Prietenie

M-aş prinde-n horă cu vântul

Să îi sting suflarea-n ploi,

Cu rouă să ung pământul

Gonind iarna de la noi.

Bine-ar fi, în somn, să-mi crească

Brânduşe în loc de păr,

Primăvara s-o trezească

Gândurile-mi în culori.

Să-nfloresc târziu ca merii,

Să-mi miroase pielea-a tei,

Să-nsoţesc pe cerul serii

Rândunelele scântei.

Să mă-ntrec cu cânt de mierlă,

Cu-ntreg codrul să vorbesc,

Viaţa să-mi străluce-a perlă

Când izvoarele-mi zâmbesc.

Justina Butaroiu 

Ni-i frică de cer și de soare!

Uităm să zâmbim,să iubim!

Și lumea ,acum,ni se pare

Golgota în care trăim!

Ne temem de doruri,de vise!

De stele,de lunăde boltă...

Ne umplem de gânduri prea triste 

Și-n orice vedem o Golgotă!

Putem sa trăim în Lumină,

Căci viața e raiul promis!

Golgota e doar o himeră,

Când noi ne-noim prin Iisus!

Justina Butaroiu

Te simt în vânt,

Și-n orice boare,

Te văd in nori 

Și-n cer cu soare.

Te-aud 

În zumzet de-albine

Te simt

În sângele din mine ..

Adulmec suflul tău

În ploaie..

Stropind

A inimii bataie..

În somnul meu

Prea plin de vise..

Ți-aud

Cuvintele promise..

Te văd în frunze

Și în flori..

Te văd alb-negru

Și-n culori,

Te-aud strigându-mă

În noapte..

Cu disperare..

Ori cu șoapte..

Te simt ,vibrând..

În corpul meu..

Când eu sunt tu

Și tu.. ești eu!

Justina Butaroiu 

Îţi mulţumesc,c-arunci spre noi cununa

De stele arse-n lacrimi de pământ,

De stele renăscute lângă luna

Păstrată pură-n sufletul tău rupt!

Că-n orice dimineaţ-a unei zile

Tu, primul gând,trimiţi cu har spre noi

Şi că oriunde-ai fi,primim din tine

Lumina neatinsă de noroi!

Îţi mulţumesc!că ruga ta pioasă

Ne are-n grijă-n mii şi mii de nopţi!

Că-nfrunţi furtuna dorului de casă,

Purtând o cruce ruptă dintre bolţi!

Şi-ţi mulţumesc că nu renunţi la vise,

Că nu te-ai săturat să mai astepţi

Să-ţi regăseşti iertările promise

Venind din cer,ca neaua,peste toţi!

În trupul meu 

Prea plin de tine

Mă-mbăt cu gustul 

Pielii tale

Și sufletu-ți

Zâmbește-n mine,

Mă-ngână,

Respirând iubire

Șoptind povestea..

Gurii tale!

Justina Butaroiu

Mă atingi

fără mâini,

și pielea mea

îți răspunde.

Te simt

fără să te caut,

iar liniștea dintre noi

nu e gol,

ci loc de întâlnire!

JB

Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea  și a spus:

Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.

Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.

 Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.

Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.

Nu mai e mama să mă aștepte
în poartă când mă întorc acasă
să-mi spună „Bine ai venit băiete”
cu vocea ei blândă, duioasă!

Nu mă mai pierd în ochii ei albaștrii,
ce plini de lacrimi străluceau,
n-o mai aud târându-și pașii
și-n brațe nu mai pot să o iau!

Nu mai găsesc o ciorbă aburindă
și nici gogoși cu zahăr vanilat
și nimeni nu mai doarme în tindă
totu-i pustiu și dezolant!

Tata prin casă pare rătăcit,
exagerat de blând și ascultător,
se bucură desigur că-am venit,
dar obsesiv repetă „nu mai mor!”

La sora mea, mie așa îmi pare,
durerea pare a fi încă acută
nu poate ascunde cât o doare
și suferă cumplit, o suferință mută!

9.03.2024

Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.

In the hush before the breaking dawn,
Where frost still clings to the still lawn,
A silver horse with eyes of flame
Comes trotting through, no given name.

Its mane is spun from winter rain,
Its hooves ring soft like a whispered chain,
It drinks the mist, it breaths the stars,
And leaps the fence of the world’s old scars.

No bridle binds its untamed will,
No rider swayes on the saddle still;
It carries dreams from far away,
Through silent night to trembling day.

And those who see it—few and rare—
Feel winds of courage lift the air;
For in its gallop, wild and true,
It bears the strength they never knew.

So if you wake when the moon is pale,
And hear a song in the midnight vale,
Step out and watch—don’t miss your chance
To see the silver horse in timeless dance.

Cățelușul cel zurliu

Azi e trist, dar durduliu 

Mușcă lumea de picior

Și-i feblețea fetelor

Pisicuța răsfățată 

Doarme mereu ziua toată 

Îi place să fie alintată 

Iar mâncatul e activitatea ei preferată 

Iepurașul dacă are 

Morcovi este cel mai tare

Să-i mănânce fericit 

Ca să nu adoarmă lihnit!