Ofamilie mare ! partea a treia!

Orizontul pare aproape

Împodobit  c-un curcubeu,

Dincolo de largul mării

Ține-n brațe un nor greu.

Noru-n valuri se preface,

Mici șiroaie curg la vale,

Temătoare să nu sece

Pân-la  mare e lungă  cale...

Se strecoară printre stânci

Fir  de apă subțirel

Bucuros când întănlește

Alte fire ca și el.

Ziua de vot a fost plină de emoții.Comentarii pro și contra.

Toți oamenii atenți la știri .Cei doi candidați numai ei știu

prin ce au trecut.Bine câ s-a teminat cu bine.A fost ziua ,

singura zi când candidații au avut nevoie de noi votanții.

Își vor mai aminti de noi ,peste 4-5 ani .Dar trebuie să le

amintim noi ,că ei ne reprezintă pe noi și nevoile noastre.

Le dorim guvernanților să nu uite de unde au plecat ,să nu

li se urce puterea la cap .O vorbă bine spune :Azi ești ,mîine nu ești !

Dragă tată, azi se sărbătorește ziua numelui tău.

Vreu să vorbesc cu tine.Tu ești copacul care m-ai susținut,

și crescut și mai ales m-ai iubit din suflet.Îmi sunt vii în minte

amintiri frumoase din copilăria mea.

    Ne povesteai de ce ești așa de de mândru de numele ce-l 

porți:ȘTEFAN 

     -Știți voi copii cine a fost Ștefan cel Mare? și începea o 

poveste în mai multe episoade, câte unul în fiecare seară

înainte de culcare.Învățătorul d-l Onose la lecția de istorie ne 

vorbea despre luptele purtate de domnitorul Moldovei Ștefan 

cel Mare.Eu am ridicat mâna și am spus că știu multe despre el.

și știu cine a fost.S-a făcut liniște în clasă m-a lăsat să spun tot 

ce știu, apoi m-a întrebat.

     -De unde știi toate acestea?

     -De la tata.

    -Nu mă miră, așa era și fratele tău Costică, unul dintre elevii 

mei buni.

     Apoi, eram încă mică când m-ai învățat să înot  în apele domoale

ale Prutului, simțind durerea vecinului nostru ,când i s-a înecat băiatul.

     Apoi, eram încă mică, când ai făcut rost de o plăcuță și un grif și m-a 

învățai să fac liniuțe și cârlige, apoi primele litere.

    Iarna mergeai la pescuit la copcă și mă luai și pe mine, dar ca să nu 

mă plictisesc, dintr-un colțar mi-ai făcut două patine cu care alunecam 

pe gheață.

    Nu știam ce vrei să ajung când voi fi mare, posibilități să merg mai 

departe nu erau, dar făceai planuri sa-mi cumperi o mașină de cusut.

Tu ziceai: este o muncă ușoară și mai ales nu te arde soarele.

      În 1947,când mulți oameni mureau de foame, te-am văzut plângând,

spunându-i mamei.

      Nu mai pot să-i văd flămânzi, se organizează trimiterea copiilor din 

Moldova în Ardeal ,e singura soluție.Așa am ajuns în comuna Mocirla 

județul Oradea,unde am stat până în toamnă când recolta a fost bună.

      Tată erai comic, făceai oamrnii să râdă să mai uite de necazuri.

Cănd mama era chemată la o clacă în serile de iarnă, îți puneai șorțul 

dinainte și te apucai să ne faci aluaturi ce nu trebuiau să crească că nu era 

timp. Mama care păstra făina pentru cozonacii de Sf. PAȘTE vedea cum 

scade făina din ladă, dar noi nu știam nimic...

       O întâmplare de care încă îmi vine să râd:Trebuia să ajungem la gara 

Fulgerești,la o distanță de 18km de sat. Drumul trecea printr-o pădure 

mare și aveam de urcat trei dealuri, din care unul chiar mare.Eu eram cam 

slăbuță, tu ziceai că-s anemică și n-am să-l pot urca....

     Glumind, m-ai legat de mijloc cu un capăt de sfoară și cu celălant capăt 

te-ai legat tu, apoi mi-ai zis: tu rămâi în urmă, eu merg înainte,să vezi ce ușor

se urcă dealul,că eu te trag...dar cel mai mult îmi plăceau poveștile pe care 

tu le fabulai...

      Scriind despre amintirile mele, simt că ești lângă mine și îți ascult 

poveștile și dragă tată, parcă tu ești viu. 

         Peste câteva zile d-na Maria trece pe la mine, era tare abătută.

Am bănuit care-i cauza. Î-am spus ce-am văzut.N-a schițat nici-un gest,

nu a spus nimic. S-a gândit puțin și zice :

     -Știu Adela, știu de ceva vrem, dar am sperat că este o aventură 

trecătoare. Nu i-am spus nimic mă prefac că nu știu, sunt la fel de atentă 

cu el.Detest certurile, reproșurile cu ele nu-l aduc înapoi.Suntem la răscruce,

sper că așa Gicu al meu se va întoarce.Îmi este foarte greu, dar altă soluție 

nu am.

     Mi-a rămas în minte replica Mariei, i-am  admirat logica. A avut dreptate,

ea a câștigat.Prea multe familii se destramă. după un număr mare de ani ,

pentru o toană, pentru un moft  sau distrugătoarea  căsniciilor ; gelozia.

      În  final  mărturisește Gicu:

     -Mărturisesc, zice el, că m-am rătăcit, am fost curtat, flatat și m-am păcălit,

dar nu este nicăeri mai bine ca acasă, și nici o femeie care să mă înțeleagă 

ca tine. Te rog iartă- mă, și să uităm prin ce-am trecut.Apreciez  faptul că te-ai

purtat civilizat, deși erai lezată și nu ai acuzat-o nici pe Ana de cele întâmplate,

doar ai spus: S-a întâmplat, faptul e consumat, să ne vedem de viața noastră în 

continuare... și s-a pus cruce. Mi se pare logic.

     Sunt fapte și întâmplări peste care se așterne uitatea, însă altele rămân întipărite 

pentru veșnicie în minte.Am să le iau în ordine.

     Am fost invitată de vărul meu la nunta fiului său.Petrecerea a avut loc  într-o 

locație frumoasă :cantină,club, nu știu unde era ,în afara orașului la Tirighina.

Locația era situată în mijlocul unei vii ce trebuia să fie culeasă. Parfumul 

strugurilor te amețeau.Nunta era frumoasă, nuntașii eleganți,muzică bună,veselie 

petrecăreții se cunoșteau între ei. Spre dimineață o binevoitoere se apropie de mine 

discret și-mi spune:- Adela nu-l văd pe soțul tău, s-a rătăcit prin vie, dar știi cu cine?

N-ai observat că și soacra mare lipsește? I-am mulțumit și am ieșit afară în răcoarea 

dimineții. Vestea, m-a afectat, dar gândesc: omul a mâncat, a băut și avea nevoie de 

aer curat...punct...Un lucru a rămas ,am fost la multe nunți ,de care am uitat, dar 

 de cea de la Tirighina nu am uitat.

     Locuiam pe atunci  pe  atunci în valea orașului, mă întorceam de la piață ,când mă 

ajunge din urmă un vecin.

     -Vecină ,știi că  cartierul din spatele  nostru a fost demolat ieri? Au tăbărât 

oamenii să ia ce-i trebuie fiecăruia :lemne, fier, cărămidă, e.t.c. Dar știi cine era 

cel mai activ acolo ?

     -Poate îmi spui mata.

     -M-a  surprins că fiecare  ce aduna ducea în curtea lui, dar soțul tău ducea toată 

agoniseala la Petrica îc curte. Auzind numele ei am făcut imediat legătura în mintea 

mea, Petrica îl caută cam des pe soțul meu. El ce căuta acolo?

                            va continua

Ceasul î-și măsoară secunda ...

Secunde suntem ,

Suntem ca fulgul de nea ,

Suntem ca roua dimineții pe floare ,

Ca lacrima ochilor triști ...

Suntem sărutul vântului pe creastă ,

Ca frunza purtată de vânt ,

Ca visul nopții de vară , 

Suntem o secundă în timp ...

Cât de efemeră e trecerea noastră ...?

Veșnic e doar jurământul iubirii 

Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .

Ce-am fi noi fără istorie?

Dar fără rădăcini ,tradiții,obiceiuri ?

Ce ar fi Românul fără limba-i dulce ?

Te plâng și te iubesc țara mea frumoasă ,

Pământul tău e binecuvântat de zei

Cresc flori însângerate

Pe morminte de eroi

Prin sacrificiul lor

Cu o tară bogată și frumoasă

Ne am ales !

Alexandru Zbârciog se trezise în dimineața aceea cu o citație băgată pe sub ușă. Nu-l văzuse pe agentul procedural, care procedase total neprocedural, alegând soluția cea mai proastă, permisă doar în cazurile când persoana nu era găsită la domiciliu, afișarea, în loc să sune și să i-o înmâneze personal. Cum nu găsise cu cine să se certe, deschise plicul misterios, purtând antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mierleștii de Sus și scoase o hârtiuță boțită ( jumătate dintr-o coală A4 ), cu pete de grăsime în colțul din dreapta sus, semn că expeditorul mâncase sau mânca în momentul expedierii. Trecuse peste acest aspect neplăcut, scârbos chiar, și se concentră asupra textului. Numele său, adresa și porecla, erau scrise cu pixul, iar mai jos urma textul standard „ sunteți invitat la... ora...în calitate de... Aici existau două variante: învinuit/martor. Același pix tăiase c-o linie cuvântul „ învinuit”, de unde omul putea deduce că era citat în calitate de martor. Mai jos apărea și motivul citării: în dosarul nr...de evaziune fiscală și spălare de bani, art... din Codul de procedură penală, actualizat. Dedesubt apărea și numele procurorului de caz: Gheorghiță Alui Ion. Zbârciog lăsă hârtia pe birou, scărpinându-se în creștetul capului, ca un om aflat într-o mare încurcătură. Nu înțelegea chestia cu „ evaziunea”, fiindcă nu înființase niciodată o societate comercială, nici măcar un PF! La fel de neclară îi apărea sintagma ” spălare de bani”, deoarece nu prea avea ce spăla, el reușind perfomanța să-și cheltuiască salariu înainte de a-l încasa. „ Sigur e-o încurcătură la mijloc! se gândi el. O fi altul cu același nume!” Mai pățise treaba asta și la Fisc! În ziua menționată în citație se înființă la Parchet, unde un polițist îl scanase din cap până în picioare, apoi îi reținuse ochelarii și telefonul.

- Iertați-mă, domnule polițist, îndrăzni el, fără ochelari nu văd nici pe unde să merg!

- Tocmai asta este ideia! rânji omul legii. Nu trebuie să vezi prea multe pe-aici! Ia loc în sală până îți vine rândul!

După vreo două ore, care i se păruseră o eternitate, polițistul îi făcu semn să se ridice, iar el îl urmă cuminte, folosindu-și mai mult urechile decât ochii. Îl introduse într-o cameră în care se afla un ins slăbănog, inexpresiv, cu capul ca o ridiche, și o secretară. Polițistul îl salută cu un „ să trăiți, domnule procuror!”, apoi ieși, moment în care bărbatul acela ciudat îi făcu semn să se așeze pe un scaun.

- Ai cam zbârcit-o, domnule Zbârciog! îl luă el în primire în loc de salut sau de altă introducere, foarte amuzat de jocul de cuvinte pe care tocmai îl făcuse. Recunoaște că ai cam zbârcit-o!

- Eu cred că e o neînțelegere, domnule procuror, riscă Zbârceog o replică, mă luați drept altul!

- Deci mai ai și pe altcineva?

- N-am spus asta, am zis că s-ar putea să fie o eroare la mijloc. Mai sunt o grămadă cu numele acesta!

- Si ce legătură există între tine și ei?

- Tocmai că nu există! M-am lovit de aceeași situație și la Fisc!

- Deci v-ați cunoscut la Fisc?

- Vă spuneam cu totul altceva! Cu cine să mă cunosc la Fisc, păcatele mele!? Cu Primul ministru?

- Deci este posibil să te fi întâlnit cu Primul ministru la Fisc și ca acesta să-ți fi virat niște bani în cont?

- Exclus, n-am eu legături așa de înalte, l-am văzut de câteva ori la televizor!

- Deci vă cunoașteți i?

- Nici vorbă. Îmi răstălmăciți cuvintele!

Procurorul răsfoi prin dosarul de pe birou și scoase un extras de cont în care apăreau numele și CNP-ul său, iar la sold suma de un milion de euro.

Hârgiog ridică din umeri uimit.

- Dacă aș avea banii ăștia, domnule procuror, m-aș duce în Bahamas și aș trăi acolo până la capătul zilelor!

- Deci ai conturi și în paradisurile fiscale, mai exact în Bahamas?

- Iar m-ați înțeles pe dos, am presupus doar! De unde atâtea conturi? Nu sunt decât un simplu comis voiajor, care vând tigăi și aspiratoare la ofertă!

- Deci obții venituri din comerțul clandestin cu tigăi și aspiratore și nu le declari la Fisc?

- O face dilerul căruia îi cumunic fiecare unitate vândută prin call center!

- Deci ai legături și cu unitățile speciale de informații străine?

- Dilerul e, într-adevăr, italian, dar nu știu să se ocupe cu culegerea de informații!

- Am înțeles. Lucrezi sub acoperire! Ți-am zis eu c-ai zbârcit-o! concluzionă bărbatul cu cap de ridiche, făcându-i un semn discret secretarei Aceasta veni imediat cu o cola de hârtie pe care consemnase discuția. Procurorul o citi repede, zâmbi, apoi i-o întinse lui Zbârciog.

- Semneaz-o!

Hârțog o citi și el, după care o împinse spre procuror.

- Nu semnez așa ceva! E taman invers față de ce-am spus!

- În cazul ăsta nu există, procedural vorbind, decât două soluții, îi explică procurorul zâmbind: ori te răzgândești și te întorci acasă, așa cum ai venit, ori nu semnezi și te rețin preventiv treizeci de zile, începând chiar de acum. Nu-ți mai spun că arestul e plin de arestați periculoși, criminali și violatori, dar, probabil, nu te interesează!

Omul trase hârtia înapoi, o mai citi o dată, apoi o semnă.

- Si totuși se învârte! murmură el printre dinți în timp ce polițistul îl conducea tăcut și indiferent către ieșire.

Deseori visezi la o iubire ca în filme. Indiferent de persoană, vârstă sau sex. Visezi la o relație frumoasă în care ești împreună cu el/ea... fericiți. Visezi să ai lângă tine o persoană conform criteriilor tale. Visezi să o întâlnești în calea vieții tale. Visezi să te aprecieze pentru ceea ce faci zi de zi. Visezi să te aprecieze pentru gândurile tale... pentru sufletul tău. Visezi să te aprecieze și să te iubească așa cum ești de fapt, și să rămână lângă tine tot restul vieții. Visezi să îți șopteasca că ești cea/cel mai bun(ă) și vei reuși să treci peste orice obstacol.

     Si, într-o bună și minunată zi... tot asta se va întâmpla. Întâlnești o persoană care te va vrăji pe loc. O vei observa din depărtare. Si vei fi atât de fericit(ă). Ea se va apropia de tine și îți va spune un simplu: Bună. Tu îi vei răspunde doar printr-un clătinat din cap.Vei fi atras(ă) de ea... vei fi îndrăgostit(ă). Vei iubi nebunește. Va fi o dragoste cu atâția fluturi în stomac. Va fi o dragoste la prima vedere, ce în ziua de astăzi puțini mai cred în asta. Si doar o vei privi fără să mai clipești din ochi... de frica că atunci când vei deschide iarăși ochii să nu fie.

     Doamne, cât de fericit(ă) vei fi la acel moment. Dar vei fi și mai fericit(ă) când ochii vrăjitorului vor privi în aceeași direcție în care îți este îndreptată privirea. Vei fi și mai fericit(ă) când ve-ți privi împreună în aceeași direcție. Iar apoi vei fi luat(ă) de mâna ei/ lui caldă. Iar odată atingându-te, vei avea senzația că te-a electrocutat.

    Atunci vei simți o apropiere între tine și stăpânul tău. Si totul se va întâmpla atât de repede. Te vei mira și tu, și te vei întreba: Cum așa? Dar, totodată vei fi fericit(ă).. extrem de fericit(ă).

Si, îți vei petrece absolut tot timpul liber cu ea... pentru că ea te împlinește. Si, în momentele când ești doborât la pământ de problemele sociale, o vei căuta pentru că te calmează doar printr-o simplă atingere. Si vei fi iarăși fericit.

    Îți vei petrece puțin timp cu ea la început, din cauza activităților în care ești implicat. Si-ți va fi atât de dor de persoana ce îți ști până și răsuflarea. Si, tot de dragul ei, vei anula o parte din activități doar pentru ea... doar ca să o vezi... doar să o simți alături de tine, să îi auzi fiecare bătaie de inimă.

Iar pe zi ce trece, vom cunoaște noi și noi spații din sufletul ei. Îi vom cunoaște hobby-urile, abilitățile, fiecare gând, comportamentul și desigur vom găsi și minusuri. Ca la orice om.

Uneori vor fi prea multe ( doar pentru tine). Si vei avea o stare de confuzie. Vei fi atât de dezamăgit(ă). Si vei înțelege că ai fost atrasă doar de exterior. Iar în moment ce persoana de care ești atras(ă) este a ta, nu te mai interesează frumusețea interioară.

   Atunci vei încerca tu să o schimbi. Să îi schimbi comportamentul, modul de viață... ce desigur că o va deranja. Pentru prima dată... va trece peste. Dar totuși, își va schimba puțin comportamentul. De dragul tău.

Vei vedea că funcționează și vei mai încerca... doar pentru a ajunge la rezultatul dorit. Iarăși îți va merge în întâmpinarea ta. Si tu iarăși... deci până când persoana fâcând atâtea sacrificii pentru tine, se va opri. Îți va zice un STOP!!! ferm. Si îți va aduce 1001 de argumente pentru a-ți demonstra că nu poți schimba complet persoana. Astfel ea își pierde personalitatea.

    Îți vei aduce aminte de clipele frumoase petrecute împreună ce apoi va desena un zâmbet pe buzele tale. Te vei gândi apoi la momentele negative iar lacrimile sărate, îl va șterge imediat.

Iubirea e o ecuație. Destul de complicată. Si necesită timp pentru rezolvarea ei. Iubește perfecționismul dar nu-i permite să te domine. Toți iubim perfecționismul însă să nu uităm că suntem oameni și am greșit, greșim și vom greși până la ultima răsuflare... până la ultima bătaie de inimă.

Ea, te-a acceptat așa cum ești tu: cu negative și pozitive.Nu încerca să o schimbi, pentru că nu va mai fi acea persoană care ai cunoscut-o la început. Doar prețuiește-o. Pentru simplul fapt că e cu tine. Pentru că e a ta. Prețuiește-o pentru că te iubește.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Erfðir

Í dag verður fjallað um hlut, hlut sem er okkur kær, okkur sem enn geymum hluti í geymslu á risi hússins, nánar tiltekið filthatt. Bæverskur hattur, hattur sem hefur óneitanlega sögulegt mikilvægi, náði fimm skírnum, tveimur útskriftum, nokkrum brúðkaupum og það er um það bil. Húfa sem nokkrar kynslóðir áttu bara, en til að vera með, ég held að þeir hafi ekki verið með hann, hann er ekki lengur hægt að nota í langan tíma. Eins og ég nefndi áðan, þá er hann þreifaður, hann er blár (rafblár eða konungsblár) og hann er með fjöður á hliðinni.

Langamma Ceciliu krafðist þess að henni yrði haldið við bestu mögulegu aðstæður. Eitthvað sem gerðist, aðeins tíminn hefur haft sitt að segja, hann er ekki lengur eins og hann var, hann situr ekki lengur eins og hann var. Jafnvel bláa skugginn er ekki lengur líflegur, hann er subbulegur, gamall, rykugur. Það væri frábært fyrir vintage outfit hugmyndir, en annars hafðu það fallegt, bara fyrir safnið.

Það kom Ceciliu ekkert smá á óvart að húfan, sem hingað til hefur verið lýst svo ljóðrænt, felur í sér stóran galla, nánar tiltekið, hann hýsir mölflugufjölskyldu. Svo við skulum horfast í augu við það, þegar einhver erfir hatt, þá fær hann ekki bara hattinn, hann fær líka mölflugurnar til hans.

Fjölskylda myndi búa í hattinum. Fjölskylda?, svo mörg?, ættarveldi kannski, það hefur líka konung og konung og nokkurn veginn allt sem það þarf til að vera fullgild konungsveldi. En hvernig getur maður líkað svona? Hversu lengi hefur hann verið frá mölflugu?, síðan hvenær hefur Pronto verið notaður til meindýraeyðingar? Reiðin og brjáluð Cecilia spyr sjálfa sig þessara spurninga stöðugt. Hvernig með allri þeirri aðgát sem allir hafa sýnt að hatturinn endar með því að sundrast á þessum hraða. Ef þessi langamma vissi og væri á lífi, þá yrði hún mjög reið. Cecilia situr og situr og hugsar um lausn til að endurheimta dýrð sína í annað sinn.

Hann fann það, hann veit hvað hann á að gera, hann mun koma með lausn sem drepur þá, eftir að þeir deyja mun hann taka og skera út þann hluta efnisins sem vill fjarlægja.

Haltu áfram eins og ég lýsti. Aðeins með því að leika og dýpka klippta hlutann meira og meira nær hann hinum megin á efninu með skærunum. Gott fólk, þú hefur átt það í fjórar kynslóðir, hvernig veistu hvernig á að sjá um eign sem einhver skildi eftir þig? Hún gaf þér það ekki að leggja ábyrgð á herðar þínar, hún gaf þér það vegna þess að henni fannst það vera gott fyrir þig að hafa eitthvað sem henni líkaði vel. Þú fórst virkilega yfir línu léttúðarinnar! Við fáum að þér er alveg sama um hattinn sjálfan, en er þér ekki sama um langömmuna sem fól þér hann?

Cecilia byrjaði að sauma með þræði af svipuðum lit og hatturinn hefði verið upphaflega. Hver er tilgangurinn? Fullkomið samheiti er ekki til, hvorki í litum né orðum, því miður var liturinn einstakur, hann var óbætanlegur. Cecilia, á +1,75 díoptri, heldur að það hafi verið í sama lit. Við vitum ekki hvað við eigum að segja meira... ætlunin var góð... að „gefa aftur dýrðina í annað sinn“, en vegna of mikillar ákefðar var útkoman svolítið slök. Cecilia, við kunnum að meta hugsa um þig þú varst með hann, sótthreinsaðir hann, þrifinn hann, sá um hann, sem er alltaf vel þegið, en ef þú hafðir ekki skemmt þér svona vel við að klippa, þá var það samt mjög gott, það er alltaf ráðlegt að hafa jafnvægi í öllu . Hvers vegna er gott að mæla gjörðir okkar, ákvarðanir? Vegna þess að við skulum segja að við séum að keyra og við verðum að beygja, við eigum beygju framundan, við verðum að mæla hraða okkar (því of mikið gæti tekið okkur út af veginum, víkur frá leið okkar), löngunin sem við viljum fara framhjá kúrfunni, það skiptir ekki máli hversu langan tíma það myndi taka, hversu hratt, hversu sérfræðingur, hvað ég veit ekki hvað.. það sem skiptir máli er hversu samræmd og hversu örugg við erum vita hvernig á að komast í gegnum allt.Það er enginn að klappa okkur, við erum bara við sjálf og þurfum ekkert klapp.

Sömuleiðis í þessu tilfelli hefði erfðahúfan getað haldist ósnortinn, það hefði ekki þurft inngrip, viðgerðir, endurskreytingar, lagfæringar, ef okkar kæra Cecilia hefði ekki viljað bæta hann alveg. Það er líka þess virði að íhuga að hlutir þurfa oft ekki róttæka breytingu til að virka, bara að hluta eða bara fjórðungur myndi hjálpa alveg eins mikið.

Cecilia...Cecilia...annaðhvort varstu ekki með örugga hönd eða hugsaði of mikið um hattinn.

Cred ,că nu întâmplător  am ajuns într-o zonă izolată pe malul Siretului .

M-am legat de acel loc ,care în timp a devenit oaza mea de liniște și pace ,

și  mișcare fizică ,a-și spune!...Sătulă de inactivitate ,de spectator t.v. de zgomot ,

de muzica modernă pe care nu o înțeleg ,ce -mi pătrunde din vecini propietari

tineri  dornici de distracții Toată viața am fost activă .După orele de serviciu

mă ocupam cu lucru de mână ,activități  ce erau în vogă pe atunci ;goblenuri ,

garnituri de macrame cu modele iscusite ,obiecte  croșetate ,de la rochii ,

costume căciulițe ,mănuși ,fulare  și altele .Am făcut de toate și mai știu încă

dar cine să le poarte?.Lipsa de activitate ,mă înbolnăvește !...Noroc că am o bibliotecă

mare  și recitesc unele dintre cărți .Dar m--ar place să mă ocup de o grădină .

Dar unde pe terasa blocului? Am ajuns în zona Siretului  și am văzut o căsuță

pe un maidan  înconjurară de moluz și năpădită de buruieni , se vedea că-i  părăsită

de ceva vreme .Am întrebat vecinii  .

   -  A cui este căsuța asta ?

   - E aproape abandonată

   - Unde  îl găsesc  pe propietar?

   - Cred  că la barul de pe mal .E pescar ,și ca toți  pescarii ,când nu-s  la toană sunt la cârciumă 

Găsesc  ce caut . Un bărbat  vonic  și simpatic se ridică de la masă curios , de ce îl caut !...

Dle  Badiu  am auzit că  vinzi  casa din maidan?  Badiu stă puțin pe gânduri  și întreabă

    -Sunteți  rudă  cu  cumpărătorul  lui  Moraru?

    - Da și mi-ar  place să fiu  vecin cu el .

    -Știți , că eu am vrut să o vând  mai demult ,dar  ffnd așa  izolată  și înconjurată de 

gunoaie ,nu a înteresat pe nimeni .

    -Acum  eși hotărât? .Batem  palma?

    -Da, nu am mai fost demult acolo ,eu am un container, acolo ,zice el  arătându-mi cu 

mâna  ceva mai încolo .

     - Renunț  la ea ,acolo e mult de muncă ...

     - Și cât vrei pe ea ?

     -Nu cred că  cer  prea mult ,dacă zic  cinzeci de mii !

     -Uite ,zic și eu ca tine .Bine?

    -Ai ceva în ea?

    - Tot ce e acolo ,e de aruncat .Restul  l-am dus la baracă .

    - Atunci ,ai o cheie ?

   - Nu  ușa e legată  cu o sârmă .

   - Bine  mâine  vin cu banii ,facem o chitanță  de mână ,

știu că nici tu nu ai acte  și afacerea e gata .                                                               

Bineînțeles că îmi amintesc. Îmi amintesc totul, ca și cum s-a întâmplat ieri. Totul e atât de viu și de proaspăt în memoria mea, încât îmi amintesc până și mirosul tufelor de gențiene care acopereau căsuța vecinilor mei, făcând-o să pară și mai mică decât era în realitate. 

În acea căsuță locuiau trei persoane: un bătrân împreună cu surorile lui, două femei vârstnice. 

Și-mi amintesc că bătrânul stătea seara târziu pe prispa din fața căsuței sale, citind Biblia, în timp ce surorile lui trebăluiau prin gospodărie sau prin curte. Oh, cum aud și acum țârcăitul acelui greiere, ca pe-un ecou îndepărtat și cum văd cu ochii minții culorile amestecate și nehotărâte ale amurgului, în timp ce ultimele raze de soare, sfârâiau în regrete linia orizontului...

Și mai presus de toate, liniștea, liniștea, care se lăsa greu, ca o copertină de catifea, peste un ultim act... înainte ca toate să amuțească, o liniște nefirească, în opoziție totală cu zarva de peste zi.

Îmi amintesc că era o seară plăcută, caldă, de mai. Mierlele încă mai cântau sporadic, spărgând în triluri scurte, liniștea care domnea peste întreaga zare. Iar bătrânul, aplecat peste ceaslovul său, bolborosea cuvinte slavone numai de el știute. Îi vedeam profilul străluminat din-dărăt de o flăcăruie cars îi tremura umbra peste peretele casei, sfințidu-l cu o aură nepământească.

Cele două surori, își terminaseră treburile și stăteau așezate la picioarele bătrânului patriarh, ascultând în muțenie, pierdute-n contemplare, propovăduiala cea de taină. Când și când, cufundacul îi ținea greierului isonul, întregind astfel, acest tablou cu atmosferă rembrandtiană, unic în felul său, creându-mi peste timp o amintire sacră de neuitat.

Și-mi amintesc că se făcu târziu. Era miezul nopții. Una dintre surori, se ridică, oftând din greu, și luând sfeșnicul îi luminează calea bătrânului către odăile pregătite pentru culcare. Abia acum pot observa că bătrânul este adus de spate, purtând parcă întreaga greutate a lumii. 

Poate că exagerez ușor, dar cel puțin așa mi se părea mie și în orice caz cred că mă pot gândi ca "întreaga lume" putea să fie, măcar, acel colț de rai, care se mărginea la o căsuță, mică, pierdută-n tufe de gențiene cu miros de tămâie sfântă. 

          Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea  îmi dă târcoale

și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când

ziua se îngâna  cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în  surdină.

Era ceva nou pentru noi O liniște  plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul 

a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp  să

plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate

problemele ce-i  ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?

A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...

          Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița

di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,

cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari

le tăiau și le stivuiau  în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie

de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită  de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație

care sprijinea familile defaforizate.

          Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi  fost mândru să ne vadă

cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea  gardurilor  ,

tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe

mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au

văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din

jur ,am căpătat și  respectul tuturor.

          Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de

salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm

pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist  la nenea Octav ,șeful  asociației,

iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului  învățător.