a funcționat aproape 30 de ani când toate întreprinderile din jur au falimentat și am rămas fără clienți . În ultima vreme ,rămăsesem cu patru ,cinci fideli care veneau încă de la început și mă rugau să nu închid ,că ar trebui să meargă până la gară și este prea departe pentru ei. Unul din clienți era regretatul ANGELO om bun la toate  și foarte serviabil .

 - Dar ce bucurii mai poți să ai acum ? întreabă fiul !..

- Nu mă refer la bucurii materiale,că nu le pot realiza, și nici la bucuriile tinereții ,că nu pot întoarce timpuli Vorbesc despre bucurii mărunte,cum ar fi faptul că voi familia ,sunteți sănătoși și pe linia de plutire în această viață zbuciumată și nesigură ,zise mama        

 - Cum poți să te bucuri de lucruri mărunte?

 - Nu știu de unde am moștenit asta ,dar când mă scol  dimineața, mă bucur că sunt sănătoasă,, mă uit afară și parcă o rază de soare îmi zâmbește numai mie, și-mi urează bună dimineața, Mă salută Ina și Sara (cățelușele mele), bucuroase că mă văd. Mai încolo , în grădină florile udate aseară   sunt vesele ,dansează în bătaia vântului. În copacul mic de lângă fereastră ,păsărelele își fac gimnastica de dimineață. Zorelele de pe gardul de plasă îmi înfrumusățează măsuța unde îmi beau cafeaua în fiecare dimineață

 - Spune..tu ,poți ignora toate acestea?

 - Acum înțeleg de ce îți  place aici,deși ai foarte mult de muncă.

 - îmi place chiar și atunci când se deslănțuie natura cu ploi torenți-ale,tunete și fulgere. Stau  sub umbrar și o ascult. În concluzie  iubesc foarte mult natura, dar voi vă pierdeți mult timp  cu internetul, nu mai citiți o carte , nu mai mergeți în oraș să vă plimbați.. Sunt locuri frumoase de prmenadă: faleza, grădina publică ,stradaDomnească ,locuri  preferate altă dată pentru plimbările în amurg.Unde sunt balurile ,reuniunele cu farmecul lor? Ce se întâmplă acum în cluburi ,și cine le patronează Unde e bunul gust,unde-i decența? Fete mai mult dezbrăcate,muzică asurzitoare,,tineret amețit de băutură și de alte bazaconii pe care le fumează...doamne ..ce schimbări  în rău!...

ÎNTRE  STUP  ȘI  FLORI  DE  TEI  ,

SUNT  ATÂT  DE  MULTE  CĂI ,

DAR  ALBINA  LUCRĂTOARE  ,

NU  SE  PIERDE  NICIODATĂ .

UNIVERSUL EI , ȘI-L  ȘTIE 

FĂRĂ  ADRESĂ  PE  HÂRTIE !...

CHIAR  DE  PLOUĂ  SAU  E  VÂNT ,

SEARA  SE  ÎNTOARCE  ACASĂ ...

ÎN POIANA  CEA  FRUMOASĂ !...

Aș vrea să cred ,

Că mă asteaptă încă 

Căsuța mea din luncă .

E tristă și tăcută ,

Cu ușa încuiată ,

Și lacătul pe poartă .

Perdeaua din fereastră

Ascunde-n ea lumina

Ce intra în casă

în zilele de vară .

Am flori ce râd în geam ...

Si fructe dulci in ram .

Zorele și zambile ,

Lalele , trandafiri ,

Iriși , liliac

Crescute cu mult drag ;

Prietenii de-o vară ,

Meri , caiși , gutui ,

Vișini și cireșe coapte .

Seri și nopți cu lună plină

Greieri , licurici prin iarbă

Magia nopții de vară .

Am un cățel și o pisică ,

În căsuța mea cea mică .

                    T.A.D.

  Pe  Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi  la aceiași  fundație.

Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu

să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-

cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit  o undă de simpatie.

Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special

în privire,un farmec aparte.Înalt și bine  înzestrat de natură, avea ceva magic

în privire De fapt el nu  prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.

S-a hotărât deci  să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.

              CONTINUARE

DACĂ  DESTINUL 

MĂ  CHEAMĂ

FĂRĂ  SĂ  MĂ  ÎNTREBE:

-EȘTI  GATA ?

POT  EU  FACE  GREVĂ ?...

ȘI  LAS  CHEMAREA  FĂRĂ  RĂSPUNS ?.

ȘTIU  ,DEJA  SOARTA-I  HĂRĂZITĂ  ,

DE  ACOLO ,DE  SUS .

SE  POATE  NEGOCIA  CEVA?

CUM  ALTFEL , TOATE  SE POT?

UN  RĂSPUNS  ...NIMENI

NU-MI  POATE  DA !

DOAR ,POT  AȘTEPTA...

Tot mai ninge și mai plouă ,

Chiciura se anină-n ram ,

Nori de plumb ,ascunde zarea

Vântul șuieră mai calm...

Prin grădinile dosite,

Micii ghiocei zâmbesc

Primăvara îi trimite ,

Darurii ,celor ce-o iubesc.

Iar sub pașii ei răsar

Pretutindeni floricele ,

Ramurile înverzesc

Rodul florii prinde viață ,

Raza soarelui străluce

Cântăreții ni-i aduce !...

Suntem două linii paralelece se privesc cu nesaț în infinit,știind că atingerea ar însemna sfârșitul drumului pentru amândoi.

Îți simt prezența ca pe o mare liniștită ce spală țărmul gândurilor mele,dar între noi stă un perete de sticlă,subțire cât o răsuflare,greu cât un munte de tăceri.

Eu sunt pământul, tu ești ploaia care mă mângâie doar în cădere,fără să poată rămâne vreodată aici.Ne iubim în spațiul dintre cuvinte,în pauzele dintre bătăile inimii,acolo unde realitatea nu are nume.

Ești un vis pe care îl port la rever,o rană frumoasă care nu vrea să se vindece,pentru că singura cale de a ne avea este să ne pierdem, zi de zi,în această distanță perfectă.

În Februarie rece și tăcut,

Când pământul e încălzit doar de un sărut.

Ninsoarea dansează în lumina lunii,

Cu fulgi de zăpadă ca steluțe bune.

Copacii se odihnesc sub mantia albă,

Iar vântul șoptește povești într-o baladă.

Zilele scurte, dar inimi calde,

Cu dragoste în aer, așa cum soarta comandă.

Valentine's Day aduce dulcegării,

Inimi colorate și vise puse în poezii.

În fiecare fulg, o poveste de iubire,

Ce înflorește în Februarie, sub cerul de mire.

Cupluri ce se strâng în mâini tandre,

Sub acoperișul cerului, o melodie de chitare.

Februarie, luna dragostei și a prieteniei,

Ce ne aduce împreună în armonie.

În zăpada ce scârțâie sub pași ușori,

Se ascund povești, secrete și flori.

O lună scurtă, dar plină de farmec,

Ce-și scrie versurile în inimi, fără să întrebe.

Deci, să-i dăm bun venit lui Februarie,

Cu dragoste, căldură și zâmbete fără sfârșit.

Să fie luna în care visăm cu ochii deschiși,

Într-o poveste a iubirii, ce nu cunoaște păcatul.

Am învățat că inima are două porți

care folosesc aceeași cheie,

una se deschide spre grădina unde podurile

se construiesc din priviri și promisiuni,

cealaltă spre holul rece unde ușa

se încuie brusc, pe din afară.

Ești aceeași mână care îmi potrivește perna

și care, în somn, îmi poate desena pe piept

harta unei viitoare rani.

Iubirea e lumina de la fereastră,

dar trădarea e cea care stinge lampa

chiar când întunericul devine mai dens.

Nu există prăpastie pe care să n-o fi trecut împreună,

însă acum podul e făcut din cioburi,

și fiecare pas spre tine e un dans desculț

între nevoia de a te atinge

și teama că ești doar o oglindă spartă.

Suntem suma tuturor locurilor în care ne-am lăsat garda jos,

o geografie a vulnerabilității,

unde iubirea ne învață cum să zburăm,

doar pentru ca trădarea să ne reamintească, sec,

cât de tare doare pământul.

cineva mi-a furat ultima pagină din jurnalul meu intim

cu trei sute șaizeci de pagini

consemnasem acolo dezacordul meu față de tăietorii clandestini

de arbori

scrisesem apăsat despre politicieni și președinți

cozi de topor

despre Schweighofer

sigur fuseseră serviciile secrete la mijloc

fiindcă nu putea fi altcineva

și n-am înțeles de ce

eu îmi exprimasem doar spaima lui Creangă cu drobul de sare

să nu-mi cadă în cap munții

lupii și urșii izgoniți din casele lor

păsările lăsate să doarmă în aer

ei nu

în rest scrisesem despre lucruri mărunte

precum prețul umflat cu pompa la morcovi

sau lapte

despre meandrele cursului valutar și ordonanțelor de urgență pe justiție

chestii din astea de prost gust

mofturi

și atunci

mă întreb

cum naiba să nu ieși indignat în piața publică

în calitate de cetățean liber

și să nu strigi hoții…

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Tot suflul ce se zbate  

Parcă-i pură poezie, pură poezie.

Refren

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,  

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit.

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Nu e însă nimeni,  

Doar eu şi a mea trăire, a mea trăire.

Refren

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,  

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit, mai împlinit.

Paharul încă-i plin cu vin,  

Torn amintiri ce tot revin  

Şi sper că, încet sorbind,  

Dispar şi cele cu venin, cu venin.

La fund rămâne amărăciunea,  

Durerea se zbate ca peştele la mal,  

Vrea să-mi tulbure gândirea,  

Să-mi zguduie trăirea, trăirea.

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Tot suflul ce se zbate  

Parcă-i pură poezie, pură poezie.

Refren 

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit, mult mai împlinit.

Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei

cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre

ale dimineții

iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi

printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri

de inimi

printre frunzele Maiestăți sale regale

Magnolia

cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei

printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală

și printre suspinele străzii

amestecate cu mirosuri de cauciuc ars

peste care adierea zefirului

aluneca ca o rochie mătăsoasă

de pe trupul unei femei îndrăgostite

.

Am deschis vrăjit fereastra spre cer

ascultând respirația celestă a stelelor

care se îmbrățișau cu quasarii rătăcitori

și deveneau supernove

în meri pițigoi cântau îngeresc

desfăcându-și aripile în nuanțe de alb și albastru

doar pictorul bătrân de la capătul orizontului

rămas fără culori

își făcea loc cu mâinile

prin albul nemângâiat al pânze

.

Apoi te-am văzut ieșind din spuma valurilor

care se loveau de aurul spălăcit al țărmului

ca o zeiță din legendele adolescentine ale Olimpului

din clipa aceea mi-a trebuit încă o viață

să-nțeleg că femeile erau dincolo de mângâierea zefirului

și de vraja neverosimilă a gândului

tot oameni