🎤 SUNT MOMENTE CÂND NU POT

De-ar fi sa fiu o cifra

Eu stiu cum m-ai numi,

Atat sunt pentru tine

Un nimeni zi de zi!

Pacat de asteptari

S-au dus usor in timp,

Cu tine de cand sunt

Am invatat a nu mai fi! 

Am pus nevoia ta

In fata la a mea,

Pe tine te-am ferit

Si mult te-am ocrotit! 

Acum cern pe hartie

Cuvinte sa se stie,

Ce simt cand te privesc

Nimic, si-nebunesc! 

Un gol imens in trup

Ramane sa-l astup

Insa nu am cu ce

Iubirea nu mai e! 

Oricat ti-as cauta

Pretexte, scuze multe

Nimic nu ar putea

Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1) 

Nicicand nu am simtit

Atentie, iubire, suflet

Singura am tot fost

Si asa o sa tot fie!

Eu știu că și tu știi, dar nu vrei să știi.  

Eu știu ce gândești și tu o știi.  

Știi că nu are durată, dar tot te ții  

De forța mea interioară.  

Ca un magnet sustragi  

Și ultima mea suflare  

Înainte de a mă lăsa pradă  

Chemării cerului cel mare.  

Aș aluneca așa de lin,  

M-aș lăsa în bătaia vântului,  

Aș întinde brațele, aș închide ochii,  

Aș asculta cum sunetul apare,  

Cum se simte adierea dulce  

A libertății ce o poți atinge.  

Și atunci realizezi și-ți dai seama  

Că totul nu a fost în van,  

Totul nu s-a năruit, nici nu s-a sfârșit,  

Nu a fost doar un plan țicnit  

De a sta cuminte și smerit,  

Cât timp va fi necesar,  

Până gustul cel amar  

Dispare și nu a fost în zadar.  

Acum mă predau, privește!  

Îmi dau aripile jos și sar.  

Nu am nevoie de tine să mă prinzi,  

Căci asta ar însemna închisoare,  

Iar eu, la libertate, am chemare.  

Să nu tresari când sar, să nu clipesti,  

Să nu mă prinzi, am spus!  

Plutesc, mă vezi? Nu-ți cer nimic,  

Îți resping ajutorul!  

Arunc corsetul și pot respira  

Pentru prima oară,  

Mai mult de un deceniu  

Fără tine în preajma mea.  

Crezi că nu voi reuși?  

Nu mai e treaba ta să afli.  

Așa că sar și mă arunc,

Ramuri mă prind și mă lasă  

Ușor să cad pe acest pământ.  

Ating ușor nisipul și iarba,  

Miros frunzele și creanga.  

Natura mă primește  

Și nu mă izgoneste.  

Acasă! Ești acasă!  

Asta-mi șoptește pădurea.  

Lasă-te pe spate și adulmecă,  

Ce simți în aer?  

Simt? Da! Simt!  

Ce? Răspunde ușor!  

FERICIREA! O pierdusem!  

Am crezut că m-a abandonat,  

Într-un colț că m-a uitat!  

Doamne... iar m-am înșelat!  

Sufletul tu mi l-ai redat!  

Eu nu sunt om, ci sunt pământ!  

Trupul, sufletul și vocea  

Se contopesc cu spiritul  

Ce dăinuie în preajma  

Naturii veșnic nemuritoare!  

Asta sunt eu, de fapt...  

Nemuritoare!  

De ce simt sufletul încurcat?

Și niciodată nu pot să-l desfac?  

Arde, arde, nu-l pot stinge, (nu-l pot stinge)

Nimic nu mă poate atinge. (nu mă poate atinge)

Nu suport nicio privire,  

Nu aștept multă iubire.  

Vreau un sanctuar să am  

Și din cerc să nu dispar.  

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

Cât timp voi îmi dați târcoale,  

Nu ascult cuvinte goale.  

Cât voi spuneți zgomote,  

Nu privesc trupurile.  

Dați-mi pace! Nu vă văd!  

Stau în cerc și contemplez  

Liniștea ce o găsesc  

Şi eu vreau să o păstrez

O țin strâns la pieptul meu

Apă limpede și clară,

Seninătatea cea amară!

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge. Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

Privesc în gol, în depărtare  

Imaginea vieții tale.  

Gândesc, oare ce-ți dorești?  

Când tu nimic nu povestești,  

De ce trebuie să ghicesc?  

Ce-nseamnă restul vieții mele?  

Cu tine nu mai pot porni  

Spre drumul vieții, inimii.  

Comune nu ni-s mințile,  

Nici gândurile, sufletele.  

Fiecare câte-o altă cale,  

Ștergându-se cu un burete  

Scopul vieții, pe-ndelete.  

Nu vrem nimic, nu ne dorim,  

Noi nu gândim, noi nu iubim.  

De ce oare atunci trăim?  

Să strângem, să agonisim?  

Sau să desfacem aripi  

Sus în zbor spre cer, departe,  

Să privim întinderi ce apar  

În fața sufletului de cleștar.  

Și când anii vor fi trecuți,  

Când părul alb mă va încununa,  

Ochii obosiți de a lupta  

Se vor închide pentru pururea.  

Și nicicând nu voi pricepe,  

De ce aceste trepte  

Lasă-te pe cărare  

Să le străbată oricine,  

Nu toți sunt făcuți să meargă  

Agale pe-acest drum.  

Putere, asta e nevoie  

Ca să treci peste furtuni!

I'd rather close my eyes,

You think I cannot see but

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time seems to be flying

While you’re watching through the mirror

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer.

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

Two different worlds — mine and yours

Yesterday feels like a long time ago

Like you felt the wind blowing so slow

You held my heart but it was so cold,

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

Once the winter shutters through

You only hear the echoes of emptiness

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time keeps on flying

Imagining again, struggling the same way

And here’s how time is flying again

From branches, leaves, and flowers

Now there is nothing left but air

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer....

Two different worlds — mine and yours

Close your eyes....imagine yourself somewhere else....

’Cause from beauty comes the truth

Arde, arde...

De ce simt sufletul încurcat

Și niciodată nu pot să-l desfac?  

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.  

Nu suport nicio privire,  

Nu aștept multă iubire.  

Vreau un sanctuar să am  

Și din cerc să nu dispar.  

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.  

Cât timp voi îmi dați târcoale,  

Nu ascult cuvinte goale.  

Cât voi spuneți zgomote,  

Nu privesc trupurile.  

Dați-mi pace! Nu vă văd!  

Stau în cerc și contemplez  

Liniștea ce o găsesc  

Şi eu vreau să o păstrez

O țin strâns la pieptul meu

Apă limpede și clară,

Seninătatea cea amară!

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.  

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.

Îți spun ca esti îndeajuns pentru mine

Pe malul lacului ce se golește în neștire

Șoapte suave se disting din departare

Curenții de aer conferă formă apei

Ne uitam și noi în balta de cer

Seninul dintre nori sclipește 

Precum soarele creează raze de speranță

Așa amandoi ne îmbrățișăm

Ne încălzim cu trupurile de țărână

Ne răcim atunci când bate vântul

O singură lacrimă e necesară

Să știu că vrei să vezi viitorul

Îți spun ca vei avea ce îți dorești

Iar tu vrei doar fericire 

Atunci pe loc buzele s-au atins

Ochi ne priveau din departare

Simțeam momentul ca niciodată

Amintirile rămân, mă fac sa plâng

Ochii, sentimentul nu se uită

Stau plângâd lânga mormânt.

Priviri nespuse şi uitate

Adesea noi ne confruntam,

Ca soarele şi luna împreună puse

Nicicînd probabil nu ne împiedicam.

Orgolii, ochi adînci, privite

Timizi şi blînzi ca într-un gînd

Şi totuşi a ajuns momentul

De stăm alături şi rîzînd...

Un foc tactil deschis şi blînd

Atragător ca steaua cea polară,

Şi boţ de gheaţă în ocean plutind

De soare încet încet dezgheaţă.

Eram doar noi

Acum te caut printre foi

Speram sa ne vedem 

Dar nici vorbele nu ni le mai credem

Eram doar noi

Pe un deal înalt și culmi de ploi

Alergam în noapte 

Îmi spuneai doar dulci șoapte

Speram sa ne vedem 

Dar nici vorbele nu ni le mai credem

Iubirea noastră a murit

Focul dragostei noastre s-a topit

Eram doi trandafiri

Acum în vorbe ne-nfigem numai spini

Ne comportam ca doi străini 

Nu știm ce vrem sa fim

Eram doar noi

Doar noi amândoi

Printre foi,furtuni și ploi

Dar ce rost

Ca la suflet eram goi

Speram sa ne mai vedem 

Dar nu mai putem 

Ce eram nu mai suntem 

Eram doar noi

Printre foi,copii și ploi

Eram doar noi

Acum 

Poate ne vom vedea

Încă port haina ta

Știu ca n-are legătură 

Subiectele inima mi le fura

Eram doar noi

Dar acum suntem despărțiți 

Ca doua foi

‘’Scrie-mi!’’ și să mă cerți plângând

Când uit să mă trezesc

când uit că-mi ești în gând …

Că te iubesc!

Aș fi dorit să-ți scriu și ție

Și să mă citești cum eu …

te scriu și te recit cu drag …

mereu!

Scrâșnesc din dinți, să mi te scot din minți …

să mă lași o clipă să respir;

Să te mint și să mă minți,

Că ne-am uitat!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Aș vrea să-ți pot spune tot ceea ce simt

Dar,de fel,sunt cam pesimist.

Mi-e frică să fiu respins,

Căci un refuz de-al tău m-ar arunca-n abis.

M-ar face să mă căiesc o viață întreagă,

Căci am fost sortit să primesc această judecată.

Inima mi-ar fi sfâșiată-n două

Iar pe față lacrimile mi-ar curge două câte două...

Aș vrea să te pot strânge  tare în brațe 

Și să-ți șoptesc vorbe dulci în noapte.

Să te cuprind de după mijloc și-un sărut să-ți fur atunci pe loc.

Dar frica și emoția nu-mi dau pace,

Și în preajma ta mă simt ca pe ace...

Hai să bem

un pahar cu vorbe dulci

și după ce ne amețim

trecem la tărie

pe bază de iubire.

Dacă ne doare capul

luăm limonadă,

ne trezim

și începem din nou

cu un pahar cu vorbe dulci.

(All rights reserved)