Inima fugara

Aripi de înger cu oase ieșite,

Sângele ce-ți pică pe buze-mi ciupite.

E negru ca smoala cu-n iz de metal

Ruginiu si vâscos altminteri nectar.

Înger al morții întinde-mi tu mâna,

Vreau ca la păcate eu să-mi dezleg frâna.

Alți zeci de mustangi galopând evreiește,

Doar unul e glasul cel care-mi șoptește. 

Păstrează-mi secretul,îngroapă-mi și taina,

Pășește viclean lepădându-ți doar haina.

Înger, fă-mă tu astru, O, fă-mă tu zeu!

Instruiește tu-mi viața să nu dea rateu.

Ochi de tron și ochi de soare,

Învârte-te-n inele goale,

Poleite cu lumină ascuzând acea duzină,

Cea plângând și fumegând,

Mută, moartă dar tunând.

o să vină o vreme când...

îngerul meu păzitor se va închide într-o cutie

albă

fără tavan

și fără pereți

îngerul meu păzitor va bea, va fuma

și va plânge amarnic

va fuma și își va ține mâna la beregată

va bea Smirnoff și-l vor durea aripile

va îngâna, geme și suspina în consoane

cui se roagă îngerul?

cine se roagă la el?

toate astea căci o să vină o vreme când

Dumnezeu ne va părăsi.

Te chem din neguri să apari

Și să îmi dai lumină,

Însă atâtea voci în gol

te strigă fără stimă.

Te văd prin ceață și prin fum

Oh, vânt primăvăratic,

Dar sufocat de așteptări

mă sting tot singuratic.

Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o

Și-mi pare așa.. ușoară.

Înăbușită în dor, însă,

pe loc devine amară.

Și cum să fac să mi te-aduc

aici, pentr-o secundă,

când ceru-ți larg și făr' de margini

nu poate să pătrundă?

Și-n vis te simt și te ascult,

Dar mă trezesc și ești departe.

Pierdută-n ochii lor de plumb

și vorbele deșarte.

Sub sabia mea de fier,

Dușmanii vor cădea.

De sabia mea de fier,

Toți se vor temea.

Autor:  Alina Zamurca 🎀

Mam trezit ramas in vise.

Printre ginduri ratacit

Cautam durerea vietii

Sa nu uit ca am trait

M-am trezit departe-n bezna

Descult prin pietrele insingerate

Cautam unde se naste visul

Sa infiez visele abandonate

M-am trezit printre morminte

Dezbracat prin spini calcam

Cautam undemi lasase-m somnul

Si patul din pamint unde dormeam

M-am trezit unde se naste ziua

Intre rasarit de soare, si noapte 

Eram rupt bucati,imprastiate

Plingeam,dar nimeni nu era aproape

M-am trezit de cite ori, ca sa adorm

M-am trezit ca sa nu dorm o viata

Corpul ca un fum se pierde-n noapte

Si iar adorm pin dimineata

Scrâșnești din dinți

și-auzi colcăiala mercenarilor care mărșăluiesc în catacombele memoriei.

Simți presiunea 

care-ți strivește cutia craniană -

o dâră translucidă pe podea.

Vârtejul alb-verzui 

cercul hipnotic folosit de fostul tău psihiatru -

porc sinonim asudat intermitent de falduri de grăsime râncedă.

Te uiți la el și

vezi cum te-ai uitat la el în deja-vu.

Nu ai puteri telekinetice.

Țintuită în scaunul stacojiu 

ineluctabilă victimă a omului-lăcustă.

Nu am devoalat prea multe texturi

Vomă cadaverică.

Puzderie de oameni care se isterizează până la paroxism.

Nu ești impresionată de nivelul e adorație pe metru pătrat.

Patratul in care m-am ascuns,

Crede ca nu am stat indeajuns.

Diagonalele lui inima mi-au strapuns,

Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.

Triunghiul e stabil cand are varful sus,

Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.

Dar cand se sprijina pe un picior,

Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.

Dreptunghiul degeaba e de incredere,

Daca el mereu se gandeste la retragere.

Trista veselie a zambetului,

Pune plasture trecutului.

Cercul asta infinit,

Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.

Copacul familiei de figuri,

Degeaba are ramuri daca nu are muguri.

Liniștea mă acaparează,

Cerul brusc se înnorează,

Oamenii țipă, dar nu ii aud.

Pe piatra funerară scrie că m-am înecat în rau.

M-am reîncarnat într-o pasăre,

Fără remușcări  zbor liberă către cer.

S-a terminat chinul, în sfârșit!

Dar nu este un final fericit.

Lasă-mă în pace!

Nu te atinge de mine.

În sufletul meu sunt doar ruine,

Nu încerca să ajungi la mine, sunt deja pe fundul lacului.

Ambulanța se zguduie,

Toată  lumea e agitată,

Dar eu aud liniștea pentru prima dată.

În schimb, corpul neînsuflețit bântuie.

Cum este sa te intrebi in fiecare dimineată :

Cat va mai dura ?

Cand peste orasul pustiu se aseaza nemiloasa ceată,

Nu se simte lovitura.

Cum este sa te intrebi in fiecare amiază :

De ce ma aflu aici, acuma ?

Dupa ce norii scrumează,

Toti pot sa inceapa a fuma.

Cum este sa te intrebi in fiecare seară:

De ce mi am irosit ziua ?

Tot ce ai facut ii dezgustară,

Dar la fel va fi si maine, nu vei evolua.

Cum este sa te intrebi in fiecare noapte :

Cum pot scapa de probleme ?

Din intuneric raspund niste soapte:

- Doar franghia pune capat la dileme.

Mi-as zdrobi capul de perete,

Sa nu iti mai aud surzitoarele zbierete.

Ti-as zdrobi si capul tău,

Si ti-as taia gatul cu un fierăstrău.

In fiecare zi imi smulg parul din cap,                                                         

De gandurile macabre incerc sa scap.

La tot ce ma gandesc tu esti,

Imi imaginez cum in fata mea nu mai traiesti.

As lua soarele de pe cer,

Sa te vad cum arzi liber.

Vreau sa suferi brutal,

Sa ajungi sa nu mai fi stabil mental.

Persoana mai insuportabila n-am mai intalnit,

Din pacate nu vei avea un final fericit.

O sa te ucid salbatic,

Cand ma uit in oglinda vad un psihopatic.

Luna își face apariția pe cer, 

Peste față simt un mic ger.

Frigul nu mă oprește din a vorbi cu ea,

Trebuie să îi spun povestea mea: 

Eram nefericită, prinsă într-o cușcă, 

Nu aș fi știut că stăpânul mușcă. 

Probabil că țineam la el, nu mai știu,

Sentimentele oglindite s-au pierdut in pustiu. 

O rază de soare mi-a încălzit fața, 

Aceasta topea bările de gheață. 

M-a îndrumat să evadez, 

Pe stăpân n-am apucat să-l consolez.

Am lăsat în urmă trecutul, 

Ca o pasăre liberă am distrus scutul. 

După raza de soare am fugit, 

Momentele alături de ea m-au înnebunit. 

Fericită eram acum cu ea, 

Am aflat cum se simte dragostea.

Inima mea de gheață s-a topit,

Zâmbetul cald m-a dezmorțit.

M-am apropiat prea mult de soare, 

Mă dezintegrez fără remușcare. 

Aș putea să mor de dragul lui, 

Raza mea, renașterea discomfortului.

O iubesc prea mult s-o îndepărtez, 

Raza mea cuceritoare, hipnotizez.

Sub vraja ei eu sunt, 

Nu vreau să scap de aici prea curând. 

Fă ce vrei cu mine, doar nu pleca. 

Nu sunt în stare să fiu rănită așa. 

Karma nerăbdătoare mă așteaptă, 

Să trăiesc trădarea fostului stăpân nedreaptă. 

Salcia de pe mal veșnic crescătoare,

Ascultă suspinările ființei trecătoare.

Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,

Spânzurată de brațele acesteia, moare.

În scorburi găzduieste muritorii de foame,

Care iarna nu se gândesc la plecare.

Doar când soarele răsare,

Își iau rămas bun și zboăra-n zare.

Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,

Bandajează sângeroasele deschizături.

Degeaba încerci să rămai treaz,

Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.

Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,

Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.

Niciun suflet nu i-a intors favoarea,

Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.

M-am aplecat cu capul peste lac,

Şi atunci am realizat că acel copac,

Se reflecta în locul meu maniac.

Reîncarnarea entității a funcționat.