Raiul...

Astăzi casele la țară

multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.

Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.

Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.

Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.

Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…

uitate sunt de nepoți

ei pe ele nu mai zabovesc.

De prin curți florile toate

sau uscat de timp uitate

hățișul, cornuții au invadat

locul care cândva de flori era scăldat

Geamurile pusteite

trist privesc spre drum

Multe vise neîmplinite

acum au devenit un scrum.

Ici colo prin sat,

mai găsești pe la vreo poartă

câte un bătrân care așteaptă

copiii care l-au uitat.

Undeva prin sate…

casele sunt în ruine, pustii …

tinerii au plecat departe

și au uitat de termenul ” revii ”.

Când soarele își ascunde fața
— nu dramatic, nu definitiv —
doar ca un om obosit de prea mult adevăr,
sub oblonul asfințitului,
ceva în mine rămâne deschis.

Ochii nu privesc.
Ochii caută.
Caută o privire care știe
cum tremură pielea înainte de atingere,
care recunoaște tăcerea
ca pe un limbaj matern.

Iar buzele…
ah, buzele…
nu vorbesc,
nu cer,
nu promit.
Ele mușcă.
Mușcă din dorință
ca dintr-un măr interzis al dimineții,
un răsărit care respiră a „Noi”,
nu ca plural,
ci ca singura formă posibilă de existență.

În piept, timpul nu mai curge —
pulsează.
Fiecare secundă are gustul tău,
fiecare pauză
e locul unde aproape te pierd
și imediat te regăsesc.

Eu nu te iubesc liniar.
Te iubesc ca pe o arsură lentă,
ca pe o rugăciune spusă greșit
dar ascultată.
Te iubesc cu frică,
cu foame,
cu genunchii moi
și respirația dezordonată.

Și dacă noaptea cade,
nu e întuneric —
e doar scena pe care rămânem
fără martori,
fără explicații,
doar noi doi
învățând din nou
cum se rostește începutul.

Între cer și între pământ

am făcut un legământ

l-am făcut pentru vecie

pentru neam și pentru glie.

Pe o palmă de pământ,

de două maluri scăldată

e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.

Ai trecut prin sabie și foc,

ți-au tăiat și din moșii

dar tu te-ai ținut în loc

cât strămoșii ți-au fost vii.

Au trecut ani peste tine

care  amprenta și-au lăsat

Ai știut ce-i rău, ce-i bine

și în timp mândră ai stat.

Acum, câte secole la rând

meleagurile tale plâng

fiindcă generația de-acum

tot ce au, din tot fac scrum.

Livezi și vii în buruian,

lăsate din an în an

Case prin sat părăsite

și inimi săcătuite. 

Credința mea este mare

că veni-va ziua-n care

tu vei fi înfloritoare

scăldată de-naltul soare.

Cânt de mierlă e graiul tău

 binecuvântat de Dumnezeu

Doar în limba cea română

DORU își are rădăcină.

Muzica și poezia —
o linie de lumină
ce nu se frânge-n furtună,
ci coboară în inimă
să adune soarele din tăceri.

Poezia — prelungire a sufletului
printre cuvinte,
acolo unde litera pulsează
ca o viață aprinsă, dârză,
refuzând sfârșitul.

Ea nu spune —
ea crește.
Tăcut,
din rădăcina dorului
ce-și află drumul spre lumină.

Muzica —
pulsul febril al inimii,
uneori frânt,
dar atât de viu
încât adevărul nu mai poate fi ascuns.

În el, sufletul se scaldă
în taina vieții,
unde durerea devine nuanță,
iar lumina — prezență.

Ascult cu restul de liniște
dincolo de cuvinte,
și scriu cu ceea ce n-are odihnă.

Căci acolo,
unde sunetul atinge rostirea,
nu se naște un vers —
ci o respirație
care ne ține vii.

Chiar și iasomia azi a-nnebunit.

O ploaie scurtă, căzută direct în soare.

Timpul a lovit din senin,

sfâșiind cerul în fulgere de sus.

M-am simțit acolo, pe prispă,

ca la o ședință foto cu Isus.

El stă retras, în colțul curții.

Privește uimit

cum se scutură, sub asaltul apei, albul iasomiei.

Nu-mi vine să cred că această nebunie albă

mi se întâmplă mie.

Florile cad pe pământul ud, una câte una.

Precum dinții de lapte ai unui prunc

care, de la o zi la alta, devine mai mare,

părăsindu-și cu grabă inocența.

O drăgălășenie simplă, o imagine din curte,

unde copilul trage îngerii de poale

direct în această grea,

veșnică beție a lumii.

Rămâne doar o mână de dinți albi pe pământ,

din care cerul...

își caută rădăcinile.

Coapsele mele își deschid universul care arde.

Nu e o flacără a cărnii,
ci o ardere a dorinței,
un râu de jăratic verde
izbucnit
din veșnica poiană a fertilității.

O sevă sălbatică, ce nu cere voie timpului.

Totul se oprește acolo,
pe iarba caldă a începutului,
unde rădăcinile mușcă în șoaptă din lună.
Suntem așteptați de o geneză mută,
un nou început
ce își coace miezul de jar
în adâncul acestei mari combustii.

Luna veghează. Tăcută. Rotundă.

O desfacere a lumilor din propria lor arșiță,
un tremur de stele prin capilarele nopții,
lăsând spațiul liber din jur
să pulseze o altă ordine...
pe care doar tăcerea
o mai poate cânta,
atunci când viața
refuză să mai pună punct.

Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem  noi
Ești și tu.

Dulce mama

Ma mai poti ierta inca odata?

Pentru neascultarea mea

Care cu greu o poti ierta?

Dulce mama

Iti stiu lacrimiile curse pe obrajii rosii de oboseala...

Stiu cat te straduiesti

Ca pe mine sa ma multumesti 

Treci cu vederea totul

Chiar si atunci cand eu ridic tonul...

Toate acestea iti raman in inima..

O inima sensibila,fragila...

Dulce mama

Ce frumos era cand zambeai ca alta data

Acum te stresezi cu munca grea

Si serviciul ostenitor te doborea

Chiar daca zambesti uneori

Tristetea ti se vede in ochi

Dulce mama

Mai acorda-mi o sansa

La pieptul vrea-as sta...

Blandetea ti-oi vedea..

MAMĂ! !Numele tău e viață.

MAMĂ! Numele tău e iubire.

Mereu te strig, mereu mă chemi…

Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :

MAMĂ,

numele tău toți îl purtăm

cu rugăciune spre tine ne îndreptăm

să primim, să mai simțim

a ta îmbrățișare.

Mamă,

tu pentru noi ești sărbătoare

nimic nu ceri ,știi doar

să dăruiești,

din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.

MAMĂ!

Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.

Viața oricui este o mare dramă,
de n-a primit credința de la mamă,
adică mama viață doar i-a dat,
dar să se roage nu l-a învățat,
de îngeri nu i-a povestit,
de cum Hristos a pătimit,
de Mama Lui și a noastră a tuturor,
de al fiecăruia Sfânt protector,
nici împreună n-au îngenunchiat,
nici pe Iisus nu l-au gustat!
Ca mama să se mântuiască,
n-ajunge doar copii să nască,
n-ajunge doar să-i alăpteze,
să-i crească mari, să îi vegheze,
să îi învețe limba ei,
să-i facă adevărați bărbați, femei,
ci mai întâi de toate, de-i iubește,
credință lor le dăruiește,
ca singurace este în stare,
prin sfat și propria purtare!
Asta e rolul ei de Dumnezeu lăsat,
de care nu-i capabil vreun bărbat,
indiferent de cât s-ar strădui,
credința lui de mare ar fi!
Așa cum nu poate să nască,
nu poate nici credința să-o sădească,
în inima copiiilor vreodată,
fiindcă carisma asta ...mamei i-a fost dată!

25.03.2025

Pe pragul vechi, bătut de vreme,

Pașii noștri se întorc târziu,

Ca un roi de amintiri ce geme,

Într-un stup uitat, pustiu.

În cămara plină de lumină,

Stau borcane cu miros de dor,

La icoana veche se închină,

Maica sfântă, chip strălucitor.

Mama, casa, e-o fântână,

Unde setea fiilor se-adună;

Și se roagă cea bătrână,

Să bea apa împreună...

Și-au venit cu toții azi,

Niște șoimi cu zborul frânt,

Dar în casa dintre brazi,

Era doar pustiu și vânt.

Tot i-a așteptat măicuța,

Însă zborul le-a fost greu,

Goală azi le e căsuța,

Și iertare-și cer mereu.

PARTEA I — 10 Poezii Inspiraționale pentru Femei

1. Femeia cu Credință

Femeie, nu uita niciodată

Cât de prețios este sufletul tău,

Nu frumusețea care trece

Îți dă adevărata valoare.

În inima care se roagă,

În mâna care știe să ajute,

În lacrima care se transformă-n speranță,

Se ascunde o frumusețe nevăzută.

Mergi înainte cu Dumnezeu,

Chiar dacă drumul este greu,

Căci Domnul vede lupta ta

Și cunoaște sufletul tău.

2. Fiică a Luminii

Fiică a luminii, nu te teme

De ziua care stă să vină,

Dumnezeu aprinde în suflet

O candelă plină de lumină.

Nu lăsa lumea să-ți spună

Că nu ești destul de puternică,

Căci prin credință și iubire

Inima poate deveni puternică.

Ridică privirea către cer

Și păstrează pacea în tine,

Căci Dumnezeu merge înaintea ta

Și poate transforma totul în bine.

3. Puterea unei Inimi Blânde

Nu întotdeauna cel mai puternic

Este cel care vorbește tare,

Uneori puterea se ascunde

În răbdare și în iertare.

O inimă blândă nu este slabă,

Ci poartă o tainică putere,

Ea poate aduce pacea

Acolo unde lumea cere durere.

Femeie, păstrează-ți bunătatea,

Dar mergi cu fruntea sus,

Căci Dumnezeu vede frumusețea

Sufletului care I-a fost supus.

4. Nu-ți Pierde Speranța

Vor fi zile în care vei plânge,

Și zile în care vei obosi,

Dar nu lăsa o clipă grea

Să-ți spună că nu mai poți trăi.

Dumnezeu cunoaște lacrima

Pe care nimeni n-a văzut-o,

Și poate aduce vindecare

Inimii care a suferit.

Nu-ți pierde speranța, femeie,

După iarnă vine primăvara,

Iar după o noapte întunecată

Dumnezeu poate trimite iar lumina.

5. Frumusețea Sufletului

Nu oglinda îți spune întreaga poveste,

Nici lumea nu îți cunoaște valoarea,

Căci adevărata frumusețe crește

Acolo unde locuiește iubirea.

Un suflet care iartă și ajută,

O inimă care știe să se roage,

Strălucesc mai mult decât aurul

Și decât toate lucrurile care trec.

Păstrează-ți sufletul aproape de Dumnezeu

Și lasă iubirea să-ți fie podoabă,

Căci ceea ce este zidit în inimă

Rămâne atunci când timpul se grăbește.

6. Dumnezeu Îți Cunoaște Drumul

Poate nu știi unde te conduce

Drumul vieții tale astăzi,

Dar Dumnezeu vede cărarea

Chiar și atunci când tu nu o vezi.

Încredințează-I grijile tale

Și mergi înainte pas cu pas,

Nu trebuie să cunoști tot viitorul,

Ci să ai credință pentru ceasul de acum.

Dumnezeu nu uită niciun suflet

Care Îl caută cu sinceritate,

Iar iubirea Lui poate deveni

Puterea ta în fiecare zi.

7. Ridică-te, Femeie

Ridică-te, femeie, când ai căzut,

Nu lăsa trecutul să-ți spună cine ești,

Cu Dumnezeu există întotdeauna

O cale nouă pe care să pornești.

Nu ești definită de greșeli,

Nici de cuvintele care te-au rănit,

Ești un suflet chemat la lumină,

Un om pentru care Hristos a iubit.

Ridică-te cu nădejde în inimă,

Și lasă trecutul în mâna Domnului,

Căci înaintea ta se poate deschide

Un drum nou, sub lumina Cerului.

8. Floarea Credinței

Ca o floare care crește

Chiar și după ploi și vânt,

Așa poate înflori sufletul

Care își pune nădejdea în Cel Sfânt.

Nu toate zilele sunt senine,

Dar rădăcinile pot deveni mai tari,

Atunci când credința este adâncă

Și inima se roagă în tăcere.

Înflorește acolo unde Dumnezeu

Te cheamă să aduci iubire,

Și lasă parfumul bunătății

Să devină o binecuvântare.

9. O Coroană Nevăzută

Nu căuta mereu coroane de aur,

Nici laude care se risipesc,

Căci Dumnezeu vede în taină

Binele pe care îl dăruiești.

Fiecare lacrimă de iubire,

Fiecare faptă bună făcută,

Poate deveni înaintea Cerului

O comoară nevăzută.

Poartă cu demnitate credința,

Cu smerenie și inimă curată,

Căci cea mai frumoasă coroană

Este o viață trăită cu iubire adevărată.

10. Mergi Înainte cu Dumnezeu

Femeie, mergi înainte cu pace,

Nu te opri din cauza fricii,

Dumnezeu poate deschide porți

Acolo unde nu vezi ieșire.

Poate drumul este lung,

Poate uneori vei obosi,

Dar mâna Domnului te susține

Și îți dă putere în fiecare zi.

Păstrează-ți credința și zâmbește,

Privește spre cer cu dor,

Căci Dumnezeu poate face din viața ta

O poveste plină de lumină și speranță.

✝️ PARTEA A II-A — 20 de Poezii Creștine Inspiraționale

11. Dumnezeu Este Refugiul Meu

Când lumea devine furtunoasă

Și sufletul caută un liman,

Îmi ridic privirea către Cer

Și chem numele Tău în gând.

Tu ești refugiul meu, Doamne,

În zilele de încercare,

Stânca pe care pot rămâne

Când se ridică valul mare.

Nu mă tem, căci nu merg singur,

Tu cunoști drumul meu întreg,

Și chiar atunci când nu înțeleg,

Aleg în Tine să mă încred.

12. Un Nou Început

Nu există noapte atât de lungă

Încât să nu vină dimineața,

Nu există inimă atât de rănită

Încât să nu poată găsi speranța.

Dumnezeu ne dă o nouă zi,

O nouă șansă să iubim,

Să cerem iertare, să iertăm

Și mai aproape de El să fim.

Nu rămâne prizonierul trecutului,

Ridică-te și mergi din nou,

Căci harul lui Dumnezeu poate face

Dintr-o inimă frântă un suflet nou.

13. Când Te Roagă Inima

Când nu mai găsești cuvinte

Și sufletul tău este obosit,

Lasă inima să se roage

Înaintea Celui Preaiubit.

Dumnezeu înțelege tăcerea,

Înțelege lacrima ce cade,

Și ascultă suspinul ascuns

Pe care nimeni nu îl poate auzi.

Nu ai nevoie de multe cuvinte,

Spune doar: „Doamne, sunt aici”,

Iar rugăciunea sinceră

Poate deschide cerul din adânc.

14. Mâine Va Fi Lumină

Poate astăzi cerul este înnorat

Și drumul pare prea greu,

Dar nu uita: dincolo de nori

Strălucește mereu Dumnezeu.

Mâine poate vei vedea răspunsul

Pentru care astăzi te rogi,

Până atunci, păstrează credința

Și nu renunța când ești în nevoi.

Fiecare noapte are un sfârșit,

Fiecare iarnă o primăvară,

Iar Dumnezeu poate trimite lumină

Chiar și în cea mai grea seară.

15. Harul lui Dumnezeu

Nu pot număra toate darurile

Pe care le-am primit în viața mea,

Dar știu că harul lui Dumnezeu

M-a ridicat de fiecare dată.

Când am căzut, mi-a dat putere,

Când am plâns, mi-a dat alinare,

Când m-am pierdut, mi-a aprins

O lumină pe a mea cărare.

Harul nu se câștigă prin mândrie,

Ci se primește cu inimă smerită,

Ca o ploaie peste pământul uscat,

Ca o speranță mereu dăruită.

16. Păstrează Candela Aprinsă

Păstrează candela credinței

Aprinsă în sufletul tău,

Nu o lăsa stinsă de teamă

Sau de grijile vieții mereu.

Hrănește-o cu rugăciune,

Cu iubire și cu adevăr,

Ca atunci când noaptea se lasă

Să ai lumină pe drum.

Căci Dumnezeu vede candela

Pe care o păstrezi în taină,

Și lumina unei inimi credincioase

Nu se pierde în noaptea străină.

17. Iubirea Nu Cade Niciodată

Pot trece anotimpurile,

Se pot schimba multe în lume,

Dar iubirea adevărată rămâne

Ca o lumină ce poartă un nume.

Iubirea lui Dumnezeu nu obosește,

Nu pleacă atunci când greșim,

Ci ne cheamă iar la lumină

Și ne învață cum să iubim.

Iubește și tu pe aproapele tău,

Ajută fără să ceri răsplată,

Căci o inimă plină de iubire

Este o inimă binecuvântată.

18. În Tăcerea Rugăciunii

În tăcerea unei camere,

Când lumea întreagă a adormit,

Sufletul poate vorbi cu Dumnezeu

Mai sincer decât a vorbit.

Nu există ziduri între Cer

Și inima care se roagă,

Căci Dumnezeu ascultă glasul

Celui care Îl cheamă cu dragoste.

În liniștea rugăciunii găsești

O pace pe care lumea n-o dă,

O putere care nu se vede,

Dar care te poate ajuta.

19. Crucea Îmi Arată Drumul

Privesc spre Crucea lui Hristos

Și văd iubire și iertare,

Văd un Dumnezeu Care ne-a iubit

Până la capăt, fără încetare.

Când drumul meu devine greu,

Îmi amintesc de Golgota,

Și înțeleg că după suferință

Poate veni și biruința.

Crucea nu este sfârșitul drumului,

Ci semnul unei mari iubiri,

Căci după moartea Mântuitorului

A răsărit lumina Învierii.

20. Nu Te Opri din Rugăciune

Roagă-te când ești fericit,

Roagă-te când inima te doare,

Roagă-te când ai răspunsuri

Și când ai întrebări fără număr.

Rugăciunea nu este doar cerere,

Ci și mulțumire și iubire,

Este drumul inimii către Dumnezeu

Și izvorul unei noi puteri.

Nu te opri din rugăciune,

Chiar când răspunsul întârzie,

Căci Dumnezeu lucrează uneori

În feluri pe care nu le vezi.

21. Calea Bunătății

Nu ai nevoie de bogății

Ca să aduci lumină în lume,

O inimă bună poate deveni

O rază care poartă un nume.

Alege să ajuți, să ierți,

Să ridici pe cel căzut,

Căci în fiecare om pe care-l întâlnești

Poți lăsa un bine nevăzut.

Mergi pe calea bunătății,

Chiar dacă uneori este greu,

Căci fiecare pas făcut cu iubire

Te apropie de Dumnezeu.

22. După Lacrimi

După lacrimi poate veni zâmbetul,

După durere poate veni pacea,

Dumnezeu nu uită niciodată

Inima care Își pune în El nădejdea.

Poate nu înțelegem toate drumurile

Și nici toate încercările vieții,

Dar putem merge înainte cu credință

Sub ocrotirea bunătății.

Nu lăsa lacrimile să-ți fure

Toată frumusețea unei zile,

Căci Dumnezeu poate transforma

Durerea în noi puteri și în minuni.

23. Credința Mută Munții

Nu întotdeauna munții se mută

Din fața drumului nostru,

Uneori Dumnezeu ne dă putere

Să urcăm până pe vârful lor.

Credința nu înseamnă o viață

Fără încercări și fără durere,

Ci puterea de a merge înainte

Cu Dumnezeu drept sprijin și putere.

Privește muntele și spune:

„Cu Dumnezeu nu sunt singur!”,

Apoi fă un pas după altul

Și vei vedea cât de departe poți ajunge.

24. O Rază de Speranță

O singură rază de lumină

Poate risipi noaptea grea,

O singură rugăciune sinceră

Poate ridica inima ta.

Nu disprețui lucrurile mici,

Un pas, un cuvânt, o faptă bună,

Căci Dumnezeu poate face din puțin

O lumină pentru lumea întreagă.

Ține speranța în suflet,

Ca pe o comoară prețioasă,

Și lasă credința să-ți lumineze

Fiecare zi și fiecare casă.

25. Dumnezeu Este Aproape

Nu trebuie să urci pe munți înalți

Ca să-L găsești pe Dumnezeu,

El este aproape de inima

Care Îl cheamă în sufletul său.

Este aproape când te rogi,

Când ierți și când ajuți,

Când alegi să faci binele

Și să ridici pe cei căzuți.

Oriunde mergi, nu uita

Că Dumnezeu poate fi aproape,

Iar o inimă care Îl caută

Găsește lumină chiar și în noapte.

26. Viața Este un Dar

Viața este un dar primit

Pe care nu trebuie să-l risipim,

Să iubim, să sperăm, să ajutăm

Și în pace să trăim.

Nu știm câte zile ne sunt date,

De aceea să nu amânăm

Cuvântul bun și iertarea

Pe care astăzi le putem da.

Mulțumește pentru dimineață,

Pentru pâinea de pe masă,

Pentru oamenii dragi din viața ta

Și pentru Dumnezeu, Care nu ne lasă.

27. Când Dumnezeu Îți Deschide Drumul

Uneori o ușă se închide

Și inima se umple de întrebări,

Dar poate Dumnezeu pregătește

Un drum spre alte depărtări.

Nu te teme de schimbare,

Nu te teme de un început,

Căci uneori trebuie să pleci

Ca să descoperi ce ai pierdut.

Încredințează-ți pașii Domnului

Și mergi înainte cu speranță,

Căci El poate transforma o încercare

Într-o nouă binecuvântare.

28. Cântecul Recunoștinței

Îți mulțumesc, Doamne, pentru soare,

Pentru ploaie și pentru pâine,

Pentru ziua pe care o trăiesc

Și pentru speranța zilei de mâine.

Îți mulțumesc pentru fiecare om

Care mi-a fost alături la nevoie,

Pentru lecțiile grele ale vieții

Care m-au învățat să merg înainte.

Când inima știe să mulțumească,

Chiar și puținul devine bogăție,

Iar fiecare zi se transformă

Într-un cântec plin de bucurie.

29. Hristos, Lumina Mea

Când nu mai știu unde să merg,

Hristos, fii Lumina mea,

Când drumul pare fără sfârșit,

Fii călăuza inimii mele.

Tu ai biruit întunericul,

Tu ai adus speranță în lume,

Și sufletul care Te urmează

Nu se pierde, ci găsește drumul.

Rămâi cu mine, Doamne Iisuse,

În fiecare zi și fiecare noapte,

Și ajută-mă să duc lumina Ta

Acolo unde alții caută speranță.

30. Mergem Spre Lumină

Suntem călători prin această lume,

Cu bucurii și cu încercări,

Dar fiecare zi ne poate apropia

De Dumnezeu și de ceruri.

Să nu ne pierdem speranța

Atunci când drumul este greu,

Căci la capătul fiecărei furtuni

Poate răsări lumina lui Dumnezeu.

Să mergem înainte cu iubire,

Cu credință și cu pace în suflet,

Și să ne ajutăm unii pe alții

Pe drumul către Cel Preasfânt.