,,În vals cu moartea"

Salut,sunt iarăși eu,

Un tînăr ,,scriitor",

Și-acum cumva îmi vine greu,

Să scriu,dar mă uscam de dor. 

De dorul de a-mi rupe capul,

Să tipăresc un vers firesc,

Să stau și să trântesc dulapul,

Să scot o foaie,și,scriind mă liniștesc. 

Legând în versuri gând cu gând,

Obțin și eu o poezie,

Privesc uimit,înțelegînd,

Că nu e doar cerneală pe hîrtie. 

Cam prost,netalentat,nechibzuit,

Dar uite că mi-a reușit și mie

Chiar dacă  mult nu m-am gândit,

Mi s-a primit să scriu o poezie. 

Nici nu știu cum mi-a reușit,

Probabil,mi-am găsit o muză

Ce m-a susținut,m-a repornit

Și-mi este-n versuri călăuză. 

Știi,îmi trebuia o astfel de relaxare,

Să pot să scriu în liniște , tăcere,

Să mă descarc scriind pe-o simplă foaie,

Să mă înec în satisfacție, plăcere. 

Sunt iarăși,,scriitor"

De ce? că parcă sună a prostie,

Răspuns simplu: mi-a fost dor ,

Mi-a fost dor să scriu o poezie.

Era o zi cu soare-afară

Cînd prima dată te-am văzut.

Am tresărit,te privesc iară,

Dar nu mai ești,ai dispărut.

A mai trecut un timp de-atunci

Și iată că te-am regăsit,

N-oi folosi cuvinte lungi

Dar vreau să-ți zic acum ce simt.

Deja cînd ești în fața mea

Nu îți mai spun nici un cuvînt.

Te rog,de-acum nu mai pleca

Că-ți zic ce simt,în gînd.

Și-a mai trecut un timp deja,

Am devenit prieteni buni.

Cred că nu voi mai tăcea

Ce vreau să-ți spun,îți spun.

În seara asta fermecată

Cînd cerul parcă e aprins,

Și cînd îți spun totul deodată

Mă simțeam ca într-un vis.

Credeam că totul se termină

Și visul nu mai este vis.

Tu te apropii brusc de mine

M-ai sărutat și m-ai cuprins.

Era clipa așteptată

Pe care noaptea o visam.

Sunt fericit ca niciodată,

Că pe tine acum te am.

Ce poate fi mai rău în lumea asta,

Vreun cutremur, sau altă tragedie?

Nu e un tip ce ți-a furat nevasta,

E un poet, ce nici gramatică nu știe. 

El scrie poezii, pentru că doar asta-i place,

Nu ține cont de reguli, de parcă nu-l privește.

Mai prinde-o rimă, neștiind nici cum o face,

Dar uite că încet-încet i se primește. 

Gânduri clare, sau sens în poezie?

Nu, de asta el nu a auzit.

E bucuros că s-a învățat a scrie,

Dar și acel scris al lui e cam urât. 

Să se mențină ritmul de silabe,

Sau să țină cont de vre-o structură.

Măcar talent să aibă, dar șanse slabe,

Având în el doar o imaginație nebună. 

Mare păcătos e omul ăsta,

Cum poate el să se numească scriitor.

Nici poezii nu scrie, doar joacă festa,

Vorbesc de al acestei opere-autor.

Am deschis ochii de sub pânza prăfuită,

și mă-ntrebam: ,,cum de nu mă mai irită?"

Nici piedestalul de sticlă nu se clătină,

cum mă ridicam, el nu se mișcă.

Vedeam o mare neagră și totuși – nimic,

apărea și dispărea ca aburi din ibric.

O urmă de lumină se lupta într-o lămpică,

cu groaza pe față, căci ceara-i tot pică...

Pierită forma ce-a avut-o cândva,

tiptil se-adunau viețăți pe fața mea...

Priveam cu scârbă la cadavrul de pe masă,

iar împrejur tot vinul se vărsă...

N-am să mai asist la a lor ignoranță,

lacăte pe chipuri triste și nicio speranță...

Mi-am luat hoitul și l-am vârât într-un sac,

pentru alții, eu n-am de gând să mai zac.

De plânsete și milă să se descotorosească,

nu-i alinare pentru moartea prostească.

Pe drumul șerpuit în zale – fără capăt,

continui până voi zări lumina în treacăt.

...

M-or căuta și mai târziu pentru rugăciuni,

păcat că eu nu voi putea să le aud.

Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.

Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.

Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.

Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.

Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.

Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.

Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.

Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.

Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.

A fost o zi de neuitat,

Din clipa din care am aflat

Că ai rămas fără răbdare..

Dar și putin fără suflare.

Durerea ți s-a agravat,

Și tu asta ascundeai,

Încercând să pari mai tare,

Știind că și pe noi ne doare...

Observam cum te stingeai,

Și lacrimi noaptea îmi curgeau,

Sufletul înțelegând

Că tu, bunicule, te duci.

Însă eu tot mă rugam

Să mai rămâi, să nu ne lași,

Fiindcă asta ne umplea

Orice gol ce mai era.

Dar pe noapte ți a ajuns

Și ai putut sa lași deoparte

Orice dulce amintire

Ai avut până in iulie.

Primite mi ca nu ajungem acolo

Promite-mi ca nu trebuie sa aleg

Nu pot sa gândesc varianta asta

Nu pot spune cuvintele astea

Nu pot să stau sa privesc și să nu fac nimic

Nu aș putea face asta

Nu vreau să o mai gândesc

People died…

Am stabilit asta deja

Dar când timpul trece asta devine o variantă

Viața s a rupt pe jumate

Nu trebuie și nu vreau să știu ca în mâinile mele va dispărea toată

Mai e timp, de ce îmi fac asta?

Nici eu nu știu și poate nici tu

Dar asta nu înseamnă ca ceva se schimbă

Vreau ca mintea să stea în loc

Să nu mai creeze scenarii la infinit

Să mă bucur de timp și să nu mai gândesc asa

Asta spun, dar tot gândesc

Gândire molipsitoare.

 Briza marii se ascunde invidioasa,

Aer cald se așterne peste

suflete dormind.

Vantul bate fin,vara e din

nou crăiasă!

Sub copacii vii din sentimente savurând.

Pietrele reci se încălzesc sub

calda melancolie,

Liniștea te poarta spre un

paradis ascuns.

Biblioteca se deschide cu

porți de nostalgie,

Găsind in suflet oricărui 

cauti răspuns.

Elixirul tinereții este o minte curioasa,

Ceea ce cauți este ascuns

in loc opus.

Cu gândul limpede singuratatea-i

savuroasa,

Trăiește momentul inainte de apus.