Ciudate gânduri!

E liniște în suflet și-i pace

Și vântul adie ușor

Natura-i scăldată în soare

Și ceru-i senin fără nori .

Gândul îmi zboară departe

Se leagănă frunza în ram ;

O muzică lină îmi întră pe geam.

Ochii-mi dansează pe-o carte.

Parfun de-a nopții regină

Se-mprăștie ușor în odaie

Greierii cântă-n grădină

Pământu-i bogat după ploaie.

Undeva ,cânva ,odată ,

M-am lăsat sărutată.

Fulgerul de mă trăsnea

N-ași fi tresărit așa

În inimă au răsărit fiori ...

Muguri de iubire nouă ,

Cu tine  s-o dau în două.

Mi-a adus azi mama o jucărie,

O cutie mărișoară, învelită în hârtie,

Cu o fundă roșie pe capac ornată

O păpușă, jucărie ca pentru o fată.

De ce oare fetiților ca mine ne plac 

Să jucăm rolul de doctoriță, de mămici,

Să vorbim cu păpuși, să le tratăm de gâlci

Și păpușii mele să-i găsesc un leac?

Mama e lângă mine, tot drumul vieții

Far aprins, să nu mă rătăcesc

Bunica, are mereu sfaturi, contra ceții

Temătoare, de ce vede in jur, să nu orbim.

Mama și bunica, sunt zâne bune pentru noi

Ele ne învață primii pași, primele cuvinte,

Ce este respectul, care-i drumul drept 

Și ce sfaturi să purtăm in minte

Gândurile mele sunt aztăzi călătoare

Depărtarea-i mare, nu aduce uitare

Mintea când se odihnește fuge 

Alături de voi și in brațe vă strânge.

Așa a fost să fie, soarta ne-a despărțit ?

Am așteptat o vreme să vii la pețit,

Eram prieteni buni, ne înțelegeam bine,

Eu te iubeam și credeam în tine.

Valurile vieți ne-a păstrat secretul,

Trăiesc cu amintirea, zilele s-au scurs

Ce mi s-a întâmplat, nimănui n-am spus

Plecarea ta, mi-a rănit rău sufletul.

Iubirea mea blocată, chiar s-a încuiat,

Eu i-am pus lacăt, doar am așteptat,

Iubitul meu, s-a rătăcit prin lume

Doar vesta vine, că s-a însurat.

Are casă, soție și copii 

Am plâns destul, apoi m-am resemnat....

Dragă tată ne este dor de tine

S-au spus vorbe grele

Care au durut...

Tu când vorbești de mama

Ai un nod în gât.

Te înfurii ,ești tare supărat,

Tată ,fără tine casa e pustie!...

Ce pot face eu?

Mama e mai calmă ,vorbește cu noi

Dar ,nici-o vorbă ce este cu  voi?...

Când o întreb de tine ,zâmbește ...

-Fii cuminte ,tata vă iubește

Dar e om ,și omul mai greșește,

Când se va desmetici !...

Sigur ,va veni .

Sunt un foc, un foc mocnit,

Un jar cald, de mângîiere,

De speranță și iubire.

Sunt nisipul fin,mărunt

Călcat în picioare,

Sărutat de valul mării 

Pe drumul înserării.

Sunt umbra ce te însoțește,

Doar pe drumul tău,

Neștiind că mă loveșe,

Și, că mă doare așa rău...

Acum persoana e întruchipată

Cu multe măști și-n suflet pată, 

Nu știm cui să-i zicem frate 

ce ne dă speranță 

Și cui dușman pe viață 

Dă-m o mână de ajutor cu șarpele la spate

Din cauza greșelilor neuitate. 

Prieten, zicem celui care ne-a lăsat

în momentele grele

Și dușman celui 

care ne-a ajutat să eșim din ele. 

Uităm de faptele bune, 

Dar ținem minte trădările nebune, 

Luăm în seamă cum e îmbrăcat, 

Dar nu și sufletul curat. 

Uităm de unde ne pornim, 

De cel sărac ne râdem cu zâmbetul pe față, 

Lângă el nu ne oprim, 

Că e dobitoc uitat de viață

Măcar pe o zi sau două

Să uităm că ne plouă

Și să scoatem masca falsă, 

Să râdem cu zâmbetul adevărat

Și cu sufletul curat,

Să prețuim persoana cu care prin greu am trecut, 

Să iertăm dușamunl care rău ne-a făcut, 

Cu ochii închiși să tragem aer adânc în piept, 

Viața să o simțim, măcar, pentru un singur moment

pare aiurea să simți că nu ești singur

pe lume

între tine și lucrurile abstracte din jur cineva a tras o line dreaptă

peste care nu poți să treci

degeaba râzi când îți bei cafeaua de dimineață

distanța rămâne aceeași

ca orizontul

îți poți trimite doar visul înaine

piciorul însă se afundă inexorabil în timp

la jumătatea drumului

e un loc în care nu crește nici iarba

nu zboară nici păsările

nu urlă nici lupii

toți au câte-o linie dreaptă de demarcație între ei

care face orice întâlnire imposibilă

pe deasupra mai este și a naibii de frig

de departe vezi cum crapă pietrele

cu Soarele refugiat în punctul cel mai înalt

al zilei

și nu ți-ai dori să fii acolo niciând…

Nu ne pasă

De comunitatea anti-religioasă

Steagul curcubeu cu 6 culori

Anormali și nonvalori

O recunoscută mișcare teroristă

Cu o orientare satanistă

Se începe cu L

Și se termină cu T

Doamne, folosește harul tău,

Ca să devină din fătălău

Un bărbat cu o FEMEIE

Pentru a întemeia o FAMILIE!

Popăndăi și popăndoaice

Vă victimizați ca niște șoricioaice

Dacă aș fi ca Alighieri,

V-aș pune în Infern

În cercul al zecilea

Până și trădătorii sunt

HETERO

 Dinafară toate casele par la fel,

aceleași ferestre cu vedere spre stradă,

aceleași uși mohorâte din lemn,

aceleași culori pe fațade și ziduri,

abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,

casa ta, de exemplu, avea suflet,

luase o mare parte din sufletul tău

și-l împrăștiase în lucruri,

până atunci nu observasem că primăvara

înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,

salcâmii,

că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale

prima oară auzisem acolo cântecul mierlei

al cucului,

arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,

atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,

parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,

nu-ți mai venea să pleci,

nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,

întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,

cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,

incapabil să se dăruie,

răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor

și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,

privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,

ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...

De ce eu, de ce mereu eu?

Toate problemele par să mă caute mereu.

Un ghinion după altul, o furtună ce nu se mai sfârșește,

Mă simt ca o corabie pierdută, în largul mării, fără de veste.

De ce eu, de ce toate mi se-ntâmplă mie?

E ca și cum universul e împotriva mea, o ironie.

Vreau doar o zi liniștită, o rază de soare,

Dar norii negri mă înconjoară, mă țin sub o ploaie torențială, tare.

Am încercat tot ce am putut, am luptat din greu,

Dar parcă nu e de ajuns, destinul e mereu potrivnic mereu.

Mă simt obosit, epuizat, de atâta luptă,

Vreau doar să scap, să fug, să găsesc o altă poartă.

Tristă ,umilită

Soție neiubită

Femeie folosită 

Dezamăgită si rănită 

Inima zdrobită 

Făcută bucățele 

Așa se bucură toate  neamurile 

Mai bine nu era acum 25 de ani si ceva tristețea din viața mea

Cândva se chema dragostea

Un soț bun dar nu prea, care nu se oprește din a bea, cu un viitor decent dar nici o realizare recent.

Sunt eu devină pentru frustrări și rutină

Să construiești cu cine? 

Când nu se vede in tunel nici o lumină 

Un an ciudat cu mișcări spre bine terminate toate cu o mare rușine 

Nimic nu e cum pare a fi, e superficial de bine dar totul trist in mine 

Să las deoparte ceva ce nu are nimic să-mi arate, doar sticle goale care împarte cu veri si prieteni adunați pe mine toți înverșunați ca nu-s model ca a lor soție.

Acceptă doar așa să fie.

Degeaba ai gândire proprie

Mai bine să nu se apropie .

Las-o pe X în pace nimic nu e bine din ceea ce ea face.