În umbra timpului, unde cuvintele apun,

Te caut în doruri ce-n mine răspund.

Eram începutul, o lume-nflorită,

Tu zeu al privirii, eu stea adormită.

Îți mai amintești cum râdeau nopțile goale,

Cum tăcerile noastre prindeau aripi de soare?

Din fragilul "te iubesc" se năștea universul,

Un haos frumos, un cântec, reversul.

Dar timpul, hainul sculptor al vieții,

A rupt din noi bucuria dimineții.

Am devenit străini în propria poveste,

Un labirint tăcut, cu uși fără ferestre.

Și totuși te chem, o, dor al trecutului,

Să m-atingi ca la începutul începutului.

Nu pentru că lipsa ta mă sfâșie,

Ci pentru că eram o lume fără granițe, vie.

Să uităm ce-am pierdut, să devenim ce-am fost,

Suflete flamânde, dansând fără rost.

Îți dau acest strigăt, un cântec nescris,

Iubirea e geneza unui paradis.

Te zăresc in noapte

Si te simt mereu aproape

Tu ești lângă suflețelul meu

Si știu ca tu nu ma faci sa sufăr

Te iubesc enorm si tu ști

Si de aceea te rog nu ma părăsi

Tu ești viu in al meu suflet

Ești ca o stea căzătoare

Ce vine adesea la mine

Si-mi veghează somnul

Apoi dis de dimineața

Te transformi ușor

Într-o raza de lumina

Ce-mi mângâie fata

Si-mi șoptește ,,buna dimineața''

Cu tine îmi încep ziua

Cu tine adorm in gând

Cu tine merg oriunde

Tu mereu ești cu mine

❤️ Te iubesc ❤️

 

de Marian Adrian Darosi

Nu plângeți pentru că plec, ci dansați pe ritmuri de libertate,
Căci am fost doar un rătăcitor ce a găsit pacea în haosul lumii.
Lăsați-mi doar amintiri, ca niște stropi de ploaie ce udă pământul,
Și nu flori moarte, ci gânduri vii ce vor înflori în inima voastră.

Când veți închide ochii pentru mine, nu vă lăsați copleșiți de gol,
Ci priviți în sus, acolo unde cerul se întâlnește cu nesfârșitul.
Lăsați un zâmbet în urma mea, ca o lumină ce nu se stinge,
Și spuneți: „A fost un suflet ce a știut să iubească.”

Nu vă rupeți de mine, căci în fiecare clipă voi fi cu voi,
Într-un fior, în tăcerea unei nopți sau în râsul unei dimineți.
Scrieți-mi pe piatra rece nu cuvinte, ci amintiri ce vor dăinui,
Și nu veți uita niciodată că am trăit și am iubit.

Pe crucea mea să nu fie doar un nume gravat,
Ci o poveste ce nu se sfârșește niciodată,
Căci chiar și-n moarte, eu voi fi viu în fiecare bătaie de inimă,
În fiecare vis ce va adăposti un strop din ființa mea.

Nu fuma,nu este bine !Cu exceptia cand imi este dor de tine.Să mi amintesc macar o secunda de buzele tale,de sarutul nostru ce parea a fi real.Nu fuma !Cu exceptia dorului dupa ce te am tinut in brate pentru ultima data.

Fi rau din nou cu mine.O sa l iau si o sa l pun in mine ca de fiecare data.Daca mainile tale trebuie sa se rupă mai mult decat maruntisurile din camera noastra .Te poti sprijinii pe bratul meu,eu sunt ceea ce a mai ramas din noi.De cand am inotat ultima data sub luna,printre amintirile noastre.

Acum zilele mele sunt fara sens,astept sa mi te pui pe genuchi spunandu mi ca am fost menit unul pentru altul.Atunci cand ma dezamagesti doar nu ma mai lasa singura.Si ma tot intreb unde mi dispari in noapte ..

Daca mainile tale trebuie sa se rupa mai mult decat maruntisurile din camera noastra,te poti sprijinii pe bratul meu chiar si atunci cand imi frangi inima.

Acum zâmbesc și-mi este bine

Că soarele ziua mă încălzește,

Dar frică-mi e că vine iarna

Cu gerul ei ce mă-ngozește.

Păstrez în suflet mare tristețe

Çă verdele se duce-n maroniu,

Iar versul meu este bacovian

Când rând pe foi încerc să scriu.

Copacii plâng că ramu-i dezgolit

Și parcă te îndeamnă să-i jelești,

Pe jos e catifea moale de frunze

Ce te îmbie puțin să te-odihnești.

E frig și toamna este tare târzie

Vara s-a dus, iarna-i pe-aproape,

Și griji îmi fac că anii tot se scurg

Rapid precum e un torent de ape.

Speranță-mi pun în primăvară

Când ochiul îmi va râde iarăși,

Văzând cum totul prinde viață

Iar eu să pedalez cu-ai mei tovarăși!

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

O lumină strălucea, mai presus de steaua mea 

Era lumina ce-mi placea, ce-mi aducea chemarea.

Raze întregi ce luptau să-mi afle menirea. 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te-am zărit îndată fetițo 

Ca pe o clipă ce nu pot s-o descriu 

Erai așa strălucitoare și plină de mister 

Așteptăm să te aprind ca pe un foc mereu stins.

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins,

Tu mi-ai dat culoarea in suflet

Al clipelor de nedescris 

Și m-ai chemat la tine acolo 

Să ardem amândoi în stins 

Să aprindem cerul plin de nori 

Ce prea de mult timp m-a învins.

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Te vad ca prima oară 

O lumină de nedescris 

Lasă-mă să-ți viu văpaia 

Ce te arde incet, încet 

Să-ți simt din nou chemarea 

Către semnul tau ceresc. 

In paradisul interzis 

Unde toate luminile s-au stins 

Nu mă lăsa să mă sting iar

Aprinde mă din nou cu al tau dor 

Dor de soare, de lumina, de clipele senine 

Ce n-am vrut vreodată să apună. 

Iar de îndată ce tu mă simți 

Dincolo de paradis 

Să știi că inima și sufletul ți l-aș dărui 

Din nou și din nou 

Ca in prima, dar nu ultima zi...