Fie...
Fie că ploaia bate-n geam
și norii sunt mâniați
Noi bucuroși suntem
și fericiți.
Fie cât de puțin avem
și poate ceva ne lipsește
Suntem noi de ceia ce
avem fericiți
și mulțumiți.
Fie că suntem departe
de cei dragi
în inimă rămân ei pentru totdeauna
Și nu ne desparte pe noi nici gerul
nici furtuna.
Autor Alina Zamurca 🤍
Category: Poems about nature
All author's poems: Alina
Date of posting: 24 июля 2024
Added in favorites: 1
Views: 401
Poems in the same category
VARA
Tarlale,lanuri pline,
Joiane pe coline.
Combine stau in asteptare,
Sa intre la treierare.
Pomii au roade bogate,
Viile sunt imbelsugate.
Gradinile sunt pline toate.
De legume inca necoapte.
Combine sunt pe tarlale
Se umplu hambarele
Cu recolta cea bogata
Din toamna sateptata.
Copiii asteapta cu bucurie,
Culoarea fructelor aurie,
Strugurii o sa fie copti,
Peste zile si nopti.
Frunza răzvrătită
Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunzele care cad
Triste, galbene și mor.
Doar cele răzvrătite
Cer copacului ajutor:
Sunt frunza îngălbenită
Copacule, sunt frunza ta
Nu mă lăsa strivită
Sub talpă înnegrită
Roagă-te, strigă spre cer…
În zadar un ram s-apleacă
Către frunză s-o cuprindă
Este vântul ce-o alungă
Sub o talpă prea grăbită.
Într-o pripășită toamnă
Eu sunt frunza răzvrătită.
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Norul!
Pe cer curg norii negri plini de apă,
Pe care preoții prin rugă-ncearcă,
Să fie auziți, să se deschidă trapa,
Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă
Dar norii încărcați, purtați de vânt,
Se duc plutind, de noi nici că le pasă,
Par supărați pe oameni și pământ,
Și picătura binecuvântată nu o lasă
Apa din râuri e tot mai puțină,
Izvorul de mult timp a secat,
A dispărut și apa din fântână,
Țăranul amărât, dă vaca la tăiat
Trăim azi vremuri tare tulburate,
Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,
Postim tot postul, fără a face fapte,
Și un bănuț celor în nevoi nu dăm
Pădurea nu mai atrage ploaia,
Că a rămas golită de copaci,
Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,
Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci
Atunci, cum norul să sloboadă,
Picuri de apă pe-a noastră glie,
Când văd că țara-i toată pradă,
Vânată și înstrăinată prin hoție
...............................
Dar știu cum am putea aduce norul,
Și apă binecuvântată să primim,
Vânt să le facem, cum vrea poporul,
Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!
Ploaie
Ploaia se revarsă
Pe obrajii mei de sticlă
Nu o să se oprească
În neant circulă
Stropii cad pe haine
Udă tot în jur
Lasă urme cristaline
Iarna ca un țurțur
Se anunță furtună
Din ochii mei de safir
Fulgeră și tună
Parcă sunt un vampir
Nori nu dispar
Mă urmăresc neîncetat
Nu știu de unde apar
Picături se varsă pe asfalt
Acestea sunt lacrimi
Exprimate în singurătate
O mie de inimi
Care sunt destrămate
VARA
Tarlale,lanuri pline,
Joiane pe coline.
Combine stau in asteptare,
Sa intre la treierare.
Pomii au roade bogate,
Viile sunt imbelsugate.
Gradinile sunt pline toate.
De legume inca necoapte.
Combine sunt pe tarlale
Se umplu hambarele
Cu recolta cea bogata
Din toamna sateptata.
Copiii asteapta cu bucurie,
Culoarea fructelor aurie,
Strugurii o sa fie copti,
Peste zile si nopti.
Frunza răzvrătită
Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunzele care cad
Triste, galbene și mor.
Doar cele răzvrătite
Cer copacului ajutor:
Sunt frunza îngălbenită
Copacule, sunt frunza ta
Nu mă lăsa strivită
Sub talpă înnegrită
Roagă-te, strigă spre cer…
În zadar un ram s-apleacă
Către frunză s-o cuprindă
Este vântul ce-o alungă
Sub o talpă prea grăbită.
Într-o pripășită toamnă
Eu sunt frunza răzvrătită.
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
Primăvară
Primăvară
În glasul unui nou, tăcut amurg
De Martie întârziat
Se prevesteşte iar, acum
Un proaspăt soi de verde crud
De verde necălcat şi ud
Cu paşi grăbiți către lumină
Răsar de-odată ghiocei
Lăsând în urmă iarna cea deplină
Să-şi ducă iarăşi traiul ei,
În alte depărtări permise
Dar nu aici, nu lângă ei.
Vifornițele vechi suspină
Şi se retrag în alte zări
Căci vânturi noi si calde vor să vină
Să-mprăstie, s-aducă, să mențină
Mirosuri proaspete şi noi.
În crudul grai, armonios şi dulce
Vioi le cântă iarăşi ciripind
Firave păsări,
Vesele cântări, idilice fragmente,
iubitelor lor flori.
Câmpii încep a înverzi cu sete
Şi flori şi gâze şi insecte
Se-adună ca să concerteze
Adevărate simfonii măestre.
Copaci cu ramuri ațipite
Au început a se trezi
La glasul unic de copii
Râzând în hohote, cântând
Cu sufletele mari, deschise
De-a primăverii poezii!
Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023
Norul!
Pe cer curg norii negri plini de apă,
Pe care preoții prin rugă-ncearcă,
Să fie auziți, să se deschidă trapa,
Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă
Dar norii încărcați, purtați de vânt,
Se duc plutind, de noi nici că le pasă,
Par supărați pe oameni și pământ,
Și picătura binecuvântată nu o lasă
Apa din râuri e tot mai puțină,
Izvorul de mult timp a secat,
A dispărut și apa din fântână,
Țăranul amărât, dă vaca la tăiat
Trăim azi vremuri tare tulburate,
Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,
Postim tot postul, fără a face fapte,
Și un bănuț celor în nevoi nu dăm
Pădurea nu mai atrage ploaia,
Că a rămas golită de copaci,
Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,
Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci
Atunci, cum norul să sloboadă,
Picuri de apă pe-a noastră glie,
Când văd că țara-i toată pradă,
Vânată și înstrăinată prin hoție
...............................
Dar știu cum am putea aduce norul,
Și apă binecuvântată să primim,
Vânt să le facem, cum vrea poporul,
Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!
Ploaie
Ploaia se revarsă
Pe obrajii mei de sticlă
Nu o să se oprească
În neant circulă
Stropii cad pe haine
Udă tot în jur
Lasă urme cristaline
Iarna ca un țurțur
Se anunță furtună
Din ochii mei de safir
Fulgeră și tună
Parcă sunt un vampir
Nori nu dispar
Mă urmăresc neîncetat
Nu știu de unde apar
Picături se varsă pe asfalt
Acestea sunt lacrimi
Exprimate în singurătate
O mie de inimi
Care sunt destrămate
Other poems by the author
Duminica tulbură
Era o duminică tulbură,
Mergând pe pământul umezit,
În fața mea,în urma mea deasă,
Frunzele cad încontinuu,
Soarele a uitat de noi.
Și ne trimite doar noi suri și ploi.
Merg plângând acasă:
Gândesc că mi-e dor de zilele cele mai calde.
Aurul frunzelor se împrăștie în vânt,
Lumina albă-mi picură pe față.
Și mă trezește din somnul meu de gând,
Când pasu-mi se grăbește spre un nou pământ.
Autor 🤎Zamurca Alina✨
Tărână și morminte
După mâna mea și pază.
Nu las eu drept avere.
În morminte țărâna e neagră,
Iar sufletul ți-e alb.
Sufletul e alb ca negru,
tot în proprii,sacre cuvinte.
Luminii galbene și tinere,
Albul îi încurcă.
Servesc tot drept avere:
Cântarea spre apus,
Și în mâna ta domnie!
în stare și cuvinte.
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Stelele
Stelele licărind pe cer,
Parcă văzut-am tot ieri.
Luminează cu-n aprins,
Pe cerul ce s-a stins.
Stelele sunt universul cel viu,
Acolo unde fără ele e un întuneric,e pustiu,
Ca valurile monotone cad ele,
Cele licăritoare stele.
Iar o mie de ochi clipitori noaptea,
Doresc să vă privească foarte,foarte.
Stelele ce ardeți,cădeți din univers
Cu un domol mers.
"Stele sunt cele pe care le-au privit de-a lungul istoriei noastre pe planeta Pământ.("Zamurca Alina)
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Ты и я
Жди туман как свет
В тишине чумной.
Крикнуть! Ах,как хочется на море,
С тобой и мы только вдвоем.
Буду ждать и надеяться,
Что ты где-то есть в моем сердце.
Только мы с тобой.
Единственные кто ещё любим,
И часто, мечтаем .
Я и ты мы два создания.
Я сердце,
Ты любовь.
Ты солнце,
Я небо.
Мы любим друг друга .
Как никогда.
И никто.
(Замурка Алина)
Duminica tulbură
Era o duminică tulbură,
Mergând pe pământul umezit,
În fața mea,în urma mea deasă,
Frunzele cad încontinuu,
Soarele a uitat de noi.
Și ne trimite doar noi suri și ploi.
Merg plângând acasă:
Gândesc că mi-e dor de zilele cele mai calde.
Aurul frunzelor se împrăștie în vânt,
Lumina albă-mi picură pe față.
Și mă trezește din somnul meu de gând,
Când pasu-mi se grăbește spre un nou pământ.
Autor 🤎Zamurca Alina✨
Tărână și morminte
După mâna mea și pază.
Nu las eu drept avere.
În morminte țărâna e neagră,
Iar sufletul ți-e alb.
Sufletul e alb ca negru,
tot în proprii,sacre cuvinte.
Luminii galbene și tinere,
Albul îi încurcă.
Servesc tot drept avere:
Cântarea spre apus,
Și în mâna ta domnie!
în stare și cuvinte.
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Stelele
Stelele licărind pe cer,
Parcă văzut-am tot ieri.
Luminează cu-n aprins,
Pe cerul ce s-a stins.
Stelele sunt universul cel viu,
Acolo unde fără ele e un întuneric,e pustiu,
Ca valurile monotone cad ele,
Cele licăritoare stele.
Iar o mie de ochi clipitori noaptea,
Doresc să vă privească foarte,foarte.
Stelele ce ardeți,cădeți din univers
Cu un domol mers.
"Stele sunt cele pe care le-au privit de-a lungul istoriei noastre pe planeta Pământ.("Zamurca Alina)
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Ты и я
Жди туман как свет
В тишине чумной.
Крикнуть! Ах,как хочется на море,
С тобой и мы только вдвоем.
Буду ждать и надеяться,
Что ты где-то есть в моем сердце.
Только мы с тобой.
Единственные кто ещё любим,
И часто, мечтаем .
Я и ты мы два создания.
Я сердце,
Ты любовь.
Ты солнце,
Я небо.
Мы любим друг друга .
Как никогда.
И никто.
(Замурка Алина)