Surprizele din apartamentul nou în franceză

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

The surprises in the new apartment

After moving to the new apartment, more precisely taking all her belongings with her, Cecilia began to discover more and more unnatural things. For example, she was moving pieces of furniture and at one point she heard a creak in the wall. Intrigued, Cecilia tapped the wall a bit with her nail, the plaster came off in a second, revealing a beautiful hole in the wall. So our hardworking and dedicated builders cover the holes with clear tape over which they apply whitewash. It would be strange to say the least, we should also say that it is superficially done work. In the event that there is an earthquake or something similar, what do we do with such walls? They fall on the tenants before they can escape from the apartment.

Then, she wanted to take the cloths to the bathroom, in the bathroom what else could she find, a double Cheeseburger sandwich, forgotten there for a month, but in almost perfect condition. There's no way it's edible anymore, but it looks amazingly good. There are also packaging from cordon bleu, apple pie from Hornbach, Austrian ham (the tastiest ham for builders), Martinel sausages, it seems that people prefer German quality in the food they eat, it's just an observation.

But these site engineers are a bit sleepy, because they forgot their mechanical pencils, notebooks, no one knows how many pens around the house. It suits Cecilia, they will serve her very well to put grades of four and two, because that's all her heart allows. Whoever manages to get a seven on her tests really knows some English. But she doesn't think she is demanding, she believes that the effort must come from both directions, not just one giving, the other receiving. In addition, she believes that she facilitates learning very well, but she is a little unsure about this ability of hers, she wants to convince herself by reading the children's tests. She appears to be cold-hearted, but deep inside there is a warm, sensitive, even childish heart hidden. Out of too much desire to be a child, she doesn't get upset, she even laughs when she sees the table in the living room, the same old table from her grandparents' apartment. How scribbled, drawn with crayons, colored pencils, watercolors it remained from the time when her son was about 2-3 years old. When unpacking she sees his coloring books from previous years, she sees how clumsily, yet adorably, he colored every character, every house, every detail in the pictures, how well he got to coloring along the way. She also doesn't leave out the cards with messages, which he received when he was older, about 5 years old. There were sentences that he should have completed, such as: "If I had a flower, I would give it to her...", If I were to thank my mother, I would do it because.. ." short texts of gratitude, a Christmas present from an aunt.

Beautiful memories, however the surprises in the apartment do not stop here, but they continue. The parquet floor creaks every time Cecilia steps on it. On similar musical notes, the doors also creak when she opens them. The drawers fall out of the nightstand, the only nightstand in their bedroom. What can we say about the child's room? All the boxes in which they store their toys are slammed on top of each other, and it is also indescribably cold. In all the rooms, the temperature is average, only in her son's room it is unbearably cold. The window was double-glazed, but it was not fixed well, there is also a layer of thermal insulation missing.

Cecilia alerted, what will she do with her son who regardless of anything keeps getting sinus infections and has to deal with his nose quite often, because he takes after her? She ordered a hooded bathrobe for him to wear all the time, including while sleeping.

The ceiling light also gives a disco light, because it's always flickering, it's a bit annoying for writing, reading or cutting toenails, but as a room light, it's good as it is, for now. In the future, she will purchase a chandelier with a cooler light because he has a cherry uniform and doesn't like how cherry looks in yellow light. He likes purple, on the other hand, and if the light is blue, the uniform will look purple, which he would find fascinating, that it would be a much more interesting, visually pleasing uniform than the one he had been used to for so long years.

Summarizing everything that the builders managed to do until the moment of moving Cecilia into the apartment, there were many surprises, and mud on the floor in every room, food scraps, forgotten objects, but it is a livable apartment, it is warm enough, in some rooms, the TV, the refrigerator, the internet work, and we hope they will continue to work, that the connection is not gone, as the wind blows in November, everything breaks down, and the tenants who have it broken down are to blame because the wires are old, that they are thermosensitive, that they are a bunch of technical details that make us cringe, don't make sense, complicate our lives, and it would be important to have access to everything as long as they pay the full price, not half or a quarter of it. Why should the child get bad grades because he didn't finish his baccalaureate essay until two o'clock in the morning, why should he have spoiled food in the refrigerator, because the electricity is not working constantly, the food in the refrigerator is taken and stinks, the child eats it and then needs to be exempted from school or from meditations under the reason that he cannot present himself under such conditions? Why should he have to make up those hours? Did he miss them on purpose? Did he intentionally not do what others expected him to do, or did he have no way? Yes, better tell us who seeks to judge others who have not. Nowadays, not having equals not being able to.

There are few who can really understand, sit and analyze situations. The have-nots must have the same chance at everything as the ones who have. This should not become an obstacle. If he wants to be admitted to the Faculty of Biology and his internet connection fails, how can he consult specialized treatises? Parents must take care of the child's need for knowledge and fulfillment. Parents take care, that's not the problem. The problem starts with who knew so well how to set everything up in the first place. Cecilia, if you care about your child's future, deprive him of some excuses (who apologizes, accuses himself), explanations "too simple maybe" not digested by anyone, which he will end up giving years and years later. Do him a favor and move him to a city with more possibilities, don't let him get stuck in situations he'll end up regretting at some point.

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

Başlangıç önemli

Başlangıç, heyecan verici olduğu kadar zor da. Kalbinizde çok çeşitli deneyimler, duygular, ruh halleri ve hisler taşıyorsunuz. Birçoğu belki de çok beceriksizce aktarılıyor, ifade ediliyor; şu anda durum böyle. Beceri oluşturma, arama, keşifler, keşifler, hatalardan ve başarısızlıklardan ders alma, daha çok test ettiğiniz, başladığınız şeye devam etmek istediğinize ikna olmadığınız bir dönemdir. Bazen de ya kendimizde ya da çevremizde aradığımız yeni bir yaşam evresinin başladığını biliriz.

Her ne olursa olsun, başlangıç önemlidir, çeşitli yarışmalara katılmış ve ne olduğunu bilmiyorum iyi bir sporcu hayal edin, desteği olmasaydı, desteği olmasaydı yine de oraya ulaşır mıydı? Öğrenme stiline ve ihtiyaçlarına göre koç bulma şansınız var mı? Kesinlikle değil.

Aynı şekilde belki bir marka hayal ediyoruz, başarılı olur muydu, destekleri, reklamları, tanıtımları olmasa bu kadar kişi oradan alışveriş yapar mıydı bilmem kaç sosyal medya kanalı? Hayır elbette hayır, dünyanın bu markanın varlığından haberi bile olmayacaktı.

Başlangıç, daha önce olandan kopmayı ifade eder. Önceden planlanmış veya planlanmamış olabilir; bu, neye başlamak istediğimize bağlıdır. Mesela bale derslerine kaydolmak istiyorsak evet başlangıcı planlayabiliriz, o zaman bile eğitmen belirlenen tarihe kadar doğum izninden dönmezse bu pek planlanamaz. Doğum iznindeysek doğum planlanamıyor, bırakın gününü, saatini, doğum yapacağımız ayı bile seçemiyoruz. Bir anda oluyor. O zaman hem bizim hem de çocuğun bir başlangıcı, birlikte yürüyeceğimiz yeni bir yolu olur. Çocuğun hayata nasıl başlamasını istediğimiz önemlidir. Ebeveyn olarak çocuğun neye sahip olmasını istediğimizi biz seçebiliriz. Sevgimizi sadece ona para ve paketler göndererek ifade ediyoruz. Çalıştığımız ülkeden hangi oyuncağı bilmiyorum ama bu arada çocuğumuza bir yabancı mı bakıyor? Sonradan çocukla aramızda engeller, kısıtlamalar çıkacak diye şaşırmayalım. Çocuğa yakınlık ve iletişim eksikliği onun gelişimini etkiler çünkü asla onlar tarafından istenildiğini hissetmezdi. Yalnızca biyolojik ebeveynlerini hatırlayacak, ancak onları kelimenin tam anlamıyla ebeveyn olarak tanımayacaktır.

Diğer kutupta ise ülkede kalmayı seçen ebeveynler var. Yarın belirsizlikleri doğurur, kendimizi zannettiğimiz belirsizliklerin yarattığı bu stres, eğer kendimizi kontrol etmeyi bilmezsek ve onların istediklerini yapmasına izin vermezsek çocuğa da yansır. Daha sonra ebeveynler çabuk sinirlenir, çocukla birdenbire saçma sapan, aslında saçma sapan konuşurlar. Bebeklik döneminin ilk döneminde çocuğa çok dikkat ederiz çünkü onun zihni sünger gibidir. Her şeyi, her kelimeyi, hareketi, ses tonunu özümseyin. İstemeden de olsa bu başlangıcı kendine mal edecektir. Ruh hallerini, düşünceleri, izlenimleri, tutumları ele geçirecek. Eğer bu gerçekleşirse çok yazık olur. Her açıdan çok güzel büyümeli çünkü ailesi onu en iyi okullara, en iyi liselere, en çok hayalini kurduğu üniversiteye götürürdü ve bilmiyorum nereye, bu boşuna olurdu. 1.90 boyuna ulaşırdı, iyi gelişmişti, atletikti ve eğer içimizde kendimizde saklanan, zamanla farkına varılmayan, ifade edilmeyen, iyileşmeyen travmaların bir karışımını bulursak nasıl olur bilmiyorum. Dışarıdan güzel görünürdü, ama içeriden hiçbir ruhun onun gelişimine dahil edilmediği görülecekti, çünkü kesinlikle en değerli olan şeyden, şefkatten ve insanlıktan yoksun kalacaktı. Sırayla hangi aileyi bulacak? Bu aileden hangi nesillerin çıkacağı vb.

Tıpkı ağaç gibi ruhun sıcaklığına ihtiyacı var, onu diktiğimizde sulamanın yanı sıra düz ve kalın büyümesini sağlıyoruz, her yönden iyi gelişmesi için güneşin sıcaklığına da ihtiyacı var.

Bazen başlangıç; spor yapmak, bisiklete binmek, yeni tarifler yapmayı öğrenmek vb. anlamına gelebilir. Ancak dikkatli olun, yalnızca YouTube'daki videoları izleyerek öğrenilemeyecek bir şeyi öğrenmeyi seçerseniz ve bu iş için eğitmenlere veya öğretmenlere ihtiyacınız varsa, en azından minimum düzeyde öğrenmeye istekli olan birini aramaya çalışın. o beceriyi öğrenme arzunuzu, o açıdan daha bağımsız olmaya yönelik içsel motivasyonunuzu, korkularınızı anlamak, tam beceremediğiniz yerde size destek olmak, o engeli birlikte aşmak. Aksi halde siz de acı çekersiniz, o kursa para ödediğiniz için de hayal kırıklıklarıyla, sinirlerle dolarsınız ve eğitmenin size ayıracak zamanı yoktur, her zaman başkaları vardır, sizin de ödediğiniz onca parayla, hep size karşı onları önceliklendirir. tercih edilenlerle aynı miktarda para.

Okul derslerinde olduğu gibi 9 zeka türünün var olduğunu öne süren çoklu zeka teorisi de vardır. Neden bazı öğretmenlerin hâlâ öğrencilerinin konularında iyi olması gerektiğini düşündüklerini bilmiyorum. Eğer az matematik bildiği için onu sınıfın önünde herkesin önünde küçük düşürmeyi seçerse, o dersten sonra onu finanse etmek, terapi seanslarına gitmesi için ona para vermek, korkusunu iyileştirmek onun için adil olacaktır. başarısızlık, burun kanamasına yol açan kaygı, mide bulantısı, baş dönmesi, uyku ve kalp ritmi bozuklukları. Eğer matematikte iyi değilse, bu kesinlikle sorun değil; belki kendini daha iyi ifade edebiliyor, resim yapmada, perküsyonda, dillerde, sporda ve diğer konularda daha iyi. Ona hiçbir şey yapamaz, zaten bilmez ve anlamaz, kendisi için ve onunla hiçbir şey yapılamaz, hayatta hiçbir şeyin bir anlamı olmaz diye etiketlemek kesinlikle doğru olmaz. ve bunun gibi her türlü senaryo. Her insan benzersizdir; uygulanması, üzerinde çalışılması ve geliştirilmesi gereken kendine has nitelikleri vardır. Eğer matematik öğrenemezse hiçbir şey yapamaz diye modası geçmiş bir düşünceye sahip olan ebeveynlerin ve öğretmenlerin yapması gereken şey budur. Meraktan soruyorum, matematik fakültesi mezunları mezun olduktan sonra tatmin oluyorlar, kaç tanesi istedikleri şeye giden yolda her adımda engellerle doluyken ve hatta liyakat ve bilginin artık hiçbir önemi kalmamışken matematik öğretmeye başlıyor? 10 kriterden oluşan listeden sadece bir tanesine uymadı, yoksa hepsine sahipti ve asla kabul edilmedi mi? Matematiği sevenlerin bile gidemeyeceği bir yola onları zorlamanın ne anlamı var? Bırakın çocuklar, öğrenciler, her türden öğrenci, kendilerine ne kadar çok ya da az uygun olursa olsun, kendi yollarını seçsinler! Onları daha iyi tanıdığınızı, ne istediklerini, neyi arzuladıklarını sezdiğinizi düşünerek kendinizi başkalarının yerine koymayın. Kendi başınıza yaptığınız hataları düzeltmek, başkaları size hata yapmanızı tavsiye ettiği için yapılan hataları düzeltmekten çok daha kolaydır.

Duruma göre değişir, eğer daha uysal bir çocuksa, depresif olmasına, kendisiyle barışık olmamasına, öfke dolu olmasına ve gizli hayal kırıklıkları biriktirmesine rağmen durumu kabullenecek ve onunla baş etmeye çalışacaktır. Ama eğer itaat etmeyen, kendi kararlarında ve tercihlerinde bağımsız olmak isteyen bir doğadan bahsediyorsak, o zaman giderek artan okul terk oranlarına ulaşma riskiyle karşı karşıya kalıyoruz. Orada konuşulan hiçbir şeyde bulunmuyorken, o arkadaş-bilgi dersine niye gideyim, hiçbir şeyin ona uymadığını ve ona uymadığını düşünürdü. Bu nedenle ebeveynlerin çocuklarını anlamaları ve onları hayatın her önemli aşamasında desteklemeleri tavsiye edilir.

Daha az hoş yönlere odaklanmış olsam da bunlar her başlangıcın gerçekliğinin bir parçasıdır, sonuçta başlangıç en karmaşık olanıdır. Bu süreçte her şey daha basit, daha akıcı hale geliyor ve her şey çok daha yaşanmaya, deneyimlenmeye, hissedilmeye değer bir deneyime dönüşüyor. Her gencin yaşamının her aşamasında karşılaştığı kişilerin elbette kendine has güzellikleri vardır.

O halde bize ellerinden geldiğince destek olan, belli bir yaşa kadar bize imkanlar veren, kıyafet, aksesuar, alet edevat falan veren, bizi hem yemekle besleyen, hem de olumlu duygularla besleyen anne ve babalarımıza teşekkür edelim. bir hap, her düşüşten sonra yaralarımızı sardıklarını, faydasız olduğunu düşündüğümüzde depresyonumuzu hafiflettiklerini, bizi inceleyecek, analiz edecek ve çoğu durumda bize neyin daha iyi geleceğini söyleyecek sabıra sahip olduklarını, yürüdüklerini parklardan, sanat galerilerine, dondurmacılardan, şekerlemecilere, müzik ve güzel tatlar edindirdiklerini, bize ilk talimatları, hayatın ilk kullanım kılavuzunu verdiklerini.

Eğitimcilere, öğretmenlere, profesörlere de teşekkür ediyoruz, çünkü onlar da zamanlarının büyük bir kısmını bizimle geçirdiler, bizim yaşadıklarımızı onlar da yaşamış olabilir, sınav duyguları sadece bizim değil, onların da duygularıydı. Her iyi düşünceyi takdir ediyoruz, kendimizi iyi hissetmediğimizde sınıftan ayrılmamıza izin verdiklerinde, bizi düzelttiklerinde, bizi zorladıklarında Bilmiyorum hangi rekabeti, bize açıkladıklarında, ne zaman hecelediğimizi, okuduğumuzu bize yeni şeyler öğrettiklerinde, kaderlerimizi değiştirdiklerinde, hayatımıza anlam kattıklarında, zamanımızı daha iyi yönetmemize, bu kadar dağınık olmayı bırakmamıza yardımcı olduklarında onlarla birlikteydik.

Gelişmemize, faydalı değişimler geçirmemize yardımcı olan, bizi koruyucu kanatları altına alan herkese kalbimizin derinliklerinden teşekkür ederiz.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorozás

Azóta, hogy Cecilia megszerezte A kategóriás jogosítványát, egy ideje érdekes fordulatot vett az élete. B és C kategóriában is megvolt, de az A számára ez valóban új élmény. A vizsga megterhelő volt, különösen az útvonalon lévő, de az erőfeszítést megjutalmazták azzal a szabadsággal, hogy bárhol fingott, bármikor, a nap vagy éjszaka bármely szakában. Szabadságának egyetlen akadálya az, hogy a motorkerékpárnak nincs akasztója. Miért van szüksége Ceciliának ragaszkodásra? Jó kérdés...hát nem is tudom, talán elcipelni a piacról bevásárolni, a fiát sétáltatni a mezőkön, hogy megnézze a mezőket, élvezze a pitypanggal tarkított rétek képét és sok más bukolikus tájat. , hogy megszerezze a matracát a Jysk-től és elhelyezze (egy része a mellékletben). Félreértés ne essék, Cecilia gyakorlatias ember, a rögzítést a motor meghosszabbításának tekinti, mintha ő vezetné az autót és ott lenne egy hátsó ülés, hogy pillanatnyilag olyan, mintha csak két autó lenne. ülések. Cecilia perspektívából látja a dolgokat, motorkerékpárral elmegy a legközelebbi autószervizbe. Beszél az ottani szakértőkkel, megmutatják neki a lehetőségeket, az egyes rögzítési modellek árát. Cecilia leül, és átnézi a rögzítési modellek listáját. Az összes árat mérlegelve azt a mellékletet választja, amelyik a legolcsóbbnak tűnt. A férfi megkérdezi tőle, hogy biztos-e benne, amit akar, hogy több vásárló panaszkodott a megvásárlása után, hogy teljesen le kellett választani a motorról, nem bízhattak benne, hogy embereket, tárgyakat szállítanak, nagy zajt csapni (annyit a semmiért), hogy megbánták a vásárlást, többször is be kellett menni a szervízbe, mint általában, stb. Cecilia szilárdan meg volt győződve arról, hogy ezt akarja, és azt mondta, hogy ő döntött, és semmi és senki nem változtathatja meg a preferenciáját. Az autószerviz tulajdonosa egyetértett vele, és a melléklethez hasonló, de minőségibb modellt rendelt. Várnia kellett, amíg az övé lesz, mert Hollandiából érkezett. Cecilia nem sietett, nagyon izgatott volt, hogy a motorján úgyis lesz ragaszkodás. Szerencsére nagyon energikus volt, nem kellett több vitamin, éjszaka sem aludt, túl nagy extázis, hogy esetleg az autószerviz tulajdonosa felhívja, hogy jöjjön el az attaséért.

Egy hónappal később kap egy e-mail-értesítést az autószerviztől, hogy az alkatrész készen áll, és jöhet a motorkerékpárral, hogy oldalra rögzítse. Cecilia néhány sötét karikával érkezett, túl régóta remélte, hogy a lehető legrövidebb időn belül készen lesz. Háromszor kellett bemennie a kukoricatáblára. De nem baj, nem szenvedett semmit, épségben megérkezett az autószervizbe. Az ottani férfiak felszerelték neki, jól passzolt, nem lötyögött, nem volt semmi gyanús. Legalábbis Cecilia első pillantásra így gondolta. De még csak nem is motorozott kötődéssel, hogy lássa, milyen érzés maga az élmény. Beindította a motort, hogy hazamenjen. Hazafelé úgy érezte, hogy a tartozékot kicsit nehéz cipelni, a motor is nehezebben kezelhető emiatt, főleg, ha kanyarodni kell, balra, jobbra, ahol csak kellett. Ezt azonban nem hagyja elkedvetleníteni, állandóan az attaséval megy, amíg egy meglehetősen tragikus eset meggondolja magát.

Egy forró augusztusi estén a környékbeli hipermarketbe ment vásárolni. Miután mindent beszerzett, ami a lasagne elkészítéséhez kellett, a táskát a vásárolt termékekkel a mellékletbe tette. Kiment a bolt parkolójából, miközben egy göröngyös úton ment, mert a külvárosban lakik, és ilyenek az utak, egy ponton valami furcsát érzett, mintha leszakadt volna a hosszabbítás, amit hordott. Egyáltalán nem tévedett. Az attasé megérkezett a kukoricatáblára, minden terméke a síkságon volt. Hogyan tud még ilyen körülmények között elkészíteni Dr. Oetker lasagnáját? Cecilia szóhoz sem jutott a döbbenettől, és arra gondolt, hogy a táska helyett akár egy személy is lehetett. Nem szerette meggondolatlan vágyának következményeit, ezért a helyi sajtóban hirdetett, borzasztó áron eladta az attasét, és a pénzen vett egy kész lasagnét.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Kauniimpi

Olet kaukana ja sinulla on minut

Valtava voima

Herään hymyillen joka päivä

Mikä mahdollisuus tavata sinut

En uskonut rakkauteen pitkään aikaan.

Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi

En ole koskaan ennen ollut näin rakastunut

Onni, jonka saan

Haluan vain elää sen kanssasi

Sinun kanssasi opin rakastamaan.

Näet minut

Kauniimpi kuin tiedän

saat minut tuntemaan

Että olen maailman keskipiste

Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua

Suloin sanoin

Sydämeni ei halua valehdella hänelle

Hän ei halua sinun unohtavan sitä.

Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi

Heräämään hymyillen joka päivä

Onni, jonka saan

Haluan vain elää sen kanssasi

Sinun kanssasi opin rakastamaan.

Näet minut

Kauniimpi kuin tiedän

saat minut tuntemaan

Että olen maailman keskipiste

Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua

Suloin sanoin

Sydämeni ei halua valehdella hänelle

Hän ei halua sinun unohtavan sitä.

Joskus ilman sinua

Tie on kova

Haluaisin sinun olevan kanssani,

Aina kanssani.

Onni, jonka saan

Haluan vain elää sen kanssasi.

Näet minut

Kauniimpi kuin tiedän

saat minut tuntemaan

Että olen maailman keskipiste

Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua

Suloin sanoin

Sydämeni ei halua valehdella hänelle

Hän ei halua sinun unohtavan sitä.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Kış

--- 1 ---

Korkunç kış, kar bulutlarını havadan süzüyor,

Uzun yolculuk yapan Truva atları gökyüzünde bir yığın halinde toplandı;

Pullar uçuyor, beyaz kelebek sürüsü gibi havada süzülüyor,

Ülkenin solgun omuzlarına ürperti yayılıyor.

Gündüz kar yağıyor, gece kar yağıyor, sabah yine kar yağıyor!

Gururlu taşralı gümüş bir zincirle giyinir;

Bulutların arasında yuvarlak, soluk bir güneş bekleniyor

Geçen yılların arasında bir gençlik hayali gibi.

--- R ---

Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.

Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,

Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,

Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.

--- 2 ---

Ama kar durur, bulutlar kaçar, arzu edilen güneş

Kar okyanusunu parlatır ve dağıtır.

İşte vadileri aşan hafif bir kızak…

Çıngırakların şıngırtısı neşeli havada çınladı.

--- R ---

Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.

Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,

Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,

Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Ett ögonblick av uppriktighet

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö

låt oss ge lite skönhet

denna sista timme.

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi älskar varandra.

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Skáldskapur Roalds Dahls í raunveruleikanum

Barnasaga Roalds Dahls Matildu hefur líka sannleikskorn. Andlitsmyndin af Matildu (með lítilsháttar frávik frá Matildu sem endurspeglast í skrifum hans) er til í daglegu lífi. Þessi manneskja var að gera umbreytingar, lógaritma, jöfnur af ég veit ekki í hvaða gráðu, útreikninga að krafti 1000 án þess að nota reiknivélaraðgerð símans, lesa frá 4 ára aldri, sjá eigin áhugamál og ástríður á meðan eldri systir hans var að naglalakka hana og bróðir hennar var að horfa á fótboltaleik með ég veit ekki hvaða argentínska liði, ef faðir hennar vanmat hana þá smurði hann fóðrið á jakkanum sem hann klæddist oftast með svitalyktaeyði, hann vissi hversu langur tími mun renna upp af öllu korninu í skálinni hennar, hún vissi líka hver myndi útvega henni og áður en hún kláraðist myndi hún alltaf velja mjólk frá sama fyrirtækinu (því hún var bara hrifin af því), hún gat líka sagt frá útlitið hversu mikið á að hella fyrir til að flæða ekki yfir dúkinn, hún kunni að láta ekki hlæja sig að dansleikjum með því að stíga í fótinn á maka sínum, hún vissi hvenær það myndi rigna með mun betri nákvæmni en AccuWeather appið, hún fann þegar hún var hafnað eða samþykkt af þeim sem voru í ég sver það, fannst hún oft vera misskilin, þó hún skildi alla allan tímann, hún vissi hverjar ástæður og ótta allra voru, hún vissi að láta sig ekki vera síðri, hún kunni að berjast fyrir réttindum sínum , fyrir réttlæti og sannleika. Fyrir hana skipti alltaf máli hvað var sanngjarnt. Hann hefur alltaf verið rólegur, jarðbundinn maður, en jafn fyndinn. Með því að syngja viðleitni allra var enginn látinn óréttur eða hunsaður.

Hann sá fyrirætlanir allra, hvað lífgar hvern mann, hvað hressir hann, hvað dregur niður eða þreytir hann. Hún vissi hverjum hún ætti að treysta og hver hefði svikið hana í flóknari aðstæðum. Cam gæti næstum ímyndað sér hvers megi búast við af hverjum og einum, hvernig þeir myndu bregðast við, hvað myndi fá þá til samstarfs eða hafna hugmyndinni um samvinnu, hvernig þeir myndu tala við hvern og einn. Enginn gat komið henni á óvart með neinu, hún þekkti flestar aðstæður sem gætu komið upp á leiðinni.

Hann gat séð náttúrufegurð fólks, ekki gervifegurð, að það myndi farða sig, að það myndi setja á sig varalit, að það myndi búa til dúnmjúkt bindi í hárið eða að það væri í ræktinni að vinna við allt sitt. hópar vöðva. Nei, ekkert svoleiðis, hún mat fólk fyrir það sem það var, ekki það sem það vildi líta út fyrir að vera. Hún þurfti engar óþarfa snyrtivörur, eðlislægðin var hin raunverulegasta, þess vegna var hún falleg. Það sem var sérstakt við hana var sú staðreynd að hún mat fólk eins og það var, ekki endilega það sem það myndi bjóða eða sanna. Allt þetta gerðist vegna þess að hún sá fólk frá öllum sjónarhornum, gleypti augum þess, las það eins og hún væri að lesa skáldsögur. Hún var fús til að fylgjast með smáatriðum persónuleika hvers og eins, að taka það besta úr hverjum og einum, rétt eins og býfluga safnar frjókornum úr blómum til að vinna úr og breyta í hunang.

Á sama tíma var hún hógvær, hún gerði sér grein fyrir hvað hún gat og hvað ekki. Henni datt aldrei í hug eitt augnablik að hún gæti gert þetta allt sjálf. Hann þekkti sín takmörk. Hún skildi að það eru aðstæður þar sem hún þarf líka að hafa samráð við kunningja sína til að segja álit sitt og starfa með vitneskju um málið.

Hann hafði mjög vel og vandlega skilning á afleiðingum eigin gjörða og hvernig þær gætu haft áhrif á þá sem í kringum hann voru.

Persónan úr bók Roalds Dahls gæti fundið nútímaígildi sitt í engri annarri en Ceciliu.

Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.

- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!

- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!

- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!

- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!

Suveică ridică din umeri indiferent.

- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!

Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.

- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?

- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!

Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.

- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..

- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?

- Mă rog, ia-o tu înainte!

Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.

- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!

Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.

- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!

Reproșul mătușii îl enervă la culme.

- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?

     Prietena mea cea mai bună era Rodica.Eram colege de muncă la un depozit 

de încălțăminte din centrul orașului. Ne întâlneam în stația de autobuz când veneam 

dimineața,la serviciu și la sf. programului plecam tot împreună spre casă. Ea cobora 

în Țig. 1, eu în Țig.2

     Rodica din eșecul căsătorii ei a rămas cu doi băieți, care erau sufletul ei. Vorbea 

toată ziua despre succesele lor la învățătură, cât de bine se înțeleg și câte speranțe 

își face pentru viitor. Scăpase dintr-o căsătorie în care cunoscuse numai violența și

înjuriile.Unul din ei avea înclinații spre sport, celălant iubea matematica. Rodica venea 

de la ședințele cu părinții radiind de fericire. Note mari în catalog, vorbe frumoase de la 

diriginții de clase. Ce să vrea mai mult o mămică?

     Uneori cerințele erau mai mari, bugetele noastre mici,trebuia să găsim o soluție.

Am auzit de excursiile de turism, în țările socialiste. De fapt erau excursii cu caracter 

comercial: vindeam marfă românească și de acolo se aducea marfă ce se căuta la noi.

Ne-am sfătuit cum să facem să plecăm și noi. Rodica era o persoană foarte isteață și 

s-a orientat foarte repede.

     -Elena, eu am o prietenă la O. J. T. dar nu m-am gândit nici-o dată la așa ceva.

Mă duc la ea să văd ce pot face. A doua zi o văd pe Rodica zâmbitoare 

     -Am vești bune Elena. Se organizează peste 20 de zile o excursie în U. R.S. S. cu avionul

sunt 30 de locuri, pentru care e bătaie mare. Înscriirile încep la 1 august. Peste câteva zile 

trebuie să mergem cu buletinul să ne înscriem.

     -Rodica, ești izvor de informații!

     -Abia acum ai văzut? stai că mai am multe să-ți sopun. Știi cine ve fi ghidul nostru în această

excursie? Nu , tot eu să-ți spun, soțul prietenii mele, care lucrează la O. J. T. d-l Paul Nedelcu.

     -Nu știam că ai asemenea relații, poate am fi plecat mai demult. Mie mi se pare foarte greu să 

obții bilete.

     -Elena,dar excursia,cu cumpărături cu tot ne costă 7000 de lei, trei salarii și jumătate, și timpul 

e foarte scurt, ce vom face?

     -Rodica trebuie să vorbesc cu soțul meu, avem niște bani în casă, pentrcă vrem să schimbăm 

mașina. Ne-ar ajunge pentru amândouă.Văd că treburile merg ca pe roate, în teorie, să vedem

în practică cum ne vom descurca! 

      -Dar știi că mă bucur deja.Excursia va dura 10 zile, plecarea este pe 8 aug. și ne întoarcem 

pe 18 aug. Itineracul va fi Buc-Moscova,cu avionul, Moscova-Tbilisi cu avionul, Tbilisi-Bacu cu 

trenul, Bacu- Erevan cu avionul, Erevan-Kiev cu avionul și Kiev-Buc. cu trenul.

     Aînceput febra cumpărăturilor, articolele de îmbrăcăminte, se vindeau cel mai bine. Se apropie 

ziua plecării, bagajele pregătite. Rodica a lăsat copii în grija unei vecine de palier pe care copii o iubeau 

tare mult. 

      -Rămânem cu tanti Sorina, dar ea face niște prăjituri grozave.

      -Dar tu de unde știi?

      - Când suntem singuri, mereu ne aduce ceva dulce, da ce nu știai?

      -Ba știu, vă iubește foarte mult, îi este dor de nepoții ei, care sunt tare departe, tocmai la Oradia.

Voi să fiți cuminți ea o să vă aducă măncare zilnic, dar ordinea în casă, spălatul vaselor răsoundeți voi.

Eu, am mare încredere în voi.

      Pe 7 aug. suntem toți cei 30 de excursioniști prezenți în încinta sediului O.J.T. ni se aduc la cunoștință 

ce comportament civilizat trebuie să avem, să nu luăm lucruri nepermise,să nu provocăm incidente, să nu 

intrăm în conflict cu autoritățile. Urmează ca pe 8- aug. să ne întânlim în gara C. F. R. Galați , unde se face 

apelul și putem schimba cățiva lei în ruble pentru mici cheltuieli.

A doua zi eram prezenți pe peron cu bagajul alături. O văd pe Rodica puțin agitată

      -Știi Elena,e prima oară când mă despart de copii, am o strângere de inimă, dar o să-mi treacă 

      -Ce le-ai promis că le aduci?

      -Nu le-am făcut promisiuni, nu știu ce găsesc. Mă orientez la fața locului.Doru își dorește o căciulă de 

iepure, iar Gabi un joc de șah.

     D-l Nedelcu face apelul, urcăm voioși în tren, ne ocupăm locurile, facem cunoștință cu participanții

                                                          Va continua

-                                                                           

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Il miglior servizio di ristorazione

(ironicamente)

È venerdì sera, è tardi, siamo troppo pigri per cucinare. Cosa c'è di più gustoso di una pizza Quattro Stagioni? Guardiamo la tavoletta, la selezioniamo cliccando su "Aggiungi al carrello", scegliamo la salsa e una porzione di patate fritte. Detto ciò premiamo su "Effettua l'ordine", inseriamo l'indirizzo, il numero di telefono , scegliamo il metodo di pagamento. Aspettiamo sbavando, diventando sempre più affamati, guardando le foto delle bellezze che mostrano. A casa siamo emozionatissimi, invece da tempo al ristorante sono arrivati una serie di apprendisti cuochi. Non sanno cucinare, ma sono andati ad imparare da chef con decenni di esperienza. Gli errori di qualsiasi tipo vengono perdonati perché sono all'inizio e perché solo commettendo errori impareranno. Non importa quante volte commetterebbe un errore, che magari brucerebbe la padella, il piano cottura, tutta la cucina o solo la cucina e il bagno che comunicano attraverso un muro divisorio. Così riceviamo chiamate su chiamate in cui lo chef si scusa che il contenitore del vin brulè si è rotto, che la pizza è troppo cotta, che non è stata lasciata cuocere abbastanza, che il formaggio si è spalmato troppo, che non ha aggiunto pomodori e funghi , che non hanno messo le uova di quaglia (è un po' una pizza dietetica), che non hanno aggiunto la salsa tzatziki nel menu, che hanno dimenticato la dose di Pepsi Twist al limone, che i krapfen glassati al limone non erano non è fatto molto bene cioccolato e altro...

Annoiato da tante spiegazioni (non volevo nemmeno una spiegazione, volevo solo del cibo), ho detto gentilmente al rispettivo chef che avrei voluto che il cibo fosse ordinato entro le 12 di sera, avrei ordinato verso le 7 di sera. Il cuoco capì, prese gentilmente gli apprendisti per l'ala e li mandò a casa che aveva un ordine da preparare.

In questo modo, verso le 23:45, un ragazzo è arrivato in bicicletta nei pressi dell'isolato, mi chiama e mi chiede se sono a casa (dove altro potrei essere a quell'ora tarda?, al mercato?, in riva al mare sulla scogliera?, dico sul serio, dove altro potrei essere ad aspettare una pizza, congelata o bruciata, che importa?), gli ho detto che ero a casa, ma gli ho chiesto di usare l'ascensore e andare di sopra. È arrivata, ho pagato, ho preso la pizza con tutto il resto che avevo chiesto e ho aperto la scatola.

La pizza era in realtà un Happy Meal Quattro Stagioni che aveva un giocattolo incluso oltre a quello che avevo ordinato. Ha fatto un menù per bambini perché gli alunni avevano consumato tutto l'impasto per imparare a fare la pizza e quello era tutto quello che rimaneva.

La pizza era buona, dopo tutti i nervi e le preoccupazioni è valsa la pena aspettare, anche se era una porzione per bambini.

  De-a lungul veacurilor, acest neam a trecut prin furtuni, foamete și vremuri grele. Și totuși, de fiecare dată, chiar și atunci când oamenii se simțeau pierduți, o forță nevăzută îi ridica. Nu era în aur, nu era în arme, ci în credința lor — credința care le dădea răbdare, speranță și putere să continue.

  Fiecare rugăciune spusă în taină, fiecare gest de bunătate lăsat ca moștenire copiilor era o flacără aprinsă în întuneric. Această credință nu se stingea, chiar dacă oamenii pierdeau case, câmpuri sau chiar pe cei dragi. Ea trăia în fiecare copil care mergea la școală, în fiecare om care punea munca și onestitatea mai presus de frică, în fiecare inimă care credea că mâine poate fi mai bun.

  Neamul acesta a știut că adevărata putere nu vine din bogății, ci din rădăcinile nevăzute ale credinței. Și chiar dacă timpul trece și multe lucruri se pierd, rădăcinile acestea continuă să crească în tăcere, făcând ca oamenii să nu uite niciodată cine sunt și de unde vin.

  Credința neamului este ca un fir de lumină care trece prin generații, invizibil, dar imposibil de rupt. Ea le dă puterea să zâmbească, să lupte și să iubească, chiar și atunci când totul pare pierdut.

  Fie ca Bunul Dumnezeu să ne călăuzească pe noi, familiile noastre și țara noastră pe calea păcii și prosperității.

09.11.2025

Andrei Guțu

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

Begyndelsen betyder noget

Begyndelsen, lige så hård som den er spændende. Du bærer i dit hjerte en bred vifte af oplevelser, følelser, stemninger, fornemmelser. Mange af dem er måske for klodset gengivet, udtrykt, er det nu. Det er en periode med færdighedsdannelse, søgning, opdagelser, åbenbaringer, læring af fejl og fiaskoer, øjeblikke, hvor du tester mere, er du ikke overbevist om, at du vil fortsætte det, du startede. Andre gange ved vi, at en ny fase af livet begynder, som vi leder efter enten os selv eller dem omkring os.

Hvorom alting er, begyndelsen tæller, forestil dig en god atlet, som ville have deltaget i forskellige konkurrencer, og jeg ved ikke hvad, ville han stadig nå dertil, hvis han ikke havde støtte, hvis han ikke havde held med at finde træneren i henhold til hans læringsstil og hans behov? Nej, absolut ikke.

På samme måde forestiller vi os måske et mærkenavn, ville det have været en succes, ville så mange mennesker have købt derfra, hvis det ikke havde support, annoncering, kampagner på jeg ved ikke hvor mange sociale mediekanaler? Nej, selvfølgelig ikke, verden ville ikke engang vide, at mærket eksisterede.

Begyndelsen betegner løsrivelsen fra det, der var før. Det kan være planlagt eller uplanlagt i forvejen, det afhænger af, hvad vi vil starte. Hvis vi f.eks. ønsker at tilmelde os balletundervisningen, ja, så kan vi godt planlægge starten, selv da er det ikke rigtig planmæssigt, hvis instruktøren ikke kommer tilbage fra barsel inden den fastsatte dato. Hvis vi er på barsel, kan fødslen ikke planlægges, vi kan ikke vælge måneden, hvor vi skal føde, endsige dagen, tidspunktet. Det sker øjeblikkeligt. Så har både vi og barnet en begyndelse, en ny vej, som vi vil gå sammen. Det betyder noget, hvordan vi ønsker, at barnet skal starte sit liv. Som forældre kan vi vælge, hvad vi ønsker, at barnet skal have. Vi udtrykker kun vores kærlighed ved at sende ham penge og pakker med jeg ved ikke hvilket legetøj fra det land, vi arbejder i, men imens tager en fremmed sig af vores barn? Lad os ikke blive overrasket senere over, at der vil være barrierer, begrænsninger mellem os og barnet. Den manglende nærhed til barnet og kommunikationen med det har betydning for dets udvikling, for han ville aldrig have følt sig ønsket af dem. Han vil kun huske sine biologiske forældre, men han vil ikke genkende dem som forældre i ordets sande betydning.

På den modsatte pol er der de forældre, der vælger at blive i landet. I morgen afføder usikkerheder, denne stress genereret af de usikkerheder, som vi selv forestiller os, smitter af på barnet, hvis vi ikke ved, hvordan vi skal kontrollere os selv og lade dem gøre, hvad de vil. Så bliver forældrene rasende, taler sludder, faktisk sludder, til barnet, ud af det blå. Vi er meget opmærksomme på barnet i den første del af spædbarnet, fordi deres sind er som en svamp. Absorber alt, hvert ord, hver gestus, tonefald. Uvilligt vil han tilegne sig den begyndelse. Det vil tage overhånd, stemninger, tanker, indtryk, holdninger. Det ville være en skam, hvis dette skete. Han skal vokse op smukt fra alle synspunkter, for hans forældre ville have taget ham gennem de bedste skoler, gennem de bedste gymnasier, det meget drømte om college og jeg ved ikke hvor, det ville være forgæves han ville nå højden på 1,90, veludviklet, atletisk og jeg ved ikke hvordan, hvis vi indeni finder en blanding af traumer, holdt i os selv, ikke realiseret i tide, ikke udtrykt, ikke helbredt. Udadtil ville det se godt ud, men indeni ville det ses, at ingen sjæl blev sat ind i dens vækst, fordi den helt sikkert ville mangle det, der ville være mest værdifuldt, medfølelse og menneskelighed. Hvilken familie finder han til gengæld? Hvilke generationer vil følge af den familie og så videre.

Det har brug for sjælens varme, ligesom træet, når vi planter det, udover at vande det, sørger vi for, at det vokser lige og tykt, det har også brug for solens varme for at udvikle sig godt på alle måder.

Nogle gange kan begyndelsen betyde, at man begynder at dyrke sport, cykle, lære at lave nye opskrifter og så videre. Vær dog forsigtig, hvis du vælger at lære noget, der ikke kan læres bare ved at se YouTube-videoer, og det er det, du har brug for instruktører eller lærere til det job, prøv at lede efter en person, der i det mindste har den minimale vilje til at ville forstå dit ønske om at lære den færdighed, din indre motivation til at blive mere uafhængig fra det synspunkt, din frygt, for at støtte dig, hvor du ikke helt formår, at overvinde den forhindring sammen. Ellers vil du også lide, du vil også blive fyldt med frustrationer, nerver over at du har betalt for det kursus og instruktøren har ikke tid til dig, han har altid andre, han prioriterer dem altid over for dig, med alt det du også har betalt det samme beløb som de begunstigede.

Såvel som i skoleklasser er der teorien om multiple intelligenser, ifølge hvilken der er 9 typer af intelligens. Jeg ved ikke, hvorfor nogle lærere stadig mener, at deres elever skal være gode til deres fag. Hvis han vælger at ydmyge ham offentligt foran klassen for, hvor lidt matematik han kan, så ville det være rimeligt for ham, efter den time, at finansiere ham, give ham penge til at gå til terapisessioner, for at helbrede fra hans frygt svigt, angst, der fører til næseblod, kvalme, svimmelhed, søvn og hjerterytmeforstyrrelser. Hvis han ikke er god til matematik, er det absolut ikke noget problem, måske er han mere udtryksfuld, bedre til at male, slagtøj, sprog, sport, andre fag. Det ville på ingen måde være rimeligt at mærke ham, at han ikke kan noget, at han ikke ville vide og alligevel ikke ville forstå, at der ikke kan gøres noget for ham og med ham, at intet bliver til noget i livet og alle slags scenarier som dette. Hver mand er unik, han har sine egne kvaliteter, som skal øves, arbejdes på, finpudses. Det er hvad forældre og lærere, der har denne forældede tankegang om, at hvis han ikke kan lære matematik, så kan han ikke gøre noget. Af nysgerrighed føler kandidaterne fra det matematiske fakultet sig tilfredse efter at have afsluttet det, hvor mange ender egentlig med at undervise i matematik, når vejen til at blive det, de ønskede, er fyldt med forhindringer ved hvert skridt, og selv meritter og viden ikke længere betyder noget? Da han var ude af en liste med 10 kriterier, matchede han ikke kun ét, ellers havde han dem alle, og han blev aldrig accepteret? Hvilken mening giver det at tvinge dem til at følge en vej, som selv dem, der elsker matematik, ikke ville følge? Lad børn, lærende, lærende af alle slags vælge deres egen vej, uanset hvor meget eller lidt det passer dem! Sæt ikke dig selv i andres sted og tro, at du kender dem bedre, at du forstår, hvad de vil have, hvad de stræber efter. Fejl lavet på egen hånd er meget nemmere at rette end dem, der er lavet, fordi andre rådede dig til at lave en fejl.

Det afhænger, hvis han er et mere medgørligt barn, vil han acceptere situationen og forsøge at håndtere den, selvom han vil være deprimeret, ikke i fred med sig selv, fuld af vrede og akkumulere skjulte frustrationer. Men hvis vi taler om en natur, der ikke adlyder, som ønsker at være selvstændig i sine egne beslutninger og præferencer, så risikerer vi at nå et stigende antal skolefrafald. Han ville overveje, hvorfor gå til den makker-info klasse, når han alligevel ikke findes i noget, der bliver diskuteret der, intet gælder for ham og passer ham ikke. Derfor anbefales det, at forældre forstår deres børn og støtter dem i alle større stadier af livet.

Selvom jeg fokuserede på mindre behagelige aspekter, er de en del af virkeligheden i enhver begyndelse, trods alt er begyndelsen den mest komplicerede. Undervejs bliver tingene enklere, mere flydende, og alt bliver en oplevelse, der er meget mere værdig til at blive udlevet, oplevet og følt. Selvfølgelig har de mennesker, man støder på på alle stadier af ethvert ungt menneskes liv, deres fordele.

Så lad os takke vores forældre som støttede os så meget de kunne, op til en vis alder gav de os muligheder, tøj, tilbehør, gadgets og alt det der, de fodrede os, både med mad og og med positive følelser, som de gav os en pille, at de forbandt vores sår efter hvert fald, at de lettede vores depression, når vi syntes det var nytteløst, at de havde tålmodigheden til at studere os, analysere os og fortælle os, hvad der ville passe os bedre i de fleste situationer, at de gik. os gennem parker, til kunstgallerier, gelaterier og konditorier, at de dyrkede nogle smag i musik og kunst, at de gav os de første instruktioner, livets første brugsanvisning.

Vi takker også pædagogerne, lærerne og professorerne, for de tilbragte også en god del af tiden hos os, og de har måske oplevet det, vi oplevede, følelserne ved eksamen var ikke kun vores, de var også deres. Vi sætter pris på enhver god tanke, hver gang de lod os forlade undervisningen, hvis vi ikke havde det godt, når de rettede os, når de tvang os til at jeg ved ikke hvilken konkurrence, når de forklarede os, hvornår vi stavede, læste med dem, når de lærte os nye ting, når de ændrede skæbner, når de bragte mening til vores liv, når de hjalp os med at styre vores tid bedre, at holde op med at være så spredt som vi var.

Tak fra bunden af vores hjerter til alle, der hjalp os med at udvikle os, gå gennem gavnlige forandringer, tog os underderes beskyttende vinge.