Apăsări

aud numai știri rele în zori

 

când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte

 

dimineața însă se anunță frumoasă

ca-ntr-un tablou de Cézanne

scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine

rămas de aseară pe prichiciul ferestrei

în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel

sau Vivaldi

.

să tot trăiești

.

să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai

pline de muzică

ca pe niște sinfonii ale iubirii

neterminate

.

așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții

.

eu

din păcate

mi-am pierdut sufletul

captivul din mine a aruncat telefonul pe geam

a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă

afișând la singura fereastră fără perdele

ostentativ

resemnarea

.

indiferența gregară a cărnii

.

nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții

ca altădată

la un moment dat totul devine prozaic

un déjà vu

mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri

ca o tușă de negru pe negru

în același decor sumbru...


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Apăsări

Date of posting: 26 апреля 2019

Timp de citire: ~2 min.

Views: 2239

Log in and comment!

Other poems by the author

Sidef

vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse

 

femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept

 

spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche

neinteligibil

câteva becuri de pe marginea căii ferate

ne-mproșcă în față c-un galben bolnav 

nu mai mult de-o secundă

apoi dispar

.

sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri

.

în timp ce dormeai

ți-a alunecat dintr-un ochi

o perlă

îi spun

iar ea ridică din umeri nepăsătoare

era probabil o perlă din vis

fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri

din amintiri triste

.

demult

demult

demult

abia dacă îmi mai aduc aminte

.

nu te cred

(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)

toate femeile

ascund amintirile triste

sub sideful speranței

și-și atârnă perla durerii la gât

.

vai

pe care voi bărbații o despicați cu securea

în două

ne omorâți încă o dată

și dați strălucirea amintirii deoparte

doar să aflați ce se ascunde-n trecut

.

iar trenul își vede de drum

strivind între roți și șine de cale ferată

timpul …

More ...

Portret

așa cum raza de lumină albă uneori

(trecând din întâmplare printr-o prismă moartă),

se sparge în o mie de culori,

la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă.

 

te recompui bizar mereu sub alte predicate,

(nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!)

și te încurci în geometrii din cele mai ciudate

din care nu lipsește carnea și fiecare os

 

din fața ta doar două cercuri paralele

(ochii, probabil, rotunzi ca bobul de orez!)

apoi  triunghiul dintre ele

(un fel de nas!) și-o gura, sub formă de trapez

 

mai jos, un gât prelung, precum un cap de hidră

(două triunghiuri puse vârf la vârf)

care apasă nefiresc pe o clepsidră,

anume chiar pe propriu-ți stârf*

 

doar tibia ca un cilindru mic

ușor concavă,cu-ncovoiri de scut,

cu toată geometria asta de nimic

încă îmi dă fiori și-mi amintește de-nceput

 

*stârf= stârv                                        

More ...

Capul de pod

- Kapa 1! Kapa 1! Kapa1! Recepție!

- Kapa 1, recepție!

Vocea robotică, gravă, cu inflexiuni  metalice, îl smulge din starea aceea aproape dureroasă de repaus și apăsă pe butonul albastru din stânga sa.

- Pregătește-te de aselenizare în câteva minute! Ți-am trimis deja coordonatele!

Kapa 1 aruncă plictisit o privire pe monitorul central.  Deasupra cifrelor apare și imaginea locației, o insulă minusculă în mijlocul Pacificului.

- Sunteți sigur că pot aseleniza acolo, recepție? întrebă el mirat.

- Da, îi răspunde vocea metalică scurt, ai să te convingi și singur, recepție!

Aflat într-o mișcare circulară de tatonare, Kapa 1 descoperă cum in***cenzure*** crește sub ochii săi în timp ce în difuzor reverberează un sunet ascuțit, emis, probabil, de  un doispozitiv radioelectric de ghidare, aflat la sol.

- Confirm! anunță el prin stație. Zăresc mișcări suspecte de trupe în zonă! Recepție!

- Stai liniștit, sunt de-ai noștri! Întrerupem deocamdată comunicațiile cu nava!

Kapa 1 nu pare prea bucuros de reîntâlnirea cu pământenii, după experiența anterioară, petrecută cu ani în urmă, dar nu se lasă copleșit de emoții. Execută calm toate manevrele de asenelizare, aducând Hydra pe locul semnalizat de dispozitivul acustic. În paralel, activează sistemul automat de autoapărare și de protecție pentru orice eventualitate. Îl recunoaște pe K5, un contursian de generație mai veche, care nu-și ascunde bucuria de a-l revedea.

- Credeam că m-ați uitat pe planeta aceasta nenorocită! zice și-l îmbrățișează cu afecțiune. Sunt la curent cu ceea ce vreți să faceți, dragul meu K1!

- Atunci poate îmi spui și mie, dragul meu K5, îi răspunde acesta, fiindcă eu habar n-am! M-au luat din mers!

K5 încuviințează din cap.

- Stiu. Generalul GX a plănuit totul în secret, peste capul lui K0! Misiunea ta este să consolidezi baza de pe insulă și să începi ocuparea Pământului.

- Avem o înțelegere cu pământenii, totuși! obiectă K1 nedumerit. Toată galaxia e cu ochii pe noi!

Saturnienii abia așteaptă să ne atace!

- De aceea trebuie să acționăm cu mare grijă din interior! Să pară o revoltă a terranienilor!

- Stii și cum?

- Nu, eu asigur numai logistica. De rest se ocupă Emiko, care a sosit ieri cu o mie de contursieni.

- Abia aștept să mă întâlnesc cu ea, sublinie K1, dar tot nu înțeleg de ce tocmai aici?

K5 ridică din umeri depășit.

-  Nici eu.

 

În buncărul său, aflat la o sută de metri sub pământ, frumoasa Emiko măsoară biroul de la un capăt la altul. O chinuie ușurința cu care acceptase misiunea aceasta riscantă, știind că era un act ostil, o încălcare flagrantă a tratatului de prietenie cu terranienii. Nu-l putuse refuza pe general, disciplina militară prevalase în fața rațiunii. Venise însoțită de o adevărată armată de mercenari, pe care, cu greu, reușise s-o disimuleze în peisajul luxuriant al insulei Kyushu. Experțiii contursieni aleseseră in***cenzure*** pentru frumusețea ei naturală și activitatea seismică neobișnuită, care îi interesa în mod special. Contase foarte mult și amestecul heteroclit al religiilor ( creștinism, islamism, budhism, iudaism, dar și altele, specifice spațiului american, australian sau asiatic, practicate sectar, într-o armonie greu de întâlnit în altă parte). Țârâitul soneriei telefonului o înfioară.

- Alo, da!

- Sunt K1! răspunde vocea de la celălalt capăt al firului. Aș dori să trec pe la tine!

- Bine ai venit K1! Te aștept!

K1 era ca și ea din noua generație, perfect adaptat la civilizația terraniană, foarte apreciată de contursieni, care trecuseră deja la structurarea lor organică, folosind un material biologic apropiat de cel al pământenilor. Nu reușiseră încă să dezlege misterul inteligenței terraniene, mult mai flexibilă decât inteligența lor artificială, dar configuraseră noile generații în așa fel încât să poată primi și alt fel de inteligență. Erika se simțise ciudat când îi auzise vocea, încercase o stare asemănătoare cu aceea de scurtcircuit, cu alt efect însă. Lasă telefonul în furcă și începe să măsoare camera de la un capăt la altul. Se gândește intens la ceea ce îi va spune, fiindcă se teme de reacția lui. Nu se așteptase ca generalul să i-l trimită pe K1, cunoscut ca fiind  un soldat redutabil, dar și un rebel incorigibil.

- Intră! se trezește strigând, auzind ciocănitul acela inconfundabil în ușă, care, curios, îi provoacă aceeași stare ca și puțin mai înainte.

.

K1 ezită o clipă înainte de a intra. O mai văzuse de câteva ori până atunci, schimbaseră și câteva cuvinte de politețe, însă nu stătuseră față în față mai mult de un minut. Îl mai surprinsese și inflexiunile neobișnuite ale vocii sale la telefon. În terminologia terraniana asemenea alterări de comportament se numeau emoții, iar ea părea să fie marcată de o asemenea stare, pe care el, personal, o înțelegea, aflându-se, la rându-i, în aceeași situație. Era ceva parazitar în softul său când se gândea la dânsa, așa cum auzise de la un terrarian îndrăgostit, care credea că-și pierduse mințile. Împinge ușa cu delicatețe. Erika stă în picioare în mijlocul camerei.

- Pot să intru? întreabă.

- Văd că ai și intrat! zâmbește ea, arătându-i un fotoliu. Ia loc!

- Mulțumesc! K5 mi-a spus că ai să-mi transmiți ceva?

Erika îi întinde ordinul semnat de general.

- E strict secret!

- Asta văd și eu, dar nu poartă semnătura Prim-ministrului!

- Prim-ministru nu știe nimic despre misiune!

- Foarte rău, din câte îl cunosc, n-ar fi aprobat niciodată invazia Terrei!

- Tocmai de aceea generalul vrea discreție totală. Si-a asumat personal această decizie!

- Mi se pare extrem de grav!

- Si mie.

K1 clătină nemulțumit din cap.

- Nu sprijin o asemenea inițiativă! Si n-am de gând să fiu discret deloc!

- Mă gândeam eu! oftează Erika, așezându-se pe un scaun. Va trebui să-i spun generalului!

- Sfatul meu e să-l informezi, mai întâi, pe Primul ministru. Te va ajuta enorm la proces!

- Îmi poți spune și cum? Întregul sistem de comunicații trece printr-o centrală GX!

- Transmiți de pe Hydra! Am linie directă cu Guvernul și Consiliu!

Erika îl privește neîncrezătoare.

-  Stii că toți soldații de aici ascultă de general?

- Generalul, îi răspunde K1, decuplând transmițătorul Alfa de la rețea, își asigură controlul asupra lor prin tine. Nu are altă posibilitate de a-i influența! Si, oricum, e prea târziu!

 

Îl urmează docilă, fără să înțeleagă de ce K1 merge tăcut, cu un pas înaintea ei. Este conștientă de faptul că supunerea, în sensul subordonării și ascultării, nu se regăsește în actul său voluntar, care excede softului, apropiindu-se de ceea ce teranienii numeau în termeni eufemistici judecată. În fișa ei tehnică nu existau specificații privind liberul arbitru, altă ciudățenie întâlnită la oameni, un fel de libertate de a alege în nume propriu, existau, în schimb, referințe stufoase la supunerea oarbă (față de ceva sau cineva).

- K1, recepție! se aude în receptor vocea consilierului I de la cabinetul Prim-ministrului. Spune, K1!

- Vreau cu Prim-ministru!

- Așteaptă!

Erika simte că i se taie picioarele.

- K0, recepție!

E chiar Prim-ministru.

- Vreau să fac un denunț! răspunde K1. Lângă mine se află adjunctul generalului GZ, care dorește să vă informeze asupra unui lucru extrem de grav!

- Ascult!

- GZ1, raportez! articulează Erika, luând microfonul stației de emisie-recepție în mână. Am în față ordinul 536 de la cancelaria generalului GZ, semnat de acesta, prin care mi se cere să ocup imediat Terra! Nu apar semnăturile dvs. și ale Marelui Amiral, Omega 3!

Urmează o pauză care părea că nu se mai termină.

- Contramandez ordinul! răsună în receptor vocea Prim-ministrului. Dă-mi-l pe K1!

- Ordonați! percutează K1.

- Te numesc comandantul flotei intergalactice, iar pe GZ1 adjunctul tău! Veți primi foarte repede

instrucțiunile și deciziile Marelui Consiliului!

Sunt atât de uluiți amândoi încât nu mai au timp să mulțumească, dar înțeleg graba Primului ministru de a închide brusc.

.

Rigiditatea softului o împiedică să-și manifeste recunoștința față de K1, deși simte o tensiune ciudată oscilând în memorie. Cedase și mai înainte acestei tensiuni, ascultându-i sfatul și nu greșise. Din contra. Scăpase de general, își păstrase postul, câștigase încrederea Prim-ministrului, devenind mâna dreaptă a lui K1, față de care simțea o atracție inexplicabilă. Ultimile îmbunătățiri aduse modelului digital de creier, vizaseră lărgirea marjei de agregare și interacțiune spontană între diversele faze ale gândirii electronice și comportament, după tiparul umanoid, unic în spațiul intergalactic, iar primele rezultate nu întârziaseră să apară. Ecranul instrumentului de control, fixat pe antebrațul Erikăi, îi relevă o creștere semnificativă a tensiunii în circuite, însoțită de o senzație intensă de căldură, altfel mai mult decât agreabilă.

- Sper că n-ai făcut public ordinul la nivelul trupei! zice K1, punându-i o mână pe umăr. K5 pare să știe ceva?

- El mi-a adus ordinul, domnule general! răspunde Erika fără să ezite. Trupa nu știe nimic!

- Foarte bine. Te-ai gândit ce facem cu ei? Înapoi nu-i putem trimite!

- Continuăm acțiunea de „implantare” la nivel mediu și înalt și asigurăm capul acesta de pod!

- Credeam că este asigurat?

- Mai e nevoie de tehnică și de oameni! Cam jumătate din ce avem!

- Nu-i prea mult?

- Nu, domnule general, în partea cealaltă suntem în grafic.

- Merg pe mâna ta! concluzionează K1, zâmbindu-i. Nu-ți ascund că mă aștept la represalii din partea lui GZ!

- Unitățile lui de comando acționează departe de noi! îl liniștește Erika. Numai dacă trimite un K2, neomologat!

K1 o privește mirat.

- N-am auzit de așa ceva!

- Se ocupă personal de crearea acestuia. Sau s-a ocupat!

- Este posibil să-l fi trimis încoace?

- Mai mult ca sigur. K2 acționază în afara oricărui protocol! De aceea am dispus o monitorizare de alertă imediat după discuția cu Prim-ministru!

 

Ecranul monitorului din biroul Erikăi crează impresia unei cascade. Mesajele de felicitare curg unul după altul din toate colțurile Universului. Nu era puțin lucru să preiei comanda celei mai puternice armate stelare în locul temutului GZ, a cărei poziție în ierarhia militară părea invincibilă. Concomitent, sosiră și ordinele de numire, semnate de Prim-ministru și președintele Marelui Consiliu.

- K5 mă anunță că generalul a fost arestat! îi comunică Erika, punând telefonul în furcă. N-a opus rezistență, dar nu se știe nimic destre K2!

K1 o privește fix în ochi.

-  Tu ce crezi?

- Stiu că avea întotdeauna un plan de rezervă. Nu m-ar mira să-l fi activat în ultima clipă! În concluzie, să ne așteptăm la ce e mai rău!

- Cât de rău?

- E greu de spus. Poate reactiva forțe secrete, păstrate undeva în rezervă! Apoi mai e K2, despre care nu știm nimic precis!

- Există ceva care să lucreze și în avantajul nostru?

Erika rămâne o clipă pe gânduri.

- Da, zice, spațiul și timpul! Oricât de aproape ar fi de Kyushu, mai degrabă de mâine n-au cum să ajungă aici!

Altcineva i-ar fi răspuns standard, „off work” sau „rejected question”, ca orice computer, care nu este programat să facă asocieri personale, Erika însă reușea acest lucru, apropiindu-se, ca și el, de altfel, de ceea ce teranienii numeau tulburare reactivă, referindu-se la existența unei boli ascunse, care debutează ulterior apariției ei. Nu de puține ori simțise nevoia s-o îmbrățișeze, dar își reprimase de fiecare dată acest imbold parazitar, nedefinit explicit în programul său de bază. Ceva greu de explicat se petrecuse în zona întunecată a memoriei sale, în corpul său amorf, construit ca un înveliș similar cu cel al oamenilor.

K1 se întinse în patul său de campanie, aflat chiar lângă Centrul de comandă, când auzise telefonul. Se uită mirat la ceas. Este trecut de miezul nopții.

- Am vești noi!

Recunoaște glasul Erikăi.

- Spune!

- Nu la telefon. Unde ești?

- Acolo unde m-ai cazat. Sunt pe  stand-by! Te aștept!

Era pe aproape, fiindcă sosi repede. În cameră nu existau scaune sau alte mobile în afara patului de dormit. K1 îi face semn să se așeze lângă dânsul.

- Să nu-mi spui că temutul K2 se află în bază!

- Nu, Marele Amiral ne informează că există informații potrivit cărora K2 ar fi în zonă, foarte aproape de noi, existând riscul să ne viziteze chiar în noaptea aceasta.

- Foarte bine, abia aștept să-l întâlnesc!

- In***cenzure*** este sub alertă generală! Nu are cum să treacă neobservat!

- Găsește el o breșă pe undeva, fu de părere K1, lăsându-și o mână pe umerii ei. Simte imperios nevoia să facă acest lucru, să-i atingă pielea catifelată neacoperită de rochia albă, fără bretele, care i se sprijină de sâni. Erika este atât de surprinsă încât nu reacționează nici după ce mâna lui îi mângâie sânii, poicioarele, zonele intime sau o întinde pe spate, alături de el, așa cum mai văzuse doar în documentarele video despre comportamentul terranian, lucru care, în mod curios, nu-i displace deloc. Conformația ei organică ( un fel de substitut al cărnii), ca și a lui, de altfel, necunoscută pe Terra, formată din țesuturi, nervi, vase, fibre, învelișuri, etc., copiind fidel structura corpului uman, reacționă într-un fel cu totul neașteptat, ca un corp viu, cum ziceau terranienii.

- K1, șoptește ea, lăsându-se copleșită de senzația aceea nouă, iubitule!

Pentru K1, cuvântul „iubitule” sună magic, iar actul spontan de posesie al femeii, privit prin ochii unui robot, dincolo de orice limbaj de programare, soft, cunoscut până atunci.

- Iubito! îi răspunde la rându-i în timp ce ușa de la intrare se deschide scârțâind, iar în prag îl zărește pe K2, care îl salută cu un zâmbet.

- Să trăiți, domnule general!

- Am impresia că ai încurcat generalii K2!

- Nici vorbă! Nu există decât unul singur.

K1 se uită lung la el.

-  Poți să-mi spui ce cauți pe aici?

-  Stii foarte bine, trebuie să te dezafectez și să preiau controlul bazei!

-  Nu pari prea motivat s-o faci?

- Nu.Umanitatea din mine cântărește mai greu decât imobilismul contursian, lucru pe care-l observ și la voi! De altfel, conveiețuiesc, ca să zic așa, cu o terraniană.

- Ai vreo explicație pentru acest lucru?

-  Universul e plin de surprize, domnule general!

More ...

Bolero

în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste

More ...

Starea de veghe

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

More ...

Quod erat demonstrandum

fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine

în care azi = x - 365

(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)

prin urmare  mâine = azi - restul de zile

care nu sunt congruente cu azi

nici cu mâine

putând fi denumite generic timp

cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna

până în zori

când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului

la un moment dat

altitudinea de cădere a fulgului

densitatea aerului

timpul parcurs de acesta

accelerația gravitațională terestră

impactul cu genele curbate și dese ale iubitei

ea îsăși o ecuație de gradul doi

în care timpul și banii reprezintă

condiția necesară și suficientă

de unde descoperim că femeia = timp + bani

știm însă că timpul înseamnă bani

și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii

iraționale

rămâne doar să extragem rădăcina pătrată

din relația femeie = bani la puterea

descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor

sentimentale

iar banii efectul...

More ...

Poems in the same category

Culorile Sufletului

 

M-am săturat de priviri ce doar mă măsoară,

De oameni ce mă vor doar ca pe-o imagine,

Cu ochii lor setoși, doar de formă și splendoare,

Fără a știi ce se-ascunde în sufletul ce plânge.

 

Mă forțează să dau numere de telefon,

Mă caută în multimea ce nu mă vede,

Dar nu mă întreabă ce iubiri am în gând,

Nici ce muzică îmi atinge inimile de tăcere.

 

Mă vor, dar nu mă cunosc cu adevărat,

Nu mă întreabă ce culori îmi dansează pe cer,

Nu mă întreabă ce am iubit când am plâns,

Sau ce fel de raze mă încălzesc într-un aer prea rece.

 

Sufletul meu e un tablou fără semnătura lor,

O pânză de umbre, un peisaj de dor,

Unde fiecare trăsătură e tăcută, dar vie,

Și am nevoie de cei ce mă vor pentru ce am în mine, nu doar ca un decor.

 

Cum de ai o voce atât de lină, îmi spun,

Și nu mă întrebi ce melodii îmi fac inima să vibreze,

Nu mă întrebi dacă în versuri mă pierd,

Sau ce simt când în tăcere un cântec în mine răsună, căci doar el mă îmbrățișează, mă încălzește.

 

Cum te simți, mă întrebi cu ochi rătăciți,

Dar doar la suprafață, la ce e vizibil dintr-o viață de culoare,

Nu știi că iubesc să pictez, că în fiecare nuanță

E o lume întreagă, un univers de simțuri, de fiori în tăcere.

 

Pictez cu alb de neputință, cu albastru de dor,

Cu verde de iarbă ce se plimbă în vânt,

Roșu de foc ce arde în pieptul meu,

Și gri-ul umbrelor ce mă caută și mă pierd în pământ.

 

Să mă întrebi ce îmi place, ce ador în viața mea,

Să-mi simt iubirea în ochii tăi ce mă vor vedea,

Să fiu o floare ce în zori răsare, nu doar un corp ce trece,

Să mă întrebi, să mă cunoști, să mă știi, nu doar să mă privești ca pe-un obiect ce dispare.

 

Dar în fața mea rămân doar chipuri goale,

Ce nu văd decât haina mea, nu ceea ce sunt eu,

Și în tăcerea mea, eu mă pierd în detalii,

Căci dacă mă vei întreba, voi fi o poveste întreaga, între stele și cerul meu.

 

Aș vrea să fii mai mult decât o privire rece,

Aș vrea să simți ce simt și eu, să îmi cunoști lumea,

Să mă întrebi, „Cum te simți, ce culoare iubești?”

Căci doar atunci când mă întrebi, simt că sunt mai mult decât o adiere în vântul ce mă poartă.

More ...

Supravietuitoarea

Intr-un oras,plin de cioburi sparte 

Intr-un oras plin de melancolie, dar si singuratate

Intr-un oras in care totul avea aer de pulbere de durere

Ea,era stafie!

 

In accel oras confuzia o acapara

O acapara mai tare ca  si grija ca ar putea fi ea dar nu putea fii ea!

In accel oras cu portii a minciunii ea spera

Spera si spera si iarasi spera

 

Insa este cu adevarat posbil ca accea speranta sa nu se indeplinească

Oare accea speranta era una plina de falsa speranta ca avea sa se indeplineascā!

Adevarul era  ca niciodata putea sa nu se indeplinească

Era viata ei  precum si chiar perfectă

 

Poatea ea nu vroia sa vada adevarul pur

Ca grijile ei false nu erau in numar rar

E posibil sa vada neadevar

Neadeavar in care nu vroia cu adevarat sa vada picuri de adevar de care ii era dor!?

 

More ...

Destinație

Plecam din locuri din care nici nu am știut că există,

ca după să ne pierdem la o răscruce de drum,

unde fiecare cale promite un adevăr,

dar minciuna ne cuprinde cu dor nebun

 

Ne oprim, rătăcim,

căutăm semne pe cer sau pe pământ,

iar pașii noștri devin întrebări

pe care nimeni nu le mai ascultă.

 

Și poate că drumul nu trebuie ales,

Lasat la voia sorții 

Ratacirea asta m-ar face in sfârșit

 

Rudă cu toți morții 

 

More ...

Timpul tău

Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,

Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,

S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,

Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!

 

Adunã-ţi iar puterea şi socoate

Puţinãtatea zilelor rãmase;

Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,

Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!

 

Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!

Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!

Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute

Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!

More ...

”Invață”

Fii mulțumit cât brațele-ți sunt pline,

Cât inima-ți e încă un loc cald,

Cât timp poți oferii un zâmbet,

Si cât mai poți să fii uman!

 

Îmbrățișează-ți prietenii,

Iubește-ți familia,

Dăruiește gânduri bune,

Și fii o binecuvântare în lume!

 

More ...

Riscuri

„ce zici, te bagi?”

mă întrebă insinuantă

femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)

adormisem cu chipul iubitei mele

pe retină scrisese

ea undeva despre o cupă cu dulceaţă

de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)

dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)

era balerină Mergeam în mâini,

răsturnat şi m-am băgat…

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍