Domnul e cu noi !

Mi s-a făcut un dor aprig, nătâng

Să mă plimb, prin satul meu, dar plâng 

Se golește de bătrâni, de tineri, de copii

Ulițile-s triste fără zarva prichindeilor.

În trecut, toate drumurile îmi erau cunoscute,

Înserarea mă chema la poarta fetei iubite, 

Ce vorbeam nu știu, dar îmi era bine

Astăzi trec cu dor, găsesc banca doar, ruine.

Pe maidan, lângă făntână era un scrânciob și horă,

Mame de feciori veneau, să-și aleagă noră.

Ele de puneau ochii pe-o fată, nunta era asigurată

Mai rămânea de stabilit zestrea ....și o dată.

Irina iub ea foare mult florile.Din poarta mică, o alee lungă ,parcă intra în pridvor, 

era străjuită de flori de toate culorile. Irina era încântată de ce reușise să facă, parfumul 

lor intra în cssă, din primăvară ,până toamna târziu, încât nu sacrificam nici un fir să-l 

pun în glastră.Eram fericit, când un prieten îmi spunea:

          -Măi Pavele, dar eu nu știam că tu poți fi așa gospodar. Casa ta, grădina sunt 

un rai. Am trecut pe acolo, m-am oprit locului, nu știam unde să mă uit, ai schimbat 

tot. Foarte frumos...

          -Să știi că de grădină se ocupă doar Irina și de flori . Așa am convenit de la început.

Eu, îmi doream să am niște animale, pe lâng casă, dar treaba-i mai complicată...dar am 

mai multe păsări și am prins drag de ele, le-am pregătit un țarc , să nu strice grădina

Irinei, Pentru rațe am făcut un fel de -piscină-unde se bălăcesc toată ziua. Găinile-s de rasă

și le tratez ca pe niște doamne...sunt frumoase și blânde, îmi ciugulesc din palmă și le place 

să vorbesc cu ele.Asta-i familia mea. Mă bucur că m-am intors în sat.Dar s-a întâmplat ceva

care m-a supărat tare. Am plecat dimineață cu treabă și când mă întorc văd ușa păsărilor 

încă închiă, deși soarele era sus pe cer.Când deschid ușa, păsările s-au năpustit  asupa mea

parcă întrebându-mă, de ce le pedepsesc. Mă uit în vasul de apă nimic, în troacă nimic .

Înfuriat , o înreb pe Irina:

          -Cum ai putut fi așa de rea, să-mi lași păsările flămânde și însetate? ce suflet ai?

           -Ce ai omule,ce ai pățit?

          -Mai întrebi? de ce nu ai dat drumul la păsări și le-ai lăsat fără mâncare și apă?

         -Fiindă nu mi-ai spus nimic și eu am uitat. Zău îmi pare nespus de rău, te rog iartă-mă.

        -Nu mă pot calma,lasă-mă în pace. M-am întors la prietenii mei cu pene, am văzut că toți sunt

bine și i-am chemat pe nume:cocoșii, cântărețil, ora exactă, pintenatul, prințul...s-au așezat lângă 

mine ciugulindu-mă,rațele, găinile erau vesele, supărare mi-a trecut .Eu mă bucur că am avut curajul

să mă întorc în sat, alături de strămoșii mei. Dar cine are curajul, recunoaște că natura și mirajul ei 

te întâmpină la sat, unde-i cunoști pe toți și toți te cunosc ,găsești prieteni vechi, depeni amintiri...

Plec de acasă vesel și chir cânt

Nici pașii nu-i mai simt pe pământ,

De ce inima mea alt ritm bate?

Ce încearcă să-mi spună și nu poate?

Mă frământă  gândul că trebuie să știi

Că tu ești pentru mine lacrima sorții

Cea simpatică din clasă, banca din întâi

Ești visul, ce-mi bântuie liniștea nopții.

Ce mi se întâmplă? te văd doar pe tine

Și tot ce fac, ție să-ți placă

Îți spun, că ești frumoasă și bună...

Dar știu că vom avea și ploi și furtună.

Ziua de vot a fost plină de emoții.Comentarii pro și contra.

Toți oamenii atenți la știri .Cei doi candidați numai ei știu

prin ce au trecut.Bine câ s-a teminat cu bine.A fost ziua ,

singura zi când candidații au avut nevoie de noi votanții.

Își vor mai aminti de noi ,peste 4-5 ani .Dar trebuie să le

amintim noi ,că ei ne reprezintă pe noi și nevoile noastre.

Le dorim guvernanților să nu uite de unde au plecat ,să nu

li se urce puterea la cap .O vorbă bine spune :Azi ești ,mîine nu ești !

Sunt zile, când vreau să iau viața de la început.Nu ar mai fi curs 

atâtea lacrimi și strâns atâta durere.Au fost ani de teroare și de 

umilință. Chiar nu știu cum am rezistat,poate că am avut copi.și 

ei aveau nevoie de mine.Dar Dumnezeu s-a îndurat de noi și mi-a 

scos în cale un suflet mare, care a pus capăt unui astfel de trai .

         Apoi am înțeles ce înseamnă iubirea,compasiunea, toleranța,

și vorba bună. Nu tolerați violența, aveți nevoie doar de mult curaj,

și dacă ești o luptătoare Dumnezeu te ajută. Curaj !!!!

          Cele scrise nu face parte din biografia mea !

PE  LUME  TOȚI  VENIM  LA  FEL,

DIN  IUBIRE , DIN  GREȘALĂ,

CU  O  ȘANȘĂ  CU  UN  SCOP...

CU-N  GRĂUNTE  DE  NOROC.

MICI  ,SUNTEM  FRUMOȘI  ,DIVINI

LA  ICOANĂ  SĂ-I  ÎNCHINI.

ODORUL  SĂ  CREASCĂ  MARE 

SA  NU  FIE UN  OARECARE...

VIAȚA  ÎNTREAGĂ-I  O  MINUNE,

UN  MIRACOL  POT  SĂ  SPUN ,

ȘI-O  TRĂIEȘTE  FIECARE  CUM  DOREȘTE

CU  DORINȚE  ,CU  ILUZII  ȘI-O  CONSTRUIEȘTE!...

TOȚI  MUNCIM  ,CREEM  ,SĂDIM 

FACEM  CEVA  CE  PUTEM  ȘI  ȘTIM

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  PĂMÂNTUL

ȘI-Π FRUMOS , BOGAT  CA  GÂNDUL.

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  NATURA;

MUNȚI  ÎNALȚI , PĂDURI  BOGATE, ,APE,

CÂTE  DARURI  NE  DĂ  EA ?

SĂ-O  PĂSTRĂM  AȘA  FRUMOASĂ ,

ÎN  UNIVERS  NE ESTE  CASĂ....

SĂ  NE  BUCURĂM  DE  EA ,

ALTA  NU  VOM   MAI  AVEA!...

Am în telefon, cateva poze cu ea,

Nimic regizat — un zâmbet, o cafea,

Un tricou larg, părul ciufulit,

Dar Doamne… cât o iubesc. Atât de liniștit.

N-o spun des, că nu-s poet cu normă,

Dar când o văd, lumea prinde formă.

E ceva între noi ce n-are nume,

Mai real decât tot ce zice lumea bună.

Nu-mi trebuie filtre, nici povești sclipite

Am serile cu ea și ochii ei obosiți

Când plânge, nu fug. Când tace, o simt.

E fata aia pe care-o ții, nu o minți.

Și da, poate n-o înțeleg candse frânge 

Dar stau. Rămân și când inima-mi plânge.

Îmi dau seama-atunci, când lumina dispare,

Că iubirea-i o flacără mută, dar care nu moare

Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit

Curmând lumina dimineți-n amintire

Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit

Gravând speranța unei rime pe hârtie

Gura lipsită de ureche-a amuțit

Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte

Buzele tremură sărutul nerostit

Zâmbetul piere furișându-se în noapte

Ochii se scutură uscându-se cumplit

Eliberând picuri fierbinți spre mistuire

Alunecând ploile curg fără sfârșit

Sufletul cade lăcrimând în agonie

Norii aruncă peste soare valuri gri

Răstoarnă razele pierindu-le-necate

Rămas în beznă caut cioburi încă vii

S-adun bătăile de inim-aruncate

Spre viitor se oglindește ce-i trecut

Lăsând prezentul navigând în rătăcire

M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput

Pierzând tăcerile zidite-n amintire

Am dor de dor, de-un gând pierdut,

Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,

Ca un ecou în zori, fugar,

Îmbrățișat de-un vis amar.

Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,

De pașii mei rătăcitori,

Ce-au alergat pe drumuri line

Și s-au pierdut printre ninsori.

Am dor de dorul ce mă doare,

De clipe ce nu s-au născut,

De-o amintire trecătoare

Dintr-un trecut ce m-a durut.

Dorul de dor mă cheamă iar,

Ca o chemare din abis,

Să-l port cu mine în zadar,

În orice zi, în orice vis.

Iubirea este El. Isus.

Pot  fi un înger în vorbire,

Inteligent , bun orator;

Nu am a lui Isus iubire,

Sunt un chimval zăngănitor.

Pot  ști tot despre mântuire,

Gata să dau oricui un sfat.

Sunt corigent, doar la iubire

Nu sunt creștin adevărat.

Pot afișa credință mare

Și nu am teamă nici un pic.

Doar de iubire nu-s în stare.

Nu doar sunt mic; un sunt  nimic.

Pot face multe fapte  bune,

Toți să mă vadă generos.

Motivul? Să se știe-n lume

 Că sunt urmașul lui Hristos.

Pot arăta compătimire,

Să fiu zelos, să fac lucrare;

Degeaba, dacă n-am iubire

Sunt doar aramă sunătoare.

Pot fi prezent la închinare

Întotdeauna credincios.

În vorbe, fapte și purtare,

Pot să apar evlavios.

Mă bucur chiar de prețuire

Și toți mă văd cu suflet bun ,

Dar n-am a cerului iubire

Evlavia este ca un fum.

Când rabd oricând fără măsură

Slujesc cu drag  fără cârtire

Și nu mă las cuprins de ură,

Atunci în suflet e iubire.

Când sincer  și în umilință

Fac treaba mea  cu dăruire,

Și nu îmi calc pe conștiință,

Poți ști atunci că am iubire.

Mai mult decât o calitate

Sau standard de credință pus.

Și chiar gesturi de caritate

 Iubirea este El. Isus.

Atâta doar, o răstignire

Nu un efort de-a face bine

Mori cu Isus și ești iubire

Când e pe cruce   vechea fire

Atunci Hristos trăiește-n mine.

Daniel Dincă  11 02 2021

Ce frumoasa este dragostea de fapt…

si eu ma pierd cu gandul tot la noi

Iar acum cred in minciuni

afectiunea lor mi-a lasat urme

Ce este mai nedrept

decat o inima pura

imbatata acum cu durere

Este atat de just —

doar o naiva fara suflare,

prinsa-n mreje.

Si ma voi fii invatat vreodata?

ma voi fii ars la degete atat de tare,

sa vreau sa ma scufund in lacul cosmosului

inghetat —

Unde stelele ma orbesc,

unde inteapa cu coltii lor…

Si cand intr-un final ma voi opri in loc,

nu voi mai gravita intre douazeci si unu de sentimente

poate voi deveni imuna

la loviturile lor

Si la acelea

ale celor din lume.

Nu vrei să știi, ce simplu

Nu vrei s-auzi, ce trist

Nu vrei să vezi ce lacrimi

Nu simți cât om ai stins

Știi oare cât mă doare?

Știi oare ce-ai aprins?

Știi oare ce-i iertare?

Știi tu ce-nseamnă trist?

Cât suflet lași să piară

Cât inimă să ai

Cât omul mai contează

Cât mână poți să dai

Te caută privirea

Te caută prin ploi

Te caută speranța

Te-așteaptă-n prag cu flori

Iubesc fără de margini

Iubesc cât am să fiu

Iubesc  fără de șanse

Iubesc de nu mai știu

Rămân doar amintire

Lăsat pe-un fir de nor

Uitat zâmbetu-n vise

Acolo încă zbor

Tristețea mă doboară

M-arunci să cad în gol

Din ochi lacrimi coboară

Nu știi cum arde dor