E aproape miezul nopții.

     Orașul e pustiu

Cu pașii mici și lenți mă indrept,

      Incotro...

      Nu știu

Tremur ușor deșii nu e frig,

Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,

M-afund tot mai tare în liniștea nopții,

Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!

Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,

O ființă răvășită mă privește,

Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji

Imi pare cunoscută,dar nu...

Nu pot fi eu...!

De ce mi-am făcut asta?!

De ce-am pierdut speranța?

Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!

A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,

Cu zâmbetul timid,dar adevărat!

(24 Martie 2023)

Ai apărut în calea mea,

Când te-aşteptam cel mai putin!

Cand mi-am pus lacătul pe suflet,

Și-am zis că nu mai vreau pelin!

Cu gândurile ferecate,

Și un noian de reticienţă,

Cu file pline de tristsţe,

Mi-am zis: A fost doar o secvenţăl

Dar calendarul vieții mele,

Te cuprinsese mai demult,

Aveai să fi piesa mea lipsă,

Motivul meu de recunoştinţă!

Refugiul meu in zile grele,

Brațele calde ce mă strâng,

Privirea blândă, iubitoare,

Sunt tot ce mi-am dorit mai mult

Să-mi las inima-n mâna ta,

A fost cel mai înțelept lucru,

Și de-aș da timpul înapoi,

As face exact acelaşi lucrul

Începe și șterge fărâme

       de frică,

De teamă,complexe și

      alte valori,

     Învață să ierți ,

   Și-ale tale greșeli,

Sunt lecții cerute,

  Inconștient ieri.

Nu ești doar un trup,nu ești termen limită,

Fă loc azi presiunii să te ocoloească,

  Ești suflet,nevoie de viață,

          Și lasă,

  Ca-n vechiul Eden,

Spiritul liber să înflorească!

PORTRET

Și de-aș da timpul înapoi,

Portretul să ți-l creionez,

Copil fragil cu ochii verzi, 

Să știi!

Ai învățat să ierți! 

Ai învățat să-ți îndrăgești, 

Și zâmbetul chiar de-i timid.

Să îți vorbești și cu blândețe, 

Și să visezi lucruri mărețe!

Ai învățat să te susții, 

În nopțile de agonie.

Să îți șoptești subtil dar cald, 

Mai poți!

Puțin mai e și fi-va mâine!

Și dacă îți aduci aminte, 

De părul creț ce îl urai, 

Azi cred că ai vreo cinci produse, 

Să-l stilizezi și să-l repari!

Acum porți roz, portocaliu și verde, 

Negrul e doar pentru ocazie!

Ai învățat c-a te schimba, 

Înseamnă a te valora!

Și de-ar fi viața ca un sul de pergament,

Mototolit, curat sau mai puțin perfect,

Pătat azi de cerneală sau impecabil ieri,

Ar fi ușor de reparat, chiar neconsiderat defect!

Chiar de îți ești stăpânu' întregii ființe

Nu-i poți oprii timpului niciuna din credințe!

Nu-l poți îngheța și nici să-i oprești hatârul,

De-a te purta prin ceață, străin prin propria viață!

Dar viața chiar e-un pergament,

Îl primești gol și-l completezi!

Nu poți să ștergi sau să reiei,

Poți căuta schițe câte vrei!

N-ai să găsești, n-ai să primești!

Poți continua doar să iubești!

  Atâtea posturi sunt vacante,

  Și-atâtea slujbe-s de făcut,

  Mai grele nu-mi vine a crede,

  Dar mai usoare sigur sunt!

De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?

        O,pumn de lut,

   De ce-mi ceri socoteală?

Când destinația ta a fost sortită,

      Încă din plămădeală!

A patra strajă încă nu a trecut,

    Dar cu mine de mână,

    Nu vei mai fi doar lut!

Nu dispera,mai fă un pas

Chiar dacă-i șovăielnic,

Dă drumul lacrimei să curgă,

Căci ea te face mai puternic,

Privirea ațintește-o sus ,

Privește dincolo de zare

Chiar dacă-i intuneric mare,

Isus e dincolo de zare!

nus om sint o fiinta trecatoare 
prin apa tulbure de mare 
sunt floare oarba floare
si traiesc cu a ta suflare
piatra sunt piatra muta
ce cu nimic nu te ajuta
sunt pasare pasare mica
ce in cer nu se ridica
sunt om negru ca pamintul
si ajutorul mie cuvintul
sunt ura sunt furtuna
sint furnica ce nimic naduna
si nu aduc nimic folos 
sunt doar un chip,un chip frumos
sint doar o piatra fara de suflare 
in apa tulbure de mare

Noaptea, apare la geam

arunca fulgere-n Satan

cerul plange prin vai

scurma urme-n noroi

arde focu-n ploi

formeaza tornade si sloi

ma stinge

cu caterul ma frige

În țara noastră, coruptă și mică,

Un președinte, un guvern, o frică.

Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,

Iar noi, poporul, tăcem și suferim.

În țara mea, unde speranța-i doar un vis,

Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,

Un finanțator, de șase la sută ales,

Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.

Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,

Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.

Președintele, cu judecători-n buzunar,

Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.

Curtea Constituțională, un ecou al puterii,

Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.

La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,

Când oare vom mai avea o viață mai senină?

Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,

Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.

Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,

Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.

În țara noastră, coruptă și mică,

Un președinte, un guvern, o frică.

Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,

Iar noi, poporul, tăcem și suferim.

La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,

Când oare vom mai avea o viață mai senină?

Sunt lucruri care seamănă perfect,

Imagine simetrică a materiei în contur.

Aceasta apare în viață cât mai discret,

Și este însușită de soartă banal și imatur.

Pornim în căutări de sentimente

Pe calea hărăzită de destin.

Ne întâmpină în N momente

Și doar o parte din ele ne susțin.

Nimic nu e ce pare a fi

O pasare avion poate fi

O minge, un soare poate fi

Un zâmbet, greu îl obții

În ziua de azi, stiu e banal

Nu mai poți spune fenomenal

Pentru că defapt, adanc se ascunde

Un sentiment ce pe toti ne patrunde

Și ne întrebam de ce respectăm moda

Pentru ca suntem controlați de vorba

Vorba oricui, a celui care judecă 

Chiar și acela având prebleme în mânecă

Nimeni nu are ași, avem de muncă

Și nu ne întrebam dacă suntem pe ducă

Cu totii sperăm la o viață mai bună

Când defapt cu totii îi împletim lumii cunună

Vom sta lângă morminte plângând 

Și banii se vor aduna în buzunare

A celor care învârt lumea pe rând

Și ne fac să vredem ca avem milioane

Când defapt, ce conteaza mai mult

E lacrima copilului de netemut

E vocea ce striga din noi, îndeajuns 

E iarba ce se zbate în vânt 

E pielea ce reacționează la cânt

E lumina din ochii celuilalt 

E faptul ca nu vrem un alt

Un alt loc, un alt noi

Vrem sa fie în sfârșit nori

Să putem sa ne uitam la cer

Sa ne gandim că e frig, și ger

Ce bine ar fi sa iasa soarele

Ce bine ar fi sa ne iubim aproapele

Dacă zilele ar fi ca nopțile,

Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.

Dacă vocea ar fi mută,

Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.

Dacă sentimentele nu ar exista,

S-ar așterne o tăcere rece.

Dacă nu ar exista o clipă tandră,

Sufletul ar îngheța în neant.

Dacă nu ar exista culorile,

Totul s-ar adânci în umbră.

Dacă forme nu ar exista,

Fondul nu ar mai avea sens.

Dacă omul din noi n-ar exista,

Omenia ar fi îngropată-n nefast,

Și sălbăticia sentimentelor

Ar dezvălui monstrul uman.