Through my eyes

Te plânge România, te plânge și poporul tot în voce tare,

Că ne-ai lăsat aşa devreme, sub văpaia albastră a visării.

Codrii de dorul tău, se vestejesc şi mor suspinând,

Apusul de soare roşu din nou dispare visând.

Izvoarele îți cântă cu glas înlăcrimat,

Lipsa ta e o rană, ce cu vremuri nu s-a vindecat.

Pe cer, stelele palide te caută iar,

Când visul tău se-nalță spre hotar.

Numai, teiul bătrân şi frunza ştiu cât suflet ai lăsat,

Iar vântul şopteşte, versurile tale ce devreme le-ai lepădat.

Ai fost un cântec, un dor neîmpăcat,

Un geniu pe care poporul în inimi l-a purtat.

Din paginile nenumărate, renaști cu fiecare glas,

Eşti veşnicul Luceafăr, ce sparge timpul de ceas.

Şi chiar, de te-ai stins în lumea noastră trecătoare,

Tu vei rămâne viu, sub fiecare apus de soare.

de Zamurca Alina

Poezie dedicată lui Mihai Eminescu în cinstea zilei sale de naștere care a fost ieri pe15 ianuarie.

Poezie compusă pe 13.01.2025

La bine şi la greu, 

Acolo este ea mereu.

Cu un suflet bun şi glume stupide,

Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.

Zilnic pun un zâmbet datorită ei,

Lacrimile mi le omoară,

Sufletul mi-l înseninează

Zilele mi le luminează.

Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.

Mă dusei, odată, de mână cu tata...
Pân azi n-am să uit cum îi scârție poarta
Ogrăzii cu casa ce urcă la soare
Si geamuri ce bat către el, sclipitoare.

Grădina cu flori îndesată și plină
Absoarbe-n amiază prin frunze lumină.
Copacii de păsări se tremură -n cânt
Si-un scrânciob sub el se tot leagănă-n vânt.

Trei corni, lângă casă, de rod se îndoaie
Si roșii, ard parcă în foc și văpaie,
Iar seara-n amurg, când lumina se încheie
În ceruri s-aprinde holbata scânteie

Si liniștea-ți face în inimă gheme
Auzi numai Prutul, în valuri, cum geme.
Se zbate în maluri topind bolovanii
Si parcă măsoară cu zilele- anii;

Jelindu-ne, luptă din timp să oprească
Ca-n părul cărunt -fire negre să crească,
S-alerge copii prin ogradă strigând,
Să nu vină toamna și iarna nicicând.

Un dor am departe și dorul e mult-
O casă pe malul bătrânului Prut.

Cartea este un izvor al întelepciunii Este tot ce avem mai sfânt, Ea e ca o mama care ne călăuzeste în lume, Un soare care ne încălzeşte blând. Ea ne învaţă să iubim Graiul şi plaiul strămoşesc Oameni cu adevarat să fim, Un lucru atât de firesc. Are şi ea suflet şi o doare Când de dânsa mai uităm, Căci ea este o comora Care trebue s-o păstrăm. Cartea este o minune Dată de zeii cereşti, E un templu al înţelepciunii Dacă o ştii s-o preţuieşti. poezie de Vladimir Potlog

Tu, steluță de pe cer!
Ce-mi dai inimii un fler.
Ține-n suflet și croiește-ți
Viitorul peste creșteți.

Ai un zâmbet prea dulceag
Și nu vreau să stau beteag.
Și cu părul de mătase,
Parcă ești o zână-n basme.

Suflet cald și suflet blând,
Să nu te risipi în vânt!
Hai, crede în al tău gând.
Vreau să te mai văd visând!

Și miroși a flori de mai,
Dar zâmbetul cui mai dai?
Ești frumoasă ca o stea,
Să nu uiți, iubita mea!

- pentru A.T.

"Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni il incarca;

Tresarind in cercuri albe

El cutremura o barca."

Acest copil oricat incearca,

Stie ca nu va fi niciodata

Ca si cel ce a scris odata,

Acele versuri, dar el tot incearca.

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

I-ai spus ca e frumoasa

Superba chiar.

Ai facut-o sa creada ca o iubesti.

Ca o adori.

I-ai spus ca e creativa,

Desteapta chiar.

Ai facut-o sa creada ca o iubesti.

Ca o admiri.

I-ai frant inima,

Cu doar cateva cuvinte,

In mii de bucati ,

De negasit, pierdute.

A plans saraca,

Nu mai respira,

Plangea si tacea,

Ca nu cumva sa deranjeze.

I-ai spus ca e frumoasa,

Si te-a crezut,

A crezut ca e frumoasa,

Insa doar o minciuna a fost.

I-ai spus ca nu conteaza cum arati,

Pana cand a contat.

Pana cand a ramas doar ea,

Si restul cu altcineva.

I-ai rupt tulpina florii,

De parca ar putea sa cresca din nou.

Usor, petalele i-au cazut,

Si in pamant au intrat.

I-ai calcat pe suflet,

Ai lasat-o sa zaca pe pamant,

Acolo in frig,

Unde e cel mai rau.

Ai rupt-o

Si nu s-a mai ivit la suprafață.

Sta sub pamant,

Acoperindu-si cat de bine poate fața.

Saraca,

Sta acolo, nu zice nimic.

Moara pe zi ce trece,

Fara apa , fara îngrășăminte.

I-ai spus ca e frumoasa,

Te-a crezut,

I-ar sufletul ei “frumos” s-a rupt,

Petalele i-au cazut.

I-ai spus ca o iubesti

Si ca e frumoasa,

Doar ca minciunile astea,

Au costat-o viata.

O mie de culori pe lume…

Dar tu ai fost a mea.

Lumina aratandu-mi calea,

Muzica din casti la diferite volume.

O mie de culori pe lume,

Insa doar tu unica ,

O emotie romantica.

Pozele marcate in albume.

O mie de culori pe lume.

Doar tu ai reusit sa iesi in evidență,

Cu matul tau de opulenta

Si luciul oglinzii printre spume.

O mie de culori in a mea inima,

O mie de sentimente .

Doar tu ai reusit cu instrumente ,

Sa-mi formezi batai cu rima.

Cu o mie de culori,

Au pictat artistii…

Tablouri ai nelinistii,

Care au facut sa iasa flori.

Cu o mie de culori,

Au scris poetii…

Povestea vietii,

Rupta dupa printre flori.

Asa ,cu o mie de culori

S-a umplut panza,

Iar inima amiaza

S-a risipit si ea printre flori.

Te rog doar pune capat suferintei mele,

In privinta ta nu am avut deloc intentii rele.

Te caut printre oameni ca luna printre stele

Iti caut in alti oameni ochii tai de margele

Am nevoie de o harta, am nevoie de cearta

Am nevoie sa stiu daca ma vei iubi vreodata 

Am nevoie sa stiu daca va fi alta fata

Am nevoie sa stiu daca e vreo minciuna adevarata

Te am pierdut o data, nu mai vreau sa regret

Am incercat a doua oara numai vreau sa te astept.

Sange pe pat si pe podea, am inceput sa clachez 

Ai intrat in mintea mea, am crezut ca ma intelegi

Mi am pierdut sufletul, 

mi am pierdut zambetul.

In mintea mea esti tu

Cosmar sau deja vu?

Ai cristale in ochii si vreau sa imi pun o dorinta

O constelatie intreaga vad in a ta minte stralucita.

Am fost de partea ta, m am simtit protejata.

Am ramas de partea ta, sper sa nu ma lasi balta

Știu că doare,

Dragostea cea arzătoare,

Știu că încerci

Să nu mai răcești.

Să nu-ți mai răcească inima dupa o conversație amara,

Ca ciocolata aceea din primăvara.

Știu ca-i greu, iar si iar

Dar de data asta, ai evoluat.

Ai văzut cum e sa plângi, sa simți briceagul atingându-ti blând pielea.

Ai văzut cum e sa suferi din dragostea  dulce ca mierea cea sărată.

Dar acum te vindeci,

Rănile ti se închid,

Si parca viața un pic mai bine a devenit.

Eu te iubesc, prietena mea draga,

Si viața nu-i asa amara ca ciocolata de primăvara, sau ca mierea cea sărată,

E dulce ca lichiorul si dulce ca sarea,

Mai e acra ca zaharul si arzătoare ca marea.

E buna când o vezi cu ochii blânzi si amorțiți de-atâta ciocolata dulce.

O sa treacă, o sa vezi, doar trebuie sa aștepți, ca acel gust amuțitor, sa-ti ajungă in suflet ca lacrima iubirii.

I sit in my bed every night,

Wondering “when did i ever do something right?”

Then, a thought corsses my mind.

“You did great, you did just fine.”

I sit there through the whole night,

In silence thinking“is this all i can do in life?”

I had dreams, and hopes.

I wanted to dance, i hopped,

I would be a star, shining on the stage,

A bird, free of its cage.

Flying on the way, to succes

I hoped to reach one day.

Im here now,no dance no bird.

Just me with my portraits of hope.

I just paint, my sadness my dreams,

Thiking “wow, is this really me?”.

It is,actually.

I used to wish for one day to make friends,

I used to socialize, it was great.

I wanted to have a group of friends,

A group i thought never had an end.

I have friends, but like the word says, evey single one has an end within it.

They go, they pass by when they please,

But im always left hanging on seen.

Im left wondering and hoping, for them to finaly answer my texts.

Full of love and respect.

All i get in the end, is just a thank you, next.

All these thoughts and truths cross my mind,

When i lay in my bed,with my eyes coevered,blind.