Energii consumate!

În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau 

la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.

Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.

Eu  i am botezat  primul  copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .

          -Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...

Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u  am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă

pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea  zi lumină la tarabă de cele mai

multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .

Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare  a pier-

dut controlul  au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la

bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot

să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat

drumul străinătății  a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai

bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,

mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela  zică lumea ce o vrea tu ești

un erou al acestori vremuri .

          În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După  ploaia cuminte și caldă ,florile sunt

fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă  e tăcere, o tăcere ce rănește...

Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor  peisajul înserării .Suntem cu toți consem-

nați; purtăm  mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de

COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă  la televizor: câți s-au molipsit, câți au

murit, câți sunt în covalescență.

          Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt

propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după

ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul

pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai

sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre

întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai  apoi bujorii,iar zore-

lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele  negre ale

noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana

sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez

o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse  Patul mă așteaptă ca un bun

prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.

                                        șfârșit

Toate mi se întâmplă în vis

Așa ne-a fost nouă scris.

Până la tine-i cale lungă

Gândul poate să ajungă

Atât ne este permis

Ne privim  înduioșați

Și cu ochi înlăcrimați

Noaptea asta-i generoasă

Ești iarăși oaspete în casă

Mai trăim încă o dară

Povestea cea minunată

Sufletul dorul și-a stins

Cănd în brațe  m-ai cuprins

Toată noaptea am colindat

Aveam aripi, și am zburat

Peste  creste, pe sub mări

Când visul se destramă în zori

Probabil, mâine-aici va fi pustiu

Și toți în pribegie vom porni-o

Drum bun,popor pierdut la un pariu

Adio, mamă patrie, adio!

  Adrian  Păunescu

          Cățelușa mea isteață

Azi ,în zori de dimineață ,

Î-și strângea cu drag în brațe

Trei ființe militele !...

Se uita cu drag la ele.

          Și această mamă mică

Harnică ca o furnică

Îi tot spală și-i îngrijește

Și de străini îi păzește.

          Dacă ,tot îi  ții în brațe

Cu privirea  te răsfață

Cu ochii te dojenește

În țeleg ,cât îi iubește.

          Dar te roagă pe muțește

Puii dragi să-i ocrotești

Că sunt mici ,fără putere

Și frumoși ,ca o părere!...

     Prietena mea cea mai bună era Rodica.Eram colege de muncă la un depozit 

de încălțăminte din centrul orașului. Ne întâlneam în stația de autobuz când veneam 

dimineața,la serviciu și la sf. programului plecam tot împreună spre casă. Ea cobora 

în Țig. 1, eu în Țig.2

     Rodica din eșecul căsătorii ei a rămas cu doi băieți, care erau sufletul ei. Vorbea 

toată ziua despre succesele lor la învățătură, cât de bine se înțeleg și câte speranțe 

își face pentru viitor. Scăpase dintr-o căsătorie în care cunoscuse numai violența și

înjuriile.Unul din ei avea înclinații spre sport, celălant iubea matematica. Rodica venea 

de la ședințele cu părinții radiind de fericire. Note mari în catalog, vorbe frumoase de la 

diriginții de clase. Ce să vrea mai mult o mămică?

     Uneori cerințele erau mai mari, bugetele noastre mici,trebuia să găsim o soluție.

Am auzit de excursiile de turism, în țările socialiste. De fapt erau excursii cu caracter 

comercial: vindeam marfă românească și de acolo se aducea marfă ce se căuta la noi.

Ne-am sfătuit cum să facem să plecăm și noi. Rodica era o persoană foarte isteață și 

s-a orientat foarte repede.

     -Elena, eu am o prietenă la O. J. T. dar nu m-am gândit nici-o dată la așa ceva.

Mă duc la ea să văd ce pot face. A doua zi o văd pe Rodica zâmbitoare 

     -Am vești bune Elena. Se organizează peste 20 de zile o excursie în U. R.S. S. cu avionul

sunt 30 de locuri, pentru care e bătaie mare. Înscriirile încep la 1 august. Peste câteva zile 

trebuie să mergem cu buletinul să ne înscriem.

     -Rodica, ești izvor de informații!

     -Abia acum ai văzut? stai că mai am multe să-ți sopun. Știi cine ve fi ghidul nostru în această

excursie? Nu , tot eu să-ți spun, soțul prietenii mele, care lucrează la O. J. T. d-l Paul Nedelcu.

     -Nu știam că ai asemenea relații, poate am fi plecat mai demult. Mie mi se pare foarte greu să 

obții bilete.

     -Elena,dar excursia,cu cumpărături cu tot ne costă 7000 de lei, trei salarii și jumătate, și timpul 

e foarte scurt, ce vom face?

     -Rodica trebuie să vorbesc cu soțul meu, avem niște bani în casă, pentrcă vrem să schimbăm 

mașina. Ne-ar ajunge pentru amândouă.Văd că treburile merg ca pe roate, în teorie, să vedem

în practică cum ne vom descurca! 

      -Dar știi că mă bucur deja.Excursia va dura 10 zile, plecarea este pe 8 aug. și ne întoarcem 

pe 18 aug. Itineracul va fi Buc-Moscova,cu avionul, Moscova-Tbilisi cu avionul, Tbilisi-Bacu cu 

trenul, Bacu- Erevan cu avionul, Erevan-Kiev cu avionul și Kiev-Buc. cu trenul.

     Aînceput febra cumpărăturilor, articolele de îmbrăcăminte, se vindeau cel mai bine. Se apropie 

ziua plecării, bagajele pregătite. Rodica a lăsat copii în grija unei vecine de palier pe care copii o iubeau 

tare mult. 

      -Rămânem cu tanti Sorina, dar ea face niște prăjituri grozave.

      -Dar tu de unde știi?

      - Când suntem singuri, mereu ne aduce ceva dulce, da ce nu știai?

      -Ba știu, vă iubește foarte mult, îi este dor de nepoții ei, care sunt tare departe, tocmai la Oradia.

Voi să fiți cuminți ea o să vă aducă măncare zilnic, dar ordinea în casă, spălatul vaselor răsoundeți voi.

Eu, am mare încredere în voi.

      Pe 7 aug. suntem toți cei 30 de excursioniști prezenți în încinta sediului O.J.T. ni se aduc la cunoștință 

ce comportament civilizat trebuie să avem, să nu luăm lucruri nepermise,să nu provocăm incidente, să nu 

intrăm în conflict cu autoritățile. Urmează ca pe 8- aug. să ne întânlim în gara C. F. R. Galați , unde se face 

apelul și putem schimba cățiva lei în ruble pentru mici cheltuieli.

A doua zi eram prezenți pe peron cu bagajul alături. O văd pe Rodica puțin agitată

      -Știi Elena,e prima oară când mă despart de copii, am o strângere de inimă, dar o să-mi treacă 

      -Ce le-ai promis că le aduci?

      -Nu le-am făcut promisiuni, nu știu ce găsesc. Mă orientez la fața locului.Doru își dorește o căciulă de 

iepure, iar Gabi un joc de șah.

     D-l Nedelcu face apelul, urcăm voioși în tren, ne ocupăm locurile, facem cunoștință cu participanții

                                                          Va continua

-                                                                           

Sunt zile când e liniște în jur, parcă îmi este mai bine.

Nu mă mai preocupă multe teme, cum ar fi: iubirea, moda, călătoriile, averea.

    Dar inima mi-a rămas caldă, prietenoasă, umană și iubesc adevărul ori cum 

ar fi. Însă toate acestea generează mii și mii de gănduri.Deci nu sunt singură nici odată.

cu adevărat.

    Ce se petrece în lume e grav...și încă nu știm toate manevrele ce se fac la nivel înalt.

Trebuie să recunoaștem că toți suntem tensionați. Pentru mulți se va declanșa un adevărat iad

Cum să nu mă gândesc? Mă bucuram că venise pentru toți , încă o primăvară.

     Se destrămau zorii în adiera unei pale de vănt calm. Aerul puțin rece se lăsa respirat, 

aducându-mi miresme amestecate de la toți pomii grădinii. Plămânii s-au înviorat, trezindu-mi

dragostea de viață și mă sfătuiește: bucură-te, poate fi ultima primăvară....nu știm ce urmează....

                  va urma.

Depuneți armele vă rog,

Să fie pace peste tot în lume!

Mai bine să purtăm un dialog,

Doar asta să ne zbuciume!

Depuneți armele vă rog,

Vreau să rămânem la prolog

Și chiar de am avea noroi,

Să nu știm de război!

Vreau să avem cerul liniștit,

Doar de porumbei albi iubit,

În cioc cu ramuri de măslin,

Să îți fie frate un străin .

Și de-o să vină numai ploi,

Eu totuși nu mai vreau război!

Că și așa ne războim între noi

Și toate le prefacem în gunoi.

Suntem aproape toți de granițe,

Dați-vă flori sau măcar iconițe,

Acum un gând nu îmi da pace,

Vreau ca nimic să nu ne mai provoace!

Și tot mă rog în monolog,

Depuneți armele va rog!

„Unde-i Arthur, Regele pădurii?”

N-ai auzit? Imperiul lui demult e distrus,
Iar supușii lui acum sunt pierduți.
„Dar Arthur?” L-a omorât un prinț intrus.

Nu plânge, Maică Românie, după ai tăi copii,
Care cu pieptul lor te-au apărat de tirani,
În timp ce un țăran român se lupta cu zece mercenari,
Aparent acest pământ al Sfintei Maici.

„Eu mor pentru națiune!”
Aclamă Horia cu iubire.
A fi patriot nu e merit, e datorie.
Arthur! Să te odihnești în pace!

Prin atâta confuzie,
Pământul ăsta ne aparține.
Ține minte, dragă române,
„ROVINE, NU RUINE!”

Dar nimănui nu-i pasă, e dat uitării.
Falsele sisteme astupă scrierile sfinte,
Iar ușor, ușor, istoria va fi dată executării,
Și vor fi călcate în picioare mormintele eroilor.

Statu-i mort Vorbește-n șoaptă că te aud Mii de păsări merg în cârd, Și copiii de odinioară nu mai stau în dud Strigă de salvare,statu-i surd. Nu mai e salvare în neam, Ceru-i de culoar bordeaux,se vede de la geam Și se strigă fără cusur, Pământu-i tot sângeriu,statu-i dur. Și oricât de fonetic ai fi fost Crezi că lupta avea rost? Cu caleașca lui de spin zâmbăreț Poți plânge oricât,statu-i glumeț Printre miile de note muzicale N-am auzit niciun sunet ca atare, Ai urlat ca un prost,ai dat duma, Eu sunt statul,n ai prins gluma Vorbesc cu tine democratic, Ca să nu devii tu birocratic, Ce,chiar vrei să știi adevărul? Fii cinstit,mușcă mărul. Tu cu-n măr al doamnei învrăjbirii te liniștești, Că-ți place în păcat să trăiești Eu ca stat îți dau onoarea, Ca mie să-mi oferi darea. Darea mea nu e valuta, E lauda,că ea e bruta, Brutalism cum vrei tu a-l defini, Strigătul sfâșietor corzile vocale îți încetini. Stat drag eu îți urez, Că de rău să te vizez De ale Domnului psalmuri, În suflet îmi sunt balsamuri. Tu cu fum de țigaretă mă sufoci, Ca să mai omori de ale neamului voci, Strigăm cu toți în zare, De a inimii curățare. Tu stat,tu stai degeaba neîncetat, Și cordul mi l-ai sfintecat Hai,mai dă-le țigarete și tort! Prin toate cele de cuviință,statu-i mort.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

È buono il vino rosso

È buono il vino rosso

raccolto a fine autunno,

più c’è brina, più nevica

e tanto più ne bevo e non mi sbronza.

Mi sono ripromesso che non ne bevo più

ma non riesco a trattenermi,

è buono il vino, mi piace tanto,

non so che ne farò della vigna.

Il vino fatto di frutta rara

sale alla testa senza scala,

il vino fatto di uve verdi

non ti fa vedere nessuno.

Il vino è buono e gustoso

quando lo bevi con un bel tipo

ma se lo bevi con uno antipatico

il vino ti si ferma in gola.

Scularea din somnul morții,

Popor român, ridică-te-odată,

Căci te-au jefuit toți hoții,

Ca niciodată, țara-ți prădată.

Ți-au spus că vei fi bogat,

Să nu te-ndoiești de glasul lor,

Dar au voit să rămâi subjugat,

Prin șirul nesfârșit al patimilor.

Acum ori niciodată, Român viteaz,

Ridică-ți fruntea, nu mai sta-n tăcere,

Scoală-te, necontenit să fi treaz,

Corupția s-o înfrunți din răsputere.

România drum prin timp

de Bătrânelul Moșulică  ( Marius )

În anii șaizeci, timpul era strâns,

Cu vise puține și pasul încins,

Fabrici, lozinci, tăceri la rând,

Și dor de libertate-n gând.

În sate și blocuri gri de beton,

Se creștea cu frica drept legământ,

Pâinea era puțină, speranța la fel,

Dar omul era om, nu doar un fel.

Anii șaptezeci trecură domol,

Cu muncă multă și traiul în gol,

Se strângea cureaua, se strângea și glasul,

Dar mama zâmbea, ținând aprinsă casa.

Veni optzecistul, greu și amar,

Cu frig în calorifer și cerul avar,

Lumina se stingea, dar nu și credința,

Românul ținea piept cu ființa.

Și-a venit ‘89, cu sânge și foc,

Cu strigăt de „Libertate!” pe loc,

Căzu dictatura, se sparse tăcerea,

Dar rana rămase, adâncă durerea.

Anii ’90 – haos și drum,

Cu speranțe vândute pe un minim consum,

Fabrici căzute, oameni plecați,

Copii rămași singuri, părinți depărtați.

Dar România mergea înainte,

Cu pași șovăielnici, dar mintea fierbinte,

Se-nvăța democrația din mers,

Cu greșeli, cu lupte, cu visul revers.

După 2000, o nouă speranță,

Europa părea o mare promisiune-n față,

Granițe deschise, pașapoarte albastre,

Dar dorul de casă rămânea-n ferestre.

În 2007 intrăm în Uniune,

Cu mândrie-n suflet și multe minciune,

România visa la dreptate și rost,

Între ce putea fi și ce-a fost.

Au venit crize, proteste, furtuni,

Strigăt în piețe, nopți fără minuni,

Dar tinerii scriau viitorul pe zid,

Cu speranța-n piept și curaj infinit.

Pandemia ne-a prins nepregătiți,

Cu frică, cu pierderi, cu pași rătăciți,

Dar am învățat ce contează cu-adevărat:

Viața, credința și omul de lângă pat.

Războaie la graniță, lume schimbată,

Adevărul greu, speranța încercată,

România stă dreaptă, cu ochii spre mâine,

Între teamă și dor de mai bine.

Și iată-ne-n 2026, în prezent,

Cu trecutul în spate, dar pasul atent,

Încă ne doare, încă mai sperăm,

Încă mai plângem, dar nu renunțăm.

România nu-i doar hotar pe hartă,

E mamă, e dor, e rană curată,

E glasul străbunilor spus încet:

„Ține-te drept și nu uita cine ești.”