Ai grijă de tine, 

Eu voi pleca, 

Cu trenul ce vine, 

Din gara ta. 

Bilete nu am, 

Voi fi clandestin, 

Deși îmi doream, 

Înspre tine să vin. 

Suiți în vagoane, 

Voi, griji și necazuri, 

Nu stați pe peroane, 

Se schimbă macazuri. 

Șuieră trenul, 

Uite-l că vine, 

Adio iubito, 

Uită de mine!

Se-apropie fiara, 

Se aude și frâna, 

Ce tristă e gara, 

Și-mi face cu mâna. 

Urcați în cușetă, 

Iubiri și trădări, 

Mai am în servietă, 

Minciuni și ocări. 

În vagoane urcați, 

E un ultim semnal, 

La iubiri renunțați, 

Dacă totu-i banal. 

Șuieră trenul,

Uite-l că vine, 

Adio iubito, 

Uită de mine!

Mi-s ochii deșteptați de vreme,

Nu te aștept, dar vreau să vii,

Să ne-ntâlnim ca prima oară,

Să te rescriu în poezii.

Să-mi aduci un zâmbet cald,

Un semn că timpul n-a trecut,

Să ne iubim în versuri mari,

Așa cum nu am mai făcut.

Să-ți fie glasul vechi și dulce,

Cum l-am purtat în amintiri,

Să-mbrățișăm tăceri de gheață

Și să le-aprindem în iubiri.

Mi-s ochii deșteptați de vreme,

Dar încă știu ce-nseamnă dor,

Te-aștept să-mi fii cuvânt și taină,

Un vers pierdut, regăsitor.

O umbră fără glas
mă strânge.

O alung
și mă-nfășoară.

Un drum apare,
dar nimeni nu calcă.

Eram deja
pașii.

M-am îndrăgostit atât de naiv

Cu un suflet adolescentin 

De un bărbat 

Ce taina vinului mi-a arătat...

Cu fiecare zi ce ne trecea 

În mine dragostea creștea 

Vinul era firul roșu 

Ce ne lega întru totul...

Și după fiece îmbrățișare 

Venea promisiunea alteia

Dar la final am rămas cu dor

Neimbrățișată... cu paharul gol.

Azi doar imi plang amintirea

Scriind pe foi despărțirea 

E tot ce mi-a rămas de la tine

Un pahar plin... de poezie...

Tot ce e frumos se termina urat

O clipa de fericire trece numaidecat.

Vorbim  putin

Imi pare rau daca te retin.

Nu mai iubim ca altadata,

Oare e vina mea sau exista o alta fata?

Oare e vina ta ca nu ai stiut sa imi explici?

A cui e vina ca au ramas cicatrici?

Nu ne mai regasim amandoi

Pentru ca o parte din tine s-a pierdut in ploi

A fost frumos candva,

Dar stiu ca mult nu va mai dura.

Ți -am fost alaturi la fiecare rasarit,

Insa tu ai lipsit  la fiecare asfintit.

Te am asteptat,dar nu ai venit.

Acum privesc cum soarele incepe sa apuna

Tu nu esti aici tinandu-ma de mana,

Iar noi nu mai suntem impreuna.

Tu ai devenit imun,

Iar eu cu regret iti spun 

Ce am avut noi,

Nu voi mai scrie pe alte foi.

Chiar daca mainile mi ard de nerabdare sa te scriu,

Nu mai exista inspiratie,totul e pustiu,

Iar cerul devine tot mai cenusiu.

Pe obraz,cad picaturi de ploaie

Iar asta,e ultima mea foaie...

Tot ce e frumos trebuie sa aiba un sfarsit,

Si cu regret iti spun ca pentru noi a fost unul nefericit.

Călătoresc mereu prin a mea țară,

Și văd cum mulți români o părăsec,

Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă

Și pentru că aici de muncă nu găsesc

Cândva eram peste 22 de milioane

Aici stăpâni pe-a noastră Românie,

Acum suntem aproape 16 milioane

Și nici acestia nu viețuim în armonie

Pe drumul meu prin țara mea de dor

Din nord spre sud și către est și vest,

Minunății la fiecare pas eu întâlnesc

Și ochiul mi-l încântă când le privesc

Nu sunt nostalgicul după trecut

Și nici să plâng că aș avea nevoi,

Dar am o vârstă și văd că nu e bine

Când bombe cad in lume și-i război

Mereu îmi pun multe-ntrebări

La care n-am primit răspunsuri,

Cum ar putea un om pe pământ

Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri

Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău

Și de aici privesc cum curge Bistrița,

Sunt printre nori și-aș vrea mai sus

Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița

Și-atunci privirea mi-o arunc în zare

Și bat departe către Marea Neagră,

Gândul mă poartă puțin prin deltă

Vai ce frumos, însă cobor că-i seară

Pentru ce văd vă chem în astă țară

Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,

Sunteți printre străini cam 6 milioane

Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!