Quod erat demonstrandum
fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine
în care azi = x - 365
(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)
prin urmare mâine = azi - restul de zile
care nu sunt congruente cu azi
nici cu mâine
putând fi denumite generic timp
cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna
până în zori
când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului
la un moment dat
altitudinea de cădere a fulgului
densitatea aerului
timpul parcurs de acesta
accelerația gravitațională terestră
impactul cu genele curbate și dese ale iubitei
ea îsăși o ecuație de gradul doi
în care timpul și banii reprezintă
condiția necesară și suficientă
de unde descoperim că femeia = timp + bani
știm însă că timpul înseamnă bani
și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii
iraționale
rămâne doar să extragem rădăcina pătrată
din relația femeie = bani la puterea x²
descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor
sentimentale
iar banii efectul...
Poems in the same category
Elegie pentru o floare
i-am zis Cris
de cum am văzut-o
aș fi putut să-i spun altfel
dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint
ca o respirație dumnezeiască de înger
simțeam otrava dulce a dragostei
invadându-mi liniștea dimineții
cu milioane de fluturi
eram doar eu și Soarele
unul mai îndrăgostit decât celălalt
tocmai ne dezbrăcaserăm de straiele îndoliate
ale nopții
așteptând să te deschizi în culoarea fierbinte
a sângelui
să-ți scuturi roua rece a zorilor de pe inimă
să-ți aranjezi petalele răvășite în fața zilei
așa cum ar face o femeie îndrăgostită
nimic nu-i mai frumos decât să privești o floare
trezindu-se
privind cu ochi tulburați de uimire cerul
nefericită însă e dimineața în care descalecă moartea
nefericită-i și Cris
care izbucnește în lacrimi
iar eu te cuprind în brațe
iubito
ești atât de minunată în nesomnul meu metafizic
încât ai omorât visul…
Ecouri din suflet
În mine curge puterea unui Taur,
Semn al încrederii și al dorinței de a fi autentic.
Sunt stânca pe care mulți se pot sprijini,
Dar și forța ce nu poate fi îngenuncheată.
În ochii mei strălucește hotărârea,
Ca un soare ce răsare pe cerul senin.
Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,
Cu o determinare ce nu cunoaște sfârșit.
Ca Taurul, simt legătura cu natura,
Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.
Sunt pământean, ancorat în realitate,
Dar am și o latură sensibilă și tandră.
Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță,
Și caut stabilitatea într-o lume mereu schimbătoare.
Ca Taurul, mă bucur de confort și lux,
Dar știu să prețuies În mine curge puterea unui Taur,
Semn al încrederii și autenticității.
Sunt stânca pe care mulți se sprijină,
Dar și forța ce nu poate fi înfrântă.
Ochii mei strălucesc de hotărâre,
Ca un soare pe cerul senin.
Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,
Cu o determinare fără sfârșit.
Ca Taurul, simt conexiunea cu natura,
Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.
Sunt ancorat în realitate, dar sensibil și tandru,
Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță.
Caut stabilitate într-o lume mereu schimbătoare,
Mă bucur de confort și lux ca Taurul.
Dar știu să prețuiesc lucrurile cu adevărat importante,
Iar zodia mea mă inspiră să fiu puternic și autentic.
Derută
o șuviță de salivă mi se scurge necontrolat dintr-un colț al gurii
și-o revoltă mai mare împotriva-mi n-am mai simțit până acum
s-au adunat prea mulți țurțuri de gheață la streșina casei
chiar și așa încă mai mozolesc între gingii halcă de viață din frigider
congelată la minus o sute de grade
până când într-o zi m-am trezit în șoc hipotermic
n-a lipsit mult să nu mor
însă n-am murit
mi s-au fisurat doar gleznele
și a trebuit să-mi reconfigurez mersul
să-mi schimb optica
să privesc lumea ca liliecii
spânzurat de picioare
să mă deprind cu această sminteală a ochiului
de-a inversa totul
de a deforma totul
imaginea unei sălciii care se reflectă în apă
devine numitorul comun al tuturor lucrurilor și ființelor
de jos poți distinge iridescența culorii unei păsări
cu cât se restrîng sau se lărgesc unghiurile
plutirea maistoasă a lebedei albe sub luciu scânteietor al lacului
picurat cu cerneala albastră a cerului
zvâcnirea nebănuită a ursului brun
care prinde un pește și tulbură liniștea nuferilor galbeni
trăiesc coșmarul vieții mele alături de verdele crud al firului de iarbă
de respirația sufocantă a teilor și a mentei
simt tot sângele năvâlindu-mi în cap
coagulându-se pe aleile umbroase ale creierului
pesemne că ultima femeie pe care nu mi-ș dori s-o întâlnesc
se apropie...
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Твой ангел
Твой ангел
Пусть ангел тебя хранит
Даже тогда, когда
ты далеко от дома,
Когда нет ни брата ни сестры,
И,ты только со своей тенью
Один.
Пусть ангел услышит тебя
и приподнимет тебе руку,
И поможет тебе,и тогда
Ты будешь гордым,
Даже очень.
Взглянет на тебя,и скажет тебе:
Что ты не один на этой земле.
Замурка Алина 9-класс, Теоретический Лицей Варница.
Ecouri de toamnă
Bătrânul pictor nu-și luase cu el toate culorile,
alesese din cutie doar galbenul, verdele, albastru, maroul și negru,
nici nu-i trebuiau mai multe,
ce să faci cu albul, cu roșul, cu alte nuanțe calde, descălecate din primele,
într-un tablou posomorât al toamnei,
chiar că nu avea ce face cu ele,
numai că acel neobișnuit septembrie îl surprinsese descoperit,
luaseră foc trandafirii și căzuse a doua ninsoare peste salcâmi,
frunza nu se mai uscase în vii, iar oamenii nu-și mai culeseseră strugurii, așteptând bruma,
se scurtaseră zilele, ce-i drept,
dar natura nu-și închisese de tot fereastrele vieții,
cum să reprezinți toate acestea lucruri fără roșu?
Cu albul, care nici nu este culoare, era mai ușor,
se putea substitui cu albul pânzei,
pentru roșu însă nu exista nicio soluție,
iar ca să se întoarcă acasa după ce bătuse atâta drum
cu șevaletul în spate, nici vorbă,
și-ar fi pierdut tot fiorul inspirației,
nu,
mai bine își cresta brațul stâng până țâșnea sângele
(citise undeva că șamanii își scriau letopisețele în acest fel sumbru!)
și-și crestă brațul stâng,
apoi își înmuie pen***cenzure*** în propriu-i sânge,
adăugând nuanțele de roșu aprins trandafirilor înfloriți,
strugurilor roșii,
merelor uitate pe ramuri
gaițelor și pițigoilor cu accente de roz
milioanelor de floricele de câmp,
Soarelui,
spre seară tabloul începuse să semene a toamnă
doar că bătrânul pictor pălise la față și i se înmuiaseă picioarele,
ultima imagine care-i rămăsese întipărită pe retină
era cea a unui fluture în care se adunaseră toate culorile din lume
așezându-se grațios pe o frezie....
Inerție
Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi
în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu
exat în nuanța apusului care mă învăluie
cumva apa de ploaie și sângele meu se amestecă
într-un cenușiu tulbure
aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole
curgând ireversibil
din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele
în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr
țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului
(uhu, uhu, uhu!)
mă cutremură
ridic ochii spre cerul nopții fără contur
agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri
înjunghiat de fulgere
și te văd
în sfârșit
cum te apropii călare pe un cal alb
și-mi smulgi cuțitul din inimă…
Elegie pentru o floare
i-am zis Cris
de cum am văzut-o
aș fi putut să-i spun altfel
dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint
ca o respirație dumnezeiască de înger
simțeam otrava dulce a dragostei
invadându-mi liniștea dimineții
cu milioane de fluturi
eram doar eu și Soarele
unul mai îndrăgostit decât celălalt
tocmai ne dezbrăcaserăm de straiele îndoliate
ale nopții
așteptând să te deschizi în culoarea fierbinte
a sângelui
să-ți scuturi roua rece a zorilor de pe inimă
să-ți aranjezi petalele răvășite în fața zilei
așa cum ar face o femeie îndrăgostită
nimic nu-i mai frumos decât să privești o floare
trezindu-se
privind cu ochi tulburați de uimire cerul
nefericită însă e dimineața în care descalecă moartea
nefericită-i și Cris
care izbucnește în lacrimi
iar eu te cuprind în brațe
iubito
ești atât de minunată în nesomnul meu metafizic
încât ai omorât visul…
Ecouri din suflet
În mine curge puterea unui Taur,
Semn al încrederii și al dorinței de a fi autentic.
Sunt stânca pe care mulți se pot sprijini,
Dar și forța ce nu poate fi îngenuncheată.
În ochii mei strălucește hotărârea,
Ca un soare ce răsare pe cerul senin.
Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,
Cu o determinare ce nu cunoaște sfârșit.
Ca Taurul, simt legătura cu natura,
Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.
Sunt pământean, ancorat în realitate,
Dar am și o latură sensibilă și tandră.
Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță,
Și caut stabilitatea într-o lume mereu schimbătoare.
Ca Taurul, mă bucur de confort și lux,
Dar știu să prețuies În mine curge puterea unui Taur,
Semn al încrederii și autenticității.
Sunt stânca pe care mulți se sprijină,
Dar și forța ce nu poate fi înfrântă.
Ochii mei strălucesc de hotărâre,
Ca un soare pe cerul senin.
Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,
Cu o determinare fără sfârșit.
Ca Taurul, simt conexiunea cu natura,
Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.
Sunt ancorat în realitate, dar sensibil și tandru,
Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță.
Caut stabilitate într-o lume mereu schimbătoare,
Mă bucur de confort și lux ca Taurul.
Dar știu să prețuiesc lucrurile cu adevărat importante,
Iar zodia mea mă inspiră să fiu puternic și autentic.
Derută
o șuviță de salivă mi se scurge necontrolat dintr-un colț al gurii
și-o revoltă mai mare împotriva-mi n-am mai simțit până acum
s-au adunat prea mulți țurțuri de gheață la streșina casei
chiar și așa încă mai mozolesc între gingii halcă de viață din frigider
congelată la minus o sute de grade
până când într-o zi m-am trezit în șoc hipotermic
n-a lipsit mult să nu mor
însă n-am murit
mi s-au fisurat doar gleznele
și a trebuit să-mi reconfigurez mersul
să-mi schimb optica
să privesc lumea ca liliecii
spânzurat de picioare
să mă deprind cu această sminteală a ochiului
de-a inversa totul
de a deforma totul
imaginea unei sălciii care se reflectă în apă
devine numitorul comun al tuturor lucrurilor și ființelor
de jos poți distinge iridescența culorii unei păsări
cu cât se restrîng sau se lărgesc unghiurile
plutirea maistoasă a lebedei albe sub luciu scânteietor al lacului
picurat cu cerneala albastră a cerului
zvâcnirea nebănuită a ursului brun
care prinde un pește și tulbură liniștea nuferilor galbeni
trăiesc coșmarul vieții mele alături de verdele crud al firului de iarbă
de respirația sufocantă a teilor și a mentei
simt tot sângele năvâlindu-mi în cap
coagulându-se pe aleile umbroase ale creierului
pesemne că ultima femeie pe care nu mi-ș dori s-o întâlnesc
se apropie...
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Твой ангел
Твой ангел
Пусть ангел тебя хранит
Даже тогда, когда
ты далеко от дома,
Когда нет ни брата ни сестры,
И,ты только со своей тенью
Один.
Пусть ангел услышит тебя
и приподнимет тебе руку,
И поможет тебе,и тогда
Ты будешь гордым,
Даже очень.
Взглянет на тебя,и скажет тебе:
Что ты не один на этой земле.
Замурка Алина 9-класс, Теоретический Лицей Варница.
Ecouri de toamnă
Bătrânul pictor nu-și luase cu el toate culorile,
alesese din cutie doar galbenul, verdele, albastru, maroul și negru,
nici nu-i trebuiau mai multe,
ce să faci cu albul, cu roșul, cu alte nuanțe calde, descălecate din primele,
într-un tablou posomorât al toamnei,
chiar că nu avea ce face cu ele,
numai că acel neobișnuit septembrie îl surprinsese descoperit,
luaseră foc trandafirii și căzuse a doua ninsoare peste salcâmi,
frunza nu se mai uscase în vii, iar oamenii nu-și mai culeseseră strugurii, așteptând bruma,
se scurtaseră zilele, ce-i drept,
dar natura nu-și închisese de tot fereastrele vieții,
cum să reprezinți toate acestea lucruri fără roșu?
Cu albul, care nici nu este culoare, era mai ușor,
se putea substitui cu albul pânzei,
pentru roșu însă nu exista nicio soluție,
iar ca să se întoarcă acasa după ce bătuse atâta drum
cu șevaletul în spate, nici vorbă,
și-ar fi pierdut tot fiorul inspirației,
nu,
mai bine își cresta brațul stâng până țâșnea sângele
(citise undeva că șamanii își scriau letopisețele în acest fel sumbru!)
și-și crestă brațul stâng,
apoi își înmuie pen***cenzure*** în propriu-i sânge,
adăugând nuanțele de roșu aprins trandafirilor înfloriți,
strugurilor roșii,
merelor uitate pe ramuri
gaițelor și pițigoilor cu accente de roz
milioanelor de floricele de câmp,
Soarelui,
spre seară tabloul începuse să semene a toamnă
doar că bătrânul pictor pălise la față și i se înmuiaseă picioarele,
ultima imagine care-i rămăsese întipărită pe retină
era cea a unui fluture în care se adunaseră toate culorile din lume
așezându-se grațios pe o frezie....
Inerție
Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi
în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu
exat în nuanța apusului care mă învăluie
cumva apa de ploaie și sângele meu se amestecă
într-un cenușiu tulbure
aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole
curgând ireversibil
din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele
în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr
țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului
(uhu, uhu, uhu!)
mă cutremură
ridic ochii spre cerul nopții fără contur
agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri
înjunghiat de fulgere
și te văd
în sfârșit
cum te apropii călare pe un cal alb
și-mi smulgi cuțitul din inimă…
Other poems by the author
Masacru
Rugul aprins bolborosește incomprehensibil
două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii
dintr-o clipă în alta
grupuri izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale
„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”
străjerii Alfabetului iau poziții de luptă
iar clonele literelor de bază
ă,â,î,ș,ț
ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor și virgulelor
trag pidicile armelor
„pe aici nu se trece”
cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de lèse-majesté
adică de ofensă adusă suveranului 0
pedepsită cu moartea
puseseră între ele și suveran o virgulă
în fapt
Constituția statua dreptul acesta doar regelui
după el nu puteau fi decât numere zecimale
nici vorba de litere
literele rămâneau întotdeauna litere
nu aveau iscusința și mlădierea numerelor
revolta lor nu era sustenabilă
și trebuia înăbușită în sânge
cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții
însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Geantă
Unii oamenii, spre nefericirea lor ( sau din fericire, e greu de spus! ) se nasc ghinioniști. Michael Geantă era unul dintre ei. Nici nu ieșise bine din pântecul iubitei sale mame și căzuse în cap. Medicul de serviciu abia se abținuse să nu-l bage la loc, ( de unde tocmai ieșise! ), iritat de țipetele și de zbaterile nejustificate ale acestuia. Clinic părea sănătos, îl consultase de mai multe ori, singura lui nelămurire fiind legată de perceperea unor zgomote ciudate ( ca niște chițcăieli de șoarec! ), care veneau de undeva dinăuntru capului. La început le confundase cu bătăile inimii, dar nu aveau nicio legătură cu inima, fiindcă îi verificase pulsul și i se păruse normal. Cu toate acestea recomandase să fie externat cât mai repede, temându-se să nu apară și alte complicații ( de la căzătură! ). Scena se petrecuse în prezența asistentei sale, parte din vina lui, parte din vina ei, motiv pentru care nu mai consemnase ( de comun acord! ) incidentul în registru de nașteri. Acest lucru, aparent nesemnificativ, avea să schimbe inexorabil cursul destinului lui Geantă, botezat Michael, în copilărie, mai întâi, când mai căzuse o dată în cap, apoi la maturitate, după ce devenise medic chirurg și nu reușise să se angajeze nicăieri în țară din cauza acelei anomalii cerebrale. Încă de mic, Geantă, fusese atras de cuvinte, de muzicalitatea lor, minunându-se atunci când unele slove păreau că se îmbrățișau cu altele ( mamă cu ramă, cântec cu pântec, etc. ) și-și făcuse un obicei din a le căuta și din a le combina. Așa ajunsese la poezie, un fel de versificație instinctivă, ceva de genul „… lasă-mi speranțele-n gând/ eu n-am să mă satur nicicând…!”, meteahnă cu care se procopsise inexplicabil. Si cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Geantă al nostru se îndrăgostise de o nemțoaică cam trecută, care îl ispitise ( nu știu cum, fiindcă de felul său era patriot! ), s-o urmeze în țara lui Goethe, unde căzuse pentru ultima oară în cap, la una din întâlnirile sale romantice. Transportat la spital, medicul de gardă îl informase că se impunea o intervenție chirurgicală de urgență pe creier, interesându-se, în treacăt, despre natura acelor sunete ciudate ( înainte de a-l deschide și de a afla singur! ). Nu se împotrivise, așa cum obișnuia când nu-i convenea ceva, având, pe deasupra, și suportul nemțoaicei. Totul decursese perfect până când medicul îi îndepărtase calota craniană. În locul clasicului de acum creier, acesta descoperi o sferă transparentă, ca un glob de sticlă, înăuntru căreia gravitau haotic doi neuroni, care se loveau de extremitățile sferei. Sfera plutea într-o tumoră gălbuie, pe care medicul o îndepărtase cu grijă, apoi pusese calota la loc și sigilase totul cu o fâșie lată de leucoplast. Nu-i spusese lui Geantă decât despre tumoră, evitând să aducă vorba despre zgomotele provocate de cei doi neuroni. Două zile mai târziu, într-o miercuri, părăsise spitalul pe picioarele sale, dar băgase de seamă ( destul de mirat! ) că avea tendința de a smuci din cap la fiecare treizeci de secunde, printr-o răsucire reflexă spre stânga, imposibil de controlat. Între timp nemțoaica îi găsise un loc de muncă la o clinică particulară, unde managerul acesteia se arătase dispus să-l angajeze în locul unei doctorițe, care intrase în concediu de maternitate, cu promisiunea unui contract pe durată nedeterminată. După poezie, chirurgia era pasiunea vieții sale. Încă de mic îi plăcuse să disece pe ascuns tot felul de animăluțe, cobai, broscuțe, șopârle, etc., demonstrând o dexteritate nemaipomenită și un sadism ieșit din comun. În sufletul ( sau conștiința! ) lui Geantă se manifestau două personalități morbide, în alternanță, prima cea a poetului ( se credea un fel de Federico García Lorca! ), a doua cea a chirurgului obsedat ( în care se identifica cu Jack Spintecătorul! ), fără să trezească nicio bănuială. Prima zi de serviciu se dovedise promițătoare. Fusese adus un luptător K.O, care suferise un preinfarct. Jack preluase imediat controlul de cum pusese mâna pe bisturiu. Omul văzuse ceva straniu în ochii săi și-i înfipse o mână în gât, cu cealaltă apucându-i mâna cu bisturiul. Geantă nici nu simțise când lama îi secționase jugulara. Căzuse în genunchi horcăind.
- Rușine! mai apucase să spună, nefiind clar pentru nimeni la ce se referise: la ceea ce intenționase să facă sau la ceea ce i se făcuse
Si totuși se învârte
Alexandru Zbârciog se trezise în dimineața aceea cu o citație băgată pe sub ușă. Nu-l văzuse pe agentul procedural, care procedase total neprocedural, alegând soluția cea mai proastă, permisă doar în cazurile când persoana nu era găsită la domiciliu, afișarea, în loc să sune și să i-o înmâneze personal. Cum nu găsise cu cine să se certe, deschise plicul misterios, purtând antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mierleștii de Sus și scoase o hârtiuță boțită ( jumătate dintr-o coală A4 ), cu pete de grăsime în colțul din dreapta sus, semn că expeditorul mâncase sau mânca în momentul expedierii. Trecuse peste acest aspect neplăcut, scârbos chiar, și se concentră asupra textului. Numele său, adresa și porecla, erau scrise cu pixul, iar mai jos urma textul standard „ sunteți invitat la... ora...în calitate de... Aici existau două variante: învinuit/martor. Același pix tăiase c-o linie cuvântul „ învinuit”, de unde omul putea deduce că era citat în calitate de martor. Mai jos apărea și motivul citării: în dosarul nr...de evaziune fiscală și spălare de bani, art... din Codul de procedură penală, actualizat. Dedesubt apărea și numele procurorului de caz: Gheorghiță Alui Ion. Zbârciog lăsă hârtia pe birou, scărpinându-se în creștetul capului, ca un om aflat într-o mare încurcătură. Nu înțelegea chestia cu „ evaziunea”, fiindcă nu înființase niciodată o societate comercială, nici măcar un PF! La fel de neclară îi apărea sintagma ” spălare de bani”, deoarece nu prea avea ce spăla, el reușind perfomanța să-și cheltuiască salariu înainte de a-l încasa. „ Sigur e-o încurcătură la mijloc! se gândi el. O fi altul cu același nume!” Mai pățise treaba asta și la Fisc! În ziua menționată în citație se înființă la Parchet, unde un polițist îl scanase din cap până în picioare, apoi îi reținuse ochelarii și telefonul.
- Iertați-mă, domnule polițist, îndrăzni el, fără ochelari nu văd nici pe unde să merg!
- Tocmai asta este ideia! rânji omul legii. Nu trebuie să vezi prea multe pe-aici! Ia loc în sală până îți vine rândul!
După vreo două ore, care i se păruseră o eternitate, polițistul îi făcu semn să se ridice, iar el îl urmă cuminte, folosindu-și mai mult urechile decât ochii. Îl introduse într-o cameră în care se afla un ins slăbănog, inexpresiv, cu capul ca o ridiche, și o secretară. Polițistul îl salută cu un „ să trăiți, domnule procuror!”, apoi ieși, moment în care bărbatul acela ciudat îi făcu semn să se așeze pe un scaun.
- Ai cam zbârcit-o, domnule Zbârciog! îl luă el în primire în loc de salut sau de altă introducere, foarte amuzat de jocul de cuvinte pe care tocmai îl făcuse. Recunoaște că ai cam zbârcit-o!
- Eu cred că e o neînțelegere, domnule procuror, riscă Zbârceog o replică, mă luați drept altul!
- Deci mai ai și pe altcineva?
- N-am spus asta, am zis că s-ar putea să fie o eroare la mijloc. Mai sunt o grămadă cu numele acesta!
- Si ce legătură există între tine și ei?
- Tocmai că nu există! M-am lovit de aceeași situație și la Fisc!
- Deci v-ați cunoscut la Fisc?
- Vă spuneam cu totul altceva! Cu cine să mă cunosc la Fisc, păcatele mele!? Cu Primul ministru?
- Deci este posibil să te fi întâlnit cu Primul ministru la Fisc și ca acesta să-ți fi virat niște bani în cont?
- Exclus, n-am eu legături așa de înalte, l-am văzut de câteva ori la televizor!
- Deci vă cunoașteți i?
- Nici vorbă. Îmi răstălmăciți cuvintele!
Procurorul răsfoi prin dosarul de pe birou și scoase un extras de cont în care apăreau numele și CNP-ul său, iar la sold suma de un milion de euro.
Hârgiog ridică din umeri uimit.
- Dacă aș avea banii ăștia, domnule procuror, m-aș duce în Bahamas și aș trăi acolo până la capătul zilelor!
- Deci ai conturi și în paradisurile fiscale, mai exact în Bahamas?
- Iar m-ați înțeles pe dos, am presupus doar! De unde atâtea conturi? Nu sunt decât un simplu comis voiajor, care vând tigăi și aspiratoare la ofertă!
- Deci obții venituri din comerțul clandestin cu tigăi și aspiratore și nu le declari la Fisc?
- O face dilerul căruia îi cumunic fiecare unitate vândută prin call center!
- Deci ai legături și cu unitățile speciale de informații străine?
- Dilerul e, într-adevăr, italian, dar nu știu să se ocupe cu culegerea de informații!
- Am înțeles. Lucrezi sub acoperire! Ți-am zis eu c-ai zbârcit-o! concluzionă bărbatul cu cap de ridiche, făcându-i un semn discret secretarei Aceasta veni imediat cu o cola de hârtie pe care consemnase discuția. Procurorul o citi repede, zâmbi, apoi i-o întinse lui Zbârciog.
- Semneaz-o!
Hârțog o citi și el, după care o împinse spre procuror.
- Nu semnez așa ceva! E taman invers față de ce-am spus!
- În cazul ăsta nu există, procedural vorbind, decât două soluții, îi explică procurorul zâmbind: ori te răzgândești și te întorci acasă, așa cum ai venit, ori nu semnezi și te rețin preventiv treizeci de zile, începând chiar de acum. Nu-ți mai spun că arestul e plin de arestați periculoși, criminali și violatori, dar, probabil, nu te interesează!
Omul trase hârtia înapoi, o mai citi o dată, apoi o semnă.
- Si totuși se învârte! murmură el printre dinți în timp ce polițistul îl conducea tăcut și indiferent către ieșire.
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Rumori
nu-mi imaginez ce-ai face dacă într-o zi te-ai regăsi în altă inimă
într-o formă de agregare bizară
necunoscută
la fel de greu mi-ar fi să privesc doi oameni mergând pe stradă
adunați într-un gând
ca doi frați siamezi uniți în zona capului
într-o singură calotă craniană și două creiere
.
dar aș putea înțelege
.
distanțele care ne despart se măsoară între cel puțin două inimi
aflate la o distanță x față de un punct y
apropierile nu
țin de geometria euclidiană a inimilor
(printr-un punct al inimii nu poate trece decât o singură dreaptă
paralelă cu altă inimă)
de juxtapunere
de simpla alăturare a inimilor
fără să fie nevoie de nicio conjuncție
.
nu cred în erori probabilistice ale creației
cum ar fi Legile lui Murphy
moartea creierului unui siamez
de exemplu
nu profită celuilalt
insinuarea inimii tale în inima mea
nu înfrânge adversitatea spiritului meu
.
dar nici nu-i trezește entuziasmul…
Masacru
Rugul aprins bolborosește incomprehensibil
două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii
dintr-o clipă în alta
grupuri izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale
„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”
străjerii Alfabetului iau poziții de luptă
iar clonele literelor de bază
ă,â,î,ș,ț
ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor și virgulelor
trag pidicile armelor
„pe aici nu se trece”
cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de lèse-majesté
adică de ofensă adusă suveranului 0
pedepsită cu moartea
puseseră între ele și suveran o virgulă
în fapt
Constituția statua dreptul acesta doar regelui
după el nu puteau fi decât numere zecimale
nici vorba de litere
literele rămâneau întotdeauna litere
nu aveau iscusința și mlădierea numerelor
revolta lor nu era sustenabilă
și trebuia înăbușită în sânge
cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții
însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Geantă
Unii oamenii, spre nefericirea lor ( sau din fericire, e greu de spus! ) se nasc ghinioniști. Michael Geantă era unul dintre ei. Nici nu ieșise bine din pântecul iubitei sale mame și căzuse în cap. Medicul de serviciu abia se abținuse să nu-l bage la loc, ( de unde tocmai ieșise! ), iritat de țipetele și de zbaterile nejustificate ale acestuia. Clinic părea sănătos, îl consultase de mai multe ori, singura lui nelămurire fiind legată de perceperea unor zgomote ciudate ( ca niște chițcăieli de șoarec! ), care veneau de undeva dinăuntru capului. La început le confundase cu bătăile inimii, dar nu aveau nicio legătură cu inima, fiindcă îi verificase pulsul și i se păruse normal. Cu toate acestea recomandase să fie externat cât mai repede, temându-se să nu apară și alte complicații ( de la căzătură! ). Scena se petrecuse în prezența asistentei sale, parte din vina lui, parte din vina ei, motiv pentru care nu mai consemnase ( de comun acord! ) incidentul în registru de nașteri. Acest lucru, aparent nesemnificativ, avea să schimbe inexorabil cursul destinului lui Geantă, botezat Michael, în copilărie, mai întâi, când mai căzuse o dată în cap, apoi la maturitate, după ce devenise medic chirurg și nu reușise să se angajeze nicăieri în țară din cauza acelei anomalii cerebrale. Încă de mic, Geantă, fusese atras de cuvinte, de muzicalitatea lor, minunându-se atunci când unele slove păreau că se îmbrățișau cu altele ( mamă cu ramă, cântec cu pântec, etc. ) și-și făcuse un obicei din a le căuta și din a le combina. Așa ajunsese la poezie, un fel de versificație instinctivă, ceva de genul „… lasă-mi speranțele-n gând/ eu n-am să mă satur nicicând…!”, meteahnă cu care se procopsise inexplicabil. Si cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Geantă al nostru se îndrăgostise de o nemțoaică cam trecută, care îl ispitise ( nu știu cum, fiindcă de felul său era patriot! ), s-o urmeze în țara lui Goethe, unde căzuse pentru ultima oară în cap, la una din întâlnirile sale romantice. Transportat la spital, medicul de gardă îl informase că se impunea o intervenție chirurgicală de urgență pe creier, interesându-se, în treacăt, despre natura acelor sunete ciudate ( înainte de a-l deschide și de a afla singur! ). Nu se împotrivise, așa cum obișnuia când nu-i convenea ceva, având, pe deasupra, și suportul nemțoaicei. Totul decursese perfect până când medicul îi îndepărtase calota craniană. În locul clasicului de acum creier, acesta descoperi o sferă transparentă, ca un glob de sticlă, înăuntru căreia gravitau haotic doi neuroni, care se loveau de extremitățile sferei. Sfera plutea într-o tumoră gălbuie, pe care medicul o îndepărtase cu grijă, apoi pusese calota la loc și sigilase totul cu o fâșie lată de leucoplast. Nu-i spusese lui Geantă decât despre tumoră, evitând să aducă vorba despre zgomotele provocate de cei doi neuroni. Două zile mai târziu, într-o miercuri, părăsise spitalul pe picioarele sale, dar băgase de seamă ( destul de mirat! ) că avea tendința de a smuci din cap la fiecare treizeci de secunde, printr-o răsucire reflexă spre stânga, imposibil de controlat. Între timp nemțoaica îi găsise un loc de muncă la o clinică particulară, unde managerul acesteia se arătase dispus să-l angajeze în locul unei doctorițe, care intrase în concediu de maternitate, cu promisiunea unui contract pe durată nedeterminată. După poezie, chirurgia era pasiunea vieții sale. Încă de mic îi plăcuse să disece pe ascuns tot felul de animăluțe, cobai, broscuțe, șopârle, etc., demonstrând o dexteritate nemaipomenită și un sadism ieșit din comun. În sufletul ( sau conștiința! ) lui Geantă se manifestau două personalități morbide, în alternanță, prima cea a poetului ( se credea un fel de Federico García Lorca! ), a doua cea a chirurgului obsedat ( în care se identifica cu Jack Spintecătorul! ), fără să trezească nicio bănuială. Prima zi de serviciu se dovedise promițătoare. Fusese adus un luptător K.O, care suferise un preinfarct. Jack preluase imediat controlul de cum pusese mâna pe bisturiu. Omul văzuse ceva straniu în ochii săi și-i înfipse o mână în gât, cu cealaltă apucându-i mâna cu bisturiul. Geantă nici nu simțise când lama îi secționase jugulara. Căzuse în genunchi horcăind.
- Rușine! mai apucase să spună, nefiind clar pentru nimeni la ce se referise: la ceea ce intenționase să facă sau la ceea ce i se făcuse
Si totuși se învârte
Alexandru Zbârciog se trezise în dimineața aceea cu o citație băgată pe sub ușă. Nu-l văzuse pe agentul procedural, care procedase total neprocedural, alegând soluția cea mai proastă, permisă doar în cazurile când persoana nu era găsită la domiciliu, afișarea, în loc să sune și să i-o înmâneze personal. Cum nu găsise cu cine să se certe, deschise plicul misterios, purtând antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mierleștii de Sus și scoase o hârtiuță boțită ( jumătate dintr-o coală A4 ), cu pete de grăsime în colțul din dreapta sus, semn că expeditorul mâncase sau mânca în momentul expedierii. Trecuse peste acest aspect neplăcut, scârbos chiar, și se concentră asupra textului. Numele său, adresa și porecla, erau scrise cu pixul, iar mai jos urma textul standard „ sunteți invitat la... ora...în calitate de... Aici existau două variante: învinuit/martor. Același pix tăiase c-o linie cuvântul „ învinuit”, de unde omul putea deduce că era citat în calitate de martor. Mai jos apărea și motivul citării: în dosarul nr...de evaziune fiscală și spălare de bani, art... din Codul de procedură penală, actualizat. Dedesubt apărea și numele procurorului de caz: Gheorghiță Alui Ion. Zbârciog lăsă hârtia pe birou, scărpinându-se în creștetul capului, ca un om aflat într-o mare încurcătură. Nu înțelegea chestia cu „ evaziunea”, fiindcă nu înființase niciodată o societate comercială, nici măcar un PF! La fel de neclară îi apărea sintagma ” spălare de bani”, deoarece nu prea avea ce spăla, el reușind perfomanța să-și cheltuiască salariu înainte de a-l încasa. „ Sigur e-o încurcătură la mijloc! se gândi el. O fi altul cu același nume!” Mai pățise treaba asta și la Fisc! În ziua menționată în citație se înființă la Parchet, unde un polițist îl scanase din cap până în picioare, apoi îi reținuse ochelarii și telefonul.
- Iertați-mă, domnule polițist, îndrăzni el, fără ochelari nu văd nici pe unde să merg!
- Tocmai asta este ideia! rânji omul legii. Nu trebuie să vezi prea multe pe-aici! Ia loc în sală până îți vine rândul!
După vreo două ore, care i se păruseră o eternitate, polițistul îi făcu semn să se ridice, iar el îl urmă cuminte, folosindu-și mai mult urechile decât ochii. Îl introduse într-o cameră în care se afla un ins slăbănog, inexpresiv, cu capul ca o ridiche, și o secretară. Polițistul îl salută cu un „ să trăiți, domnule procuror!”, apoi ieși, moment în care bărbatul acela ciudat îi făcu semn să se așeze pe un scaun.
- Ai cam zbârcit-o, domnule Zbârciog! îl luă el în primire în loc de salut sau de altă introducere, foarte amuzat de jocul de cuvinte pe care tocmai îl făcuse. Recunoaște că ai cam zbârcit-o!
- Eu cred că e o neînțelegere, domnule procuror, riscă Zbârceog o replică, mă luați drept altul!
- Deci mai ai și pe altcineva?
- N-am spus asta, am zis că s-ar putea să fie o eroare la mijloc. Mai sunt o grămadă cu numele acesta!
- Si ce legătură există între tine și ei?
- Tocmai că nu există! M-am lovit de aceeași situație și la Fisc!
- Deci v-ați cunoscut la Fisc?
- Vă spuneam cu totul altceva! Cu cine să mă cunosc la Fisc, păcatele mele!? Cu Primul ministru?
- Deci este posibil să te fi întâlnit cu Primul ministru la Fisc și ca acesta să-ți fi virat niște bani în cont?
- Exclus, n-am eu legături așa de înalte, l-am văzut de câteva ori la televizor!
- Deci vă cunoașteți i?
- Nici vorbă. Îmi răstălmăciți cuvintele!
Procurorul răsfoi prin dosarul de pe birou și scoase un extras de cont în care apăreau numele și CNP-ul său, iar la sold suma de un milion de euro.
Hârgiog ridică din umeri uimit.
- Dacă aș avea banii ăștia, domnule procuror, m-aș duce în Bahamas și aș trăi acolo până la capătul zilelor!
- Deci ai conturi și în paradisurile fiscale, mai exact în Bahamas?
- Iar m-ați înțeles pe dos, am presupus doar! De unde atâtea conturi? Nu sunt decât un simplu comis voiajor, care vând tigăi și aspiratoare la ofertă!
- Deci obții venituri din comerțul clandestin cu tigăi și aspiratore și nu le declari la Fisc?
- O face dilerul căruia îi cumunic fiecare unitate vândută prin call center!
- Deci ai legături și cu unitățile speciale de informații străine?
- Dilerul e, într-adevăr, italian, dar nu știu să se ocupe cu culegerea de informații!
- Am înțeles. Lucrezi sub acoperire! Ți-am zis eu c-ai zbârcit-o! concluzionă bărbatul cu cap de ridiche, făcându-i un semn discret secretarei Aceasta veni imediat cu o cola de hârtie pe care consemnase discuția. Procurorul o citi repede, zâmbi, apoi i-o întinse lui Zbârciog.
- Semneaz-o!
Hârțog o citi și el, după care o împinse spre procuror.
- Nu semnez așa ceva! E taman invers față de ce-am spus!
- În cazul ăsta nu există, procedural vorbind, decât două soluții, îi explică procurorul zâmbind: ori te răzgândești și te întorci acasă, așa cum ai venit, ori nu semnezi și te rețin preventiv treizeci de zile, începând chiar de acum. Nu-ți mai spun că arestul e plin de arestați periculoși, criminali și violatori, dar, probabil, nu te interesează!
Omul trase hârtia înapoi, o mai citi o dată, apoi o semnă.
- Si totuși se învârte! murmură el printre dinți în timp ce polițistul îl conducea tăcut și indiferent către ieșire.
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Rumori
nu-mi imaginez ce-ai face dacă într-o zi te-ai regăsi în altă inimă
într-o formă de agregare bizară
necunoscută
la fel de greu mi-ar fi să privesc doi oameni mergând pe stradă
adunați într-un gând
ca doi frați siamezi uniți în zona capului
într-o singură calotă craniană și două creiere
.
dar aș putea înțelege
.
distanțele care ne despart se măsoară între cel puțin două inimi
aflate la o distanță x față de un punct y
apropierile nu
țin de geometria euclidiană a inimilor
(printr-un punct al inimii nu poate trece decât o singură dreaptă
paralelă cu altă inimă)
de juxtapunere
de simpla alăturare a inimilor
fără să fie nevoie de nicio conjuncție
.
nu cred în erori probabilistice ale creației
cum ar fi Legile lui Murphy
moartea creierului unui siamez
de exemplu
nu profită celuilalt
insinuarea inimii tale în inima mea
nu înfrânge adversitatea spiritului meu
.
dar nici nu-i trezește entuziasmul…