Poems in the same category
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
O ultimă noapte
O ultimă noapte de iubire,
O ultimă noapte de amor,
Căci simt cum inima-negrește...
Și încetul cu încetul mor.
Miroase încă a fum de țigară,
Eu nu fumez dar sufăr iar și iar...
Ți-am spus eu nuștiu-a câta oară,
O moarte îți aduce-n dar.
Și iarăși s-a întunecat afară
Încentul cu încetul câte-un pic,
Eu mă sufoc cu o dragoste amară...
Iar mâine știu că n-o să fiu nimic.
Dar tu nu plânge,e doar o noapte tristă,
E chiar ultima noapte a mea...
Se aude mama cum afară plânge,
Iar noaptea asta mă va îngheța.
E tristă viața,e tristă această viață,
Mă sting cu fiecare minuțel...
Iar fumul de țigară nu mai trece,
Și noapte va rămâne,la fel.
Micul Poet
Viața-i trecătoare !...
Tată știi ,și eu știu că mama
Are un loc în inima mea ,
Și acolo va rămâne .
Dar și tu ,ai locul tău
Alături de ea .
Vorbesc cu voi ,când vă aduc flori
Și arde o lumânare ,
Sunteți aevea ,parcă vii ,
Și stați în așteptare .
Eternitatea e încăpăroare ,
Pe pământ viața-i trecătoare
Ne pregătim de drum
Chiar de la început
Contra morții nu avem nici -un scut !
Moartea, un înger
Mi-e moartea dusă la azil, senilă ca și mine,
Suntem dușmani, dar și nebuni, ținându-ne de mână.
Am poposit să ne-odihnim, măcar o săptămână,
Să împărțim același pat și masa cea din urmă.
M-a căutat cu înfrigurare atâția amar de ani,
De a ajuns să mă urască și să-mi blesteme viața,
Și m-a găsit din întâmplare, când mă jucam pe afară,
Cu un nepot și doi bătrâni, tovarășii mei buni.
De atunci suntem nedespărțiți, prin vânt și chiar prin ploaie,
Și-mi povestește de al ei drum, prin cerul plin de jale.
S-a procopsit cu acest blestem din pură întâmplare,
Când în grădina din Eden era un înger-domnișoară.
„Atunci, prea-bunul Dumnezeu, în mare supărare,
A hotărât să fiu eu îngerul ce-aduce întristare,
Și m-a trimis să rătăcesc, în veci, pe acest pământ,
Cu scopul unic și perfid să vă ucid pe rând.”
Săracul băiat...
Văd un copil de tristețe înecat,
Ascuns într-un colț întunecat
Cu mâinile pe urechi și fără vlagă,
Îngenunchiat de frică, se roagă:
”Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
Fă-l să-și oprească tortura;
Las-o pe mama să fie fericită
Nu vreau s-o mai văd rănită.”
Tatăl lui i-a mângâiat mama prea tare,
Lovită din toate părțile, fără iertare
Cade la rândul ei pe podeaua rece,
Nu mai poate striga, a rămas fără voce;
Nimeni nu îi va salva oricât s-au rugat,
Monștrii există oriunde, nu doar sub pat.
Și așa povestea celor două suflete s-a încheiat,
Văzându-și mama moartă, săracul băiat...
LACRIMILE UNUI OM SĂRAC
CERUL E TRIST ȘI ÎNLACRIMAT
DE CHIN ȘI AMAR M-AM SĂTURAT
CĂCI DIN COPILĂRIA MEA
SOARTA MI-A FOST DESTUL DE GREA
DE CÎND MĂ ȘTIU AM FOST SĂRAC
ȘI AM FOST SLLUGA LA BOGAT
CĂCI DEMNITARII DE LA NOI
NU AU NICI GRIJI SI NICI NEVOI
AU CASE MARI SI AU PALATE
ȘI MESELE ÎNBELSUGATE
EU DE COPIL AM FOST PLECAT
ȘI TOATA LUMEA AM UMBLAT
DAR ÎNTR-O ZI LA ASFINȚIT
O TELEGRAMĂ AM PRIMIT
SI ÎN TELEGRAMĂ AȘA SCRIA
VINO BĂETE VINO DEGRABĂ
CA TA MĂICUȚĂ E GRAV BOLNAVA
MERG LA PATRON ȘI-I ARĂT SCRIS
UITE DEACASĂ CE MI-AU TRIMIS
EL ÎMI RĂSPUNSE CA UN RĂȚOI
SĂ MERG LA LUCRU
I-AR ÎNAPOI
APOI ȚIPÎND MI-A ZIS AȘA
DE AICEA TU DE AI SĂ TE DUCI
AI SĂ RĂMÎI FARA SERVICI
DAR EU PLÎNGÎND IAM SPUS AȘA
STRĂINE NU TE SUPARA
E VOBA DE MĂICUȚA MEA
DE LUCRU MAI GASESC ORCÎND
DAR PE MĂICUȚA NU CURÎND
MĂ URC ÎN TREN AJUNG ÎN SAT
GÎNDINDUMĂ LA CE AM VISAT
AJUNG LA POARTĂ MĂ UIT LA CASĂ
SI ACOLO VAD UN DOLIU PUS
INTRAI ÎN CASĂ ZĂRII PE MASĂ
CORPUL MĂICUȚEI ÎNTINS PE IA
JUR ÎNPREJUR SUNT AI MEI FRAȚI
CARE STĂTEAU ÎNLĂCRIMAȚI
SI RÎND PE RÎND M-AU ÎNTREBAT
ÎN ACEȘTI ANI UNDE AM UMBLAT
EU AM UMBLAT DIN LOC ÎN LOC ACASA
FĂRA SA MA ÎNTORC
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
O ultimă noapte
O ultimă noapte de iubire,
O ultimă noapte de amor,
Căci simt cum inima-negrește...
Și încetul cu încetul mor.
Miroase încă a fum de țigară,
Eu nu fumez dar sufăr iar și iar...
Ți-am spus eu nuștiu-a câta oară,
O moarte îți aduce-n dar.
Și iarăși s-a întunecat afară
Încentul cu încetul câte-un pic,
Eu mă sufoc cu o dragoste amară...
Iar mâine știu că n-o să fiu nimic.
Dar tu nu plânge,e doar o noapte tristă,
E chiar ultima noapte a mea...
Se aude mama cum afară plânge,
Iar noaptea asta mă va îngheța.
E tristă viața,e tristă această viață,
Mă sting cu fiecare minuțel...
Iar fumul de țigară nu mai trece,
Și noapte va rămâne,la fel.
Micul Poet
Viața-i trecătoare !...
Tată știi ,și eu știu că mama
Are un loc în inima mea ,
Și acolo va rămâne .
Dar și tu ,ai locul tău
Alături de ea .
Vorbesc cu voi ,când vă aduc flori
Și arde o lumânare ,
Sunteți aevea ,parcă vii ,
Și stați în așteptare .
Eternitatea e încăpăroare ,
Pe pământ viața-i trecătoare
Ne pregătim de drum
Chiar de la început
Contra morții nu avem nici -un scut !
Moartea, un înger
Mi-e moartea dusă la azil, senilă ca și mine,
Suntem dușmani, dar și nebuni, ținându-ne de mână.
Am poposit să ne-odihnim, măcar o săptămână,
Să împărțim același pat și masa cea din urmă.
M-a căutat cu înfrigurare atâția amar de ani,
De a ajuns să mă urască și să-mi blesteme viața,
Și m-a găsit din întâmplare, când mă jucam pe afară,
Cu un nepot și doi bătrâni, tovarășii mei buni.
De atunci suntem nedespărțiți, prin vânt și chiar prin ploaie,
Și-mi povestește de al ei drum, prin cerul plin de jale.
S-a procopsit cu acest blestem din pură întâmplare,
Când în grădina din Eden era un înger-domnișoară.
„Atunci, prea-bunul Dumnezeu, în mare supărare,
A hotărât să fiu eu îngerul ce-aduce întristare,
Și m-a trimis să rătăcesc, în veci, pe acest pământ,
Cu scopul unic și perfid să vă ucid pe rând.”
Săracul băiat...
Văd un copil de tristețe înecat,
Ascuns într-un colț întunecat
Cu mâinile pe urechi și fără vlagă,
Îngenunchiat de frică, se roagă:
”Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
Fă-l să-și oprească tortura;
Las-o pe mama să fie fericită
Nu vreau s-o mai văd rănită.”
Tatăl lui i-a mângâiat mama prea tare,
Lovită din toate părțile, fără iertare
Cade la rândul ei pe podeaua rece,
Nu mai poate striga, a rămas fără voce;
Nimeni nu îi va salva oricât s-au rugat,
Monștrii există oriunde, nu doar sub pat.
Și așa povestea celor două suflete s-a încheiat,
Văzându-și mama moartă, săracul băiat...
LACRIMILE UNUI OM SĂRAC
CERUL E TRIST ȘI ÎNLACRIMAT
DE CHIN ȘI AMAR M-AM SĂTURAT
CĂCI DIN COPILĂRIA MEA
SOARTA MI-A FOST DESTUL DE GREA
DE CÎND MĂ ȘTIU AM FOST SĂRAC
ȘI AM FOST SLLUGA LA BOGAT
CĂCI DEMNITARII DE LA NOI
NU AU NICI GRIJI SI NICI NEVOI
AU CASE MARI SI AU PALATE
ȘI MESELE ÎNBELSUGATE
EU DE COPIL AM FOST PLECAT
ȘI TOATA LUMEA AM UMBLAT
DAR ÎNTR-O ZI LA ASFINȚIT
O TELEGRAMĂ AM PRIMIT
SI ÎN TELEGRAMĂ AȘA SCRIA
VINO BĂETE VINO DEGRABĂ
CA TA MĂICUȚĂ E GRAV BOLNAVA
MERG LA PATRON ȘI-I ARĂT SCRIS
UITE DEACASĂ CE MI-AU TRIMIS
EL ÎMI RĂSPUNSE CA UN RĂȚOI
SĂ MERG LA LUCRU
I-AR ÎNAPOI
APOI ȚIPÎND MI-A ZIS AȘA
DE AICEA TU DE AI SĂ TE DUCI
AI SĂ RĂMÎI FARA SERVICI
DAR EU PLÎNGÎND IAM SPUS AȘA
STRĂINE NU TE SUPARA
E VOBA DE MĂICUȚA MEA
DE LUCRU MAI GASESC ORCÎND
DAR PE MĂICUȚA NU CURÎND
MĂ URC ÎN TREN AJUNG ÎN SAT
GÎNDINDUMĂ LA CE AM VISAT
AJUNG LA POARTĂ MĂ UIT LA CASĂ
SI ACOLO VAD UN DOLIU PUS
INTRAI ÎN CASĂ ZĂRII PE MASĂ
CORPUL MĂICUȚEI ÎNTINS PE IA
JUR ÎNPREJUR SUNT AI MEI FRAȚI
CARE STĂTEAU ÎNLĂCRIMAȚI
SI RÎND PE RÎND M-AU ÎNTREBAT
ÎN ACEȘTI ANI UNDE AM UMBLAT
EU AM UMBLAT DIN LOC ÎN LOC ACASA
FĂRA SA MA ÎNTORC
Other poems by the author
Izvor secat
Sufletul meu este un izvor care a secat,
S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.
Acum este gol și întunecat,
Și de apăsări sufletești încărcat.
Sufletul tău este un pământ uscat,
Pe care să-l readuc la viață am încercat.
Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .
M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.
Sufletul meu era doar un izvor de dorințe
Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.
Era ceva metafizic,un abis senin,
Care spera să-și făurească un alt destin.
Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.
Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.
Fără nimic în suflet m-ai lăsat
Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.
Am fost înghițită până la ultima bucată
De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.
M-ai secat de tot ce am fost vreodată
Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Eu caut absolut,tu necunoscut
Poate ca am fost doar doua destine in univers.
Tu erai rătăcit printr-un vers,
Însă nu unul dintr-a mea poezie.
Tot ce a fost a fost erezie.
Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele
Dar tu erai departe rătăcit printre stele.
Am revenit asupra versurilor,
Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.
Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat
Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.
Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,
Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.
Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.
Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.
Erai dornic să te arunci în necunoscut,
Nu într-o poezie cu final prevăzut.
Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,
Nu îți doreai să trăiești ceva constant.
Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,
Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.
Eu în schimb îmi doream ceva absolut,
Așa ca am scris un început,
Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală
A unei povești care nici măcar nu a fost reală.
Refuz și doare
Sunt așa întristată și supărată pe tine,
Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.
Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?
Cand defapt eu realitatea o refuz.
Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,
Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,
Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,
Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.
Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,
Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.
Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,
Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.
Oare nu au fost semne de la univers?
Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?
Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?
Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?
Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,
Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,
Cand el defapt doar de energie mă seca.
Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,
Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .
Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,
Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Izvor secat
Sufletul meu este un izvor care a secat,
S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.
Acum este gol și întunecat,
Și de apăsări sufletești încărcat.
Sufletul tău este un pământ uscat,
Pe care să-l readuc la viață am încercat.
Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .
M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.
Sufletul meu era doar un izvor de dorințe
Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.
Era ceva metafizic,un abis senin,
Care spera să-și făurească un alt destin.
Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.
Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.
Fără nimic în suflet m-ai lăsat
Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.
Am fost înghițită până la ultima bucată
De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.
M-ai secat de tot ce am fost vreodată
Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Eu caut absolut,tu necunoscut
Poate ca am fost doar doua destine in univers.
Tu erai rătăcit printr-un vers,
Însă nu unul dintr-a mea poezie.
Tot ce a fost a fost erezie.
Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele
Dar tu erai departe rătăcit printre stele.
Am revenit asupra versurilor,
Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.
Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat
Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.
Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,
Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.
Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.
Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.
Erai dornic să te arunci în necunoscut,
Nu într-o poezie cu final prevăzut.
Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,
Nu îți doreai să trăiești ceva constant.
Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,
Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.
Eu în schimb îmi doream ceva absolut,
Așa ca am scris un început,
Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală
A unei povești care nici măcar nu a fost reală.
Refuz și doare
Sunt așa întristată și supărată pe tine,
Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.
Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?
Cand defapt eu realitatea o refuz.
Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,
Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,
Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,
Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.
Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,
Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.
Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,
Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.
Oare nu au fost semne de la univers?
Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?
Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?
Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?
Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,
Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,
Cand el defapt doar de energie mă seca.
Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,
Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .
Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,
Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.