Poate??!

În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.

Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.

În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.

În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.

Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.

Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,

Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.

Mai ții minte, grădina?

Cu flori,și iarbă verde.

Cu mireasmă îmbătătoare,

Anume primăvara.

Mulți ani au trecut,

Din ea,totul viu a dispărut.

Nu mai cântă păsările acolo,

Cum cântaseră vreodată.

Mai ții minte grădina?

Cu trandafiri roșii,

Și lalele albe.

A fost o grădină frumoasă 

Mulți ani în trecut .

Autor Zamurca Alina 🌷

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervios de otoño

Es otoño, es susurro, es sueño...

Los árboles, en la calle, suspiran;

Está tosiendo, está llorando, está vacío...

Y hace frío y hay niebla.

Amantes, más enfermos, más tristes,

En las carreteras hacen gestos extraños.

Y sale, del sueño eterno,

Caen pesados, mojados.

Me quedo, y voy, y vuelvo,

Y los amantes me entristecen profundamente.

Tengo ganas de reír sin sentido

Y hace frío y hay niebla.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoliaa

Mikä kanto, mikä itku syksyllä...

Ja villi puu ulvoo -

Kuuluu simpukoissa puomi,

Ja nainen aloittaa säälittävämmin.

- Kuuntele sinä, okei, kulta,

Älä itke äläkä pelkää -

Kuule kuinka kovaa, syvyydestä,

Maa hänelle kutsuu meitä...

E cald și m-am întins la umbra

copacului ce l-am sădit cândva,

Și care acum drept mulțumire,

mă protejează cu coroana sa.

O nucă în pământ am îngropat,

pe când eram copil în sat,

Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit

și, rădăcina cu apă i-am udat.

Ușor, ușor câte o frunza a crescut,

pe rămurelele plăpânde,

Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar

eu având unde m-ascunde.

Ascunzătoarea era să fug de

mama, că multe ghidușii făceam,

Și doar acolo sus printre ramuri,

de mătura si furia ei scăpam.

Aminte îmi aduc cum mă chema

să merg cu vaca,

Și pentru împăcare, voie îmi dădea

 să mă plimb cu barca.

O mică urecheala tot căpătam,

când jos cu frică coboram,

Dar asta era o dojeneală, venită

de la mama pe care-o adoram.

Toate astea mi-au venit în minte,

stând pe iarba verde de acasă,

Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,

nici mama măturând în casă.

Vreau o vorbă nucului să-i spun,

dar nu m-aude,

E bătrân cu ramul rupt, fructele

să-i gust nu pot că-s crude.

Mă ridic când soarele se duce să-si

îmbrățișeze luna,

Iar pe stâlpii din comună, primăria

a aprins lumina.

.........................................................

Mult îmi place să mă întorc în

satul cu copilăria mea,

C-aici eu m-am născut, crescut și

am plecat să-mi caut...fericirea!

Sui pe cărarea-ngustă către izvor,

Că n-am mai fost tocmai de-un an,

Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,

Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan

Dar cum aș putea să nu mă duc,

Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,

Să mă întind pe iarba de sub nuc,

Umbră să simt și ciripitul să-l aud

Mă voi ascunde apoi după stâncă,

Poate-am noroc să văd vreo capră,

În jur o să-mi pun flori de brâncă,

Și liniștit o voi aștepta să treacă

Până ce capra va veni să se adape,

Voi admira feeria pădurii de foioase,

Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,

Scrutând peisajul unei țări frumoase

........................................

Ziua s-a scurs spre soare-apune,

Și capra nu am văzut-o să coboare,

Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,

Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Sub sabia mea de fier,

Dușmanii vor cădea.

De sabia mea de fier,

Toți se vor temea.

Autor:  Alina Zamurca 🎀

Bună ziua! 

Sunt ignorată 

Dispare zâmbetul,

de pe față.

La revedere.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 15.11.2024

Soare

te ascunzi sub nori.

Unde pleci ?

El îmi zice

-Plec să mor.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 16.11.2024

Te plânge România, te plânge și poporul tot în voce tare,

Că ne-ai lăsat aşa devreme, sub văpaia albastră a visării.

Codrii de dorul tău, se vestejesc şi mor suspinând,

Apusul de soare roşu din nou dispare visând.

Izvoarele îți cântă cu glas înlăcrimat,

Lipsa ta e o rană, ce cu vremuri nu s-a vindecat.

Pe cer, stelele palide te caută iar,

Când visul tău se-nalță spre hotar.

Numai, teiul bătrân şi frunza ştiu cât suflet ai lăsat,

Iar vântul şopteşte, versurile tale ce devreme le-ai lepădat.

Ai fost un cântec, un dor neîmpăcat,

Un geniu pe care poporul în inimi l-a purtat.

Din paginile nenumărate, renaști cu fiecare glas,

Eşti veşnicul Luceafăr, ce sparge timpul de ceas.

Şi chiar, de te-ai stins în lumea noastră trecătoare,

Tu vei rămâne viu, sub fiecare apus de soare.

de Zamurca Alina

Poezie dedicată lui Mihai Eminescu în cinstea zilei sale de naștere care a fost ieri pe15 ianuarie.

Poezie compusă pe 13.01.2025

mă uit în ochii lunii,

Doresc să observ ceva,

Ea nu mă vede deloc 

Și nu știe 

Că mai exist pentru ea.

Trădare!! 

Eu am tradat-o!

Lume să auziți toți.

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2024

Muzica îmi cântă în căști,

Ochii îmi par triști,

Liniștea curge în plânsetul meu rău,

Lumea merge și nu stă pe un loc,

Am multe gânduri 

Și toate-s diferite.

Dar...

Luna bate-n geam

Și de a câta oară eu nu ies? 

Cred că ei,

Parcă îi este milă de mine.

Lui nu i-a fost milă, deloc 

A uitat de mine, de parcă 

Nu am existat măcar odată.

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2025