Vreau să alerg prin iarbă

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

Îţi mulţumesc că m-ai iubit

Şi regină m-am simţit

În casa ta, în inima ta, în viaţa ta

Am fost şi eu cândva.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să zâmbesc

Şi o iubire frumoasă să trăiesc.

Să iau din iubire tot ce-i mai bun

Şi să pornesc pe-un lung drum.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să plâng!

De dor, de tristeţe, de durere să strig,

Ştii, lacrimile chiar te ajută - 

Îţi dau putere şi-ncredere multă.

Îţi mulţumesc că ai plecat,

Că-n zorii celei zile m-ai lăsat,

Ca o umbră ai dispărut

De parcă nici nu te-am avut.

Îţi mulţumesc că m-ai trădat

Din toate astea multe-am învăţat

Nu mai cred deja în basme şi minuni

Acestea-s doar frumoase minciuni.

Îţi mulţumesc că m-ai iubit,

Eu nu te voi uita, promit!

Ai fost în viaţa mea un simplu cunoscut

Cu toate că puteai să fii mai mult!

Cu ceva timp în urmă

erai totul pentru mine

azi nu mai însemni nimic.

Erai un cer cu lumină

cu flăcări de dor

azi flăcările se sting.

Erai nelipsit din visele mele

şi din gânduri la fel

azi nu mai eşti.

Eram atât de naivă

atât de credulă

azi nu mai cred în poveşti.

De azi mai cred 

în vorbe, în dulcegării,

las totul acolo, în trecut.

Vreau să mă nasc din nou

să fiu ce-am fost,

vreau să te uit.

Ai vrut să-mi vezi şi lacrimile,

Dar nu ţi-am oferit plăcerea

Zâmbeam,

Chiar dacă mult prea grea era durerea.

Ai vrut să-ţi cad în genunchi,

Să te rog să rămâi, să nu pleci,

Zâmbeam,

În loc să plâng cu lacrimi grele şi reci.

Ai vrut să tânjesc după iubirea ta,

Cu toate că-mi venea ades să plâng...

Zâmeam,

Vezi...Lacrimi nu mai curg!

Ai vrut să mă vezi jos la pământ,

Dar uite, mă înalţ tot mai sus,

Şi zâmbesc,

Suferinţa nu m-a răpuns!

Paradisul nostru se destramă...

Doare...doare atât de mult

Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Prea mult m-am hrănit cu iluzii

Şi am visat prea mult,

Tu-mi spui să nu mă grăbesc

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Fii pe pace,  eu nu voi suferi

Sunt puternică, o să mă descurc.

Tu-mi dai sfaturi despre viaţă

Eu...ştiu ce am de făcut

Negreşit că o să-ţi pară rău

Te vei gândi cândva la trecut

Nu mă opri, te rog

Eu ştiu ce am de făcut!

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

Privesc pe geamul înghețat 

La dansul fulgilor de nea, 

Cum se așează pe pământ 

Cu-ndemn pentru-a schiia. 

Deschid fereastra și le spun 

Că sunt bătrân și am o frică, 

Să nu alunec să pățesc ceva 

Că văd că oamenii mai pică. 

Mă răzgândesc și mă îndrept 

Către garaj unde-mi e sania, 

Să merg pe dealul cu zăpadă 

Însoțit și de soția mea Maria. 

Curaj ne facem și-ncălecăm 

Pe săniuța cu talpa ruginită,

Și o pornim la vale cu viteză 

În brațe strâns de-a mea iubită. 

În jur se simte multă bucurie 

Și la copii și la noi cei în vârstă, 

Că pe pământ este căzut omăt 

Și poți să-nchei o seară fericită. 

Când oboseală am simțit în noi 

Ne-am îndreptat ușor spre căsă, 

Unde cu poftă am înfulecat ceva 

Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!

Hai, ploaie,nu mai zăbovi,

Suntem sleiți de la căldură,

De secetă ne -ai izbăvi,

De -ai picura pe ramură..

Mocnești de ceva vreme 

Pitulată printre nori,

Chiar de bolta geme,

Tu ții morțiș să ne ignori..

Te mai simțim în treacăt,

La voia întâmplării 

Și pui dorinței lacăt  

Suflată pe șira spinării..

Arși de toridul soare,

Ce ne scoate din minți,

Privim cu -nfrigurare 

Spre zările fierbinți.

Ne rugăm de a ta furtună,

Să ne spele de păcate;

De-ar fi să fulgere, să tună,

Udă-ne frunzele uscate...

Ne sufocăm de nădușeală,

Dă-ti năframa la o parte,

Potolește -n zăpușeală,

Să putem dormi la noapte..

Pământu-i  obosit, așa mi se pare,

Lumina toamnei îmi bate în fereastră ...

Pustiul vine pe ale noastre meleaguri...

Multe gânduri îmi trec orin minte,

Le adun și le fac loc lângă mine

Gândurile mele sunt triste ,

Cum trist este și cerul când plânge 

În toamna târzie ,golită de cântec !

Din beznă nocturnă 

Un ciripit răsună,

Prin frunzișul falnic 

Se scurge trilul ,tainic.

Singurătatea -și glăsuia

Și tăcerea zguduia;

Vântu penaju- i ciufulea,

De jalea ei se zvârcolea.

Luna cea misterioasă 

Din negură, sfioasă,

Picură pe -o creangă 

Durerea să i -o șteargă.

Amuți pentru o clipă 

Sub tremor de aripă;

Adulmecând o adiere 

Din râvnita mângâiere..

Se trec în valuri corbii croncănind cu toții, 
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții, 
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

În astă tristă, sumbră și mică adunare, 
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare, 
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece, 
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece, 
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Ce cald e cerul azi, peste toate,

Copiii râd pe străzi în zbor,

0 zi de mai binecuvântată

Si plină de un drag fior.

Lumina aurie-i vie,

In ochi sclipiri de fericire,

Pământul freamătă de viată

Si totul pare o iubire.

Fugim spre umbra răcoroasă

Un strop de vânt ne-aduce zâmbet,

0 zi de mai asa frumoasă

Trezeste viata în orice suflet.

Si râdem prinsi în sărbătoare,

Sub cerul cald si sclipitor

Purtăm în suflet petale vii

Și-un cânt de vară plin de dor.